Textul dramatic prezintă seria de catastrofe personale prin care trece tovarășul Boiangiu care, retrogradat succesiv, alternează coșmaresc rolurile de șef, și respectiv subaltern, cu competitorul său de-o viață, tovarășul Pășteanu. Carieristul Boiangiu e obsedat de ceea ce el numește "mișcare" și de "mecanism", figurat concret ca fiind un:
"mecanism încremenit, conglomerat de roți, palete de mori de vînt, arcuri, elice, manometre, pedale, prinse de un cadru metalic semicircular, legate între ele prin fire, pîrghii, curele de transmisii. Cîteva roți poartă - ca într-o organigramă - și diverse inscripții: «Potențial», «Decizie», «Fenomen», «Acțiune», «Efort»".
În acest absurd marșarier în care este prins personajul principal, de decădere de la camera patru până la camera unu, mai apar și diverși colegi de serviciu, subalterni generici, secretare, un electrician, dar și o prezență spectrală, care poate se dorea onirică, Femeia.
Textul nu este deosebit de atrăgător din punct de vedere literar. Pare chiar un text de pregătire pentru Aprilie, dimineața, textul de marcă al autorului, care a și fost reluat de Teatrul Nottara, în 2015. Ce poate explica succesul la public al montării din 1983 cu Trăsura la scară e transgresivitatea textului.
În monografia O poveste cu Horațiu, Doina Papp îl menționează, în treacăt, ca un text problematic pentru cenzură. Și pe bună dreptate, pentru că un spectacol bazat pe un text care prezintă procesul de degradare irevocabilă a unui politruc carierist trebuie să fi avut valențe terapeutice în acea perioadă. Și textul nu se rezumă la a prezenta doar disperarea și neputința unui individ, victimă a sistemului totalitar și alienant la a cărei construcție chiar el a participat. Comedia se bazează, de fapt, și pe jocul de înlocuiri succesive dintre doi politruci carieriști, absurzi, care se toarnă, se umilesc și se torturează reciproc, într-o cădere care duce dincolo de organigrame și fișe de post, până la dispariție efectivă. În acest context, Femeii și trăsurii îi pot fi atribuite sensuri conexe universului morții, dar, într-o lectură retrospectivă a contextului anilor '80, ar putea fi vorba și de Securitate, și de dispariție sau lichidare a individului, la fel cum "Mecanismul" poate fi o metaforă a aparatului birocratic de partid.
În același an în care premiera clujeană a Tulburării apelor de Lucian Blaga, în regia lui Mihai Măniuțiu, era suspendată cu lejeritatea unui apel telefonic, de către tovarășul Mihai Dulea, fără ca acesta să fi văzut spectacolul, Teatrul Nottara reușea performanța premierei cu un text în care publicul era instruit că:
"[...] informarea de prieten n-are egal. Vorba aia, îl cunoști de-o viață, îi știți toate metehnele, om îl faci dacă vrei...".
În jocul înlocuirii rolurilor dintre turnători, nu mai e vorba de șopârlițe, ci de dragoni bine articulați, care, chiar și cu posibile tăieri de text și rescrieri, rămân evidente, spre bucuria publicului.
Pe lângă elementele transgresive, remarcabile pentru o perioadă de comunism absolut, un element vizionar, care leagă în mod nefast România socialistă din 1983 de cea capitalistă a anului 2021 îl constituie instalațiile de încălzire improvizate și "frica" de pompieri.
În cronica spectacolului de la Nottara, publicată în Revista Teatrul, în octombrie 1983, Constantin Paraschivescu nu atrage atenția asupra aspectelor periculoase și neconforme ideologic, ci recomandă spectacolul ca fiind o critică a unor realități anacronice și izolate:
"[...] birocrații Trăsurii... sînt în plină confruntare cu ei înșiși, și lupta lor (dacă mai poate fi vorba de luptă, într-o asemenea fază), de deslușire desperată a unui sens, are accente dramatice. Altfel spus, de la faza de manifestare directă și acerbă a birocratismului în viața socială, la faza de autoanaliză și introspecție a birocratului, care, astăzi, în viziunea oricărui om normal și sănătos, apare ca o fosilă vie".
Astăzi, textul ar putea fi redramatizat pentru contextul urban corporatist, gen Top Dogs de Urs Widmer. Din nefericire, componenta onirică, reprezentată de trecerea în neființă, sau poate lichidare, a personajului Pășteanu și însoțită de apariția "Femeii" nu ajută textul să se remarce. În ciuda unor secvențe umoristice, dar în absența contextului totalitar împotriva căruia se monta, piesa rămâne o comedioară a anilor '80.
*
Acest text face parte din volumul Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate, coordonat și prezentat de Liviu Malița, apărut în anul 2022 la Editura Presa Universitară Clujeană, volum care poate fi achiziționat de la libraria.ubbcluj.ro/
(volum coordonat de Liviu Malița)