Așa se face că acum vreo doi ani, după câteva luni de întârzieri cu plecarea și câteva schimbări de navă nominalizate, am fost pus în față unei decizii: ori accept, ori îmi caut de lucru în altă parte. Am acceptat, în parte pentru că nu aveam timp să-mi caut altceva, în parte pentru că niciodată nu am fugit de muncă. Am mai fost pe nave vechi și proaste, grămezi de fiare și echipamente neglijate care trebuiau să se odihnească demult pe vreo plajă în Bangladesh sau India undeva. Așa că mi-am înghițit nodul din gât și am pășit, după o zi de aeroporturi, undeva în Indonezia.
Cele două zile petrecute în așteptare la hotel nu au însemnat odihnă pentru mine, doar un prilej să-mi las mintea să zboare și mai tare către ce mă așteaptă. O mie de scenarii îmi trec prin minte, încerc să-mi închipui nava, cum arată, închid ochii și las să se deruleze pe pleoape ca într-un slideshow tot ce am învățat în toți anii mei pe mare, fiecare problema ce poate apărea, fiecare soluție. Ca un soldat care pleacă la război și își plănuiește fiecare pas, fiecare mișcare. Nu îmi fac iluzii, știu că va fi o lupta pentru mine, una pe care mi-am asumat-o și pe care va trebui să o duc la capăt.
Între două gânduri, un taxi și o oprire scurtă la biroul de imigrări, mă trezesc pe puntea pilotinei, strângând geamantanul în brațe ca pe un colac de salvare. Motorul uruie undeva sub picioarele mele. Nici o urmă de briza, nimic, puținii nori s-au risipit și soarele arde necruțător. Îmi simt ceafa arzând, nu mai rezist, îmi fac loc printre ceilalți doi colegi și mă așez la umbră, în ceea ce impropriu aș putea numi "cabina" bărcuței mici, care în mod sigur a văzut și zile mai bune.
Nici o schimbare în bine, este și mai cald. Transpir abundent, cămașa s-a lipit de mine, udă. Oare mai avem mult? Arunc o privire prin cabină, spre provă, unde agentul navei și un barcagiu se uită plictisiți în telefoane. În față nu se vede nimic, am trecut și de ultimele nave ancorate în golf, lăsăm în urmă și câteva bărcuțe de pescuit și mergem în continuare. Inima îmi bate cu putere, nu știu dacă de la căldură sau emoții, iar mintea îmi fuge înapoi acasă. Oare am făcut bine să plec? Acum, aici?
De obicei nu-mi ignor cu ușurință nodul în gât sau senzația aia de gol în stomac, dar acum am făcut-o. A trebuit, asta e... scutur capul să-mi alung gândurile și transpirația care-mi curge pe frunte, prin barbă, și respir adânc. Aerul e fierbinte și miroase a motorină și ulei ars și fibră de sticlă încinsă. Simt că mi se face rău, ies afară în soare, mă uit la apă albastră și limpede, așa îmbietor arată, aș sări puțin să mă răcoresc.
Undeva, departe, în față noastră, un punct mic își face loc peste orizont și începe să crească până ia formă cunoscută a navei. Oftez, în mintea mea se luptă un milion de gânduri. S-au împărțit în două tabere și duc o luptă pe viață și pe moarte. Le aud, pe fiecare în parte, le simt, în respirație, în bătăile inimii, în fiecare strop de sudoare: "de ce... pentru că... nu trebuia... nu aveam încotro...", o încleștare crâncenă între inimă și creier, simțire și rațiune.
Închid ochii și strig "liniște!!!!"... au amuțit gândurile, a amuțit motorul bărcii, se aude doar clipocitul apei pentru o clipă, apoi un sunet înfundat și simt o mică smucitură în momentul în care barca se lipește de corpul navei. Deschid ochii către un zid de metal pe care atârnă o scară de pilot. Barcagiul îmi face semn, mă prind cu putere de scară și încep să urc. Pas cu pas, treaptă cu treaptă, încercând să stau cât mai aproape de tablă fierbinte a navei. Miroase a rugină și a sare și a încins, mirosuri atât de familiare și totuși atât de străine.
Pentru o clipă îmi revăd casă și aproape că simt frigul, zăpadă, mâna soției mele... o gheară îmi strânge inima. E prea târziu acum, singura cale de întoarcere este să merg înainte. Încă un pas, încă o treaptă, prind balustrada navei întâi cu o mână, apoi cu cealaltă... "welcome chief", mă întâmpină o voce.
"Thank you", răspund, trag aer în piept și pășesc... primul pas într-un nou capitol al vieții mele pe mare.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
