progresismul ușor de stânga pare să crească ușor în online-ul românesc, dar la urne am fost 3%, nici atât. sigur, poate cu tot cu votanții eficienți - 5%.
odată ce ieși puțin din teatrul românesc, vezi cu adevărat cât de irelevant e la nivel cultural de mase pentru oricine din afara bulei de hipsteri culturali din orașe mari. mai vezi și cât de închis la minte e totul la nivel de discurs și comportament al conducerilor față de alte domenii chipurile mai puțin artistice, mai capitalistice bezmetice precum televiziunea sau publicitatea. e trist că e așa, nu mă înțelegeți greșit. dar în timp ce în teatrul ro se scandalizează 10 oameni pe julieta trans sau nu sau mai știu eu ce alt subiect sanchi progresist - unde se pot bate cele 3 grupări maxim de oameni progresiști de stânga cu marea de conservatori, hoți și violatori care dețin ca pe castelele lor teatrele de stat - în televiziunea și publicitatea din ro se adoptă ușor cătinel așa un discurs mai european. sigur, discursul ăsta e doar o formă prin care capitalismul înghite revoltele împotriva lui și le înglobează în ghici ce - tot capitalism. dar la nivel simplu de discurs - pare împotriva firii cât de înapoiată rămâne scena mainstream cultă.
pare că s-au prins și hipsterii și corporatiștii, it-iștii cât de scindată e românia. spun pare, pentru că au început să repete cuvintele astea - deși nu au în lista lor de apropiați pe nimeni din tabăra greșită, tabăra minim pe economie, tabăra lipsită de educație de bază sau tabăra însinguraților din diaspora.
îngerii democrației par să fi fost neașteptat orban și pian - unul care s-a retras dintr-o cursă electorală și unul care s-a dezis de legionari. ccr și iohannis sunt două instanțe care au reușit să fie urâte și de o tabără și de alta în doar două săptămâni.
medicina muncii e o instanță pur discriminatorie. nu are aproape niciun alt scop decât acela de a ține afară din câmpul muncii oamenii cu diverse dizabilități. iar rolul acela legat de accidente de muncă, ar putea fi oricând predat unui medic de familie.
medicina din românia ne-a falit-uit once again neamul mihăilescu și anul ăsta, strângând ai mei bani și mergând în străinătate - din nou - pentru o simplă procedură.
din anul și ceva de producție tv - nu o să uit niciodată câteva lucruri. cât de multe lucruri se pot rezolva - atunci când doar câteva persoane își pun capul pasionat la contribuție - să găsim mașini, efecte, rezolvări care să împace și bugete și creația, soluții de program, etc. cât de precară e de fapt de multe ori lumea filmărilor - în care azi ai de muncă și mâine nu. și cât de fricoși pot fi oamenii să își asume chestionarea puterii și cum atunci când vine șefu' - se creează un efect de turmă și cei mai răzvrătiți dintre răzvrătiți îți întorc spatele. și sigur - poți spune - da, dar depinde locul lor de muncă de șeful. și aici a murit orice sindicalizare și revoluție. e ușor să dai din gură, greu să și faci ceva ca să le fie tuturor puțin mai bine.
am mai învățat puțin și cum să nu mai fiu așa naivă voit, să nu mă mai las așa ușor păcălită de oameni. dar asta datorită unor amici mișto din tv.
în tv, îmi era dor să creez. dar nu îmi e dor de teatrul ro, îmi e dor uneori de puterea de a exprima în fața unui grup de oameni idei și gânduri fără să treacă prin 1000 de filtre de autoritate.
noua mea aventură-n publicitate e challenging. pentru că și aici lipsesc sindicatele și salariul a rămas neschimbat din 2000 toamna. nu numai, glumesc pe jumătate. învăț chestii noi despre cum să vii cu idei fără presiunea unui mare concept al teatrului. despre cum să îți treci ideile de cele un catralion de filtre. mă fascinează brandurile și imaginea lor și puterea unei imagini socio-culturală, care e mult mai mare decât puterea oricărui spectacol de teatru. cred că o să rămân o publicitară capitalistă din rebela nișei de 1 om a regiei feministe și o să devin o memă? nu. doar caut metode de a învăța lucruri noi și de a găsi portițe pentru a exprima idei interesante. și sigur - de a nu face foamea în timpul ăsta. nu cred că am găsit încă metoda perfectă - dar poate nu e vorba despre vreo metodă perfectă, poate doar o metodă care să funcționeze e de ajuns. deci, contrar faptului că anul ăsta am fost făcută prima dată de un amic - o capitalistă infectă care a uitat unde e lupta și s-a dat cu puterea - mă lupt în continuare - dar nu mai vreau să mă lupt cu mori de vânt. caut o bătălie pe care să o și pot câștiga. nu știu unde e, dar o să tot caut.
între timp - mă joc puzzle pirates pe pc și mă distrez cu cei 4-5 prieteni atent curatoriați pe care îi mai am. mi-am lăsat părul să crească. am în sfârșit cum să îmi scot câinii la ore mai decente în parc. mă bucur că nu mai sunt șomeră - e greu să rămâi o perioadă șomer în căcatul ăsta de lume nebună. mă bucur că am ieșit dintr-o perioadă de dependență de lucruri care nu se pot spune pe liternet. și simt că e pentru prima dată când nu mai îmi centrez căutările mele pe o feblețe. e eliberator să nu ai o feblețe când ai probleme la bibilică.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)