Oana Mogoș este nominalizată la categoria cea mai bună actriță în rol principal pentru rolul Valeria (mamaia, fiica lui Grigore) din spectacolul Regina nopții, pe textul și în regia Letei Popescu, producție a Teatrul Dramatic Fani Tardini din Galați (premieră septembrie 2024). Oana e prima absolventă de actorie a facultății de profil din cadrul Universității Dunărea de Jos Galați și prima actriță din istoria teatrului local nominalizată la premiile UNITER.
Mihai Brezeanu: Oana, ești gălățeancă 100%. Născută în orașul Festivalului Național de Comedie, absolventă a Liceul de Arte Dimitrie Cuclin (2011) și a secției Actorie a Facultății de Arte a Universității Dunărea de Jos Galați (2014), universitate în cadrul căreia ai absolvit și un program de master în Teoria și practică spectacolului liric (2019). Cum e viața în Galați? Cum s-a schimbat orașul din anii '90 încoace?
Oana Mogoș: Doar prin ochii mei dacă mă uit, orașul s-a schimbat destul de mult. Au apărut oameni tari, oameni cu poftă și au dat viață unor locuri gri și întunecate din Galați. În lumea mea, Galațiul are sens. Oamenii de aici au sens pentru mine. Sunt profund conectată cu orașul meu.
M.B.: Vorbești de "ochii mei", "lumea mea". Dai senzația că doar pentru tine s-a schimbat orașul, că doar pentru tine are sens. Ți-ai dori ca mai mulți oameni să vadă orașul cum îl vezi tu? Te referi la localnici? Sau la cei care îl vizitează?
O.M.: Vorbesc foarte des cu studenții despre tendința absolut naturală de a părăsi orașul după terminarea liceului. Îi cred și îi înțeleg! Însă în capul meu apare gândul: ce ar fi dacă ar mai crede încă cineva în Galați? Putem face teatru bun și în Galați! Și în orașul ăsta gri și rece! Nu trebuie să plecăm definitiv! Ne mai putem întoarce! Eu cred în oraș, în oamenii din el și, mai ales, în teatrul lui! Pentru cei care îl vizitează, dau câteva sugestii: faleza Dunării, super pub-uri pe faleză, cel mai bun pește, o grădină publică și una botanică, super frumoase amândouă!
M.B.: Anul trecut (2024), ai devenit doctor al Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași. Cine ți-a fost îndrumător, ce temă a avut teza ta și, în general, ce-ți veni să faci un doctorat?
O.M.: Doctoratul a fost mai mult un răspuns în fața unui gând care a apărut în 2018. În calitate de cadru didactic auxiliar, în vremea aceea, în timpul unui examen al clasei de actorie a lui Radu Horghidan, mi-am dat seama cât de mult consumă și arde meseria de pedagog. Pentru câteva clipe am crezut că nu e pentru mine, dar intuiam că sunt lucruri pe care le-aș putea descoperi împreună cu studenții în procesul nostru creator. Așa a apărut gândul doctoratului.
Îndrumătorul meu de doctorat a fost domnul prof. univ. Aurelian Bălăiță, căruia țin să-i mulțumesc pentru încrederea și deschiderea oferite pe parcursul celor trei ani. Lucrarea mea de doctorat, care se numește "Parcursul creator de la amator la profesionist în școlile de teatru", își fixează privirea destul de intens asupra relației dintre pedagog și student. Relație despre care cred că poate deveni inamic în dezvoltarea viitorilor actori sau, din contră, partener de încredere.
M.B.: Cu alte cuvinte, spui ca un student boboc, îndrăgostit de teatru, poate deveni, la absolvire, un actor profesionist acrit de meseria pentru care tocmai s-a pregătit? Cum așa?
O.M.: Nu! Din contră! Spun că parcursul creator avut în timpul studiilor poate influența cariera viitorului actor profesionist. Cred, sincer, că profesionist devii. Nu este un dat oferit de diploma de licență!
M.B.: Te-am descoperit pe site-ul secției de artele spectacolului (actorie) a Facultății de Arte a Universității Dunărea de Jos Galați în calitate asistent universitar asociat, alături de, printre alții, colegii tăi de la Fani Tardini Elena Anghel, Radu Horghidan și Florin Toma. De când & ce materii predai? Ce planuri universitare ai?
O.M.: Începând cu data de 24 februarie 2025, mă poți descoperi ca lector universitar. Tocmai am susținut examenul, deci este cald, cald, cald. Predau în cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați din 2018. Primii ani, în calitate de cadru didactic auxiliar, apoi asistent universitar doctorand, apoi, în urma finalizării doctoratului, am devenit lector universitar. Predau studenților din anul I licență Introducere în arta actorului, împreună cu coordonatorul lor de an, Florin Toma, și celor din anul III licență Arta actorului, împreună cu coordonatorul lor de an, Radu Horghidan. Așadar, încerc să mă iau la trântă cu actoria! În același timp, urmează să îmi public lucrarea de doctorat. Caut super edituri. Ai vreun pont?
M.B.: Dacă ar fi vorba de publicare doar în online, aș zice Editura LiterNet, desigur :). Cum însă cred că vrei o versiune pe hârtie, aș zice că Editura Fundației Culturale Camil Petrescu (care a publicat, printre altele, și teza colegei tale de Școală Doctorală ieșeană, Ada Lupu, intitulată "Radu Afrim, picătura prințului Rupert") e o opțiune cât se poate de interesantă. Unde mai pui că ai prinde și trendul actual de creștere a vânzărilor cărților de teatru.
O.M.: Super! Mulțumesc de pont!
M.B.: Plin Galațiul de trupe de teatru independent, unele mai longevive, altele mai efemere. Tu în ce relație ești cu teatrul ne-instituționalizat?
O.M.: În 2014, când am terminat licența în actorie și am intrat în trupa lui Radu, a Elenei și a lui Florin (n.r. Elena Anghel, Radu Horghidan, Florin Toma), Social Act Theatre, teatrul independent a fost pentru mine nu doar colac de salvare ci și punct serios de plecare. Am lucrat în sistemul independent foarte mulți ani, ba chiar am reușit să organizăm, în 2014 li 2016, și două ediții ale Festivalului de Teatru Independent Butterfly Effect ITF, primul festival de teatru independent din Galați. Odată cu angajarea mea în Teatrul Dramatic Fani Tardini, teatrul independent a rămas vreme bună prietenul meu. Împreună cu colegii mei din Teatrul Dramatic, am colaborat în continuare în teatrul independent. Momentan, susțin teatrul independent prin încurajarea studenților noștri către joc și proiecte și nevoi artistice care pot lua naștere.
M.B.: Acum, că cei care nu te cunoșteau la momentul anunțării nominalizărilor UNITER au aflat lucruri despre tine, să trecem la Regina nopții. Am auzit un zvon conform căruia Leta a scris rolul principal, mamaia Valeria, (și) cu gândul la faptul că tu vei interpreta rolul. O fi ceva adevărat? Tu și restul actorilor ați fost implicați în scrierea textului?
O.M.: Gândul Letei nu a fost să îmi facă un cadou cu Regina nopții, ci să construiască un spectacol pentru actorii pe care ea îi cunoaște foarte bine. După experiența Vrabia, unde, odată cu "Ema ce nume urât" (n.r. replică-fanion a spectacolului) am cunoscut universul ei, Leta mi-a spus că urmează un spectacol unde voi avea de treabă.
Cunoscându-ne atât de bine, cred că este imposibil să îți dispară oamenii reali din cap în momentul în care scrii. În scrierea textului, colegii mei au contribuit în relația dramaturg-actor necesară oricărui spectacol. Eu m-am ocupat de versuri. Acolo a fost lupta grea.
M.B.: Apropo de versuri, LiterNet a publicat un serial în două episoade despre muzica din Regina nopții (autorul ei, Csaba Boros, este la rândul său nominalizat la UNITER 2025, la categoria cea mai bună muzică original și sound design; autoarea versurilor ești chiar tu, urmare a unui proces de creație plin de emoție, neliniște și umor, după cum povestești aici). În acest material, Leta Popescu zice așa: "Îmi doream să se cânte în Regina nopții pentru că știam că Mogoș cântă bine și că o să fie personaj central". De unde știe Leta că Mogoș cântă bine? Cum de știe Mogoș să cânte și în ce spectacole a mai prestat?
O.M.: Oana Mogoș a început să cânte încă din 2016 prin pub-urile locale. Am avut seratele mele timp de câțiva ani buni în Galați. Am cântat cover-uri și am făcut impro musical (improvizat versuri în timp real, pe muzică live la pian). Deci, cumva, Oana Mogoș nu fost prea discretă cu faptul că îi place să cânte. De altfel, am mai cântat în spectacole ale Fani Tardini: Amadeus, Geniul Crimei, Pețitoarele. Dar, cel mai muuuult, Mogoș a cântat în spectacolele de improvizație. Am reușit chiar, împreună cu Dragoș Muscalu, să construim cea mai mare horă în aer liber pe impro, pe muzică populară.
M.B.: Unde a fost hora? Câtă lume a participat?
O.M.: Hora a fost în Slatina în cadrul unui festival local organizat de primăria orașului! Țin minte că erau peste 1.000 de oameni!
M.B.: Regina nopții a rupt încă de la premiera întâmplată în deschiderea ediției 2024 a Festivalului Național de Comedie Galați. Publicul a râs, a bocit și a aplaudat cu un entuziasm formidabil, juriul (Mihaela Sîrbu, Adrian Titieni și Mimi Brănescu) v-a acordat ție premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal (ex-aequo cu Alina Rotaru pentru rolul Mairead din spectacolul Locotenentul din Inishmore al Teatrului Mic) și colegilor tăi, Răzvan Clopoțel și Radu Hurghidan, premiul pentru cuplu comic. Cum e să o joci pe Valeria? Ce reacții ai primit din partea spectatorilor?
O.M.: Este o combinație tare interesantă mamaia Valeria. Când o joc, apare o senzație de responsabilitate, combinată cu poftă de viață și viu și joc. Valeria este genul acela de bunică în prezența căreia, deși i se simte pe palme mirosul de leuștean, nu te poți abține să nu pui capul pe sânul ei doar ca să mai poți simți încă o dată ce înseamnă acasă. Este genul de bunică pe care o poți asculta până dimineața, pe care o poți urmări cu apreciere în momentele în care reface ordinea lucrurilor. Mamaia Valeria este mamaia mea, este Oana pe care sper să o prindă nepoții în momentele de poftă și de viață. Mamaia Valeria este Regina nopților copilăriei mele. Este femeia care știe, poate, vede.
Diverse reacții tot vin, de la premieră până astăzi. De la "Am văzut-o pe bunica mea, mi-e dor de bunicii mei, așa am copilărit și eu", până la "Vreau să-mi mai cânți și mie mamaie, mamaie îmi faci și mie două ouă ochi?".
M.B.: Ca să evit previzibilul "Ce înseamnă pentru tine nominalizarea la UNITER?", vin și întreb: Ești oare prima absolventă de actorie de la Galați nominalizată la premiile UNITER? Dar prima actriță din trupa Fani Tardini care primește această recunoaștere?
O.M.: Am întrebat secretarul literar al Teatrului și conducerea Facultății de teatru: răspunsurile sunt Da și Da. Și nu pot decât să mă bucur. Chiar dacă nu prea știu să mă bucur. E o senzație nouă pe care încerc să o înțeleg și să o las să existe.
M.B.: De ce nu știm să ne bucurăm, Oana?
O.M.: Pentru că, de cele mai multe ori, nu m-am lăsat să mă bucur încă de când eram foarte mică! Simțeam că bucuria este dulcea relaxare a finalului și a lipsei de căutare. Încă vreau să caut! Nu știu nimic!