În general, sunt o persoană care încearcă să privească partea frumoasă a lucrurilor. The silver lining. Încerc să învăț și să reînvăț optimismul și reziliența zilnic. Să mă las inspirată de oameni care au depășit greutăți enorme și care găsesc frumosul unde eu nici nu mă gândisem să-l caut. Așa cum am spus în retrospectiva lui 2023, anul trecut am învățat cu adevărat recunoștința și m-am uitat la viața mea și la câte motive am să fiu fericită. Reflectez des asupra lor.
Totuși, a-ți măsura fericirea in the big picture este un proces interesant. Poate "măsura" nu e cuvântul potrivit. Nu e ca și cum mi-o compar cu a altora. Dimpotrivă. Mă refer doar la a înțelege ce înseamnă să fii fericit într-o lume dezmembrată, în care nu te poți gândi doar la tine. Care e locul meu aici? Care e misiunea? Când e mai bine să-mi folosesc vocea și când e mai bine să tac? Ce pot să fac? Ce nu pot să fac? Ce pot lua din lumea mea mică și da către lumea mare și viceversa? Ce să zic... Nu sunt originală deloc. Mă gândesc la sensul vieții, n-am putut inventa ceva mai bun până acum.
Atâtea întrebări la care n-am prea multe răspunsuri, atâtea proiecte în care încerc să le găsesc, atâtea conversații cu prieteni în care încercăm să dăm de cap unor probleme cărora nu le-a dat de cap nimeni și atâtea meditații asupra unor teme pe care n-am habar de unde să le apuc.
Întotdeauna m-am bucurat să discut, să caut, să reflectez. Să știu că nu voi ieși triumfătoare, dar poate măcar mai înțeleaptă. Și întotdeauna am visat să am lângă mine pe cineva care să mă asculte ore în șir vorbind în cercuri și care să îmi urmărească firul gândirii mai bine decât mi-l pot urmări singură.
Scriu aceste rânduri în timp ce Tyrel cântă la pian în cealaltă cameră. Locuim împreună acum. N-am mai făcut asta niciodată cu un partener și am crezut că mă voi simți speriată. Dar tot ce simt e iubire. De-a lungul relației noastre momentan relativ scurte, dar foarte eventful, simt că am mai înțeles câte ceva. El este cel care mă ascultă ore în șir vorbind în cercuri și care îmi urmărește firul gândirii mai bine decât mi-l pot urmări singură. Sunt norocoasă că e pe aceeași lungime de undă ca mine și că nu obosește să mă asculte cum plâng și mă plâng și cum mă apucă inspirația la 2 dimineața și îl țin treaz să îmi dea feedback pe un proiect nou. Că deși îi recomand cu îndârjire să citească toate cărțile pe care le termin eu, mă lasă să i le rezum în detaliu. Că rezolvă probleme de matematică lângă mine cât timp scriu pe laptop ca să nu fiu singură în cameră. Că e dispus să petreacă timp cu toți oamenii pe care îi iubesc și să îi cunoască în profunzime. Că mereu face research extensiv când îl întreb ceva, ca să se asigure că îmi dă cel mai corect și complet răspuns. Că mă iubește cu tot sufletul. Și că găsesc mai mult meaning alături de el.
Nu știu cum va arăta viitorul nostru politic, climatic, social, artistic sau de orice alt fel. Știu doar că ce mă ține hopeful este iubirea pe care o am - pentru oamenii din jurul meu, pentru ceea ce fac, pentru artă. Din nou și din nou, cele mai frumoase momente ale fiecărui an sunt cele în care mă aflu în comunitatea pe care mi-am format-o, făcând ceea ce iubesc, oferind ce și cum pot.
Proiectele mele îmi aduc un val de optimism de fiecare dată când am nevoie de el și sunt atât de fericită că pot crea ce îmi doresc.
2024 a fost un an al proiectelor mari, mai mari ca niciodată:
trei spectacole Off-Broadway (Until Dark - scris și regizat de Federica Borlenghi - rol pentru care am primit și o nominalizare BroadwayWorld pentru cea mai bună interpretare, Plasters - scris și regizat de Emma Tadmor, ExtraO1dinary Aliens! (Exit I-485) - scris de Carolina Do și regizat de Vasile Flutur);
un spectacol Off-Off-Broadway (Lowlands - bazat pe romanul scris de Herta Müller și regizat de Ana Mărgineanu);
un lungmetraj (No Tomorrow - scris și regizat de Martin Drop - care a fost nominalizat deja la 5 premii și a câștigat 2);
un scurtmetraj (The Distance Between Two Points, scris și regizat de Artemis Tapliga);
niște review-uri extraordinare;
prima copertă de revistă.
Sunt o norocoasă. Și îmi place să iubesc.
Ce clișeic, nu? Nu spun nimic nou. Iubește-ți vecinul bla bla bla. Doar iubirea ne poate salva bla bla bla.
Mai vedem la anul dacă vin cu ceva nou.
Top 10 momente din 2024:
10. 7 iunie (ziua mea): Mi-am luat liber, am fost la spa, iar seara am avut o petrecere deosebită cu prietenii.
9. 10 decembrie: Am aflat că am fost nominalizată la un premiu BroadwayWorld pentru rolul din Until Dark, iar compania mea de teatru a fost nominalizată pentru 11 în total.
8. 27 aprilie: Am fost la premiera filmului de lungmetraj în care am jucat, No Tomorrow, scris și regizat de Martin Drop.
7. 12 decembrie: Am sărbătorit 5 ani de existență a companiei mele de teatru, Et Alia, în cadrul Galei noastre de final de an.
6. 28 septembrie: Am filmat The Distance Between Two Points, regizat de Artemis Tapliga (ziua de filmare #2).
5. 15 septembrie: Am avut ultima reprezentație ExtraO1dinary Aliens! (Exit I-485), regizat de Vasile Flutur și scris de Carolina Do.
4. 12 mai: Am privit apusul de pe plaja Copacabana din Brazilia cu prietenii mei.
3. 16 august: M-am plimbat pe străzile din New Orleans cu mama.
2. 17 iulie: Am fost la primul date cu Tyrel.
1. 31 decembrie: Tyrel m-a vizitat în România și am luat masa cu el, tata, mama, Vladimir și Corina pentru prima dată.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)