Atunci când scriu pe un site care sprijină cultura de mulți ani, simt un stol emoții, fără să vreau.
Voi scrie în primul rând despre oameni.
Îmi place să îmi iau desertul de cinci sute de caractere scrise alături de prietenii de pe Ficțiuni Reale. E un grup care a crescut și care și-a luat zborul, aici oamenii vin și-și pun în cuvinte câte un strop de viață. Și încă unul, și încă unul.
Sunt texte scurte, dar foarte vii, iar faptul că te-ndemni la scris cu ceilalți mi se pare minunat. Intri în grup, poate cu sfială la început, iar apoi cuvintele se adună, iar comunitatea devine parte din viața ta. Frumoasă dependență.
Printre cele mai frumoase experiențe ale anului trecut au fost întâlnirile fizice, față în față, cu oamenii de pe Ficțiuni Reale. Mi-am dat seama, o dată mai mult, că oamenii pasionați de citit și de scris nu pot fi decât oameni buni, am văzut asta în licuricii (da, licurici) care li se aprindeau în ochi atunci când vorbeam despre scris.
Din textele scrise pe grup s-a născut Scurt pe doi, cartea pe care am scris-o și publicat-o, împreună cu prietena Laura Stanciu, la Editura pentru Artă și Literatură. Am simțit și acolo, la "Gaudeamus", susținerea grupului și le mulțumesc celor care au fost alături de noi, cu prezența sau cu gândurile bune (mulțumim Răzvan Penescu pentru gândurile bune de pe coperta a patra).
Aceeași efervescență e și în Clubul nostru de scris și de carte. E un grup mai mic, unde încercăm să învățăm unii de la alții, să ne antrenăm, să ne menținem vie dorința de a scrie. După întâlnirile de la Clubul de Carte, când văd și simt energia unei scriitoare precum Gabriela Adameșteanu, de exemplu, adrenalina mă ține zile la rând, e ca un doping pentru scris.
Au fost și întâlnirile de la Bistrița și Telciu, găzduite de Gelu Vlașin și de concursul Rețeaua literară. M-am bucurat tare de întâlnirea cu autorii tineri care scriu poezie și proză, dar și cu adolescenți și copii pentru care cititul și scrisul sunt puse înaintea telefoanelor. Ce bine că mai e încă e așa, lupta asta cu device-urile va fi o încercare grea pentru orice părinte care își dorește să își vadă copiii citind povești.
Mă gândisem să nu aduc vorba despre asta, dar mai dă-l naibii de sindrom al impostorului: în luna iunie, am publicat primul meu roman, Eu, două femei și niciun câine, și-am avut bucuria ca LiterNet să-mi găzduiască niște gânduri despre carte (aici și aici). Mulțumesc din nou! Romanul a stârnit ceva valuri, și datorită femeilor și datorită acelui "niciun câine". Ceea ce nu a fost deloc rău.
Tot la oameni revin, pentru că cel mai mare câștig al anului e comunicarea cu ei. La Târguri de carte, la lansări, la orice eveniment cultural dedicat cărților, se naște imediat o conexiune cu cei care simt la fel ca tine.
Comunitatea te împinge înainte, ea îți dă energie dacă și tu îi oferi, la rândul tău, bucuria pasiunii tale. Asta am simțit eu pe parcursul întregului an: am fost fericit între oameni pasionați de citit și de scris. Dincolo de întrebarea "câte cărți ai vândut?", care are importanța ei, cuvintele de încurajare, zâmbetele și îmbrățișările prietenilor și ale celor care îmi vor deveni prieteni, nu sunt egalate de nimic.
Poate că par patetic tot repetând aceste lucruri, dar îmi asum asta: știu că între oameni și cărți mă simt cel mai bine, știu că frenezia pe care o simt m-a smuls din niște gheare deloc blânde, care se numesc, dur și direct, anxietate și atacuri de panică.
Și mi-am propus să aduc măcar încă un om și un altul către citit, pentru a mări comunitatea asta a oamenilor ageri la minte, să mă bucur atunci când părinții vin alături de copii printre cărți.
Mă întorc la soare, e bun pentru sănătatea oaselor, pentru reducerea stresului și pentru a ne face fericiți. Bucurați-vă de el, mișcați-vă, alergați, țineți-vă sănătoși, e lucrul cel mai important. Asta vă urez și sper să ne vedem cu zâmbete, în fiecare an, printre cărți.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)