Text dezvoltat în cadrul grupurilor de lucru "Întâlniri de scris", care au loc periodic online sub îndrumarea Verei Ion.
Jeni se trezește încordată, își spune că e o dimineață ca oricare alta și că n-are de ce să fie tensionată - se dă prima jos din pat și se spală pe față, se uită în oglindă, azi e ziua mutării, deja simte cum o ia cu transpirație pe spate, se controlează și se duce să pună de cafea până intră Nicu la baie. Pune cinci ouă la fiert pe alt ochi și dă să scoată niște brânză din frigider, miroase un pic a acru dar nu are stomac să o guste la ora asta, o bagă înapoi și scoate un colț de parizer și niște muștar.
Se reazemă de ușa de la debara și încearcă să respire lung cât urmărește cele două ibrice cu apă pusă la fiert, unul pentru cafea, altul pentru ouă. Se gândește că o să fie bine. Trebuie să fie bine. Nicu intră în bucătărie, nici nu se uită la ea și se așază la masă. O să îi amintească de bani după ce își bea cafeaua, o să se enerveze dacă începe ziua cu asta.
Se duce în camera din mijloc să le trezească pe Ada și Marina, care dorm una cu picioarele la capul celeilalte în patul îngust. Ada și Marina se trezesc ușor, se îmbracă cu mișcări mecanice. Jeni o roagă pe Marina să se ducă să vadă de cafea, să o lase un pic cu Ada.
- Am vorbit de doctor, poate să te vadă duminică la 7.
- Așa repede?
- Da mamă, cu cât o rezolvăm mai repede cu atât mai bine.
- Ești sigură că nu o să pățesc ca Flori?
- Stai liniștită, o să fie bine, știe ce face. Mi-a zis Mari de el și le-a scos și pe ele din belea anul trecut înainte de Crăciun. E om bun.
- Bine mamă, da' vii cu mine, da?
- Trebuie să văd ce îi zic lui tac-tu, dar da, vedem cum facem, hai pregătește-te.
Ada iese pe ușă, Jeni face patul și deschide geamul larg să se aerisească, parcă e foarte cald în casă.
Se întoarce în bucătărie, Nicu a terminat deja de mâncat și s-a dus să se îmbrace, se duce după el în dormitor.
- Cum e azi? Mai ai vizita aia la fabrică?
- Da, vine toată comisia, o să îi scot la masă după aia, vin cu ei la Perla. Ești de serviciu?
- Nu, azi vine patul, ți-am zis de luni. Am făcut schimb de tură cu Gabi.
- Mi-ai zis și tot nu înțeleg la ce ne trebuie mobilă nouă, o să ne iasă numai vorbe în bloc, m-ai înnebunit cu fixurile tale.
- Cât să se mai chinuie fetele alea într-un pat de o persoană? Ție chiar nu îți intră în cap că nu mai sunt copile?
- Noi cum am dormit bine-mersi în el atâția ani?
- Noi n-am avut altă soluție, acum e altceva.
- E pe dracu, aruncăm banii pe geam, asta e cu totul altceva.
- Hai nu începe de la ora asta te rog, mai am o grămadă de lucruri de făcut și nu pot să intru iar în discuția asta. În fiecare zi e la fel. Să-ți intre în cap că nu poți să te porți de parcă ar fi încă copii, au nevoie de spațiu să trăiască, sunt mari de-acum.
- Sunt niște muci cu ochi.
- Nicule!
- Glumesc, bine, ia-le, fă-le ce vrei, să nu mai aud de prostiile voastre. Am destule pe cap.
- Vezi că o să trebuiască să intru-n banii din plic.
- Da cât costă domne un pat?
- Destul cât să intru-n banii din plic.
---------
După ce închide ușa după fete are timp în sfârșit să își tragă sufletul și să-și facă planul pentru ziua de azi. Își termină ceașca de cafea din două înghițituri și se uită lung la zațul de pe fund, se întreabă dacă îi zice ceva, Mari ar ști sigur să citească. Îi trece un gând prin minte să dea fuga la ea, la scara cealaltă, să-i ghicească, să-i spună dacă de e de bine, simte că are nevoie de tot ajutorul de care e nevoie, că o fi din stele sau din zațul de cafea. Dar nu are timp de prostii, trebuie să rezolve cu banii azi și cu mutarea. Cel mai mult și mai mult o strânge inima pentru duminică, da' nu poate să se gândească la asta, trebuie să le ia una câte una, prima e cum demontează și împachetează patul ăla al Cristei cât să intre pe ușă. Restul, Dumnezeu cu mila. Sau stelele sau soarta. Poate totuși dă o fugă pe seară cu ceașca ei și a Adei, le pune deoparte și strânge restul de vase de pe masă.
Își pune o pereche de pantaloni de casă și o bluză, iese în papuci până la 1, la ușa Cristei. Sună apăsat, e aceeași sonerie de ciripituri mecanice ca la ușa ei, și le-au instalat când s-au mutat în '73, la câteva săptămâni distanță una de alta. Crista deschide ușa și pleacă înapoi în baie, îi strigă să intre și să se facă comodă. De când s-a încorporat fi-su nu mai are după cine să strângă sau ce să pregătească dimineața, așa că diminețile ei sunt mult mai lejere, la 7 abia se dă jos din pat, la 8 tre' să fie la combinat.
- Măi Crista tu ești sigură? Ce faci când se întoarce Andrei acasă?
- Ei crezi tu că mai stă mult pe la mă-sa pe acasă când se întoarce. O să aibă alte alea pe cap când s-o întoarce din armată.
- Și ce-o să zică că ai dat patul mare din dormitor?
- Ce să zică, să zică mersi că are o masă caldă la sfârșitul zilei și o mamă sănătoasă. Hai mai bine să vedem cum facem să clintim namila asta, că nu a mai fost mutată de 15 ani, să vezi tu ce praf e pe sub el.
Jeni și Crista se duc în dormitor, Crista a dat deja jos așternuturile și îi face semn spre 2 seturi împachetate.
- Ți-am pregătit și astea, mai bine le iei cu tine, să le folosești, că e păcat de ele, sunt din țesătură bună.
Jeni se așază pe colțul patului și simte cum o sufocă senzația care îi tot dă târcoale de dimineață.
- Dacă pățește ceva?
- Nu pățește fată nimica, de asta te duci la doctorul ăla, să nu fie vreo improvizație. La câte din astea am trăit și noi, lasă, o să treacă peste și o să aibă toată viața înainte. Doar de nu s-o mărita acum de pe băncile școlii.
- Cum o vrea ea să facă, numa' să fie bine.
- Hai, gata, la treabă.
- Da, hai să vedem.
- Eu zic că trebuie demontat. Și salteaua o facem pe din două și o băgăm în lift.
- Da îl mai punem noi la loc odată ce îl demontăm? Uite-te numai la lada asta, nu e nicio șansă să o ambalezi după ce ai desfăcut-o din țâțâni.
- O scoatem pe geam cu o macara, nu mă-nnebuni.
Cele două femei încearcă să împingă patul până în mijlocul camerei, cadrul avansează ușor și lasă niște urme de zgârieturi pe parchet, lada o clintesc cu greu.
- Na că am uitat să golesc lada, stai așa.
- Sau păstrezi tu lada și iau restul.
- Ce vorbești, și te crede Nicu că ai dat 200 lei pe un cadru de pat și o saltea fără ladă. Hai că prost nu e.
- Nu e, nu. Doar chior. Nu vede că fetele astea nu mai au 14 ani.
- Lasă că e mai bine așa, cine știe cum ar reacționa dacă ar afla.
În timpul ăsta Crista a golit toată lada, s-a umplut camera de pături, așternuturi, haine de iarnă puse la naftalină.
- Ia uite fată am și uitat de paltonul ăsta. Ia vezi dacă ție îți vine? Pe mine nu mă mai cuprinde la piept, m-am mărit cu totu' în ultimii ani. Stai să vezi și tu cum o iau hormonii razna în tine, nu mai ai mult nici tu.
- Nu știu Crista, hai să trecem de ziua asta și oi vedea cum e cu hormonii mai târziu.
Se opintesc din nou amândouă cu toată forța, parcă merge un pic mai ușor, dar tot e greu.
- Nu reușim să ridicăm de asta singure, cu atât mai puțin să îl urcăm la 3. Eu zic să chemăm întăriri.
- Hai că dau o fugă până la Mari să văd dacă e acasă și poate să vină cu fi-sa aia mare, poate reușim dacă tragem împreună.
- Nu știu ce să zic Jenico, asta nu e treabă de femei.
- Hai să vedem, punem mâna toate.
- Mai bine ne punem capul toate, tre' să fie o soluție mai deșteaptă decât să ne rupem spatele. Dar da, du-te și ia-le și patru capete or fi mai bune decât două.
Jeni iese în grabă, urcă în papuci până la scara cealaltă și sună la ușă la Mari.
- Ce faci? Cum e? Ai rezolvat cu banii până la urmă? Vezi că trebuie să îi lași banii la policlinică din timp.
- Acum, asta fac.
- Așa pleci îmbrăcată?
- Asta fac, adică rezolv cu banii. Întâi trebuie să rezolv cu patul ăla, să îi zic lui Nicu că pe asta am dat banii, nu pot să cheltui așa 200 lei și să nu dau vreo explicație pentru ei. Știi cum e Nicu cu banii.
- Bine, hai, rezolvă cum știi mai bine.
- Ne-am împotmolit în lada aia afurisită de pat, poți să vii și tu cu Silvia să ne dați o mână de ajutor?
- Silvia a fost în tura de noapte și numai ce s-a culcat, e frântă, da' hai că vin eu, stai să trag ceva pe mine. Cum e afară?
Jeni e un pic descumpănită
- Nu știu, nu am observat, am alergat. E cald.
Jeni și Mari ajung înapoi la Crista, care a dat jos salteaua între timp și a ridicat cadrul de pat la perete, a încercat să dea și o mătură dar mai mult a ridicat praful în toată camera.
- Salut salut, ce frumos e la tine, așa să-l aștepți pe fi-tu când vine acasă.
- Hai mai bine să vedem ce facem cu lada asta, nu înțeleg ce mama mă-sii are de e așa grea.
- Hai împingeți voi două de acolo și eu trag.
- Poate dacă o legăm cu ceva sau încercăm să îi punem niște material să alunece?
- Vezi că a lăsat și urme pe parchet, nu știu cum faci cu ele.
Reușesc să o târâie cu zgomot până în mijlocul camerei, când Crista se oprește brusc.
- Da stai că mi-a venit o idee. De ce nu vorbim noi cu baba Dina, de la 3, poate are ea ceva prin casă, și așa stă singură în apartamentul ăla de când i-au plecat copiii la Piatra. Ducem doar cadrul și salteaua sus pe scări, restul luăm de la ea că e pe același etaj, nu mai trebuie să urcăm nimic.
- Nu zici rău. Da crezi că ar fi de acord?
- Hai că mă duc acum la ea, stați aici.
Jeni urcă în grabă înapoi la etajul trei, se oprește în capul scărilor și își trage sufletul, i-a revenit vâna pe care o pierduse mai devreme la Crista, nu e momentul să se piardă cu firea. Se vede o clipă din afară, cum aleargă de nebună pe scări în sus și-n jos, un desen animat cu ochii ieșiți din orbite. Nu are timp să se rușineze, a apăsat deja butonul de la sonerie și cântă Vivaldi în 3 tonuri. Durează până vine la ușă baba Dina, se mișcă greu zilele astea. Mai are și apartamentul ăla mare.
- Săru'mâna, deranjez?
- Ce faci Jenico? Ce te-ai îmbujorat așa?
- Vin la matale cu o rugăminte mare. Pot să intru?
- Intră intră, mergi în camera din mijloc. Că în bucătărie e o căldură de nu poți să stai. Îți pun de o cafea?
- Nu săru'mâna, am băut.
- Zi-mi atunci, ce-ai pățit?
- Nici nu știu de unde să încep povestea, e o debandadă. E vorba de Ada, suntem într-o încurcătură și..
- Ce mai face Aduța? Nu a mai trecut și ea să dea binețe, înainte stătea toată ziua călare pe-aici.
- E bine, sănătoasă, a crescut. De fapt nu e, asta e problema, de asta vin la matale.
- Aoleo, ce a pățit fata?
- Nimic din ce nu am pățit și noi mamaie, da mi-e frică pentru ea.
- E gravidă, zi așa. Poți să-l crești tu, unde au fost trei mai încape unu.
- Nu vrea mamaie. Nu e timpul, să mai copilărească câțiva ani.
- La 19 ani nu mai e copil Jenico, țin minte și acum când te-ai mutat în bloc cu ea la țâță și nu aveai cu mult mai mult.
- Nici nu mai știu, e și nu e.
- Bine bine, deci faceți o intervenție. Și de ce ai venit la mine? Eu nu mai fac din astea de ani de zile. Și ai văzut cum a ajuns la urgențe Flori de ne-am rugat tot blocul pentru ea, săraca fată. A avut noroc că a scăpat ușor, era Tomeasca de serviciu la Universitar, da' ce de vorbe au mai vuit.
- Nu nu, nu e de asta. Am vorbit cu un doctor să o facă. Dar trebuie plătit, nu se riscă așa. Și de unde să scot eu bani.
- Bani, fetiță, n-am de unde să-ți dau. Am doar cămașa de pe mine.
- Știi tanti Dina, aici voiam să vorbesc cu matale. Am vorbit cu Cristiana de la 1 și mi-ar da patul ei ăla mare, să îi zic lui Nicu că am luat pat nou de banii ăștia. Da nu putem să mutăm lada patului pe scări, e prea grea. E pat din ăla bun, făcea toți banii. Și mă gândeam, ne gândeam, poate ai matale ceva mobilă prin casă. Să iau la mine. Să îi zic lui Nicu. Îți cer mult, da' nu știu ce să mai fac.
Urmează o pauză de câteva secunde care lui Jeni îi par minute - dacă se duce vorba în bloc? Deja s-a riscat destul și a făcut tam tam, pune în pericol toată familia. Cum rămâne cu Marina și Nicu? S-a tot gândit cum să îi spună lui Nicu, dar o să se sperie, nu o să le lase să ducă planul la capăt, mai bine rezolvă așa, cum știe ea. Dacă poate. Poate a mers prea departe. Acum trebuie să o scoată la capăt.
Baba Dina zâmbește din colțul gurii.
- Ce vă mai coace mintea! Ia drăguță, ia ce vrei, oricum nu mai am suflu să șterg praful de pe toate mobilele astea, mă plimb între bucătărie și camera din mijloc.
- Săru'mâna tanti! Nici nu știi ce bine ne faci! Am nevoie doar de o ladă sau un bufet, să văd ce e mai ușor de dus.
- Ia fetiță și ladă și bufet, dacă te coafează.
- Hai că mă duc să le chem pe Crista și Mari să mă ajute să car, mă duc și până la mine să eliberez un pic să fac loc.
---
După ce au cărat tot ce au putut, au rearanjat în sufragerie și în hol la Jeni, au adus canapeaua mare care se deschide, s-au așezat care pe unde a putut. Au ajutat-o toate, și Crista și Mari, și baba Dina cu golitul obiectelor din bufet, au trebăluit și au tras, împins, șters praf și trecut praguri câteva ore bune, nu a contrazis-o niciuna pe Jeni când a zis hai și canapeaua, și dulapul, deși trecuse de mult de o limită realistă a ce s-ar fi putut cumpăra cu 200 de lei. Și baba Dina și Crista și Mari știu ce înseamnă frica lui Jeni, așa că nu mai încearcă să o liniștească din vorbe, o susțin și pun umărul la mutare.
Noroc că apartamentele sunt față în față, că la ora asta majoritatea oamenilor din bloc sunt la muncă, deși cineva pe undeva de după o ușă o asculta cu suspiciune toate troncăniturile și icnelile celor patru femei care mută mobilă dintr-o casă în alta. Dar nu e nimic ilegal în asta nu?
- Ce zi, zice Mari. Scoate și tu o bere să ne cinstim sufletele, că am tras ceva.
Jeni are o singură bere în frigider, umple patru cești pe jumate și ciocnesc.
- Hai, că dacă ne-or da afară de la muncă ne facem un rost cu forța brută.
- Tu vorbești, uite-te ce fleașcă ești, mai bine te întinzi pe canapeaua asta de ai cărat-o.
- Eu mă duc fetelor, s-o fi trezit și Silvia și am lăsat casa vraiște, voiam să fac o ciorbă când a venit bezmetica asta la ușă. V-am pupat, pe data viitoare. Să nu mă mai chemați.
- Stai așa Mari, aveam ceașca asta a Adei de cafea de dimineață, nu te uiți un pic să-mi zici?
Mari se întoarce din drum și ia ceașca, o învârte la lumină la geam, se uită la Jeni.
- O să fie bine Jenică, are cale deschisă, uite aici, nu îi stă nimic lu' asta în drum. O să plece departe, e cu bucurie, uite toate punctele astea de aici vezi? E cu alai.
- Aoleo se mărită? zice Crista. Eu am tot zis să nu se mărite de acum.
- Nu știu, nu e neapărat de măritiș, e un grup mare, poate pleacă undeva unde e în gașcă mare.
- Poate vede și ea marea în sfârșit, numai la asta îi stă mintea.
- Ei la asta și la altele, lasă că nu ne-am născut ieri.
- Haide, v-am pupat. Aveți grijă de voi și mai ales tu Jeni. Vezi cum faci să te aduni până vine bărbati-tu, sa știi ce zici.
- Lasă că îi zic, mă descurc eu. Mulțumesc pentru tot, nu știu cum să vă mulțumesc, nu știu ce aș fi făcut.
- Hai, stai liniștită, și tu ai face la fel pentru noi.
- Aș face, da, ce chestie.
- Hai, mănâncă ceva să fii un pic mai om până or veni toți acasă. Ai mâncare? Vrei să vii la mine?
- Nu nu, am, mănânc ceva din frigider, nu prea mi-e foame oricum.
Închide ușa după femei, se plimbă în hol și în sufragerie și simte cum i se detensionează corpul, o ia un val de ușurare. A făcut tot ce a putut, a mutat munții din loc. Ca să fie bine.
Ușurarea devine gol, a făcut tot ce a putut și nu mai e nimic de făcut. Poate doar să aștepte. Se așază la masa din bucătărie și simte cum o lasă toate forțele de peste zi, nu mai are pe ce să se sprijine. A făcut tot, nu mai e nimic de făcut. Ia ceașca și se uită lung la drumul Adei, nu mai depinde de ea de acum încolo. Mai sunt trei zile de făcut nimic. Și după aia o să știe dacă o să fie bine.