Ștefan Mihai (30 de ani) este nominalizat la categoria cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul bufonului Feste din A douăsprezecea noapte în regia lui Andrei Șerban. În 2024, actorul Teatrului de Stat Constanța (TSC) a fost nominalizat la aceeași categorie pentru rolul Cristi din spectacolul 10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia, în regia Elenei Morar și a lui Gabriel Sandu. În cele ce urmează, va fi vorba de Iași, de UNATC, de Constanța, de festival DbutanT, de noroc, de recunoștință, de muncă, de Iniesta, de Modric, de tot ce e mai bun în viața unui tânăr actor plin de energie și optimism.
Mihai Brezeanu: Ștefan, înainte de felicitările & perierea de rigoare pentru deja a doua nominalizare UNITER din carieră, îți propun să ne povestești oleacă ce și cum major din punct de vedere profesional în primii tăi 30 de ani de viață. Ești ieșean, dar ai ales să faci facultatea (licență & master) la București, la UNATC. Cum așa?
Ștefan Mihai: Dorința mea de a face teatru a apărut undeva în clasa a VII-a absolut spontan. La vremea respectiv, expresia potrivită era "Din cauza", dar uzitându-mă în urmă, o înlocuiesc mândru cu "Datorită". Revenind, datorită energiei debordante și năzbâtioase care zăcea în mine, dar și a eșecului consumării ei prin diferite sporturi, mama m-a îndrumat spre teatru - la Palatul Copiilor din Iași se țineau cursuri pentru copii - crezând că acela e mediul perfect pentru a-mi vărsa neajunsurile pre-adolescentine. Ei bine, am prins microbul, cum se zice.
Am intrat ulterior la Colegiul Național de Artă "Octav Băncilă" din Iași, unde am avut șansa să întâlnesc profesori de actorie implicați, care se luptau să ne ducă la festivaluri de teatru și la olimpiade. Așa am prins oleacă din gustul a ceva... nu știam nici eu foarte bine ce înseamnă, ce îmi place, de fapt, dar primeam foarte multe confirmări că cică as fi bun și, mai presus de toate, simțeam din toată mica mea ființă de la vârstă respectivă că asta vreau să fac. Că vreau să ajung actor.
La terminarea liceului, fiind foarte hotărât de drumul pe care vreau să-l urmez, am ajuns la concluzia că, dacă într-adevăr urmăresc să-mi potențez talentul și voința de a urma acest domeniu, am nevoie și de oportunități. Așa am luat decizia de a urma facultatea la București.
N-a fost o decizie neapărat ușoară, dar a fost necesară. Așa am gândit eu cu capul meu de atunci. Spun că n-a fost ușor din mai multe puncte de vedere: dincolo de efortul de care eram pe deplin conștient că trebuie să-l facă familia mea pentru realizarea acestui început de vis, dincolo de ruptura de ce numeam "acasă" și "cei dragi", dincolo de descurajările care au venit la pachet - nu din partea familiei, din fericire - mai apăreau și grijile aferente: e ditamai Bucureștiul, o să mă descurc? O să mă adaptez? (În prima zi de București, erau să mă calce doua mașini pe trecerea de pietoni:))) Mă voi descurca cu concurența? Pentru că va fi mare! Dacă nu voi reuși, ce voi face? Mă voi întoarce acasă cu coada între picioare? Dar, cumva, am tras aer în piept, mi-am promis că o să fac tot ce ține de mine și că o să fie bine. Mi-am dat seama, însă, că trebuie să muncesc mult ca să "fie bine".
Prin urmare, am intrat și am și terminat facultatea cu brio. Norocul, slavă Domnului, nu a lipsit nici el. Sunt recunoscător că am avut noroc pentru că e mare nevoie de el. Nu numai în actorie, în orice domeniu. Și mă refer aici la norocul de a fi văzut. Am fost văzut de Vlad Cristache, care m-a premiat la Gala Absolvenților 2017 pentru rolul Avery din spectacolul The Flick (Film), pe un text de Annie Baker, în regia colegului meu de la regie de pe atunci, Șerban Fleancu. Cu Vlad am făcut apoi 5 spectacole. Primul a fost Visul unei nopți de vară la Excelsior (n.r. premieră: 2017), apoi au urmat Regina frumuseții din Leenane (n.r. premieră: 2017) și American Buffalo la Teatrul Jean Bart din Tulcea (n.r. premieră: 2018), Romanțioșii la Teatrul Alexandru Davila din Pitești (n.r. premieră: 2018) și Lasă-mă să intru la Constanța (n.r. premieră: februarie 2020).
Nici pe film nu m-a părăsit norocul: am filmat încă din anul 2 de facultate. Am început cu Un pas în urma serafimilor (regia Daniel Sandu, în 2017), a urmat Mo (regia Radu Dragomir, în 2019). În anul 3 de facultate, am filmat un rol principal masculin într-o producție româno-spaniolă cu titlul Jaulas (regia Nicholas Pacheco, lansat pe ecrane în 2018). Și așa s-au legat lucrurile ușor-ușor.
Deci, ce și cum-ul din primii mei ani au însemnat talent, multă dedicare și noroc. Sper să o țin tot așa.
M.B.: Din 2019, ai început colaborarea cu Teatrul de Stat din Constanța, al cărui angajat & (una dintre) vedete ești în prezent. Cum de ai ajuns la TSC?
Ș.M.: Aș fi continuat seria de ce și cum, dar intram în a doua întrebare. Cum ziceam, la Constanța, primul meu rol a fost a fost în Lasă-mă să intru. Atunci am intrat în contact cu actorii și personalul TSC. Scriu și acum cu emoții despre asta, pentru că asociez această experiență cu primirea foarte călduroasă pe care cei care erau deja acolo ne-au oferit-o. Atât eu, cât și colegii nou veniți am fost încurajați la fiecare pas pe care-l făceam pe scenă, ajutați, sfătuiți, înțeleși, de colegii mai mari. Și asta încă se întâmplă. E o plăcere când ne întâlnim, ne bucurăm unii de alții și asta e un mare lucru. Cel puțin așa îl consider eu.
Apoi a urmat inedita experiență cu Jocuri în curtea din spate, în regia Dianei Mititelu (n.r. premieră: februarie 2020). Este un spectacol de suflet, cum îl numesc eu, un spectacol pe care-l jucăm de 5 ani cu aceeași poftă ca la prima reprezentație, în care încă descoperim lucruri noi, încă ne amuzam, încă ne surprindem. Practic, cu rolul Șmulick din Jocuri în curtea din spate, m-am angajat la TSC. Iată cum.
Spectacolul a participat în 2020 a Festivalului DbutanT, ediție dedicată actorilor în anul acela (n.r. în perioada 2020-2023, DbutanT a fost organizat de Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe - TAM - și de TSC, festivalul având două etape, organizate succesiv în cele două orașe). În urma vizionarii spectacolelor selectate, pentru cea de a doua etapă, care a fost loc la Sfântu Gheorghe, au fost aleși câțiva actori care urmau să susțină probe individuale de repertoriu. Premiul cel mare consta în angajarea la Constanța sau la Sfântu Gheorghe.
A fost un moment important pentru mine, deoarece trăiam deja cu regretul ratării a două concursuri de angajare: unul la Excelsior și altul, în mod ironic, chiar la Constanța. Dar, pentru că eșecul e cel mai bun profesor, cum se zice, m-am ambiționat, m-am adunat și uite că am reușit să conving că îmi merit locul în trupă. Am câștigat DbutanT 2020, alături de alți doi tineri colegi (n.r. Mădălina Mușat și Iulian Trăistaru). Ei au ales Sfântu Gheorghe, eu, Constanța. Așa am ajuns la TSC.
Țin să menționez că nu cred în conceptul de actor vedetă sau actor cap de afiș al unui teatru, deși el poate că există. Cred, în schimb, în profesionalism, în oameni care-și fac treaba cât de bine pot, indiferent de cât de potrivnice le sunt, poate, condițiile. Din fericire - că tot vorbeam de noroc, mai sus - la Constanța, condițiile au fost total prielnice dezvoltării mele. Și aici merită toată lauda din lume Erwin Șimșensohn, managerul TSC, pentru tot, dar absolut tot ce face. Dar dezvoltăm asta mai jos.
M.B.: UNITER, așadar. În 2024, pentru 10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia, în 2025 pentru A douăsprezecea noapte. Cum sunt rolurile astea? Sunt cele mai bune din cariera ta de până acum?
Ș.M.: Nu știu dacă sunt cele mai bune, dar sunt cele mai vizibile și sunt foarte recunoscător pentru lucrul ăsta. Văd nominalizarea la UNITER ca pe o încurajare din partea oamenilor din breaslă, ceea ce e important pentru un tânăr actor. Mă bucur că sunt nominalizat al doilea an consecutiv, dar și mai mult mă bucur, cum spuneam mai sus, de faptul că, prin intermediul acestor nominalizări, au câștigat mai multă vizibilitate rolurile pe care le-am făcut. Spun asta pentru că pun suflet în ceea ce fac.
Aceste două personaje pe care le joc nu seamănă unul cu celălalt, prin urmare și lucrul la ele a fost diferit. În Cristi din 10 lucruri..., am pus multă emoție. În general, încerc să găsesc omul din spatele personajului și m-am surprins pe mine când am descoperit zonele fragile pe care, mai apoi, le-am folosit la rol. Cred foarte mult și în colaborarea sinceră și deschisă dintre actor și regizor, iar cu Elena și Gabi am avut exact tipul ăsta de colaborare. M-au ascultat, m-au lăsat să încerc lucruri, au crezut în ideile mele și eu în ale lor și iată că a ieșit ceva de care suntem mândri. Am lucrat foarte bine împreună și le mulțumesc pentru asta.
Feste din A douăsprezecea noapte este un rol complex, un personaj pe care-l joc cu multă plăcere pentru că are foarte multe valențe. Nu știi dacă râde cu tine sau râde de tine, nu ești sigur până la capăt dacă vorbește serios sau doar imită o falsă superficialitate pentru a testa terenul, dar, ce-mi place cel mai mult este că, la fiecare reprezentație a spectacolului, publicul mă ia drept complice. Asta, mărturisesc, e foarte satisfăcător.
Andrei Șerban mi-a cerut, și aici îl citez, sper să nu se supere că dau din casă, "virtuozitate actoricească". Am înțeles că trebuie sa găsesc și mijloace tehnice pentru a susține rolul. Cânt, dansez și (mă) joc timp de două ore în scenă. M-a solicitat lucrul la personaj, dar într-un sens pozitiv, m-a provocat. L-am simțit așa, ca pe un examen. Mă bucur că, zic eu, l-am trecut. Dar, ca orice "cursant" care obține rezultate, n-aș fi ajuns la ele dacă n-aș fi fost îndrumat și ghidat de un bun profesor.
M.B.: Cum a fost lucrul cu Andrei Șerban? Ai lucrat cu el, în 2024, atât la A douăsprezecea noapte, producție TSC, cât și la Mary Stuart, la TNB.
Ș.M.: Inovator. Cel mai mult mă bucur de încrederea pe care mi-a acordat-o pentru aceste două partituri complexe. M-a ajutat să descopăr resorturi interioare pe care nu știam că le dețin. Cum spuneam mai devreme, m-am simțit provocat, mi-am forțat limitele. Vorbeam de relația regizor - actor: am funcționat foarte bine împreună, a avut răbdare, deschidere de a testa propuneri noi, mi-a dat direcția potrivită și a înțeles procesul prin care trec la fiecare repetiție, pentru că repetițiile nu seamănă între ele. Cred că, în meseria pe care mi-am ales-o, este vorba (și) despre întâlniri, iar întâlnirea cu domnul Șerban a sudat și mai bine trupa de la Constanța prin spectacolul pe care ni l-a "lăsat".
Cât despre experiența Mary Stuart de la TNB, tot ce pot să spun este că am onoarea de a face parte dintr-o producție a cărei distribuție este formidabilă. Nu vorbesc de celelalte departamente pentru că ar însemna să-mi dau cu părerea despre ceva ce nu stăpânesc, dar joc alături de actori foarte buni și am învățat foarte multe despre mine și despre teatru în urma acestui episod.
Am învățat foarte multe din aceste două întâmplări neîntâmplătoare, iar pentru asta, îi mulțumesc domnului Șerban.
M.B.: În A douăsprezecea noapte, faci un duo minunat cu Ecaterina Lupu, interpreta Mariei. Cum merge colaborarea cu ea în spectacolul acesta?
Ș.M.: În scenă se întâmplă multe lucruri care sunt mai greu de controlat. Accidente, spre exemplu, peste care mai pui și fricile fiecărui actor, dorința de a nu călca strâmb, emoțiile, bineînțeles. Toate lucrurile astea devin mai ușoare în momentul în care acest întreg proces devine o joacă, iar joaca se creează din chimia dintre oameni. Mi s-a întâmplat să joc cu actori cu care să nu rezonez pe scenă, să nu "puște" ceva între noi, cum se zice, deși ne făceam treaba impecabil. Și e normal să se întâmple asta. Dar, când se întâmplă la polul opus, când întâlnești parteneri cu care te înțelegi / simți din priviri, devine minunat. Apare joaca.
Cu Ecaterina am acest tip de chimie, este o parteneră de joacă minunată. Avem multe spectacole în care jucăm împreună și senzația e că ne completam foarte bine unul pe celălalt, iar acest sentiment creează siguranță. Datorită acestui duo, la acest spectacol și nu numai, parcă n-am simțit că am repetat, deși repetam chiar și în pauze. Aici l-aș menționa din nou pe Andrei Șerban pentru că a potențat la maxim relația dintre noi pe scenă. A avut ochi să vadă asta. Revenind, Ecaterina este o actriță foarte talentată și profesionistă, generoasă, o parteneră de scenă cum rar întâlnești, o artistă dedicată. Ducându-mă puțin mai mult, aș dori tuturor să aibă o Ecaterina în scenă cu ei.
M.B.: Extinzând puțin discuția, cum e viața de actor în trupa de la TSC?
Ș.M.: Vorbeam mai sus de noroc. Ei bine, mi-am dat seama că am avut nu numai norocul că am fost văzut, dar și șansa de a face parte dintr-un context potrivit. Încă din 2019, când eram mai la început, am simțit asta. E foarte important pentru un tânăr actor mediul în care se dezvolta. Dincolo de cum ești construit ca om, mediul are o influență mare asupra performanțelor viitoare și a dezvoltării personale.
La Constanța, am parte de colegi profesioniști de la care învăț (și, cred eu, că și ei de la mine) de fiecare dată când ne întâlnim. Am câte o poveste cu fiecare coleg. Și nu mă refer doar la actori. Sigur că, uneori, e solicitant, dar efortul e parte din procesul realizării obiectivelor cel puțin notabile.
Am avut parte de întâlniri cu oameni și artiști de seamă. Pe unii i-am menționat deja mai sus, i-aș mai adăuga și pe Bobi Pricop (n.r. la TSC, a montat Ziua Z în martie 2021), recenta premieră sub bagheta Adei Milea (n.r. O insulă, după Gellu Naum, premieră 1 martie 2025), și, bineînțeles, intersectarea cu universul unic al lui Radu Afrim, care provoacă și te reinventează de fiecare dată (n.r. la TSC, Radu Afrim a regizat Seaside Stories, premieră noiembrie 2022, și se pregătește de premiera cu Teatro Lúcido la Malul Infinitului care se va întâmpla la finalul lui martie 2025)!
Se întâmplă lucruri bune la Constanța și sunt recunoscător pentru ele, însă nu s-ar fi petrecut nimic dacă nu exista implicarea nemărginită a lui Erwin Șimsensohn, cel care, de fiecare dată, caută să aducă îmbunătățiri trupei și teatrului și să ne extindă orizonturile. Sper să o ținem tot așa!
M.B.: Apropo de Mary Stuart, ești într-o situație bizar haioasă la UNITER-ul ăsta: te bați, la categoria cel mai bun actor în rol secundar, cu fostul tău coleg de la TSC, Florin Aioane, care e nominalizat pentru rolul Mortimer, rol din Mary Stuart pe care îl interpretează la paritate cu Tudor Cucu Dumitrescu și cu tine! Cu alte cuvinte, ești în competiție tu, într-un rol, cu altcineva, într-un rol pe care îl joci și tu. Ce zici de chestiunea asta? E mai bun Aioane ca tine în Mortimer?
Ș.M.: Nu prea cred în ideea de competiție între actori pentru că suntem judecați cu foarte mult subiectivism. Mi se pare amuzantă situația pentru că dubla distribuție ne-a urmărit o perioadă lungă și la TSC, uite că am ajuns amândoi într-un proiect de anvergură, Mary Stuart, la TNB, și am dat de triplă distribuție! Mă bucur că suntem amândoi vizibili, asta înseamnă că facem treabă bună.
Apropo de subiectivism, în încheiere, te las și eu cu o întrebare: știu că ești un împătimit al fotbalului, sport care pe undeva se aseamănă și cu ce facem noi, pentru că e un sport de echipă: Xavi sau Iniesta?
M.B.: E mai ușor când vine vorba de adversar, să știi: Iniesta! Pentru unul ca mine, dilema majoră e: Modric sau Kroos :)?
Ș.M.: Ai dreptate, e mai ușor la adversar: amândoi!