Deci o să copiez un pic din telefon. Și observ că pe 1 ianuarie 2024 eram în Madrid. Plănuisem să mergem doar noi doi, părinții, să respirăm un pic. Realizasem cu ceva timp în urmă că parcă nu mai văzusem oamenii de la genunchi în sus, toată ziua fiind cu ochii doar după fetița noastră. Mi-era dor să ne plimbăm pe unde vrem noi, fără să vânăm parcuri sau înghețate, să stăm cât vrem noi, să dormim când și cât vrem noi, să ne trezim când vrem noi. Între toate deciziile astea care în sfârșit erau din nou în posesia noastră, ne-am cântat dorul de copil unul altuia și am concluzionat că 6 zile fără ea sunt prea multe, după 3 eram destul de odihniți și plini de dor cât să o luăm de la capăt.
Plimbându-ne fără scop, fără să ne dorim să facem mare turism în vacanța asta, după ce am petrecut Revelionul în mijlocul Madridului, pe 1 ianuarie am decis, dintr-o glumă, că vrem tatuaje. Matching-tattoos. Așa că într-un fel destul de artistic și colorat, Eva (fetița noastră) a ajuns scrisă pe noi.
Întorși, am încercat (și vreo 3 luni chiar ne-a ieșit) să ne mai rezervăm doar noi doi câte jumătate de zi, o dată pe lună. Ne place mult timpul nostru de 3, dar se zice că e bine să se mai întâlnească și părinții. Așa că am ajuns să încercăm de vreo două ori escaladă - mișto senzația, dar nu am câștigat un hobby - și stând noi și făcând planuri - ăsta e un mare hobby - am luat o decizie - hai să facem nuntă. Eram logodiți încă din pandemie, aveam un copil de 3 ani, noi ne consideram căsătoriți. Dar nu eram, de frică să nu ne complicăm prea tare viața cu pregătirile. De câte ori mai propunea Vlad, mi se părea mult prea complicat, nu ne era nici clar cum am vrea să fie, dar brusc mi s-a schimbat optica și am zis că din comoditate urmează să pierdem o amintire. Poate o amintire foarte mișto. Așa că osul meu organizatoric a fost foarte măgulit că i s-a dat mână liberă să se pună pe treabă. Am fost producătorul executiv, că planul se făcea în tandem - nu îmi place să iau decizii majore fără sa vorbesc cu Vlad - discuțiile cu el îmi structurează opțiunile și îmi e mai ușor să aleg. Așadar, procesul nu m-a angoasat (ceea ce credeam eu, că doar d-aia am amânat-o 4 ani) ci mi-a plăcut așa tare încât îmi venea să mai fac una. 1 septembrie. A fost cum ne-am dorit - o petrecere doar cu oamenii apropiați de sufletul nostru, cu o fanfară de muzică balcanică care ne-a făcut să ne sfârâie călcâiele, într-un loc simplu, frumos, pe malul lacului Herăstrău.
Poate nu am simțit organizarea nunții pentru că nu am avut timp să mă gândesc prea mult la tot ce putea merge rău. Și asta pentru că în paralel cu decizia de a ne căsători, Alexandru Mâzgăreanu lua și el o decizie importantă (haha) - să mă distribuie în noul lui spectacol pe care urma să îl facă la Excelsior - Mândrie și Prejudecată (un fel de), dramatizare după Jane Austen. A fost o perioada foarte intensă. Vlad monta un spectacol la Craiova, eu eram acasă cu copil, repetiții, planning de nuntă, dar mamă, ce mi-a plăcut! Și NU pentru că erai plecat, Vlad (în caz că citești, sper să nu înțelegi asta) ci pentru că aveam cea mai satisfăcută și împlinită oboseală din lume. Venea după o perioadă în care nu mai repetasem la nimic (alesesem să stau cu Eva, așa că un an nu am lucrat la nimic nou, Solaris fusese ultima premieră) și mi-am dat seama cât de dor îmi era abia când am început. E incredibil cât de frumoasă e meseria asta, cât de terapeutică și entuziasmantă. Și nu îmi puteam alege proiect mai potrivit pentru a mă întoarce. A fost o experiență absolut wow, mi-am reconfirmat cât de mult îmi place să lucrez cu colegele mele - Samson, Predescu, Marineci, Udroiu - cât de mult pot să învăț despre mine la nivel vocal cu ajutorul Mariei Alexievici - și ce bine e să aibă umor mișto regizorul (aici o să se mire mulți, Alexandru pare mereu serios). La două săptămâni după nuntă a venit și premiera și îl jucăm de atunci cu casa închisă ceea ce ne bucură enorm.
Am realizat că îmi impusesem să nu mai intru în proiecte noi pentru a sta cu Eva, pentru a o acomoda la grădiniță, pentru a se simți ea în siguranță și bine, dar am realizat că timpul nostru împreună a fost mult mai plin, mai încărcat de bine pentru amândouă, o dată ce am început să repet. Cred despre mine că sunt o mamă bună, poate foarte bună, e ceva ce simțeam demult că voi putea face bine și speram să mi se întâmple. Ce m-a blocat pe mine un pic a fost găsirea echilibrului între mamă și actriță fără să mă simt vinovată. Obișnuiam să fiu îngrijorată că plec să joc un spectacol, îngrijorată că de ce sunt îngrijorată în loc să mă bucur că joc, îngrijorată că de ce refuz să joc mai mult, un cerc al îngrijorării din care mi-era greu să ies și care îmi contamina și timpul petrecut cu copilul meu. Cred că acum am depășit etapa asta, relația noastră e grozavă, eu joc mai mult dar mă simt bine cu asta, îi povestesc despre ce fac, împărtășesc cu ea ce mi se întâmplă și asta de fapt ne apropie și mai mult.
Și iată că reușind să câștig acest echilibru, debarasându-mă de vinovăția care mă chinuia inutil și nejustificat, în octombrie am început să lucrez cu Bobi Pricop la al doilea nostru proiect împreună - aveam o nostalgie foarte plăcută legată de Solaris, lansat la începutul lui 2023 - și așa a ieșit 7 minute după miezul nopții. A Monster Calls - o experiență intensă, un rol foarte apropiat de sufletul meu. Acum câțiva ani glumeam că gata cu meseria când începi să joci mame, acum mă bucur să pot aduce pe scenă frumusețea asta de sentiment, de relație, ceva atât de intens și special. Așadar mă bucur să joc o mamă foarte frumos scrisă în romanul A Monster Calls de Patrick Ness.
Finalul de an a fost umbrit și pentru mine, cum a fost și pentru voi, cu tot dezastrul alegerilor prezidențiale. A apărut brusc pe masă ideea de a pleca, de ne muta în altă țară, o spaimă de ziua de mâine foarte bruscă și presantă. Am stat lipiți de știri și telefoane, până când am reușit să respirăm ușurați - pentru o vreme.
Anul s-a încheiat tot cu un Revelion departe de casă. Plănuiam cu Vlad să facem luna noastră de miere undeva în Maldive / Thailanda, dar nu ne-a lăsat inima să plecăm fără Eva la soare și la mare, așa că am ajuns într-un all inclusive din Egipt. Nu e ce visau părinții, dar entuziasmul ei ne-a bucurat. Așa că... dacă nunta a venit la 4 ani după logodnă, până în 2028 sigur ajungem și în luna noastră de miere.
Mi-ai plăcut mult, 2024. O să te țin minte.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)