Am început anul 2024 în Amsterdam, alături de mama mea, sărbătorind Revelionul sub luminile orașului. Apoi, pe 6 ianuarie, ne-am lăsat purtate de muzica lui André Rieu, un concert care ne-a apropiat mai mult decât aș fi crezut. În acel moment, privind-o pe mama emoționată, mi-am dorit să păstrez clipele acelea într-un glob de cristal, ca să pot reveni oricând la ele.
Primăvara a venit cu vizita fratelui meu și a nepoțelei mele. Le-am arătat colțurile mele preferate din Olanda, locurile în care mă simt liberă și inspirată. A fost mai mult decât o simplă vizită. A fost o sărbătorire a legăturii, o ocazie de a ne bucura împreună, o reconfirmare că, indiferent unde ne aflăm, suntem parte unii din ceilalți.
În februarie, Lisabona m-a primit cu străzile ei pavate, azulejos strălucitoare și soare blând. A fost un loc în care m-am pierdut cu bucurie, doar ca să mă regăsesc din nou. Apoi, în mai, Valencia mi-a adus culori, miros de citrice și liniștea valurilor. Am respirat adânc, am lăsat timpul să curgă lent și mi-am permis să visez.
Dar mai a fost și luna concertelor. Pulp, la Amsterdam, a fost o explozie de energie și nostalgie. M-am simțit parte dintr-o poveste, prinsă între trecut și prezent. La scurt timp, am avut parte de un alt moment intens la concertul The Editors. Sunetele lor m-au purtat pe un val de emoție pură, lăsându-mă hipnotizată.
Vara a fost despre rădăcini. Am mers în țară, iar fiica mea a petrecut timp prețios cu verișoarele ei. Le-am privit cum se joacă, cum râd și cum cresc împreună, și am știut că acolo, în momentele acelea simple, se formează legături ce vor dura o viață. Un moment magic a fost seara la Cheile Grădiștei, când am văzut o vulpe alături de ele. Timpul s-a oprit. A fost ca și cum natura ne-ar fi făcut un dar secret.
În mijlocul verii, casa noastră a devenit mai plină. Am adoptat trei pisoi care ne-au umplut zilele cu joacă și tandrețe. Ei au devenit parte din noi, transformând fiecare colț al casei într-un spațiu al bucuriei.
Toamna m-a găsit căutând inspirație în artă. Expozițiile Marinei Abramović și Anton Corbijn au fost o sursă de reflecție profundă. Arta lor mi-a vorbit despre vulnerabilitate și frumusețea ascunsă în imperfecțiuni. În septembrie, Nick Cave & The Bad Seeds mi-au oferit una dintre cele mai intense experiențe culturale. Concertul lor a fost un ritual al durerii și speranței, o demonstrație că din pierdere poate renaște ceva uimitor.
Tot în toamnă, am acceptat o provocare nouă: am alergat o cursă de 10 km alături de colegii de la birou. Dar cursa aceasta a fost mai mult decât un test de rezistență. Am alergat pentru tata, care nu mai e, dar care iubea sportul. Pentru el am să alerg până la sfârșitul vieții, ca un ritual ce ne va lega pentru totdeauna.
Acum, în prag de Crăciun, mă pregătesc să merg acasă, la mama, unde bradul împodobit mă așteaptă să-mi spună că magia există. Gândul mă duce și la tata și la mătușa mea, la cimitir, unde liniștea devine o punte între trecut și prezent.
Privesc spre finalul acestui an cu inima deschisă, plină de speranță. Acesta a fost anul în care am ales să fiu aproape de cei dragi, să-i iubesc mai mult și să trăiesc fiecare moment cu recunoștință.
Dacă m-ai întreba cum mă simt acum, la sfârșit de an, ți-aș spune că mă simt vie. Și că, indiferent de câte locuri am vizitat sau câte experiențe am trăit, cel mai important lucru a fost să iubesc și să fiu iubită. A fost un an despre familie, despre artă și despre regăsirea mea în fiecare colț de lume.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)