Nu sînt logician, aceasta este o meserie grea (și o tehnocrație aparte). Dar mult prea anglosaxonii și excesiv de americanii filosofi analitici - în conclav cu cei morali, la fel de mulți și de insistent de americani - ar trebui să se simtă interpelați și convocați de urgență la datorie pentru a încerca să clasifice inclasificabilul și să califice incalificabilul, sau măcar să încerce să descrie indescriptibilul: o afirmație precum "Rusia a făcut o concesie mare prin faptul că n-a ocupat toată Ucraina" (Trump).
Break, închideți ochii, astupați-vă urechile, repetați în sinea voastră, să se audă bine, să răsune pînă departe: "Rusia a făcut o concesie mare prin faptul că n-a ocupat toată Ucraina".
Mai pe scurt și pe chiar limba emițătorului spus: "Ziceți mersi că nu v-a omorît" (de tot, pe toți, încă).
Astfel de "enunțuri" (cel de față nu este deloc singurul) nu sînt simple scăpări, devieri, necuviințe, mitocănii sau provocări. Nu. Sînt monstruozități. Și mai presus de orice, ACUM (și tocmai asta cred că poate defini cel mai bine actualitatea strictă), în ciuda presiunilor concentrice din afară și a tentațiilor aproape irezistibile de "eliberare", de "slobozire" dinăuntru, nu trebuie să acceptăm, nu trebuie să ne obișnuim cu monstruosul, să ne adaptăm la monstruozitate. "Realismul" - mai bine spus, conformismul - este, ACUM, DIN NOU, cel mai mare pericol: de moarte. Nu doar pentru indivizi, pentru specie. Putem muri vorbind liber (și atît).
Enunțuri și atitudini precum cele de mai sus, care constituie (deocamdată, pentru moment, o culme simbolică) sînt din afara oricărui spectru, începînd cu cel propriu-zis politic, cu toată înghesuiala și tropăiala lui de extreme și de extremisme de azi. Ies nu doar din politic, ci din uman. Sînt un abis negru și vorace (în sensul de atractiv).
Reprezintă o ofensă adusă gîndirii și (adică) demnității umane.
De negîndit mîrșăvia deja a posibilității unui astfel de gînd (fără gîndire) - sau cînd "libertatea de expresie" devine, din delict sub dictaturi, crimă în democrație.
MAGA? Nu, Little America, acest cartier, această enclavă amărîtă a lumii, condusă de băieți de cartier și terorizată de interlopi și de mafioți practicînd racket-ul la nivel de politică internațională.
Pe măsură ce se vrea tot mai mare și mai măreață, America devine mai mică. Fulgerător de mică, fix cît durează să șuieri, să aliniezi terato-logic niște vorbe precum cele de mai sus.
Post-umanul trece în mod tot mai clar și mai evident prin in-umanitate, iar inteligența artificială devine tot mai artificială: un artificiu intens dezvoltat și impus ca suprem cuvînt de ordine pentru "aseptizarea" și "deparatizarea", pentru neutralizarea oricărei sensibilități (chiar și proprioceptive) și chiar a oricărei simțiri. Anesteziere totală în vederea operației, dar făcînd deja parte din operație.
Să nu fim ca ei! Singura deviză.
PS. Iar nu numai pentru a cita nume (proprii), ci și pentru a da nume (comune și chiar ordinare: americana filosofie a limbajului comun) lucrurilor, pentru a stabili și a stabiliza realitatea, a o fixa (adică și a începe s-o reparăm): Putin, asasin, Trump, gropar. Cuplul perfect. Bonnie & Clyde. Ted Bundy2.
Să nu fim ca ei!
Break, închideți ochii, astupați-vă urechile, repetați în sinea voastră, să se audă bine, să răsune pînă departe: "Rusia a făcut o concesie mare prin faptul că n-a ocupat toată Ucraina".
Mai pe scurt și pe chiar limba emițătorului spus: "Ziceți mersi că nu v-a omorît" (de tot, pe toți, încă).
Astfel de "enunțuri" (cel de față nu este deloc singurul) nu sînt simple scăpări, devieri, necuviințe, mitocănii sau provocări. Nu. Sînt monstruozități. Și mai presus de orice, ACUM (și tocmai asta cred că poate defini cel mai bine actualitatea strictă), în ciuda presiunilor concentrice din afară și a tentațiilor aproape irezistibile de "eliberare", de "slobozire" dinăuntru, nu trebuie să acceptăm, nu trebuie să ne obișnuim cu monstruosul, să ne adaptăm la monstruozitate. "Realismul" - mai bine spus, conformismul - este, ACUM, DIN NOU, cel mai mare pericol: de moarte. Nu doar pentru indivizi, pentru specie. Putem muri vorbind liber (și atît).
Enunțuri și atitudini precum cele de mai sus, care constituie (deocamdată, pentru moment, o culme simbolică) sînt din afara oricărui spectru, începînd cu cel propriu-zis politic, cu toată înghesuiala și tropăiala lui de extreme și de extremisme de azi. Ies nu doar din politic, ci din uman. Sînt un abis negru și vorace (în sensul de atractiv).
Reprezintă o ofensă adusă gîndirii și (adică) demnității umane.
De negîndit mîrșăvia deja a posibilității unui astfel de gînd (fără gîndire) - sau cînd "libertatea de expresie" devine, din delict sub dictaturi, crimă în democrație.
MAGA? Nu, Little America, acest cartier, această enclavă amărîtă a lumii, condusă de băieți de cartier și terorizată de interlopi și de mafioți practicînd racket-ul la nivel de politică internațională.
Pe măsură ce se vrea tot mai mare și mai măreață, America devine mai mică. Fulgerător de mică, fix cît durează să șuieri, să aliniezi terato-logic niște vorbe precum cele de mai sus.
Post-umanul trece în mod tot mai clar și mai evident prin in-umanitate, iar inteligența artificială devine tot mai artificială: un artificiu intens dezvoltat și impus ca suprem cuvînt de ordine pentru "aseptizarea" și "deparatizarea", pentru neutralizarea oricărei sensibilități (chiar și proprioceptive) și chiar a oricărei simțiri. Anesteziere totală în vederea operației, dar făcînd deja parte din operație.
Să nu fim ca ei! Singura deviză.
PS. Iar nu numai pentru a cita nume (proprii), ci și pentru a da nume (comune și chiar ordinare: americana filosofie a limbajului comun) lucrurilor, pentru a stabili și a stabiliza realitatea, a o fixa (adică și a începe s-o reparăm): Putin, asasin, Trump, gropar. Cuplul perfect. Bonnie & Clyde. Ted Bundy2.
Să nu fim ca ei!