Am călătorit destul de mult și mi-a făcut mare plăcere. Ca păsările migratoare, am stat cu nasul la soare prin țările calde, când acasă ningea sau era ceață și frig. Atena cu Acropolele scăldate în lumină și străduțele înguste din Anafiotika, Alicante cu plajele largi și Villajoyosa cea colorată, Madridul străbătut pe repede înainte, peste treizeci de kilometri, pe jos, înghesuiți într-o zi însorită, Napoli cel zgomotos, cu trafic haotic și oameni care vorbesc tare și râd cum la noi prea rar auzim. Orașe în care m-am simțit ca acasă. O singură excepție legată de vreme, Eindhoven iarna, înnorat și ploios, dar cald și bun, pentru că în el am petrecut timp cu prieteni dragi și asta este, de multe ori, mai important decât orice altceva.
Vara, am preferat locuri cu climă asemănătoare cu a noastră. Serbia, în care am descoperit orașe și oameni ca acasă - Smederevo cu cetatea lui de piatră, Belgradul cu clădiri care mi-au amintit de București, Novi Sad, cu case frumoase și produse de patiserie bune și variate, Vârșeț, cu oameni vorbind românește pe stradă. Republica Moldova, cu Găgăuzia cea surprinzătoare, Chișinăul unde am descoperit că pulpele de pui se mai numesc și gambe de găină, Conacul de la Hâncești, unde am aflat că ridicăm scara nu presupune luarea unei scări de undeva de jos și îndreptarea ei în poziție verticală, ci urcarea ei, Orheiul Vechi, colorat, frumos, familiar, bomboanele Bucuria și vinurile Cricova. Și, bineînțeles, România. Iașiul cu Muzeul poeziei, Brăila cu casele din centrul vechi și târgul de vechituri de pe stradă, Mamaia cu plaja ei largă, Căciulata și bălăceala din Aquaparc, Drobeta Turnu Severin - o surpriză plăcută, satul bunicilor mei, mai mic decât oricând, parcă.
Am citit destul de mult. Câteva cărți remarcabile, aș zice. A fost anul lui Jeffrey Eugenides, al lui Andrei Kurkov, al lui Mihai Buzea și al Ancăi Vieru, pe care i-am descoperit cu mare bucurie.
Am reușit să și scriu câteva povestiri (mai bune sau mai puțin bune decât mi-am imaginat, dar important e că le-am scris, am avut ani în care nici două rânduri nu s-au vrut așezate pe ecranul calculatorului).
Am făcut plimbări lungi, prin Chitila mea cu pădure și lac și fețe familiare la tot pasul (deși locuiesc aici doar de doisprezece ani, mă simt ca acasă) și prin Bucureștiul cel aproape pustiu în diminețile de weekend, în care străbat pe jos, cu mici variații, traseul de la Casa Presei până în Centrul vechi și înapoi, bucurându-mă de case, străzi, parcuri, conversație cu partenerul de drum (și de viață) și câte-un covrig cu semințe, micul nostru moment de celebrare.
Am jucat mult șah online, m-am întâlnit cu câțiva oameni dragi, am rezolvat și sarcini administrative, am fost la teatru și la film (mențiuni speciale pentru Stela Simonei Goșu, pusă în scenă de Gianina Cărbunariu la Nottara și pentru filmul lui Alonso Ruizpalacios, La cocina - Povești din bucătărie, care m-a rupt în bucăți), am dus copiii la tot felul de activități, am muncit puțin (anul meu sabatic continuă), m-am întristat mult, m-am bucurat pe alocuri, am fost dezamăgită, mulțumită, uneori nervoasă, fără rost, veselă, încruntată. Mi-am descoperit noi riduri pe față și tot mai puțină putere de concentrare. Meh.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)