Indicațiile lui Mihai Buzea pentru acest test au fost:
"Experiență de tip școlar (de învățare). Poate fi din perioada creșei, a grădiniței, a primarei, a gimnaziului, a liceului, a facultății, a masterului, a doctoratului, a postdoc-ului. Poate fi de la un internship, de la școala de corecție pentru delicvenți minori, de la patinoar, din galeria echipei de fotbal adorate, de la un voluntariat, din armată, din pușcărie, de la PTAP, de la un curs de dans, de olărit, de zumba, yoga, gătit, înot sau croitorie; esențialul este că, în cadrul respectivei experiențe, tu ai fost cel care învăța și nu cel care preda. Cel care dădea ascultare unor ordine și nu cel care dădea ordine.
Atenție! NU o proză scurtă scrisă la persoana a treia, ci o amintire personală, scrisă la persoana întâi. Reguli de redactare: font Times New Roman de 14, spațiere la 1,15 rânduri, titlul aliniat la stânga, textul aliniat la stânga (nu centrat). Să existe un titlu (aliniat tot la stânga), iar numele autorului să fie scris sub titlu, aliniat la dreapta. Minim o jumătate de pagină word, maxim o pagină.
Absolut clar să fie că NU doresc un text de-al tău mai vechi, pe care să încerci să mi-l plasezi ca "test de admitere". Te rog frumos scrie ceva nou pentru această admitere. Refuz să plec la drum cu oamenii neserioși, leneși sau șmecheri.
Mult succes!"
Lipici
Andrei Diaconescu
Andrei Diaconescu
- Băi, la ultimul nivel, după toată nebunia aia, apare un monstru din ăsta maaaaare, ca profu' de mate, cu mâinile disproporționat de mici, agitat rău și tu stai acolo, cu resurse minime, o viață extra și un dram de mană.
Îl imit pe profesor, mergând printre bănci, exagerându-mi alura și mișcând mâinile doar de la cot să pară mici în raport cu corpul. Mihaela zâmbește, ziua mea e bună.
- Și nu ai băgat repede un portal de teleportare? Se bagă Fițu în discuție să se dea important în fața ei. Te duceai în oraș și îți luai toate cele, zise el superior.
- Mda, se vede că nu știi jocul, vezi-ți de treaba ta. Nu ai unde să te duci, totul este blocat. Ești tu, în câmp deschis, cu monstrul!
- Ha ha, adică tu la tablă cu proful. Ce palmă faină ți-ai luat ultima dată, se amuză Dan, deși și el e constant pe lista profului.
- Taci mă! Nu cobi, doar nu mă scoate iar. Dar mă ascultați? Din când în când se deschide câte un portal și mai iese un gremlin, nu fac ei mult damage, dar dacă se strâng mai mulți ți-o cam iei. Ideal e să-i prinzi cum ies din portal pentru că-ți mai dau mană și sticluțe de viață.
- Vineee, strigă careva de prin spatele clasei.
- Drace, hai repede în bancă, Andrei, îmi zice Dan și mă trage după el.
- În fine, nu vreți să știți cât de greu e, cum te apropii de el, cum te face praf. Am stat până pe la 1 dimineața și nu am trecut de el, trebuie să aibă vreun punct slab pe undeva, dar nu l-am găsit; dar nu mă mai auzea nimeni, toți erau preocupați de ora de mate.
- Dane, lasă-mă te rog pe mine în stânga, nu mi-am făcut tema și știi că merge de obicei doar pe rândul ăla.
- Da bine mă, să mi-o iau eu?
- Păi ți-ai făcut tema.
- Și când l-a oprit asta?
- Îți dau cd-ul cu jocul în week-end, ce zici?
- S-a făcut!
Asudat, greoi, profu' de mate intră în clasă. Schițează o bună ziua, auzită doar de el și intuită de noi. Aruncă catalogul pe catedră și ne aruncă o privire dornică de educație. Încet, cu pași mici, mâinile la spate, pleacă pe culoarul dintre rândul din stânga și cel din centru. Nu face niciodată mai mult de un drum dus-întors pe culoar, când alege un elev pentru o corecție, apoi începe predarea propriu-zisă.
- Diaconescu! Ce trebuia, voi, să pregătiți pentru ora de azi?
Umbra corpului masiv a întunecat banca. Mă ridic, sigur pe mine, protejat de corpul colegului dintre noi.
- Domn profesor, noi, pentru astăzi, la matematică, trebuia să pregătim niște modele. Niște modele geometrice din hârtie. Albă.
Se uită cruciș la mine, cred că abia acum și-a dat seama că nu sunt la locul obișnuit.
- Bravos, Diaconescu. Și tu dragă, tu ce ai pregătit?
- Am făcut niște schițe pe caiet. Știți domn profesor, nu am avut lipici.
- Nu ai avut lipici, Diaconescu. Nu ai avut lipici, zise, apăsând pe litere gânditor.
Am înțeles, și își continuă drumul spre capătul culoarului. Doamne, ce bine că am schimbat locul din bancă, sigur luam vreo castană ceva dacă era lângă mine. Când ajung acasă trebuie să bag tare la joc, să-l termin până mâine, să i-l dau lui Dan. Nu știu însă cum trec de monstrul ăla, am dat cu toate vrăjile. Poate ar trebui să reiau o salvare din urmă, să strâng mai multă putere și pe urmă să...
Dintr-o dată capul îmi zbură necontrolat în stânga, apoi în dreapta, pierzându-mi strategia de joc. Pierdut în gânduri, nu am observat că proful venise prin spatele rândului de bănci, lângă mine și îmi trase două perechi de palme, scuipând apoi printre dinți.
- Vezi cum se lipește, Diaconescu?! Vezi?! Și mai zici că nu ai avut lipici!
Apoi își continuă, răcorit, mersul imperturbabil spre catedră.
Are dreptate domnul profesor, am uitat complet de bombele lipicioase. Monstrul se va lipi de ele fără să mă apropii prea mult. Și mai zic unii că matematica nu ne va folosi mai departe în viață.