Prefață la Epocile globalizării. Geografie, tehnologie și instituții

Citiți un fragment din această carte aici.


Epidemia de COVID-19 a lovit chiar în momentul în care cartea de față era pe cale să fie tipărită. Un fenomen la scară globală - o boală infecțioasă - a provocat brusc reacții la nivel local: carantină, izolarea cartierelor, închiderea granițelor și restricționarea comerțului. În doar trei luni, virusul s-a răspândit din Wuhan, China, în peste 140 de țări. În secolul al XIV-lea, ciuma bubonică a împrăștiat Moartea Neagră din China către Italia în decurs de aproximativ 16 ani, în perioada 1331-1347. În zilele noastre, agentul patogen a ajuns în doar câteva zile, într-o cursă neîntreruptă, de la Wuhan la Roma.

Cartea abordează atât complexitatea globalizării, cât și capacitatea ei considerabilă de a îmbunătăți condiția umană, fără a fi, însă, un proces lipsit de riscuri. Interconexiunile globale ale umanității permit atât partajarea ideilor, cât și opțiunea de a ne bucura de o diversitate culturală și de schimburi de bunuri variate, specifice unor zone geografice vaste. Cafeaua pe care o savurez dimineața nu provine de la cafeneaua de peste drum, ci de pe versanții tropicali abrupți din Etiopia, Indonezia și Columbia, aflați la mii și mii de kilometri distanță. Sunt recunoscător că am avut ocazia de a vizita și aceste locuri și de a mă bucura de culturile lor bogate și de frumusețea lor naturală uluitoare. Atât din călătoriile făcute, cât și din munca mea, am învățat că bunătatea umană, aspirațiile pentru copiii noștri și lucrurile de care ne bucurăm în viață sunt comune întregii umanități, indiferent de originile și condițiile noastre materiale.

Noul coronavirus ne amintește încă o dată că beneficiile comerțului și ale turismului global au fost întotdeauna însoțite de răspândirea globală a bolilor și de alte probleme. În paginile următoare voi discuta despre perspectiva lui Adam Smith, părintele economiei moderne, asupra expedițiilor lui Cristofor Columb și Vasco da Gama. El a scris că descoperirea rutelor maritime dinspre Europa către cele două Americi și Asia au fost cele mai importante din istoria omenirii, deoarece au conectat toate părțile lumii printr-o rețea de transport și de comerț, o realizare care oferă beneficii potențiale vaste. Consternat, Smith a mai scris și faptul că noile rute maritime au dus la o reprimare masivă a societăților indigene de către cuceritorii și colonizatorii europeni.

Deoarece Smith a trăit cu un secol înaintea lui Robert Koch^[i], Louis Pasteur^[ii], Giovanni Grassi^[iii], Ronald Ross^[iv], Martinus Beijerinck^[v] și a altor personalități care au elaborat tema transmiterii bacteriene și virale a bolilor, el n-a fost conștient de rolul-cheie pe care agenții patogeni din Lumea Veche l-au jucat în devastarea populației americane indigene. Columb n-a adus în cele două Americi doar cuceritori, ci și un schimb biologic masiv. De asemenea, europenii au adus în Americi cai, vite și alte plante și animale pentru agricultură, dar și multe boli infecțioase noi, printre care variola, rujeola și malaria, introducând în Europa atât cultivarea cartofului, a porumbului și a roșiilor, cât și a altor culturi și animale de fermă. Acest "Schimb columbian" a unificat lumea din punct de vedere comercial, însă, în același timp, a și divizat-o, din cauza unor noi tipuri de inegalități în distribuția bogăției și a puterii.

Cauzată de bolile aduse din Lumea Veche, mortalitatea excesivă a nativilor americani a fost devastatoare. Populațiile indigene erau "naive" în ceea ce privește agenții patogeni din Lumea Veche și, ca atare, neprotejate din punct de vedere imunologic. În mod similar, populația mondială de astăzi este și ea naivă din punct de vedere imunologic și, prin urmare, vulnerabilă la noul coronavirus care devastează planeta. Din fericire, este foarte probabil ca bolile și decesele cauzate de COVID-19 să fie mult mai puțin severe decât epidemiile care au devastat societățile nativilor americani în secolul al XVI-lea. În orice caz, actuala pandemie va influența, cu siguranță, politica și societatea globală, așa cum au făcut-o și alte boli în trecut.

De altfel, nici nu este necesar să ne întoarcem la Moartea Neagră din secolul al XIV-lea sau la "Schimbul columbian" din secolul al XVI-lea pentru a recunoaște rolul profund al bolilor în modelarea societăților și a economiilor. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, povara grea a malariei din Africa a creat un fel de barieră de protecție împotriva cuceririi imperiale europene. Africa de Vest era cunoscută drept "mormântul omului alb", deoarece foarte mulți soldați europeni muriseră din cauza malariei. Bariera aceasta a fost eliminată atunci când britanicii au învățat să utilizeze împotriva malariei chinina, un extract din scoarța copacului andin cu numele de "chinchina" (Cinchona). Astfel, ginul tonic (care conține chinină) a devenit băutura care a facilitat cucerirea imperială britanică. De atunci, povara malariei din Africa a rămas un obstacol în calea supraviețuirii copiilor și a dezvoltării economice, deși noile medicamente și măsuri preventive permit omenirii să lupte împotriva acestui flagel străvechi.

Mai recent, un alt agent patogen ucigaș a făcut înconjurul lumii și a provocat dezastru și haos - virusul imunodeficienței umane, HIV, cel care cauzează SIDA. Asemenea COVID-19, virusul HIV este o zoonoză, adică un agent patogen caracteristic populațiilor de animale care se poate transmite la populațiile umane prin interacțiune și, probabil, prin mutație genetică. SIDA a pătruns în populația umană cel mai probabil de la maimuțele din Africa de Vest, care au fost ucise pentru hrană. Virusul COVID-19 a contaminat populația umană prin intermediul liliecilor, după toate probabilitățile. În cazul infecției cu SIDA, se pare că virusul s-a răspândit în rândul africanilor timp de zeci de ani, la mijlocul secolului al XX-lea, apoi a fost transmis la nivel internațional în anii '70 și la începutul anilor '80. Primul diagnostic HIV/SIDA a fost pus pentru prima dată în San Francisco la începutul anilor '80, la zeci de ani după ce acesta fusese pentru întâia oară descoperit în populația umană. La acea dată, multe milioane de africani erau deja infectați cu virusul HIV și mureau din cauza lui.

SIDA a marcat un alt eveniment major al globalizării, atât ca impact devastator, cât și ca modalitate de răspândire. Numărul deceselor cauzate de SIDA a ajuns rapid la zeci de milioane, provocând o suferință imensă. Mulți dintre cei infectați cu HIV proveneau din grupuri marginalizate din punct de vedere social: persoane foarte sărace, minorități etnice, membri ai comunității LGBT, consumatori de droguri intravenoase și alții. Acest fapt a întârziat răspunsul multor guverne, însă grupuri ale societății civile, conduse în special de persoane infectate cu HIV, au cerut să se ia măsuri și, pas cu pas, au reușit să influențeze guvernele lumii, cu toate că au existat întârzieri costisitoare.

Într-un mod cu totul impresionant, comunitatea științifică a trecut imediat la acțiune, făcând descoperiri rapide și fundamentale despre natura virusului, cauzele bolii și modalitățile de combatere a ambelor. La aproximativ un deceniu de la identificarea virusului HIV drept o nouă zoonoză, oamenii de știință au conceput câteva medicamente antivirale care puteau transforma infecția cu HIV, dintr-o afecțiune care ducea aproape sigur la deces, într-o infecție cronică și controlată. Globalizarea a jucat un rol imens în privința acestor descoperiri și în distribuția ulterioară a noilor medicamente. Știința descoperirii avea o amploare globală, iar noile cunoștințe științifice circulau rapid pe toate continentele.

De asemenea, distribuția noilor medicamente a reprezentat un efort global coordonat. O inițiativă notabilă a fost lansarea unui nou Fond Global pentru Combaterea SIDA, a Tuberculozei și a Malariei, la a cărui elaborare și dezvoltare timpurie am fost încântat și onorat să particip. Viteza implementării politicilor și a intervențiilor în domeniul sănătății a fost stimulată în mare măsură de creșterea gradului de conștientizare publică și de conducerea activistă crucială a societății civile.

În mod similar, COVID-19 determină luarea în considerare a bilanțului globalizării și provocarea politică de a promova aspectele pozitive, limitând în același timp consecințele negative. Primii pași în combaterea virusului COVID-19 au implicat restricționarea comerțului și a călătoriilor internaționale, ba chiar și limitarea circulației persoanelor între orașele unei sin gure națiuni și în interiorul acestora. A fost reinstituită "carantinarea", cuvântul însuși referindu-se la cele 40 de zile (quaranta giorni în limba italiană) în care venețienii țineau navele departe de port atunci când ele erau suspectate că aveau bolnavi de ciumă la bord. Politica de carantină datează încă de la sfârșitul secolului al XIV-lea. Asemenea crizei generate de SIDA, pandemia de COVID-19 va necesita o atenție sporită și flexibilitate față de justiția socială în implementarea măsurilor de combatere a bolii.

Unele preocupări sunt exprimate din nou în zilele noastre. Există opinii conform cărora comerțul liber este, pur și simplu, prea periculos și că ar trebui să revenim la granițele închise și la autarhia națională (autosuficiență), însă aceasta este o iluzie. În timp ce carantinarea poate, într-adevăr, să limiteze răspândirea bolilor, ea oprește rareori în totalitate răspândirea agenților patogeni. De asemenea, succesul carantinei presupune, cu siguranță, un cost foarte ridicat. Restricționarea comerțului are propriile consecințe negative, începând cu pierderile foarte mari în producția economică până la diminuarea nivelului de trai. De-a lungul istoriei, a fost important să înțelegem amenințările care apar odată cu globalizarea (boli, cuceriri, războaie, crize financiare și altele) și să le înfruntăm direct, nu prin stoparea beneficiilor globalizării, ci folosind mijloacele de cooperare internațională pentru a controla consecințele negative ale interconectării la scară globală.

Lucrul acesta a dus la inventarea unor noi forme de cooperare globală, una dintre cele mai importante teme ale cărții de față. De la sfârșitul secolului al XVIII-lea încoace, filosofii, oamenii de stat, politicienii și activiștii au căutat noi modalități de a administra globalizarea pentru a-i promova beneficiile, controlând, în același timp, numeroasele sale efecte negative potențiale. Lupta împotriva bolilor pandemice a ocupat un loc important în eforturile pentru cooperare. Într-adevăr, conferințele internaționale sanitare, care au început în anul 1851 și au continuat până în 1938, au fost printre primele eforturi moderne de cooperare științifică și politică globală intensivă. Eforturile de combatere a bolilor au dat naștere Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în 1948, una dintre primele agenții esențiale ale noii Organizații a Națiunilor Unite (ONU), înființată la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1945. Desigur, OMS se află în centrul luptei globale împotriva COVID-19: a contribuit la coordonarea informațiilor științifice cu privire la agentul patogen și la modul în care poate fi controlat, precum și la coordonarea și monitorizarea eforturilor globale de a limita și de a pune capăt pandemiei.

Globalizarea permite ca o parte a lumii să învețe de la alta. Atunci când o țară înregistrează succese în privința limitării răspândirii COVID-19, alte autorități din state ale lumii își propun să afle cât mai rapid despre noile metode și dacă ele pot fi aplicate într-un context local. Mai mult, producerea unor noi medicamente și vaccinuri pentru combaterea COVID-19 este un efort global, așa cum a fost în cazul virusului HIV. Studiile clinice pentru testarea noilor medicamente și vaccinuri vor implica astfel cercetători din întreaga lume. Distribuția și utilizarea noilor medicamente și vaccinuri va necesita, de asemenea, o cooperare la scară mondială.

În prezent, prevenția bolilor nu reprezintă singurul domeniu în care cooperarea globală este vitală. Conlucrarea pe plan mondial dintre instituții este necesară și în cazul multor altor preocupări urgente, printre care controlul schimbărilor climatice provocate de om, conservarea biodiversității, controlul și inversarea poluării masive a aerului, a solului și a oceanelor, utilizarea adecvată și administrarea internetului, neproliferarea armelor nucleare, evitarea migrațiilor forțate în masă și provocarea permanentă la care suntem supuși pentru a evita sau a pune capăt conflictelor de diferite intensități. Toate aceste probleme trebuie abordate într-o lume care este prea des divizată, neîncrezătoare și distrasă, iar în prezent, preocupată de o zoonoză devenită brusc o nouă pandemie.

Această carte nu va oferi răspunsuri simple sau antidoturi pentru astfel de neajunsuri și de amenințări. Istoria globalizării este una a realizărilor glorioase ale umanității, a cruzimilor și a răului autoprovocat, precum și a marilor complexități ale realizării progresului în mijlocul crizei. Așa cum vom vedea mai departe, globalizarea implică interacțiunea complexă a geografiei fizice, a instituțiilor umane și a cunoștințelor tehnice. În același timp, virusul COVID-19 este un fenomen fizic, un intrus care și-a făcut apariția brusc pe scena politică și în viața noastră socială, dar și o țintă a descoperirii științifice. Acesta este, prin urmare, tipul de fenomen al globalizării care face parte din experiența umană încă de la începutul existenței speciei noastre. Sper ca lucrarea în speță să scoată la lumină această experiență îndelungată a interconectării globale, precum și rolul globalizării în modelarea umanității și a vieților noastre.

Citiți un fragment din această carte aici.