Darius Prodan (27 de ani) este președinte al Asociației ProTeatru din Zalău, fondator al Centrului Cultural Educativ Moara Artiștilor din orașul sălăjean și Director al Festivalului anual Curtea Artiștilor. În cadrul Galei Premiilor UNITER 2025, Centrul Cultural Moara Artiștilor va primi unul dintre Premiile Speciale. Iar în cadrul interviului care urmează Darius își povestește propriile trasee & motivații personale & profesionale, explică felul în care curtea bunicilor s-a transformat în Curtea Artiștilor și descrie cum arată azi fosta moară industrială a Zalăului, actuala Moara Artiștilor. Acolo, la etajul clădirii de pe Strada Morii Nr. 1/A, e vorba să existe curând primul teatru din istoria Zalăului.
Mihai Brezeanu: Darius, îți propun să începem prin a face o mica recapitulare a traseului tău profesional de până acum. Ești născut în Zalău în 1997, ai absolvit licența la specializarea Actorie din cadrul Departamentului de Artă Teatrală a Facultății de Litere și Arte aparținând Universității Lucian Blaga din Sibiu (ULBS) în 2019 și apoi un master de Management și antreprenoriat cultural în cadrul aceleiași facultăți în 2021. De ce ai ales, mai întâi, actoria și, mai apoi, managementul cultural? De ce la Sibiu și nu în altă parte? Chiar, cum e viață universitară la Sibiu?
Darius Prodan: Îmi place să spun că am ales mai întâi actoria și apoi am ales și managementul cultural, în paralel cu actoria, pentru că am făcut în paralel și un master de actorie. La Sibiu am ajuns cumva din întâmplare, cu gândul că nu voi sta prea mult pe acolo și că voi pleca mai departe spre București, cu care eram cât de cât familiar. Apoi am descoperit fenomenul FITS, la pachet cu tot ce a generat el prin structurile asociate. Am văzut cum un oraș, asemănător din multe puncte de vedere cu Zalăul meu natal, s-a transformat datorită culturii. Aici am cunoscut povestea determinării lui Constantin Chiriac și a prietenului său (originar chiar din Zalău) Virgil Flonda de a face un mare festival, de a deschide un oraș prin cultură și a crea o comunitate vie în jurul artei. A fost inspirațional. Am realizat că teatrul nu înseamnă doar scenă și text, ci și context, strategie, infrastructură, viziune. Așa a apărut interesul meu pentru managementul cultural - din dorința de a face lucrurile să se întâmple, de a construi platforme pentru artiști, spații vii pentru public și de a transforma, la rândul meu, orașul din care vin.
M.B.: Cum s-a derulat cariera ta de actor până acum?
D.P.: Am jucat în mai multe spectacole în perioada facultății, inclusiv la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu, și am participat la festivaluri din țară și din străinătate. În ultimii ani, m-am concentrat pe proiectele culturale de la Zalău, iar de atunci, pur și simplu nu am mai avut ocazia să profesez ca actor. Sper ca, la un moment dat, să se ivească din nou ocazia.
M.B.: În 2018, pe când erai în anul 2 de licență, ai înființat, în Zalăul natal, Asociația ProTeatru. Ce-ți veni? De ce asociație și de ce la Zalău?
D.P.: Inițial a pornit ca o glumă în camera de cămin, unde am realizat că sunt singurul care vine dintr-un oraș în care nu există teatru. Eu credeam că e ceva normal și că teatrul e genul de "lucru" care se găsește doar în marile orașe. Am fost încurajat de profesorii de la Sibiu să încep un demers concret, să fac o entitate juridică - un ONG - prin care să aduc spectacolele studențești de la Sibiu în orașul meu. Cumva, speram ca asta să genereze discuții cu autoritățile, un mic domino care, în timp, să ducă la înființarea unui teatru. Ce părea o idee naivă de student s-a transformat într-un proiect de viață.
M.B.: Și apoi au apărut Curtea Artiștilor și, ulterior, Moara Artiștilor. Lămurește-mă, rogu-te, ce înseamnă fiecare și cum s-au dezvoltat de la înființare până în prezent.
D.P.: Planul inițial era să începem să aducem spectacolele studențești în Zalău în toamna lui 2018, dar lucrurile s-au mișcat mai repede decât mă așteptam. Doar că facultatea începea abia în octombrie, iar sălile de spectacol erau inaccesibile vara. Cum în curtea bunicilor mei - plecați la muncă în Italia - era liber, am improvizat acolo o scenă, am adus niște scaune, am vorbit cu câțiva artiști și am organizat primele trei spectacole. Așa s-a născut Curtea Artiștilor. De la an la an, festivalul a crescut: mai multe spectacole, mai mulți spectatori, mai mulți artiști. La un moment dat, pur și simplu nu a mai încăput în acea curte.
Așa am ajuns, prin bunăvoința domnului doctor Petru Ciobanca, să primim în folosință un fost spațiu industrial - fosta moară a Partidului Comunist, un loc de aproximativ 1.600 mp cu o curte generoasă. În 2022, am mutat acolo festivalul, iar din 2023 am început efectiv să renovăm și să redăm acestui loc o nouă funcționalitate. Așa s-a născut Moara Artiștilor - un centru cultural și educativ în plină dezvoltare.
Astăzi, Moara Artiștilor include un Teatru de Vară (unde se desfășoară, din 2022, Festivalul Curtea Artiștilor), un hub artistic și educativ (Moara cu Idei), un studio de înregistrări audio (Moara cu Sunet) și o galerie de artă vizuală (Moara cu Imagini) - care, momentan, este și singura funcțională din Zalău.
Lucrăm acum la amenajarea unei Săli Studio (Moara cu Emoții) și avem planuri clare pentru extinderea spațiilor.
Vara, Moara devine și un centru de creație: aducem rulote și căsuțe mobile, cazăm artiști și lucrăm împreună la producții și expoziții. Așa a fost, de exemplu, anul trecut, când am produs spectacolul Rătăcirea de Doru Vatavului sau expozițiile curatoriate de Lina Țărmure.
M.B.: Te-am văzut foarte supărat săptămânile de pe urmă din cauza foarte puținilor bani alocați pentru proiecte culturale de către autoritățile locale în bugetele 2025. Cum stau lucrurile acum? Care e bugetul anual al spațiului & festivalului Moara artiștilor? Ce surse de finanțare ai? Cam care e split-ul finanțare publică - finanțare privată?
D.P.: Mai degrabă decât supărat, m-am simțit dezamăgit. După atâția ani în care, prin Asociația ProTeatru și Moara Artiștilor, am construit un spațiu cultural activ aproape exclusiv prin fonduri independente - cu două spectacole produse și nominalizate la Premiile UNITER, șapte ediții de festival, peste 1.000 de evenimente organizate, colaborări cu artiști importanți din toată țara și implicarea a peste 800 de liceeni voluntari - m-aș fi așteptat ca acest efort să fie înțeles și susținut mai clar și la nivel local.
Finanțarea noastră vine în principal din proiecte câștigate la AFCN, sponsorizări, strângere de fonduri, vânzare de bilete și, într-o bună măsură, din sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al unor instituții subordonate. Sprijinul din partea Primăriei Zalău a fost, din păcate, minim - iar bugetul total alocat anual tuturor proiectelor culturale în oraș a fost, până recent, foarte mic: 50.000 de lei. După o intervenție pe care am avut-o anul acesta în cadrul dezbaterii publice a bugetului municipiului, suma a fost dublată pentru 2025, ceea ce e un pas înainte. Dar, chiar și așa, Zalăul rămâne printre ultimele orașe reședință de județ din țară în privința fondurilor alocate pentru cultură și pentru proiecte dedicate tinerilor.
Mi-aș dori ca administrația să înțeleagă că ceea ce facem nu e un moft, ci un mecanism real de regenerare urbană. Și că nu vorbim doar despre noi - ci despre potențialul întregii scene culturale independente din oraș de a transforma Zalăul din temelii. Cultura nu e ceva ce faci doar când n-ai altceva mai bun de făcut. E un serviciu public de care orașul are reală nevoie. Și cred cu toată convingerea că Zalăul poate să respire altfel, prin cultură.
M.B.: Să vorbim puțin și despre teatru. În 7 ani de activitate, Asociația Pro Teatru a apărut deja de două ori pe lista de nominalizări la Premiile UNITER. La ediția 2021, Verde tăiat (text Alexandra Felseghi, regie Adina Lazăr) a fost nominalizat la categoria Cel mai bun spectacol, iar la ediția curentă piesa lui Doru Vatavului Rătăcirea, pusă în scenă de Irisz Kovacs, se bate pentru Premiul pentru Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută. Cum s-a ajuns la performanțele acestea?
D.P.: Cred că a fost un amestec de curaj, încăpățânare și o doză sănătoasă de inconștiență. N-am plecat cu gândul că vom ajunge vreodată pe lista UNITER, ci doar cu dorința sinceră de a crea lucruri relevante, vii, care să spună ceva publicului din comunitatea noastră. Când Verde tăiat a fost nominalizat la UNITER, actrița Irina Sibef a trimis linkul cu nominalizările din acel an pe grupul spectacolului, fără să zică nimic. Am intrat cu gândul că poate a fost nominalizată la o anumită secțiune, iar după ce am văzut că nu este, am părăsit pagina. Apoi mi-am zis să văd totuși care a fost cel mai bun spectacol al anului. A fost cumva o surpriză mare să ne regăsim acolo. Nu pentru că nu credeam în produsul artistic, doar că era prima noastră producție, în condiții modeste, chiar dacă cu un angajament total. Cine s-ar aștepta?
Cu timpul și cu experiența am început să înțeleg de ce a funcționat. În cazul Verde tăiat, a fost o întâlnire fericită între un text foarte puternic scris de Alexandra Felseghi și o regie curajoasă semnată de Adina Lazăr. Cred că a contat mult contextul: e un lucru să produci un spectacol în București, unde toată echipa e angrenată în alte proiecte (castinguri, reprezentații, alte repetiții) în perioada de producție, și altul la Zalău, unde nu ai altceva de făcut decât să te concentrezi pe produsul cultural. Iar după repetiții petreci timpul tot cu echipa de la spectacol. Astfel apar alte conexiuni care se văd pe scenă.
Rătăcirea a venit dintr-o nevoie de a continua acest demers și de a-l duce mai departe într-un spațiu propriu, la Moara Artiștilor. E un text scris special pentru noi de Doru Vatavului, iar Irisz Kovacs a făcut o muncă incredibilă cu regia spectacolului. Faptul că de proiecte se leagă o nouă nominalizare ne confirmă că direcția e bună - chiar dacă e una deloc comodă, din afara sistemului instituțional.
Am demonstrat că, indiferent de dimensiunea structurii sau de resurse, dacă ai o viziune și o echipă dedicată, poți construi spectacole cu impact real. Și, mai ales, că teatrul independent are un loc important în peisajul cultural din România.
M.B.: În total, câte spectacole de teatru a produs până acum ProTeatru? Care sunt colaboratorii cei mai importanți cu care ai lucrat la Zalău până acum? Mă refer atât la artiști care au realizat spectacolele, cât și oameni din asociație care lucrează alături de tine.
D.P.: Pe lângă cele două producții deja menționate, am avut și un studiu interesant tot pe un text al Alexandrei Felseghi, (A)casă, regizat tot de Adina Lazăr, care s-a jucat în 2023, iar proiectul a fost nominalizat la Gala Premiilor AFCN - categoria "Comunicare și Mediere Culturală". Dacă îl luăm în calcul, putem spune că sunt trei producții. Prefer să ne axăm pe calitate, nu pe cantitate, iar dacă momentan nu avem posibilitatea să producem mai multe spectacole bune, atunci prefer să le facem mai rar - dar să conteze cu adevărat.
Evident, un rol important în parcursul asociației l-au avut (în ordinea întâlnirii) duo-urile Adina-Alexandra și Irisz-Doru. Dar și toți ceilalți colaboratori implicați în cele trei spectacole amintite, care, în săptămânile de producție, s-au simțit mai degrabă ca o familie decât ca niște simpli colegi.
În ultimii ani, ProTeatru s-a transformat dintr-un proiect one-man-show într-un proiect de echipă și nu pot să nu le mulțumesc colegilor care s-au alăturat - de multe ori chiar și voluntar - în aceste inițiative. Fără ei, nimic din ce am construit nu ar fi fost posibil.
Nota redacției: La momentul aprilie 2025, în 9 dintre cele 41 reședințe de județ ale României (22%), nu există teatru / instituție teatrală permanentă, de sine stătătoare, cu repertoriu dedicat adulților (în Alba-Iulia, există Teatrul de Păpuși Prichindel, iar în Bistrița, Centrul Cultural Municipal George Coșbuc co-produce, de câțiva ani, spectacole de teatru, alături de alte teatre din țară). E vorba de Alba-Iulia, Alexandria, Bistrița, Călărași, Drobeta Turnu-Severin, Slatina, Slobozia, Vaslui și Zalău.