Robert Kocsis (26 de ani) este implicat în două dintre cele trei nominalizări ale categoriei Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic din cadrul Galei Premiilor UNITER 2025. Pe de o parte, Robert este regizorul spectacolului Broscoiul de Alex Gorghe (de auzit aici), o producție AUZIT.. Pe de alta, el reprezintă producătorul, de asemenea AUZIT. (companie al cărei director artistic este), spectacolului Umami de Teodora Savu, regia Ilinca Stihi (de auzit aici). În cele ce urmează, Robert povestește, printre altele, despre cât de deschis alternativului / experimentului cultural e Clujul, despre câți oameni e nevoie pentru o producție de teatru radiofonic care să sune cum se cuvine în anul de grație 2025 și despre cum arată, privind înapoi, primii ani de carieră ai unui om cu studii, pasiune și muncă dedicate exclusiv teatrului & filmului.
Mihai Brezeanu: Robert, îți propun să începem cu câteva mici clarificări. Ai înființat, în 2024, AUZIT. Ce e dânsa? Asociație? Companie de teatru? Platformă online (de găsit la auzit.online)?
Robert Kocsis: AUZIT. e un cadru în care creăm sunetele, în toate formele lor. Dacă vrem să îi punem neapărat o etichetă, îi putem spune o platformă de sunet. Nouă ne place să îi spunem o casă virtuală de sunet. Însă nu ne oprim doar la online / virtual, am avut deja evenimente în afara spațiului online, urmează și altele. AUZIT. nu implică doar radiofonic, partea de radiofonic e ca un departament. Noi lucrăm și cu zona de poezie, facem și discuții despre situații care se întâmplă în jurul nostru și la care simțim nevoia să reacționăm. Dacă e cu sunet, e la noi.
M.B.: Sunteți un cvartet. Teodora Minea e managerul cultural, Arina Vizitiu se ocupă de comunicare și PR, Andrei Mărgineanu e managerul financiar, iar tu directorul artistic. Ce studii aveți fiecare dintre voi? Cum v-ați întâlnit și cum de v-ați decis să faceți AUZIT.?
R.K.: Toți patru suntem sau am fost la Facultatea de Teatru și Film de la Cluj din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB). Teodora a absolvit teatrologie și e acum, împreună cu Arina, la masterul de management cultural. Andrei a absolvit actorie și, în 2024, a terminat masterul la care sunt acum colegele noastre. Eu, pe lângă licență la regie teatru, sunt absolvent de master film documentar. Toți suntem produsul școlii de la Cluj și simt că ăsta e motivul pentru care ne-am făcut baza în acest oraș.
AUZIT. nu ar fi existat dacă Teo nu ar fi avut pornirea de a-și spune of-urile prin artă. Inițial, ea se gândise la o serie de podcast-uri. Apoi ne-a adus pe toți împreună, am discutat și am decis să pornim cu o producție de teatru radiofonic. Și am tot mers înainte!
M.B.: Să ne oprim un pic la tine, zic. Ești clujean 100%, ai absolvit Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică Octavian Stroia și apoi ai făcut licența în regie teatru și masterul în film documentar la UBB. Ce traseu profesional ai avut după terminarea facultății? Ce-ți veni cu teatrul radiofonic, ca să zic așa?
R.K.: Am lucrat din timpul master-ului la tot felul de proiecte, ori pe teatru, ori pe film. Căutam să asimilez cât mai multă informație. Cu filmul meu de dizertație am fost nominalizat la Gopo (n.r. e vorba de Rutina de dimineață, nominalizat la categoria cel mai bun film de scurtmetraj la Gopo 2023). Am făcut spectacole cu buget zero, au fost perioade în care nu se lega nici un proiect, apoi au fost perioade în care lucram mai multe proiecte deodată, au fost proiecte după care voiam să mă las, au fost proiecte după care aveam mari motive să fiu recunoscător, la unele spectacole spectatorii îmi spuneau că a fost foarte bine, alteori plecau imediat după aplauze fiindcă era atât de rău încât mai bine nu vorbeau deloc cu mine.
Cred că ăsta e un traseu normal, la început. Incert. Ca un colaj care, pus împreună, "face sens". De fiecare dată când pun un element nou la acest colaj, stau și mă gândesc cu ce rămân și merg înainte. În traseul ăsta, încerc să învăț mult, să descopăr. Și așa simt că a fost, după ce am terminat facultatea: un traseu în care am tot pus ceva nou la acest colaj.
Ce îmi veni cu teatrul radiofonic, mă întrebi? Tot timpul am fost pasionat de sunet și de emoțiile pe care la poate provoca. Radiofonicul e un mod în care să experimentez asta.
M.B.: Pe lângă AUZIT., în ce alte formule din domeniul teatral și cel cinematografic activezi?
R.K.: Păi, să le luăm pe rând. În domeniul teatral, pe lângă spectacole radiofonice, regizez și pentru scenă. Când e nevoie, fac și scenografie sau sound-design / muzică pentru spectacolele mele. Am scris și câteva piese de teatru, dar lumea îmi zice că sunt mai mult scenarii de film.
În domeniul filmului, am realizat până acum două documentare, parte din ce numesc Trilogia Rutinei. Trilogia pe care am început-o cu filmul meu de dizertație de la master, Morning routine / Rutina de dimineața, și pe care am continuat cu An actor's routine / Rutina unui actor. E o trilogie în care, pentru fiecare documentar, aleg să urmăresc o rutină în relație cu o problemă actuală. În Rutina de dimineață, a fost vorba despre rutina mea de dimineață în relație cu conflictul din Ucraina. În Rutina unui actor, a fost vorba despre viața de zi cu zi a unui actor și criza locuințelor din Cluj. A treia parte a trilogiei urmează să fie produsă curând.
De asemenea, scriu diferite scenarii, unele care urmează să fie regizate de mine, altele, nu. Lucrez și ca editor, atunci când se ivește ocazia.
În același timp, sunt selecționer la două festivaluri de film: Nopțile Scurtmetrajului Studențesc (unde sunt și director artistic) și Câmpulung Film Fest.
În fine, am făcut și jurnalism cultural în jurul acestor domenii la diferite publicații, având la un moment și o emisiune la EBS Radio (n.r. post de radio clujean), unde aveam ca invitați preponderent artiști emergenți de pe scena clujeană.
M.B.: Ai modele printre regizorii de teatru radiofonic sau non-radiofonic?
R.K.: Nu caut modele, caut oameni care să mă inspire. Și nu neapărat artistic, ci mai degrabă prin modul de raportare la creația artistică. Aici dau niște exemple: Robert Rodriguez, Simon Stone, Jeremy Herrin, Clint Dyer, John Cleese, Blindboy Boatclub, Nick Cave. Nu sunt niște artiști care mă inspiră neapărat prin arta lor, dar sunt artiști care mă inspiră când vorbesc despre artă.
M.B.: Să nu uit: cum e viața în Cluj? Se discută mult, în toate felurile, despre orașul tău, tu ce & cum vezi că stau lucrurile?
R.K.: E departe de a fi un oraș european, poate pentru unii e european, dar nu pentru toți. E scump, e foarte scump. E un privilegiu pentru mine că sunt clujean și că nu trebuie să plătesc o chirie.
Orașul nu oferă oportunități ca să existe spații pentru artă alternativă. Există această iluzie a faptului că, pentru că avem câteva festivaluri mari în oraș, putem spune că paharul de cultură e plin în Cluj. De fapt, trei teatre de stat și o mână de spații independente nu fac ca orașul să fie plin de cultură. Și nici nu e prea bine că studenții de la Facultatea de Teatru și Film pleacă la București imediat după absolvire, acolo piața e supra-saturată. Clujul nu e un loc care să dea oportunitate tinerilor să își facă meseria în acest oraș. Cu AUZIT., noi ne-am propus să creăm în Cluj. Dar AUZIT. e o casă virtuală de sunet, putem face ce ne propunem și fără un spațiu fizic.
M.B.: Apropo, CFR sau "U"?
R.K.: CFR-ist de mic și asta nu se va schimba.
M.B.: Că tot ai adus amintit de spațiu fizic, unde e sediul AUZIT.?
R.K.: Nu avem un sediu. Eu mai glumesc că biroul nostru este cafeneaua de la Cinema Arta din Cluj. Noi, pentru fiecare proiect, depinde de buget, mergem într-un anumit spațiu. Avem norocul că sunt persoane care ne susțin și atunci când avem bani puțini sau chiar deloc. Unele producții le-am făcut cu 0 lei sau am ieșit pe minus. Fără sprijinul Cirkular, Căminul Subcultural și Facultății de Teatru și Film de la UBB, nu am fi putut face atât de multe. Și, bineînțeles, fără sprijinul persoanelor pe care le sunam și le spuneam că nu avem bani, dar că am vrea să facem ceva împreună și ele acceptau. Suntem la început și le mulțumesc că au înțeles că suntem la început.
M.B.: Concret, Broscoiul și Umami unde au fost produse? Apropo, de câți oameni e nevoie ca un spectacol de teatru radiofonic să sune conform standardelor profesionale 2025?
R.K.: Broscoiul a fost produs la Cluj (n.r. la studioul Cirkular), iar Umami la București. Ca să fie conform standardelor profesionale pe tehnic, uneori ajunge până și o persoană. La ambele spectacole, persoana care a înregistrat a făcut post-producția, și sound-design-ul (n.r. la Broscoiul, înregistrări audio & post-producție & sound design: Andrei Bobis; la Umami, captare sunet & sound design: Andrei Pop). Cum o spun tot timpul, o producție bună o poate face până și o singură persoană dacă chiar își dorește.
M.B.: Cum vă alegeți repertoriul de piese și colaboratorii? De pildă, eu o știam pe Ilinca Stihi de la Societatea Română de Radiodifuziune (SRR). Cum ați convins-o să monteze un spectacol la AUZIT.?
R.K.: Pentru mine e important ca în repertoriu să fie abordate teme actuale, cu care să putem relaționa, să fim ancorați în realitatea imediată. Singurul lucru atunci când mă gândesc la colaboratori e să aibă o curiozitate față de sunet.
Am cunoscut-o pe Ilinca Stihi acum vreo 4 ani, am participat la un atelier de teatru radiofonic susținut de ea. Când am început să punem bazele AUZIT., a fost printre primele persoane la care m-am gândit pentru o colaborare. Am discutat cu echipa la o ședință în cafeneaua de la Arta ce am putea face pentru proiectul cu care urma să aplicăm la AFCN și atunci am zis că o sun pe Ilinca să o invit să lucreze cu noi.
Am plecat spre casă și, în autobuz, am sunat-o. La acel moment, AUZIT. avea o singură producție lansată. I-am spus pe scurt că aș vrea să vină să regizeze o producție la noi. Nu am povestit prea mult, a spus da, vorbim mai multe pe parcurs, când devine mai clar. M-a bucurat că a avut încrederea asta în noi atunci când nici noi nu știam exact ce facem. Pentru mine, a fost un imbold să merg înainte, un semn că e bine.
M.B.: A fost alegerea ei să regizeze Umami, piesa Teodorei Savu, sau a fost propunerea voastră, a celor 4 de la AUZIT.?
R.K.: Noi am avut în vara lui 2024 un open-call de dramaturgie contemporană românească. Au fost peste 50 de înscrieri. Eu și Teo Minea am citit toate piesele și am făcut o selecție de vreo 10. Acele 10 texte selectate au ajuns la Ilinca și ea a făcut alegerea finală. Au fost multe texte foarte bune, pe care noi încă dorim să găsim o cale să le producem. Așa am ajuns, de pildă, să facem HeteroSălănjan, spectacol pe care l-am produs la începutul lui 2025, după ce am terminat AFCN-ul.
M.B.: Ce te-a atras la textul lui Alex Gorghe, la Broscoiul, spectacolul nominalizat la UNITER și regizat de tine? Chiar, nu e riscant să faci un spectacol de teatru radiofonic în care replicile personajului principal sunt bazate exclusiv pe Oac-uri rostite cu diverse intonații și lungimi?
R.K.: M-a atras faptul că e un mix minunat de teme din realitatea imediată și forme dramatice diferite. Cel mai important e că, de îndată ce l-am citit, am simțit că are un univers sonor clar. Oac-urile consider că dau esența acestui text și a personajului. Poate e riscant, dar eu nu am avut niciodată gândul ăsta. Plus că, dacă nu riscăm uneori, cum altcumva să descoperim lucruri noi?
M.B.: Cum devine treaba cu nominalizările acestea la Premiile UNITER 2025? Care e magia pe care ați făcut-o pentru scorul ăsta ireal la nominalizări: AUZIT. - SRR 2-1? Te așteptai la așa ceva?
R.K.: Ne bucură mult aceste nominalizări, pare că eforturile pe care le depunem au sens. Evident, ne-au adus atenție. Nu știu cât de multă lume o să țină minte că am fost nominalizați, dar sper să ne asculte și atunci când nu va fi o nominalizare la UNITER în dreptul producției. Poate, ca industrie, validăm prea mult pe cineva doar pe baza premiilor. Și doar atunci îi acordăm încredere.
Dacă aș ști care e secretul magiei de fi nominalizat, l-aș spune tuturor. Dar cred că, momentan, pentru mine, secretul înseamnă multă muncă, relaxare în actul creativ, o mare lipsă de solemnitate și o doză de punkărelă, că nu strică. Aaaaa, și cum spunea Quincy Jones: Check your ego at the door!
M.B.: Robert, o ultimă curiozitate: cei care au crescut și încă mai ascultăm, uneori, Teatru Radiofonic la Radio România Cultural sau Actualități ne-am obișnuit cu formula lor de final care începe cu "Ați ascultat...". La AUZIT., spectacolele se încheie cu "Ați auzit...". Cum de a-ți ajuns la formularea asta? A cui e vocea care spune "Ați auzit..."?
R.K.: Unul dintre dezideratele casei virtuale de sunet AUZIT. este să facă auzite și / sau dezbătute niște probleme reale. Așa că, la finalul fiecărei producții, subliniem ideea că a fost ceva auzit, iar eu simt că acest cuvânt e mai potrivit atunci când ne raportăm la perceperea sunetului cu ajutorul auzului. Ascultat mă duce cu gândul la ceva care nu provoacă dialog, doar ai ascultat. Însă cuvântul auzit simt că subliniază începutul unui dialog. A asculta e ceva umil, a auzi e ceva ce poate provoca o reacție. În majoritatea cazurilor, vocea pe care o auziți e a Teodorei Minea, însă uneori îl puteți auzi și pe Andrei Mărgineanu.