Libertatea.
Libertatea de a ne exprima așa cum simțim, de a ne mișca așa cum vrem, unde vrem, de a ne trăi viețile așa cum visăm, în absența fricii de un jug opresiv, de un bici dureros.
La urma urmei, este un drept inalienabil al oricărei ființe vii, nu numai al oamenilor. Și am obținut-o, am pus-o pe hârtie, în legi, în constituții. Nimeni, niciodată nu ne va mai nega dreptul nostru sfânt la ea.
Apoi am ridicat garduri de tot felul. Fie ele de sârmă, de lemn, ziduri de beton sau monumente de sticlă și oțel, le-am ridicat pe toate în jurul nostru ca un scut, să ne protejăm prețioasă libertate de restul lumii. Și ne-am închis pe noi înăuntru făcând asta. În numele apărării libertății ne-am construit cu propriile mâini închisoarea și continuăm să facem asta, fără să ne dăm seama.
Marea înseamnă libertate - unul din motivele pentru care am ales meseria asta este pentru că aici nu sunt hotare fizice, nu sunt ziduri de beton, nici garduri de lemn sau sârmă, nici clădiri de oțel și sticlă, doar orizontul care ne cheamă spre el. Aici nu ar trebui să ne ascundem, să ne ferim de nimic. Și totuși...
Sârma ghimpată ne-a prins nava într-o îmbrățișare de metal tăios și ruginit. Semn că ne apropiem de "cornul" Africii, coasta Somaliei și Golful Aden. Nu știu cât de mult ar descuraja niște pirați sârma asta, dar cu siguranță efectul psihologic este mai accentuat asupra noastră, a celor de la bord. Ni se spune că este pentru propria protecție, pentru că altfel vom fi răpiți, duși cine știe pe unde, că ne vom pierde libertatea. Și-atunci de ce o simt ca pe o închisoare? De ce ghimpii ei ruginiți îmi strâng inima într-o îmbrățișare tăioasă? Cine e mai liber, eu, pe nava asta impunătoare, înconjurat de sârmă ghimpată sau pirații aceia, în bărcuțele lor mici cu tot oceanul la dispoziție?
Dacă până acum gândurile noastre zilnice nu treceau mai departe de copastie decât că să zboare acasă, în toate colțurile lumii, prezența ei ne face să dormim cu un ochi deschis și cu urechile ciulite. Chiar dacă în ultima vreme zona nu mai este considerată de risc ridicat, iar atacurile s-au rărit considerabil, faptul că a trebuit totuși să o întindem de jur împrejurul navei, ne face inimile să bată mai repede.
În atâtea zile de traversada am văzut, cred, doar două nave. În rest, nimic decât albastru limpede, cât vezi cu ochii, și deasupra și sub orizont. Cum, ai putea să te întrebi, în toată nemărginirea asta, să fii tocmai tu "ghinionistul" care să fie țintă unui atac?
E ușor să uiți aici, izolat în mijlocul marii, că trăim totuși în epoca tehnologiei, că sus, sute de mile deasupra noastră, mii de sateliți supraveghează fiecare colț al planetei. Intimitatea e doar o iluzie, libertatea doar un cuvânt. Pentru câteva zeci de dolari poți cumpăra o aplicație pentru telefonul mobil în care poți vedea absolut toate navele care plutesc pe oceanele lumii. Numele, indicativul IMO, destinația, încărcătura, viteza, și mai ales, poziția în timp real și cursul, mai mult, chiar valoarea de piață a navei.
Bine, toate datele astea sunt menite să ajute la monitorizarea traficului maritim, cine și unde merge. Trăim noi în epoca globalizării și a comerțului liber, dar nu poate chiar oricine intra oriunde, oricând. Deci, ajută, dar pe de altă parte oferă aceleași informații oricui își permite să instaleze o aplicație pe telefon. Poate cuiva care chiar vrea să știe ce marfă este la bord, cât valorează nava, unde merge, cu ce viteză și pe ce curs...
Ce nu spun toate aplicațiile astea sunt date despre oamenii de la bord. Oameni adevărați, cu familii care-i așteaptă, cu copii, cu părinți, soții... oameni care au venit aici nu de plăcere, nu în plimbare, ci că să aibă grijă de familiile lor, de cei care-i așteaptă. Oameni care simt dorul pentru cei iubiți, care simt distanța și izolarea și stressul și teamă mai puternic decât lasă să se vadă, uneori.
O navă nu este doar o bucată de tablă cu un nume, indicativ IMO, port de înregistrare, este suma sufletelor de la bord, a poveștilor lor de viață, a tuturor celor care sunt și care au trecut vreodată prin cabinele astea mici și afurisite, cei mulți și neștiuți, inima bătând a navei.
Iar asta nu are un preț, nu are o valoare de piață și nu poate fi protejată doar cu sârmă ghimpată, tăioasă și ruginită...
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
