Indicațiile lui Mihai Buzea pentru acest test au fost:
"Experiență de tip școlar (de învățare). Poate fi din perioada creșei, a grădiniței, a primarei, a gimnaziului, a liceului, a facultății, a masterului, a doctoratului, a postdoc-ului. Poate fi de la un internship, de la școala de corecție pentru delicvenți minori, de la patinoar, din galeria echipei de fotbal adorate, de la un voluntariat, din armată, din pușcărie, de la PTAP, de la un curs de dans, de olărit, de zumba, yoga, gătit, înot sau croitorie; esențialul este că, în cadrul respectivei experiențe, tu ai fost cel care învăța și nu cel care preda. Cel care dădea ascultare unor ordine și nu cel care dădea ordine.
Atenție! NU o proză scurtă scrisă la persoana a treia, ci o amintire personală, scrisă la persoana întâi. Reguli de redactare: font Times New Roman de 14, spațiere la 1,15 rânduri, titlul aliniat la stânga, textul aliniat la stânga (nu centrat). Să existe un titlu (aliniat tot la stânga), iar numele autorului să fie scris sub titlu, aliniat la dreapta. Minim o jumătate de pagină word, maxim o pagină.
Absolut clar să fie că NU doresc un text de-al tău mai vechi, pe care să încerci să mi-l plasezi ca "test de admitere". Te rog frumos scrie ceva nou pentru această admitere. Refuz să plec la drum cu oamenii neserioși, leneși sau șmecheri.
Mult succes!"
Călătorie culinară
Gabriela Marinescu
Gabriela Marinescu
Mama nu a avut multe prietene, dar una singură mi-a rămas întipărită în suflet și minte; Jana de la Lugoj. Fuseseră colege în liceu. Jana venea în fiecare an în Craiova la soră și mamă. Când apărea pe masa noastră din bucătărie, o tavă plină cu prăjituri pe care le vedeam doar în vitrinele puținelor cofetării din oraș (vorbesc de vremea Ceaușistă), știam că prietena ei este în oraș și mama a trecut pe acolo în vizită.
Aveam telefon fix, dar ca să ne încadrăm în valoarea abonamentului, unde aveam puține minute gratuite, vorbeam cu ceasul în mână. Pentru discuții ample foloseam scrisorile. Întotdeauna mama primea și câte o rețetă, pe care nu apuca să o facă căci de fiecare dată din casă ne lipsea câte un ingredient imperios necesar. Rămâneam numai cu amintirea gustului și cu speranța că la următoarea vizită, ne trece iar pe lista ei de cadouri.
În vara anului 1981, mama ne-a anunțat că mergem la Lugoj în vizită și dormim la Jana două nopți. Eram pe culmile fericirii, să stau eu cot la cot cu ea și să învăț cum să topesc ciocolata și să ornez orice blat pufos, era mai mult decât puteam spera. Drumul până acolo l-am petrecut cu nasul meu cârn lipit de geamul Daciei. Pietrele imense de pe drum le vedeam ca pe imense felii de tort. Fiecare râu pe lângă care treceam era o învolburare de ciocolată care se revărsa dintr-o mână magică. O ploaie rapidă de vară, era doar o împrăștiere de esențe înmiresmate. Eu care de obicei comentam tot ce vedeam pe drum, am tăcut mâlc spre uimirea familiei. Visam! Să fiu în bucătăria magică, lângă cuptorul din care se revărsau mirosuri amestecate de scorțișoară, coji de lămâie și vanilie, era mai mult decât îmi putusem imagina vreodată.
Jana locuia într-un apartament amenajat într-o veche casă boierească. Ne-a deschis ușa și era așa cum mi-o imaginasem. Îmbrăcată în trening dar cu un șorț înflorat prins în față. Ne-a invitat rapid în bucătărie, scuzându-se că soțul a luat-o pe nepregătite. Eu am încremenit la intrare în bucătăria în care ar fi avut loc să se parcheze o mașină cu ușile deschise la maxim; peste tot erau saci plini cu ceapă, vinete, ardei, gogoșari și găleți cu roșii.
- Facem zacuscă, ne-a anunțat ea triumfătoare.
Mama, salvatoarea Universului, a hotărât imediat că o ajutăm la procesul de producție.
Nu știam ce este zacusca, dar aveam o bănuială că nu-i cu ciocolată și coajă rasă de lămâie. Jana ne-a făcut rapid rezumatul; se curăță ceapa și se dă prin mașina de tocat carne, apoi se pune la fiert în apă și ulei. Se coc vinetele, ardeii capia, gogoșarii și roșiile. Se curăță tot, se taie mărunt și se amestecă într-o oală imensă.
Am lăsat capul în jos să nu se vadă pe obraji cum curge dizolvarea dezamăgirii mele. Pe mine m-au trecut la curățat ceapă. Cu voie, fără voie lacrimile s-au revărsat mai ceva ca învolburatele râuri, mai ales când am trecut la tocarea ei. Mama și Jana își depănau amintirile, auzeam din când în când câte un "dă mai repede din mâini" de la mama, sau "vai ce bine curăți vinetele de negreală" de la Jana. M-au avansat lângă aragazul cu patru ochiuri pe care pe o tavă din fontă se legănau ardeii capia. Ține minte, mi-a zis, când faci zacuscă nu folosești cuțite de metal că înnegrești vinetele și iese urât.
Pentru mine în momentul ăla toate erau urâte, dar nu puteam comenta că zmeoaica de mama era cu ochii pe mine. "Uite aici folosește un clește de lemn, să le întorci pe foc, și cuțitul ăsta de lemn bine ascuțit. Am strecurătoare de plastic. Aici le pui. Aruncăm lichidul ce se scurge, că-i amar. Ardeii și gogoșarii îi pui separat, acolo strângem zeama care se lasă. Asta-i dulce și ne place.
Sâmbătă am copt și curățat legume, duminică am spălat borcane, le-am sterilizat, și-am umplut muuuulte borcane cu produsul finit. Din borcanul care a crăpat în cuptor ne-am înfruptat toți la masa de prânz.
Duminică, în portbagaj luau drumul Craiovei șase borcane a câte 400 grame. De atunci în fiecare an facem zacuscă.