Zile când te trezești plin de viață, zâmbind și gata de orice, când privești cu optimism în jur și îți spui "hai că nu-i chiar așa de rău, o rezolvăm noi". Și mai sunt zile când deschizi ochii și fiecare bucățică din corp doare. Când mintea îți spune că trebuie să te miști, să te dai jos din pat, dar corpul refuză. Zile când ești trădat de propriul organism.
Poate fi oboseală acumulată, în cel mai bun caz. Poate fi boală, în cel mai rău.
Nu îmi este teamă de boli, în general. Dar mereu am avut o strângere de inima la gândul că aș putea păți ceva la bordul navei. Am avut ocazia de câteva ori să văd ce înseamnă un accident la bordul navei, cu tot ce implică asta, oprire, deviere de drum, evacuare cu elicopter, șalupe, etc...
Eu însumi am avut accidentările mele. Din fericire, nu a trebuit să fiu evacuat, sau am ales asta. "Le-am dus pe picioare", cum se spune. Mă rog, într-unul din cazuri am dus-o pe un singur picior, celălalt fiind subiectul accidentului.
Fiecare companie are un protocol implementat pentru astfel de cazuri. Unele sunt extrem de bine puse la punct, cu reguli stricte și rigide, cu un sistem de raportare eficient, că o armata bine "unsă", pregătită să mărșăluiască de-a latul Europei. Nu spun care armata, dar compania era germană. Coincidență, sunt sigur. Unele sunt ceva mai relaxate. Altele, de-a dreptul balcanice, unde dacă ceva se întâmplă, te simți brusc că într-o postare pe rețele de socializare, în care toată lumea îți trimite doar "gânduri pozitive", asta dacă nu ți se ignoră mesajele. Și te trezești că trebuie să te descurci singur, cu șanse să ajungi subiect de circulară pe companie dacă ceva nu merge cum trebuie.
Aș vrea să spun că mai și exagerez, pentru efect dramatic, dar din păcate companii de genul acesta chiar există. Din ce în ce mai puține, din fericire pentru noi, dar există. Locuri care te fac să te îndoiești de ține, de motivația ta în a alege meseria asta. Din păcate, pe mare, nu ai posibilitatea să îți strângi lucrurile și să pleci acasă trântind ușa după tine. Și atunci, faci ce trebuie să faci ca să "supraviețuiești". Mergi înainte. Mâine te poți trezi zâmbind și gata de orice, din nou.
Adesea mă întreb cum pot oamenii îndura atât, atâtea greutăți, necazuri, încercări... Cred că răspunsul este simplu: credința. Știu, e un subiect "delicat", atâția oameni nu mai cred în nimic, nici măcar în ei, din păcate. Și nu, nu e o discuție în termeni de "există sau nu", asta ar nega din start ideea de credință. Fie că există sau nu un Creator, o Divinitate, oricum i-ai spune, forță din spatele ordinii perfecte a Universului, IDEEA existenței Lui este aceea ce da oamenilor speranța. Iar speranța le da puterea, în fața tuturor dificultăților, să mai facă un pas... și încă unul, și încă unul... nu există drum care să nu ducă nicăieri, nu există noapte nesfârșită, orice are un început, are și un sfârșit, dar nimic nu e pierdut pe veșnicie. Există o ciclicitate, din Haos Ordine, din Ordine Haos, și tot așa... Până și Universul în care trăim, într-o zi se va scufunda în întuneric. Stelele se vor stinge, și toate elementele care au alcătuit inima stelelor, planetelor sau propriile noastre corpuri se vor strânge laolaltă așteptând un Cuvânt să le aprindă din nou.
Acum aș putea fi întrebat "de ce", care este scopul tuturor greutăților pe care le îndurăm? De ce trebuie să luptăm, să ne zbatem, să ne chinuim?
Nu știu, poate scopul este tocmai asta, să ne facă să întrebăm "de ce". Dacă toate ne-ar fi cunoscute, dacă totul ar fi perfect, ce nevoie am avea să mai căutăm? Cum am mai evolua?
Suntem o specie curioasă, suntem exploratori. Credința, speranța că ceva mai bun ne așteaptă dincolo de orizont ne-a scos din peșteri și ne-a împins pe mari, peste creste de munți și deșerturi. Inteligența noastră ne-a ajutat să modelăm lumea în care trăim, credința ne-a dat curajul să o descoperim.
Ce legătură au toate astea cu marea? Păi de când am acceptat acest voiaj, am avut parte de mai multe provocări decât în ultimii ani adunați. Și m-am tot întrebat "de ce"? Care-i rostul, nu mai bine stăteam acasă? Aș fi putut, cu siguranță era cea mai ușoară alegere. Dar și asta va trece, și am credința și speranța că ceva mai bun mă va aștepta la capătul acestui drum...
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
