Conform comunicatului de presă: "Celebra piesă a lui Thornton Wilder, scrisă în 1938, jucată constant pe Broadway și devenită un cult pentru trupele de teatru din școlile americane, e o invitație să descoperim frumusețea, adesea uitată, a aventurii umane. Dincolo de imperfecțiune și efemeritate, rămâne valoarea conștiinței umane care înregistrează uimitoarea călătorie ce începe la naștere, e propulsată de iubire (de sine, de celălalt, de putere) și se încheie, aparent, cu moartea corporală.
Pendulând vizual între fast și austeritate, punctat de energia celor 19 actori și actrițe din distribuție și de muzica live interpretată de aceștia, spectacolul de la TT e o capsulă a timpului cu mesajul că suntem păpădii luate de vânt la un moment dat, dar purtătoare de semințe ce duc mai departe Viața."
Cu prilejul acestei premiere, am avut ocazia unui scurt interviu cu Teodora.
Teodora Petre: Au fost două luni foarte intense. Prima provocare a fost să mă adaptez programului de lucru care presupune 4 ore de repetiție dimineața și 4 ore de repetiție seara, cu o pauză de 4 ore între cele două repetiții. A fost o premieră din punctul ăsta de vedere, pentru mine, însă mi-a plăcut foarte mult, având în vedere că genul acesta de ritm ține toată echipa foarte concentrată și implicată în procesul de creație.
A.C.: Orașul nostru este textul pe care-l montezi. Cum te-ai simțit în orașul nostru, Piatra Neamț?
T.P.: Eu sunt născută, crescută și școlită în București. Până acum am lucrat majoritatea spectacolelor în București sau foarte aproape de București, așa a fost să fie. E prima dată când plec atât de departe de casă și mi-a plăcut la nebunie să ies din bloc în fiecare dimineață și să văd dealurile care înconjoară orașul, mai ales atunci când erau acoperite de zăpadă, să intru în ritmul liniștit al orașului și să văd cum toată lumea se salută cu toată lumea pe stradă, pentru că orașul este suficient de mic încât să se cunoască toți cu toți. Lucrurile acestea mi-au dat o senzație de intimitate, confort și comunitate care-mi lipsesc teribil la București, deși sigur că acolo există alte avantaje.
A.C.: Revenind la text. Cum ți se pare acesta și în ce mod l-ai abordat? Au existat modificări?
T.P.: Sigur că mi se pare un text senzațional, de aceea am și vrut să-l montez. Este o poveste aparent lipsită de mari evenimente, însă foarte bogată în detalii. Am încercat să identific elementele care mă interesau cel mai tare, după care am pus lupa pe ele și le-am adus în prim plan, prin extratexte, personaje inventate etc. Textul a mai fost tăiat pe ici, pe colo, esențializat, aș putea spune.
A.C.: Cum ai văzut modul în care actorii au perceput textul și implicit personajele pe care le joacă?
T.P.: Actorii au fost foarte deschiși la direcția pe care le-am indicat-o și s-au aruncat cu încredere odată ce au înțeles-o. Este o trupă foarte talentată, asta nu cred că mai este un secret pentru nimeni.
A.C.: Muzica joacă un rol important în spectacol, existând momente când actorii cântă live. Ce impact crezi că are aceasta asupra spectacolului, dar și a spectatorului?
T.P.: Impactul pe care l-am dorit este cel indicat de Thornton Wilder în scrierile sale. Didascaliile din text indică anumite melodii pe care le-a considerat el potrivite pentru publicul american de la vremea respectivă. Sigur că noi avem mult mai multă muzică live decât a cerut el și cântăm cu totul alte melodii, compuse în totalitate de către Cezar Antal, însă scopul este același: de a apela la memoria afectivă a spectatorului, de a sugera forța vindecătoare a unei comunități care se unește indiferent de eventualele divergențe dintre ei pentru a crea ceva împreună, ceva mai mare decât ei.
A.C.: Dintre cele trei acte, care este cel mai important, după părerea ta și de ce? Și ce scenă crezi tu c-ar rămâne înfiripată în mintea spectatorului mult după ce vede spectacolul?
T.P.: Nu cred că există un act mai important ca altul, cred că fiecare act pune umărul la imaginea finală a spectacolului, toate sunt indispensabile și esențiale. Probabil că finalul este cel care rămâne cu spectatorul pentru că este puternic și emoționant.
A.C.: Cum vezi acest spectacol ca produs final? Și ce impact va avea Our city asupra orașului nostru? Se va regăsi acesta în el?
T.P.: Cred că este un spectacol foarte reușit, cu care am realizat ce ne-am propus, ba chiar mai mult. Sper ca publicul să se regăsească în acest spectacol.
A.C.: Vei mai colabora cu această trupă? Și dacă ar fi să te gândești acum pe moment la un text, care crezi că s-ar potrivi perfect?
T.P.: Da, sigur că aș mai colabora cu această trupă. Nu știu acum ce text aș face, dar cred că aș încerca să fac un spectacol mai intim, cu mai puțini actori.
A.C.: Revenind la tine. De ce ai ales să fii regizoare? Ce te-a condus pe acest drum?
T.P.: Sunt multe lucruri care m-au adus aici, unele mai personale, altele mai simple, altele mai greu de înțeles. N-aș putea să dau un singur motiv, cred că a fost un cumul de experiențe și întâlniri. Am mers cu viața, într-un fel m-am lăsat purtată de val și mi-am ascultat intuiția cât am putut, dar în același timp am dat întotdeauna tot ce am avut eu mai bun la momentul respectiv.
A.C.: Și nu în ultimul rând, cine este Teodora Petre?
T.P.: Cred că-mi voi petrece toată viața încercând să răspund la această întrebare, pentru că răspunsul e în continuă transformare. Încerc să învăț tot ce pot, să mă mențin într-un proces de dezvoltare continuă, atât personală cât și profesională.