La începutul anului m-am cam împiedicat emoțional, atât de tare că a început și corpul să mă avertizeze. Dar nu suficient de puternic încât să-l iau în seamă. M-am dat cu niște cremă și am mers mai departe.
Mi-am continuat noua viață de freelancer, începută la mijlocul lui 2023, cu idei noi, adaptare continuă și entuziasm. Studioul de animație și efecte speciale, Emitter.tv, pe care îl creștem cu multă pasiune, a continuat să primească proiecte din ce în ce mai interesante.
Poate cel mai special dintre ele a fost crearea vizualurilor animate pentru Gala Premiilor UNITER, la invitația lui Bobi Pricop. Împreună cu colegii mei (Alec Pop, Marius Bob, Călin Bogdăncă și Alex Doiciu) și cu Cosmin Florea, am dezvoltat un univers abstract, curat și emoțional, care s-a potrivit perfect în context.
Nu credeam că voi mai participa la Gala UNITER și, cu atât mai puțin, că voi fi acolo în calitate de producător de animație. Sunt puține momente în viață în care simt o mândrie autentică pentru ceea ce fac, iar acesta a fost unul dintre ele. Parcă cele două lumi profesionale ale mele - cea din teatru și cea în care funcționez în calitate de producător - s-au întâlnit în acest proiect.
Inteligența artificială și realitatea noastră nouă
Tot ca o continuare a semințelor plantate în 2023, am avut oportunitatea de a exersa funcționalitatea inteligenței artificiale în diverse contexte. Nu știu exact în ce fel va influența sau schimba lumea în care trăim, și tocmai de aceea vreau să înțeleg cât mai bine modul ei de funcționare. E fascinant cum felul în care explici ceva (prin prompt-uri) se traduce în conținut vizual, audio sau text.
Asta spune multe despre comunicare, puterea obișnuinței, stereotipuri și claritatea ideilor pe care vrei să le exprimi. AI-ul funcționează ca o oglindă destul de fidelă a gândirii noastre. Am avut multe conversații cu oameni din diverse domenii despre această realitate inventată... tot de oameni. Există mult entuziasm, dar și multă frică. Eu, ca de obicei, aleg să studiez mai întâi. Nu sunt nici super entuziasmată, nici terorizată. Ambele trăiri coexistă în mine într-un echilibru moderat, iar în continuare învăț și îmi imaginez posibile funcționalități ale AI-ului orientate spre bine.
Eva și iubirea
În tot acest timp, am ajutat-o pe prietena mea de rasă canină, Eva, să lupte cu un cancer limfatic. O dată la trei săptămâni, mergeam împreună la chimioterapie. La început, a fost șocant să văd câtă acceptare avea față de acest tratament invaziv. Niciodată - dar nici măcar o dată - nu s-a ferit de mersul la cabinet, unde știa foarte bine ce urmează. A avut o încredere absolută în mine și în Diana, doctorița ei sufletistă de la Sanivet (<3)
De curând, am auzit că tipul de atașament al câinilor este unul securizant. Și da, mai securizant de atât cred că nu există. Tratamentul a durat un an. Ne-am oprit în septembrie, când Eva a intrat în remisie. Rezultatul neașteptat de bun cred că se datorează capacității ei de iubire și încredere. Am învățat multe de la ea și despre mine în acest proces.
Sigur că acest tratament m-a forțat să renunț la multe lucruri, atât din motive financiare, cât și pentru a-mi eficientiza timpul. Dar asta nu a fost deloc un lucru rău. Începusem deja acest demers cu câțiva ani în urmă, dar acum a devenit un stil de viață.
Am în continuare o garderobă prea bogată, dar formată aproape exclusiv din haine cumpărate din târguri de second-hand sau cusute chiar de mine. Pentru că, da, am învățat să cos la mașină. Un skill pe care mi-l doream demult și o plăcere învățată de la bunica. Am învățat și să mă tund singură (basic, nimic complicat). Și am realizat că este atât de importantă calitatea alimentelor încât este mult mai sănătos să gătești și să nu cazi în capcana comenzilor online. Pentru că nu economisești prea mult timp, dacă analizezi mai bine.
Pe scurt, am fost forțată să-mi definesc mai clar prioritățile financiare. Și asta m-a ajutat enorm să-mi simplific viața, de fapt.
Locuri noi
În fiecare an îmi propun să descopăr cel puțin un loc nou. În 2024, am descoperit Palermo, Madeira și... Șuncuiușul.
Despre Palermo și Madeira există suficiente informații, dar despre Șuncuiuș eu nu mai auzisem. Și abia aștept să revin! Locul acesta, cu un nume duios, e minunat și plin de oportunități: via ferrata, caiac, drumeții, peșteri, înot în râu... Doamne, câtă frumusețe!
Când căldurile au cotropit Bucureștiul, am plecat o săptămână cu părinții mei la Peștera, la poalele Pietrei Craiului. În ultimii ani m-a preocupat consolidarea relațiilor cu familia în care am crescut.
Facem parte dintr-o generație în care lucrurile nu prea se discută. E nevoie de mult exercițiu, educație și terapie ca să ajungi la conversații autentice. Dar nu cred în forțare, ci în crearea de contexte. Iar reparațiile casei din Peștera sunt un astfel de context. Vara aceasta l-am ajutat pe tata să construiască o nouă balustradă din lemn. A fost superb. Mânuirea lemnului - tăierea, șlefuirea, montatul, lăcuirea - îmi creează aceeași bucurie și mulțumire ca și cusutul la mașină.
Și apoi... Reality Bites (ce film reprezentativ pentru generația mea)
Din păcate, toamna a venit și ne-a luat un om foarte drag mie și familiei mele. Nu voi dezvolta foarte tare acest subiect, pentru că pur și simplu nu pot încă.
Dar mai știți cum am ieșit în stradă acum aproape 10 ani, descoperind cu surprindere că oamenii mor în spitale din cauza nosocomialelor? Eu am ieșit la protest, dar... părea așa, ca și cum totul este un mare ghinion, să ți se întâmple așa ceva. Ei bine, aproape 10 ani mai târziu, oamenii tot mor de nosocomiale. La Elias, cel puțin. Nu există un scaun pe care să aștepți la terapie intensivă, în schimb există un bancomat la intrarea în spital. În 10 ani nu s-a schimbat nimic, nici măcar la baza lucrurilor de care avem nevoie.
După înmormântare, corpul meu a luat-o razna, de la dermatite bizare până la infecții de tot felul. Și am culminat totul cu o internare la Babeș, cu pneumonie, laringită și sinuzită. Deși mi-a fost foarte frică să mă internez, în urma proaspetei experiențe de la Elias, pot spune că am fost îngrijită foarte bine și că nivelul este cu totul altul la Babeș. M-am simțit în siguranță. Și am primit foarte mult ajutor de la oamenii importanți din jurul meu.
Iar alegerile prezidențiale? Da, m-am șocat de rezultat, dar după această experiență oribilă prin care a trecut familia mea, cred că, dacă aveam mai puține șanse la educație și trăiam într-un context mai nefavorabil, probabil că aș fi început și eu să mă bazez mai mult pe misticism decât pe realitate. Pentru că realitatea este cam tragică, de fapt. Sigur, noi ne plimbăm prin centru și bem cafele din locuri foarte fancy și încercăm fiecare să ne înfrumusețăm cum putem viața, dar e ca și cum ți-ai lua un apartament cu finisaje superbe într-un bloc cu bulină. Pericolul și frica tot vor locui acolo.
Inițial, nu am vrut să votez. Ar fi fost pentru prima oară - exceptând referendumul pentru redefinirea familiei. Nu știu exact de ce m-am dus. Poate pentru că am văzut cu o seară înainte pericolul care ne paște, deși părea ca o eroare de calcul. Nu părea adevărat. Mă bucur că am votat și voi merge în continuare să votez. Nu cred că urmează vremuri bune și nu cred că avem unde să ne ascundem. E prima oară când mi-au apărut în minte gânduri precum "Bine că nu am copii" sau "Bine că nu mai sunt tânără, că dacă ni se revocă drepturile asupra corpurilor noastre, măcar nu voi fi afectată în mod direct prea mult timp". Pare o exagerare, dar și rezultatul alegerilor părea exagerat. Și nosocomialele păreau lucruri îndepărtate.
Reflecție și promisiuni
Sărbătorile au venit doar cu reflecție și tristețe, pentru că nu vor mai fi la fel. Dar reflecția s-a transformat într-o promisiune de a-mi construi o viață mai bună. Parcă în ultimii ani m-am tot descurcat cum am putut, fără să-mi mai propun direcții clare. Iar acum am fost nevoită să mi le propun. Atât cât ține de mine. Și ăsta cred că e un semn bun și un rezultat al tuturor acestor experiențe.
Iar propunerea mea pentru cititorii LiterNet este: Hai să ne vedem la vot.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)