Montagnes russes
Marius Cărbunescu
Marius Cărbunescu
Încă o seară pierdută cu discuții sterile! Nici nu te poți da lovit, că te-au și luat în colimator. Alții, săracii, vin tocmai din Botoșani sau Baia Mare la întrunire. Dintre toate mesajele afișate pe ecranul telefonului dat pe modulul silențios, unul era deosebit de important, dacă doream să mai am unde trage acasă. Georgiana îmi atrăgea atenția să nu întârzii la întâlnirea cu agentul imobiliar, că-l pierdem definitiv. Firește, uitasem complet. Ea văzuse săptămâna trecută o sumedenie de apartamente, printre care și cel unde dorea să ne mutăm. Atunci, tot așa, avusesem ceva de lucru până târziu și nu m-am putut duce. Îi plăcuse la nebunie, am tras concluzia din descrierea pe care mi-a făcut-o ulterior. Desigur, simțeam un ghimpe de căință, m-a pus naiba să-i cumpăr mașina ei favorită, o bijuterie sport, iar mai nou își putea aloca timp pentru plimbat și căutat locuințe. Acum, asta venea la rând, apartamentul, apoi vacanța în Bali și Dumnezeu mai știe ce. Femeile nu-s ușor de mulțumit, mai ales când se prind că ai lozul pe tine. Îmi pusese în vedere, dacă nu ne mutăm până la sfârșitul anului într-un complex rezidențial nou și spațios, nu mai are ce discuta cu mine. Numai că eu nu-mi vedeam capul de probleme, la agenția care se ocupa de retrocedări mi-au rămas teancuri de hârțoage nesemnate, când să mai stau și de prostiile ei? De data asta trebuia să fac pe dracu-n patru și să ajung, căci altfel gaia mă lua.
Am coborât val-vârtej scările de la partid. O mulțime de stări treceau prin corpul meu hiperactiv, în timp ce alergam spre mașină. În ultima vreme, beneficiasem de tot ce mi-am dorit, stabilitate financiară, prestigiu, prestanță, o ascensiune fulminantă, dar oare sunt mulțumit? Cugetul, atât de grăitor nemărturisit, mă făcea să înțeleg că atunci când ai de toate, greu te mai face ceva fericit. Decât să duc povara banilor, grijile asociate lor, nenumărate, nu era mai bine când le duceam lipsa? M-am pus la volan și am demarat în trombă. Acul ceasornicului îmi arăta un sfert de oră până la vizionarea vieții. Aveam de străbătut jumătate de oraș. O fericire! Noroc că seara nu e traficul așa aglomerat.
Mă aflam la ultimul semafor când mă sună, superstresată că trebuie să contramandeze și de data asta. Mă rodea în dinți. Și-a pus obrazul pentru mine. Și acum? Am perpelit-o puțin, stai să vezi c-am primit nu știu ce sarcină urgentă de la guvern, care m-a deturnat din drum, până am ajuns lângă ea în parcare. S-a înseninat dintr-odată. A fost atât de entuziasmată, încât m-a sărutat cu foc chiar acolo, fără să mai țină cont de agentul tinerel care aștepta cuminte cu privirea în altă parte. Împreună am urcat către noul nostru apartament. Eram deja convins, chiar în orb, că este exact ce ne trebuie. Cu toate astea, am vizionat nu unul, ci trei apartamente în același bloc, la diferite etaje. Când să zic: gata, ăsta e calea spre fericirea noastră, Georgiana mă oprea șăgalnic, cu degetul care-mi atingea buzele și un picior flexat la spate, spunându-mi că mai are o surpriză pregătită pentru mine. După primele două apartamente mă cam plictisisem, deși spleenul se compensa cu o altă energie, pulsatilă, ardentă, nu știam cum să ajung cu ea cât mai repede în pat.
La cel din urmă apartament am făcut ochii mari. Georgiana, la fel, nu mai putea de încântare. Agenții ăștia imobiliari sunt mari lepre, te fac să pierzi vremea aiurea doar ca să le iasă lor ploile. M-am scuzat că trebuie să cobor la mașină și revin. În timp ce mă depărtam, i-am aruncat o privire piezișă, intuind ce gândește împreună cu papițoiul ăla, unde l-o fi găsit, că e o nouă farsă de-a mea, de data asta mai puțin reușită. I-am lăsat în pace. Apartamentul era mobilat și utilat cu tot ce trebuie, pregătit pentru showroom sau contractat de vreun client care s-a răzgândit. Practic, nu aveai nevoie decât să-ți aduci valizele, ca la hotel, și puteai locui în el. M-am întors asudat, urcând cu servieta pe scări.
˗ Rămâne acesta, ultimul? m-a întrebat agentul căruia îi sclipeau ochii, văzându-mă cu servieta.
- Da, sigur, ăsta e perfect, am răspuns în timp ce mă uitam la Georgiana care mi-a încuviințat din priviri.
- Atunci, datele personale pe e-mail, întocmim contractul, iar mâine, cu dovada transferului bancar, veniți la noi la sediu să vă ridicați cheile. Vă urez...
- Stop! Până mâine ne cam pierdeți de clienți. În plus, nu-mi place să lucrez cu băncile. Sunt toate niște escrocherii financiare. Aveți aici toată suma în bani peșin, am rostit precipitat în timp ce săltam servieta pe măsuța din vestibul și ordonam frumos teancurile cu bancnote. Noi rămânem în apartament, dacă vreți să-i numărați, vă aduc un scaun.
- Și contractul? Cum facem cu contractul, mă întreabă contrariat agentul. Trebuie semnat în prezența notarului. Nu putem dispune de el decât mâine dimineață. Abia apoi...
- Chiar nu mă cramponez de contract. Îl semnăm când vreți, nu mă deranjează, doar că e nevoie să vă transmitem datele unei mătuși, o bagatelă, îi răspund jovial. Dacă sunteți drăguț să ne dați cheile...
Agentul se mai uită odată către conținutul servietei și acceptă târgul. În definitiv, banii contează, nu hârțoagele.
Georgiana asistase cu uimire la toată scena, neștiindu-mă așa dintr-o bucată. Iar eu căutam să-mi maschez ezitările printr-o siguranță nefirească și superficială. De fapt, devenise dificil să mă simt autentic în toate aspectele vieții de zi cu zi, nu numai în momentele importante. Uitarea de sine nu mai producea efectul scontat, cel mult o iluzie abandonată repede. Abia am scăpat de individ, că am trecut la acțiune chiar acolo, fără să mai pierdem nicio secundă. Am făcut dragoste cu pasiune, cuprins de nostalgia vremurilor când eram doar niște adolescenți visători care puneau prea puțin preț pe materialitatea lumii în care trăiau. Aș fi vrut să inaugurăm într-un mod festiv patul, dar n-am mai apucat să ajungem în dormitor. A fost bine și pe covor, ca doi puștani în călduri. Ne iubeam, căutam să mă transpun în acea lume de demult, mă mințeam că sunt acolo, deși salvarea cu fuga nu mai dădea rezultate. Microfoane, delatori, filaje, ziariști băgăcioși vedeam peste tot. Un stres teribil îmi inunda tot corpul. Fugeam de mine însumi fără să am sorți de scăpare. Mă însoțeam peste tot. O ghiulea legată de picior mă trăgea într-o temniță lugubră. Ireale erau stările prin care treceam, caruselul lor compulsiv, vopsit strident pe dinafară și golit pe dinăuntru, care se transformase într-un fel de montagnes russes. Distanțele dintre pisc și abis, abia sesizabile la un moment dat, luau proporții cât ai clipi.
În drum spre baie am ridicat privirea și imediat m-am prăbușit peste vasul de toaletă, cu capul în mâini și tâmplele umede, respirând sacadat. Într-un colț al vestibulului, la îmbinarea cu tavanul, cineva montase o cameră de luat vederi cu giroscop, mascată de o mică scafă. O înscenare, sunt victima unui flagrant, am prins să țip. Știam ce urmează.
Bătăi puternice în ușă m-au strămutat din reverie, să-mi bubuie pieptul, nu alta. În mintea mea, prin infraroșu, vedeam un dispozitiv de mascați în partea cealaltă a zidului. Doamne, Dumnezeule, nu știam încotro s-o apuc, mă învârteam în cerc. În disperare de cauză m-am repezit la balcon. Cerul și pământul se comprimaseră puternic. Le vedeam aproape. Mă striveau. Am pășit peste balustradă. În sfârșit mă simțeam liber, liber ca pasărea cerului.