Precum online, așa și pe pământ

Răzvana Niță-Lupu s-a născut și trăiește în București. După ani de activitate în presa scrisă și online, Răzvana scrie azi pe blogul razvananita.wordpress.com cronici teatrale, recenzii de carte dar și articole tip pamflet inspirate din actualitatea politică, socială, media. În 2023 a debutat în proză cu romanul autobiografic Tatăl meu, Iosif.

Volumul Precum online, așa și pe pământ al Răzvanei Niță-Lupu, teatrolog și jurnalist cultural, a apărut recent la Editura Tritonic.
Facebook (azi Meta) ocupă așa de mult din timpul / spațiul vieților noastre încât te face să te gândești că ori e o chestie dată Dracului, ori e o formă de ecumenism hibrid în care fiecare practicăm închinatul la propriile moaște care (deja) suntem. Facebook este cea mai la îndemână ocazie de a te afla în treabă. Acolo în fiecare secundă se întâmplă ceva nou care nu interesează pe nimeni. E ceva între Mica Publicitate și bâlciul de la Moșii de altădată - un tămbălău înduioșător, o veselă sminteală, o mașinărie stranie care seduce și creează dependență. Nu poți lua Facebook-ul în serios. Nu te "poți atât de lesne compromite". Așa că, alege să râzi! Poate fi singura cale de a ne veni în fire.


După ce s-au plictisit să își facă selfie adică să se autofotografieze pe sine, oamenii s-au gândit că selfie-selfie dar e prea multă singurătate în pozele lor. Așa a apărut animalul. Și pentru că "animal" pur și simplu suna prea rece și neintegrat social, i s-a pus "de companie" în coadă. Așadar, animalul de companie este ceva simultan șic, haios și prin comparație cu tine, mult mai uman.

Dacă ești activ pe FB e musai două lucruri: să ai un animal de companie și să ai un hobby. Prin animal de companie, populimea înțelege câine sau pisică. Dar adevăratul animal de companie este ăla de se uită lumea la el și nu îl recunoaște ce e, fiindcă nu apare în cărțile de colorat. Dacă vrei să te dai mare cu ce crești în sufrageria ta din Berceni, îți recomand o reptilă. Se uită poporul ca la thriller, juma groază, juma scârbă. Ceva foarte greu de obținut cu un papagal de exemplu, chit că s-au făcut filme înspăimântătoare și cu păsări, dar acolo era o epidemie de păsări, nu o rândunică cu creastă colorată care știe să zică "Muie Dinamo!" și "mă-ta-n kur".

A fost o perioadă în care era la modă șinșila. Ăsta e un animal care sună mai bine decât arată. Sună a opulență, lux și arată ca un amestec de veveriță cu șobolan. Ca și porcușoru de Guineea care e un fel de iepure care mănâncă ca porcu. Oamenii cu adevărat mari, de la cămătari în sus își cumpără parteră neagră, jeguar, șarpe boha, dar nu oricine își permite. Deși s-a ieftinit marfa de când nu îi mai lasă la circ. A ajuns un elefant cât 20 de oi, dacă îl nimerești și pictor (că ăștia pictează cu nasu) te-ai scos. Mai ales vara la Mamaia, pe plajă, e aur.

Să nu vorbim în escepții, așa că mă voi referi la câine și pisică, cele mai domestice animale din casa omului. În primul rând, numele. Nu te face de râs să îți pui numele la câine ca pe vremea lu bunelu, Rex sau Lord și la mâță Puffy sau Felix. Am evoluat. Astăzi cățelul are pașaport, certificat de naștere și de despăduchere, atestat de vaccinat. Bă, azi animalul e mai updatat ca omu, așa că el merită să fie botezat cu nume omenești: Doru, Gim, Roxana, Stela. Eu îți spun care e trendu. În prezent dacă tu îți strigi labradoru "Cristi, aport!", se-ntoarce numai oameni. Peste 2-3 ani va fi plin parcul de Cristi cu lesă, cip și patru picioare. De ce? Fiindcă lumea evoluează iar discriminarea e o crimă. Recunoaște! Nume ca Bobiță, Țiți sau Fofo sunt date în batjocură și măresc prăpastia între om și animalul său. E ca și cum vrei să îi amintești mereu că tu îi cumperi bobițe, tu îl scoți la pipi dimineața la 6, tu îi ștergi realizările de pe trotuar. Tu, tu și numai tu! El trăiește prin tine sau raportat la tine. Injust.

De aceea și auzim la televizor: "Teddy este un adevărat membru al familiei. Ba chiar, de foarte multe ori, noi facem cum vrea el. E irezistibil. Nu am cuvinte să descriu ce bucurie e în existența noastră, ne luminează viața". Fiți pe fază! Va veni momentul în care cine nu are animal de companie va fi linșat, dat afară din cartea de imobil, pus să spună Cățeluș cu părul creț de o sută de ori, marginalizat și în cele din urmă deportat. Vor apărea mișcări "Dog life matter", ne vom pune în genunchi cu lesa de gât și vom face "ham", vom dărâma toate statuile ecvestre, vom rescrie Bubico și Mihail, câine de circ, vom interzice cuvinte și expresii ca potaie, urechiat, capră râioasă, jigodie, viață de cîine. Așa e politic. Așa e corect. Ziua dreptății va veni.

Însă până atunci, avem de lucru. În acest capitol ne ocupăm de promovarea animalelor de companie pe FB. Pe rețelele sociale pisica, peștele de acvariu, broasca țestoasă, câinele sunt denumite sugestiv "animăluț". Vom scrie "Eu și animăluțul meu scump, azi în Parcul Plumbuita. Vă pupăăăm duulce!" sau "Cel mai drăguț animăluț - pisicuța Kitty cea cu vino-n-coa!. Cine ne iubește? Cine dă share? Puuusi luung!" Observi? Diminutive. Astea ușurează viața și fac ca animalu din tine să fie înghițit de animalul de lângă tine.

Niciodată nu pozăm, nu filmăm animalul de companie solo. Trebuie să fim și noi. Un animal îți potențează caracterul. Cu cât el va face o năzbâtie mai mare cu atât tu vei părea mai responsabil, nu îl cerți, nu îl smucești, ești mai răbdător ca un călugăr shaoling. Tu inspiri lumea, ești o zână, un modelator de opinie, un diriginte de clasa a V-a. Lumea toată se uită în gura ta și, dacă poate, face.

Animalul din viața ta trebuie să aibă personalitate. Nu uita că ce nu i se poate ierta unui om, în cazul unui animal e întotdeauna scuzabil. Animalul este copilul mic care nu se va face niciodată mare, cu buletin și rată la bancă. El alungă singurătatea și descrețește fruntea, linge răni și miroase pericolul. În plus, spune-mi cum îți răsfeți animăluțul ca să îți spun ce standard de viață ai. Dă nespus de bine o postare de genul "Hei, dragilor, vă fac și eu o întrebare: un salon de înfrumusețare pentru prietenii noștri pufoși, prin zona Obor, știți cumva?" sau "Voi unde tăiați unghiuțele pufoșeniilor voastre?"

De asemenea, ce te mai pune într-o lumină favorabilă este să arăți cât de inteligent e cățelușul tău: dansează, socotește, face yoga sau cântă la pian. Repet, cu cât el va părea mai deștept, cu atât lumea va spune că te moștenește. Spune-mi cine îți ține companie ca să îți spun ce fel de companie ești. Sigur, există și varianta "golan", ăla de roade canapele și papucii, sparge ouă cu coada sau îi dă un brânci lu mamaie pe derdeluș. Ești tot tu acolo oglindit. Parcă ieri desenai cu parizer pe oglinda din dormitor și azi ești lider politic și formator de opinie.

În ce mă privește, cu animalele am o relație sezonieră și fără obligații. Vara trecută în curtea mea a poposit vremelnic o șopârlă. Cum părea interesată exclusiv de căldura și lumina soarelui, nu am ajuns să schimbăm impresii prea intime. Nu îmi amintesc să mă fi privit vreodată și am mari îndoieli că înțelegea conceptul de proprietate privată. Pe măsura ce vara și arșița ei se ostoiau se făcea tot mai bej. Într-o zi a dispărut. Sau a plecat în cartierele calde.

Cel mai confortabil animal din casa mea este peștele de sticlă cu aripioare aurite. Până la revoluție stătea pe televizor. Datorită progresului tehnologic, azi pe televizor ar putea sta maxim o hamsie. Poate tocmai d-aia mă gândesc să renunț la televizor.


Pe vremea mea, părinții mai conștiincioși și mai romantici aveau un fel de album cu poze ale copiilor lor. Primul dinte, moțul tăiat, bolile copilăriei, prima zi de școală, prima vacanță împreună, etc. Azi, pagina de facebook a părinților găzduiește tot parcursul copilului lor de la ecografie până la propria pagină de FB.

Când femeia a rămas însărcinată, lumea întreagă e în sărbătoare. Cei mai lipsiți de imaginație postează o poză cu moacele lor scremut fericite "Vom fi părinți!" Încă o lovitură dată capitalismului. Cei mai sofisticați, mai trendy, fancy aleg să își exprime extazul în chip simbolic: un papucel roz, un balon albastru, o mână pe sub burtă sau pur și simplu un test de sarcină cu cele două liniuțe roșii. Ultima variantă s-ar putea să îi bage pe unii în ceață. Bunica unui prieten de-al meu când i-a arătat fii-sa poza cu testu a zis
- "Ce e asta?"
- "Bucurie mare. Vei avea un nepoțel"
- "Cum adică?"
- "Păi, tu nu vezi ce e?"
- "Văd un bețigaș d-ăla cu care se amestecă în cafea degeaba că tot nu se topește zahăru".
- "Ce bețigaș, mamă? Acesta este un test de sarcină"
- "Ce fel de sarcină?"
- "Sarcină de naștere, dragă. Marcela e însărcinată, ce nu pricepi? Ăsta e un bețigaș care se bagă în pipi și dacă se fac două linii ești însărcinată"
- "Și de unde vrei să știu eu așa ceva? Eu l-am băgat în cappuccino și nu a apărut nimic. Pesemne era expirat"

Adio surpriză!

Urmează 9 luni de așteptare activă. Viitoarea mamă se pozează încontinuu. Anul trecut am ținut o dietă fără nitrați, carbohidrați, numai crudități și abureală. Așa o nerăbdare aveam să văd rezultatele de îmi măsuram circumferința burții zilnic, mă dădeam jos din pat direct pe cântar, trăiam nevroza transformării. Fix așa e și femeia însărcinată numai că pe invers. Fiecare postare e o venire în fața judecății poporului: "Ce spuneți dragii mei, a mai crescut, s-a mai rotunjit?" sau "Prima săptămână fără vărsături" sau "O mami tot mai împlinită. Nu vi se pare?".

În această perioadă, viitoarele mămici au tendința de a redeveni fetițe. Își fac codițe, poartă fundițe, sarafan ecosez, vorbesc așa cu bot ca niște copilași răsfățați (viaaau cireeeșee, înghețatăă), plâng la filmele cu război și la cele de desene animate și evident decorează camera copilului. Acuma imaginează-ți că te mai naști o dată și te trezești într-o încăpere cu Albă ca zăpada de sus până jos, luminițe, cântecele cu nino-nino, cutiuțe și cuferașe peste tot, poze cu mami și tati rânjind hulpav, o menajerie întreagă de pluș. Ne mai mirăm că până la 3 ani toți copiii plâng non-stop? Bieții de ei, încearcă să supraviețuiască în Casa Groazei.

Ca și în cazul animăluțelor, copilul tău e cartea ta de identitate. Pe FB e musai să îți prezinți copilul ca pe un terorist sadic și lipsit de scrupule: nu mănâncă, nu bea, nu doarme, vrea în brațe, vrea la leagăne, vrea să coloreze cu ruju pe pereți, aruncă, sparge, rage, te lovește cu locomotiva preferată Thomas în creștetul capului (cucui în prim-plan și un colț de zâmbet), te zgârie cu unghiile că nu stă să i le tai, nici să i le rozi, îți dă cu șutu', cu pumnu', scuipă, mușcă, vrea totul ACUM, se trântește pe jos în mall, în muzeu, în restaurant, smulge florile, paște iarbă, te pictează cu nutella (și pe tine și telefonul mobil), te încuie în casă, sau pe dinafară, te trezește sâmbăta la ora 6, se culcă târziu și cu scandal.

Pe scurt, organizațiile teroriste ar avea ce învăța de la odorul tău. Important e să nu te enervezi. Sfidează-l cu calmul tău! Arată prietenilor că haosul e noul Paradis. Afișează-te mai multifuncțională ca o imprimantă color. Râzi! Va trece. Va crește și atunci vei putea să îi respingi toate apelurile, să te încui în casă după ce ai schimbat yala. Va veni și clipa răzbunării. Hrănește-te din asta!

Însă, până atunci, fiindcă trăim în epoca soluțiilor miraculoase, părinții au un ajutor la îndemână: specialistul în parenting. El te învață tehnici de supraviețuire: să nu țipi că asta declanșează avalanșa, să nu faci focul în pădure, în general să înduri căci mântuirea va veni. Această ideologie te învață să îți asculți copilul, nu instinctul. El urlă și ți-a umplut bucătăria de orez cu muci, ei, bine, e normaaal. Copilul tău are frustrări, el crește și își dezvoltă temperamentul, liberul arbitru și personalitatea. Iar tu trebuie să îl călăuzești în acest infern cum făcea Virgil cu Dante. Nu îi vorbești de sus, nu faci caz, nu îl umilești. Copilul tău este un miracol cu cifru. E greu de pătruns în universul lui. Nici nu trebuie. Ocrotește-l de la distanță. A încercat să îți dea cu ciocanu de șnițele în cap? Ți se pare. E forma lui de iubire și socializare. Nu îl stresa cu reguli, coduri, obligații. Acestea vor veni inevitabil. Când va fi angajat funcționar la ghișeu sau vânzător la supermarket va fi nevoit să se adapteze măruntelor reguli de politețe. Până atunci, lasă-l să fie liber! Mai mult, învață-l libertatea! Lasă-l să zboare!

Am avut curiozitatea morbidă să urmăresc paginile părinților. Cumplit. În nici un an de zile, ei trec de la mirare "Nu pot să cred, această minune e rodul iubirii noastre. Deja ne seamănă, zâmbește și iubește animalele" (părinți aplecați asupra copilului, cu Albă ca Zăpada și piticul somnoros pe fundal), la stupoare "E incredibil ce solicitantă poate fi o ființă aparent atât de fragilă" (fotografie cu mamă palidă și urme de muștar în păr) și apoi la resemnare "N-are rost să ne prefacem. Un copil chiar îți schimbă viața" (fotografie cu sufrageria prin care a trecut tornada. Într-un colț un urs cu burta despicată și o Barbie ștrangulată cu un prelungitor) sau chiar furie "Vă blochez dacă mai aud pe vreunul pe când următooruul??" (fără foto).

Totuși, nu uita! Pe fb nu există viață dacă ea nu e fericită. Aici tot ce ți se întâmplă este mai binele tău. Lumea trebuie să te invidieze și să vrea ce ai tu. Copilăria trece, impresiile rămân.

Unchi-miu abia la 20 de ani după ce văr-miu a plecat la casa lui a găsit o furculiță de argint pe care a căutat-o mai bine de 3 decenii. Era convins că Gelu o luase, dar deși l-a bătut cu funia cu nod marinăresc moștenire de la ta-su-mare vaporeanu tot n-a recunoscut fapta. A adus unchi-miu și martori falși, plătiți cu gogoși cu gem și puțișoare. Nimic. I-a zis una de la Casa de Pensii să pună două bețe de chibrit încrucișate și o cană cu curu-n sus. "Frățicule, și m-am dus drept la locul crimei de parcă intrasem într-o tranșă. Exact ca văr-miu când i-a făcut farmece Carolina aia cu care se culcase el la o beție cu tulburel și care mergea prin curte și tot întreba unde e Victoria Socialismului că el numai acolo vrea să coboare din tramvai. Așa și eu. Direct în ghiveciu de la ficus am săpat și am găsit furculița, tu-i maioneza lui de copil, că dacă o aveam când m-am operat de hernie o vindeam și aveam ce să dau și eu la anestezist că m-a operat în viu mai rău ca pe porcu de Crăciun, tu-l în specialitate și p-ăla de bandit astăzi și mâine care plătim taxe și ei ne crapă ca pe bostani".

Când i-am povestit lu văr-miu, asta zice
- "După ce că le-am făcut cel mai mare bine, le-am salvat patrimoniu, mai fac și pe arheologii de apartament".
- Păi, și tu chiar nu mai știai unde ai ascuns-o?
- Băăă, eu am ascultat ce zice la Biblie: să faci binele și să-l uiți".
(...)


Mulți spun "Nu am mai postat de mult timp pe fb pentru că nu am avut nimic de zis". Greșit. Păi, lumea postează fiindcă chiar are ceva de zis, vreo părere, vreo idee, vreo soluție, vreo dilemă? Să fim serioși. De aia ne facem cont pe fb și ne chinuim să avem mulți prieteni, ca pe urmă să fim exigenți, adică nu scriu că nu mă pricep sau să nu fac mai rău? Să nu vă mai aud cu genul ăsta de mentalitate de tocilari!

FB există și rezistă pentru că majoritatea dintre noi îl alimentăm cu tot ce ne trece prin cap: că uite ce plouă de ce crezi că oare plouă, că se poartă rochii fără tiv sau șifonate, că mamele trebuie să îi lase pe copiii să mănânce înghețată înainte de masă sau nu, hârtia igienică se aruncă în wc sau mai bine la coș. În general subiectele cu potențial de scandal. Genul "de ce femeia nu mai trebuie să stea la cratiță?" sau "e normal să mâncăm avocado când varza se strică pe câmp?"

Nu este de acceptat că azi nu îmi trece nimic prin cap. 6 postări pe zi minim, 3 principale și două "gustări". De ce? Fiindcă poporul așteaptă. Unii din curiozitate, unii din plictiseală, unii ca să te înjure și de altceva. Tu chiar nu vezi că toată lumea freacă telefonul de dimineața până seara? Ei dau refresh și nu găsesc nimic proaspăt de la tine. Asta vrei? Crede-mă, nu asta vrei. Vrei să faci parte din viața fiecărui consumator de FB.

Asta nu înseamnă că trebuie să începi cu postări "de serviciu" cum ar fi "Tot orașul miroase a tei, gustul copilăriei. Vouă ce miros vă amintește de copilărie?". Răspunsuri:
- Mirosul de cartofi prăjiți.
- Mirosul de transpirație că tata lucra la CAP și pe tractoare nu se băgase aer condiționat. Dar tot ăla de transpirație îmi amintește și de ziua când mi-am făcut buletin. Pesemne că toți milițienii ăia aveau juma de normă în agricultură.
- Copilăria mea n-are miros. Totul era bej, gri sau negru și mirosea a cărămidă rece, fix ca glucoza pe care o mâncam pe post de ciocolată dar ea era mai mult medicament. Deși era și un medicament ciocolax care nici el n-avea gust de ciocolată și de aia noi nu îl consumam, fiind și laxativ și noi neavând ce laxativa, din motive de foame.
- Copilăria mea are parfum de gaze care deși nu reușeau să fie cât să se aprindă aragazul, erau totuși cât să pută și să ne căcăm pe noi de frică că sărim în aer.
- În copilăria mea totul era ce era, nu ca azi de una scrie pe ambalaj și înăuntru e țeapă sau salmonela sau alte boli occidentale. Azi și teiu e malformat ca să iasă mai mult și jumate să trimitem în străinătate. Toți se bucură la bogățiile din țara noastră, românii însă vorba lui domnul Pițurcă cerșesc din poartă-n poartă, de la Niztru pân la Tușa

Tot din seria postări neinspirate dar duhnind a melancolie: "O carte bună, o bună evadare din cotidian. Voi ce mai citiți?"
- Pe mă-ta (comentariu șters ulterior, user blocat)
- Recitesc Mândrie și prejudecată. Am văzut și filmul dar cartea e mai aproape de realitate.
- Citesc pentru școala de șoferi. O rugăminte la toată lumea, ziceți o rugăciune și ținețim-i punii. Kis!
- Cărtărescu, Tolstoi, în general cărți peste 400 de pagini că altfel se termină prea repede.
- Teaș citi pe tine dar tu nu știii să scri (comentariu șters ulterior, odată cu postarea, desigur)

Sunt zile în care te simți cum zice actorul care face pe statuia Mihai Mălaimare că a căzut peste tine un înger și zile în care te simți ca fotbalistul Alibec, orideunde ți-ar veni mingea, ești în offside. Nu e un capăt de țară. Important e să rămâi în contact cu cititorii. Că dacă ei nu mai primesc semnale de la tine te uită și se duce la altul. Că nu te pui cu progresu'. Oferta vine grămadă și lumea stă cu ciocu căscat ca puii de rândunică. Ai lăsat cuibul gol, vine cucu, se pune pe ouă și ți-a furat audiența.

Așa că concluzie: nu abandona! Oricât de greu ar fi, mâine va fi la fel.