O amintire personală (V) - Doctrine

Textele din seria O amintire personală au fost scrise ca test pentru intrarea la cursul de scriere Wannabe 3.0 - Școala de scris al lui Mihai Buzea (1 aprilie - 1 iunie 2025). LiterNet va publica o parte din textele scrise în cadrul acestui curs.

Indicațiile lui Mihai Buzea pentru acest test au fost:
"Experiență de tip școlar (de învățare). Poate fi din perioada creșei, a grădiniței, a primarei, a gimnaziului, a liceului, a facultății, a masterului, a doctoratului, a postdoc-ului. Poate fi de la un internship, de la școala de corecție pentru delicvenți minori, de la patinoar, din galeria echipei de fotbal adorate, de la un voluntariat, din armată, din pușcărie, de la PTAP, de la un curs de dans, de olărit, de zumba, yoga, gătit, înot sau croitorie; esențialul este că, în cadrul respectivei experiențe, tu ai fost cel care învăța și nu cel care preda. Cel care dădea ascultare unor ordine și nu cel care dădea ordine.
Atenție! NU o proză scurtă scrisă la persoana a treia, ci o amintire personală, scrisă la persoana întâi. Reguli de redactare: font Times New Roman de 14, spațiere la 1,15 rânduri, titlul aliniat la stânga, textul aliniat la stânga (nu centrat). Să existe un titlu (aliniat tot la stânga), iar numele autorului să fie scris sub titlu, aliniat la dreapta. Minim o jumătate de pagină word, maxim o pagină.
Absolut clar să fie că NU doresc un text de-al tău mai vechi, pe care să încerci să mi-l plasezi ca "test de admitere". Te rog frumos scrie ceva nou pentru această admitere. Refuz să plec la drum cu oamenii neserioși, leneși sau șmecheri.
Mult succes!"


Mi-am ridicat originalul diplomei la câțiva ani după terminarea facultății. Am urcat treptele Universității din Craiova cu oarecare strângere de inimă. Acel "nu știu ce ai scris aici, dar bănuiesc că nu e bine, ai nota patru" al lui Bratu, profesorul de Finanțe din anul doi, mă urmărise constant, căci a fost primul moment din viața mea când am rămas fără cuvinte. Nu mai era ca acasă, unde puteam să am o opinie, să mă revolt și să pot fi înțeleasă. Au fost atât de multe astfel de nedreptăți, că începuseră să se suprapună în mintea mea și chiar ajunsesem să le confund între ele. La finalul studiilor adunasem atâta frustrare, încât singurul gând pe care îl avusesem a fost să scuip pe treptele Universității. N-am făcut-o, desigur. Când ies de la secretariat, cu diploma în mână, dau de profesorul Pârvu. Făcusem Doctrine cu el în anul trei. "Omul este, prin excelență, o ființă socială. Acest lucru a impus, încă din cele mai vechi timpuri, preocuparea pentru găsirea mijloacelor de subzistență" - așa începea cartea lui. La prima încercare de a trece examenul am citit-o, la a doua, am subliniat pe ea cu pixul, la a treia, deja foloseam marker colorat. Chiar tata mi-a dat șase sute de lei, nu pot uita mâna lui întinsă spre mine, cu plicul: "să-l treci odată, că am auzit că e nasol!" Am lăsat banii pe masă și am plecat la a treia încercare. Am luat șase. "Du-te o juma' de ora acasă la Pârvu", îmi spusese o colegă. N-am făcut asta. Nici atunci, nici în viitor. Pârvu mă vede și-și deschide brațele. "Ooo, domnișoara Ghinescu, cu ce ocazie pe la noi?" Privesc diploma și mi se opresc ochii pe media generală. "9.82. Fir-ar mama ta de libidinos împuțit", gândesc și îi zâmbesc acru, dar protocolar. Un tip subțire, cu mustață firavă, cu părul năclăit pe cap, cu blugi găuriți în genunchi, care-l sorbea din priviri pe profesor, stătea lipit de el, ca o umbră. Avea un plic în mână și-l flutura atât de evident, încât Pârvu s-a enervat la un moment dat, s-a oprit o clipă din a mă admira și s-a întors către el: "O vezi pe fata asta, mă? Am vrut s-o fac să dea plicul, am picat-o de două ori, dar tot nu a umblat ca tine, lipitoare ce ești! Du-te dracu și învață!". Îmi amintesc că am ajuns acasă, fără să scuip nici de data asta pe treptele Universității, am căutat cartea de Doctrine în bibliotecă, am scos-o, am răsfoit-o așa, ca pentru ultima dată, am zâmbit și am aruncat-o în coșul de gunoi.