Tripleții
Adela Holdon
Adela Holdon
- Da, bă, pișa-m-aș pe el, ce bine că nu a venit în seara asta!
Mihai ciocni halba de bere de cea a lui Costi.
- Da' ce-a pățit bă, că eu nu-mi aduceam aminte așa de el?
- Ce-ai frate, că nu știi nimic!
Să tot fi trecut 10 ani de când Mihai, Costi și Albert erau colegi de clasă la liceul Economic din Câmpulung. Pe vremea aia erau o adunătură de draci lipiți de șold, care împărțeau tot ce aveau și nu aveau. Pachetul de țigări îl ținea Costi pentru că era cel mai cumpătat dintre ei și nu depășea rația de două țigări pe zi nici dacă îi ardea gâtul. Mihai venea de acasă cu ce prindea prin frigider, iar cum la ei tot timpul mirosea a mâncare, avea ce aduce. În ghiozdanul în care avea doar "caietul universal" era întotdeauna loc pentru un borcan de zacuscă, o caserolă de fasole bătută, uneori și cu vreo câteva sarmale și o pâine feliată albă. Și cum stăteau în ultima bancă, făceau acolo bufet suedez.
Albert susținea și el nevoile grupului, dar nu pe cele fizice. Dintre toți, doar lui profesorii îi spuneau "brânză bună în burduf de câine". Avea un spirit de observație și o minte ascuțită, făcea legături între informații rapid, fără să fie nevoie să tocească. În timpul testelor, la întrebările de tip "Exprimați-vă opinia" avea ocazia să își arate aptitudinile de raționalizare și argumentare, care de cele mai multe ori nu aveau ocazia să iasă. Îi plăcea mult să stea cu Mihai și Costi, să facă împreună glume porcoase, să se strângă în weekend-uri să joace FIFA, să bată mingea printre blocuri. Și pentru că timpul lor liber era plin de atâtea activități, temele și le făceau în pauză. Adică Albert le scria și ceilalți doi, de-o parte și de cealaltă, copiau.
Când profesorii cedau și nu mai puteau rezista zgomotului lor, îi alintau "Tripleții" și îi dădeau afară pe hol. De fiecare dată, îi aruncau lui Albert o privire dezgustată. "Ești mai bun de atât" voiau toți să-i zică.
Una peste alta, a noua s-a făcut a zecea, apoi a unșpea și abia a început clasa a doișpea că deja Bac-ul bătea la ușă. Atunci, într-un fel, s-au răcit lucrurile.
- Deci îți zic eu, că atunci într-a doișpea și-a luat niște bășini cât el de mari, că "vai, facultate în Olanda" că bla-bla-bla și se cam trăgea pe cur când era vorba de noi.
- Asta îmi aduc aminte... dintr-o dată a zis că taică-su lucrează peste program la magazin ca să-i plătească meditațiile. A fost mare lucru că a intrat, ne-am șocat toți.
- Și de atunci, pa! N-am mai auzit nimic de el. L-a durut în cur de noi!
Mihai chelise de pe la 23 de ani, iar acum, când se enerva, i se înroșea tot capul ca un chibrit. Nu avusese prea multe în viață, dar ținea la valorile proprii, dintre care cea mai de preț rămânea Respectul. După ce luă o înghițitură zdravănă de bere, continuă:
- Aici se cam taie filmul, că jegosul nu ne-a mai scris nici măcar "Paște Fericit!". Da' pe facebook punea poze cu olandezele pe care le futea, al naibii! O ducea bine! Da' să știi că nu era treaba așa roz, băi Costi, și o să mori de râs când îți spun cum am aflat. Eram acum o lună, mergeam pe bulevard, pe "Pardon", și cum mergeam eu liniștit o văd pe maică-sa lu' Albert, că pe femeia aia n-ai cum s-o uiți, că ni se scurgeau ochii la toți când venea la ședințele cu părinții.
- Știuuu, ce crezi, c-am uitat?
- Așa, și "Săru-mâna, ce mai faceți", mai să nu mă recunoască, în fine. Îmi zice că e supărată rău că a băgat-o fi-su numai în belele. Că cică s-ar fi luat cu drogurile rău prin Olanda și n-a mai terminat nicio facultate. S-a întors în România cu coada între picioare și cu datorii, ca să locuiască cu părinții. Bă, și de când s-a întors îi toacă de bani pe ai lui de îi bagă în mormânt. Pleacă zile întregi de acasă și se întoarce bătut și mahmur. Păi nu i-ar fi rușine? L-au pupat profesorii în cur degeaba. Nu s-a ales nimic de el. Cel mai rău mă enervează că mi-a scris acum câteva zile să-mi ceară bani. Nu i-ar fi fost rușine, mă, după ce că știe că sunt în divorț, să-mi ceară și bani!