Angelo Cozma: Orașul nostru este un text montat de mult timp în țara noastră. Cum ai perceput tu textul, fiind prima dată când te confrunți cu el? Găsești elemente comune cu orașul nostru, Piatra Neamț, comunitatea orașului etc.?
Andrei Merchea-Zapotoțki: Orașul nostru m-a surprins prin simplitatea aparentă a poveștii și profunzimea temelor pe care le abordează. Deși scris acum mai bine de un secol, reușește să vorbească foarte clar despre comunitate, despre relațiile dintre oameni și despre felul în care trăim fiecare zi, uneori fără să fim conștienți de valoarea momentelor obișnuite. Am găsit multe paralele cu Piatra Neamț - felul în care oamenii se intersectează în spațiul orașului, cum se construiesc legături și cum viața curge într-un ritm propriu, cu frumusețea și complexitatea lui.
A.C.: Joci rolul lui Wally Webb. Cine este fiul familiei Webb și cum te-ai mulat astfel încât să-ți iasă la perfecție? Te regăsești în acest personaj?
A.M.-Z.: Wally Webb este un personaj care la prima vedere poate părea doar "băiatul cuminte" al familiei, dar el reprezintă mult mai mult: este un simbol al tinereții întrerupte brusc, al promisiunii unui viitor care nu se mai întâmplă. Ce m-a atras cel mai mult la el este inocența lui, care se vede nu doar în felul natural în care își asumă responsabilitățile, ci și în momentele în care încearcă, stângaci, să pară mai cool decât este. Tocmai această încercare de a-și depăși propria imagine îl face foarte uman și l-am construit încercând să echilibrez această naivitate cu dorința lui de a explora și de a fi văzut altfel. M-am regăsit în această luptă dintre a fi "băiatul bun" și a căuta un pic de aventură, de libertate, așa cum face orice adolescent.
A.C.: Este prima colaborare dintre trupa teatrului TT și regizoarea Teodora Petre. Cum ai văzut această colaborare?
A.M.-Z.: A fost o colaborare intensă și interesantă, mai ales prin prisma faptului că lucrul s-a desfășurat cu o distribuție numeroasă, ceea ce a adus atât provocări, cât și o energie specială în proces. Teodora Petre are o viziune clară, dar, în același timp, este deschisă la propunerile actorilor, ceea ce a creat un proces de lucru dinamic. Unul dintre lucrurile care mi-au plăcut la ea este echilibrul cu care gestionează repetițiile - știe când să ne împingă să căutăm mai mult, dar și când să lase lucrurile să respire, ceea ce aduce un confort creator actorului. În acest cadru de lucru, am simțit că pot explora liber, fără presiunea de a găsi "răspunsurile corecte" imediat, ceea ce a contribuit la organicitatea procesului.
A.C.: Cum ai văzut tot procesul de creație al acestui spectacol?
A.M.-Z.: A fost un proces de lucru organic, în care nu ne-am oprit la primul strat al lucrurilor. Am avut momente esențiale de descoperire în drumul spre personaj, dar și momente de finețe, în care am rafinat detalii. Am lucrat relații simple și cinstite, pentru că puterea lor creează autenticitate pe scenă și o energie care face punte cu publicul. În același timp, am fost conduși afectiv și emoțional de către Teodora în direcții care valorificau potențialul nostru de vulnerabilitate, ceea ce a făcut ca întregul proces să fie unul viu, cu descoperiri constante. A fost o călătorie care mi-a reamintit de ce teatrul are această capacitate incredibilă de a transforma realitatea într-un moment de revelație pentru public.
A.C.: Cezar Antal revine la TT, nu din postura actorului, ci a celui ce creează muzica originală. Cum ai perceput această revenire și ce rol joacă muzica în acest spectacol?
A.M.-Z.: Revenirea lui Cezar Antal a fost una firească și, în același timp, specială, pentru că de data aceasta contribuția lui vine dintr-o altă zonă artistică. Experiența lui de actor se simte în felul în care a construit muzica, reușind să o transforme într-un personaj în sine. Nu este doar un fundal sonor, ci un element care amplifică stările spectacolului și susține parcursul emoțional al personajelor. Are o prezență discretă, dar esențială, construind o atmosferă care accentuează ritmul poveștii și creează legături invizibile între momente. Este un tip de muzică ce completează subtil universul spectacolului, fără să îl încarce, dar oferindu-i un strat suplimentar de profunzime.
A.C.: Legându-mă de întrebarea precedentă, ce crezi că e cel mai important într-un spectacol: jocul actorilor sau combinația de lumini, sunet și decor care ajută jocul actorilor?
A.M.-Z.: Teatrul funcționează ca un sincretism în care toate elementele scenice - lumini, sunet, decor - sunt menite să înrămeze și să potențeze elementul uman, actorul. Jocul actorilor este esențial, dar fără contextul vizual și sonor care îl susține, el riscă să nu își atingă întreaga forță expresivă. Într-un spectacol bine construit, aceste elemente nu concurează, ci se completează astfel încât energia actorilor să fie amplificată, iar mesajul spectacolului să ajungă mai clar și mai puternic la spectatori.
Și ca să ne ducem înspre o glumă: Se spune că într-o zi se certau pe scenă artiștii. Actorii susțineau că fără ei nu se poate juca, regizorul spunea că fără el actorii nu știu ce să joace, tehnicienii că fără ei le cade ștanga în cap, iar sunetistul că fără muzica lui nu mai există atmosferă. Inginerul de lumini a zis: "A, da?" și a stins lumina în sală.
A.C.: Cum au evoluat cele două luni de pregătire? Cum vezi tu produsul final?
A.M.-Z.: Cele două luni de repetiții au fost un parcurs de căutări, descoperiri și redescoperiri, cu momente în care am explorat diverse direcții și am ajustat constant ceea ce construisem. Am început prin a înțelege textul în profunzime, lucrând pe relațiile dintre personaje și încercând să descoperim ce este dincolo de cuvinte. Apoi, pe măsură ce spectacolul a început să prindă contur, am lucrat detaliile care dau finețe și autenticitate. Produsul final este unul viu, în care emoția este esențială, iar relațiile dintre personaje sunt construite astfel încât să ajungă direct la spectatori. E un spectacol care nu încearcă să impresioneze prin artificii, ci prin sinceritate și prin felul în care vorbește despre viață în cele mai simple și, tocmai de aceea, cele mai puternice moduri.
A.C.: Și nu în ultimul rând, ce ne învață Orașul nostru? Cu ce poate rămâne un spectator după ce vede spectacolul și părăsește teatrul?
A.M.-Z.: Orașul nostru ne învață să fim mai atenți la prezent, la momentele mici care, de fapt, sunt momentele mari ale vieții noastre. Doar că, de multe ori, nu le dăm atenția cuvenită, fiind captivi în stratul de suprafață, de senzațional, al lucrurilor. Ne concentrăm pe ceea ce pare extraordinar, spectaculos, dar ratăm tocmai esențialul - fragmentele din povestea noastră (s-a născut involuntar o trimitere spre alt spectacol al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț), privirile, gesturile, timpul petrecut alături de cei dragi. Cred că un spectator va pleca din teatru cu o emoție profundă și, poate, cu o dorință de a privi altfel realitatea din jurul său, de a fi mai prezent în propriul său "oraș", în propria sa existență. E un spectacol care nu oferă răspunsuri, ci ridică întrebări despre fragilitatea și frumusețea vieții de zi cu zi.
A.C.: Nu în ultimul rând, cine este Andrei Merchea?
A.M.-Z.: Andrei Merchea este, înainte de toate, un om care iubește poveștile și puterea lor de a crea legături între oameni. Prin actorie, încerc să descopăr și să transmit emoții autentice, să aduc la viață perspective diferite și să provoc gânduri. Sunt și un om care a înțeles că, pentru a-i cunoaște cu adevărat pe ceilalți, trebuie mai întâi să te cunoști pe tine. Cred cu tărie că viața are doar trei zile: ieri, azi și mâine - iar perfectul de ieri este mai puțin perfectul de azi și perfectibilul de mâine. În același timp, sunt un om care a înțeles că nu înțelege, într-o lume în care mulți nu înțeleg că nu înțeleg, și tocmai această conștientizare îmi dă curajul să rămân curios, să explorez și să caut autenticitatea în tot ceea ce fac.