Indicațiile lui Mihai Buzea pentru acest test au fost:
"Experiență de tip școlar (de învățare). Poate fi din perioada creșei, a grădiniței, a primarei, a gimnaziului, a liceului, a facultății, a masterului, a doctoratului, a postdoc-ului. Poate fi de la un internship, de la școala de corecție pentru delicvenți minori, de la patinoar, din galeria echipei de fotbal adorate, de la un voluntariat, din armată, din pușcărie, de la PTAP, de la un curs de dans, de olărit, de zumba, yoga, gătit, înot sau croitorie; esențialul este că, în cadrul respectivei experiențe, tu ai fost cel care învăța și nu cel care preda. Cel care dădea ascultare unor ordine și nu cel care dădea ordine.
Atenție! NU o proză scurtă scrisă la persoana a treia, ci o amintire personală, scrisă la persoana întâi. Reguli de redactare: font Times New Roman de 14, spațiere la 1,15 rânduri, titlul aliniat la stânga, textul aliniat la stânga (nu centrat). Să existe un titlu (aliniat tot la stânga), iar numele autorului să fie scris sub titlu, aliniat la dreapta. Minim o jumătate de pagină word, maxim o pagină.
Absolut clar să fie că NU doresc un text de-al tău mai vechi, pe care să încerci să mi-l plasezi ca "test de admitere". Te rog frumos scrie ceva nou pentru această admitere. Refuz să plec la drum cu oamenii neserioși, leneși sau șmecheri.
Mult succes!"
Spartan de ocazie
Dragoș Marcean
Dragoș Marcean
Doamne, ce n-aș da să mă accidentez acuma. Măcar oleacă. Nu e chiar o dorință reală. Știi, ca atunci când urli la televizor "să moară mă-ta de arbitru chior!". Nu-ți dorești cu adevărat să moară săraca doamnă, că nu ești un animal lipsit de empatie. Dar, în momentul de față, o mică întindere, un cârcel care să mă arunce la pământ în dureri asurzitoare nu sună chiar așa de rău. "Haide! Haide! Mai repede! Știu că puteți. Bravo! O să-i facem praf pe ăia din Zalău la Spartan Race-ul de luna viitoare!". Băga-mi-aș picioarele în Zalău, în antrenor și în principal în mine că am și dat bani pentru corvoada asta. Un weekend întreg de "bootcamp" la munte suna bine pe foaie, dar când am dat nas în nas cu realitatea, parcă mai bine-mi căutam de lucru în altă parte. Nici nu s-a crăpat bine de zi și deja am patruzeci de flotări, cincizeci de genuflexiuni și trei kilometri alergați. Sunt plin de noroi din cap până-n picioare că ploaia a decis să ia și ea parte la antrenament. "Încă zece minute și trecem la ultima parte a antrenamentului". "Ultima parte?! Mai avem?!" întreb eu printre gâfâieli acerbe. "Nu scăpați așa de ușor. În cursă va fi de două ori mai greu și dacă vrem să prindem podium, trebuie să tragem tare". Îmi termin seturile și repetările și mă trântesc pe jos de abia respirând și involuntar bând picături de ploaie. "Acum, luați fiecare câte-un sac din grămada asta și faceți trei ture până în vârful dealului. Cine termină primul, scapă de burpees". Cu ocazia asta am aflat că voi face și burpees după alergatul la deal pentru că n-am nicio șansă la victorie. Am colegi "spartani" a căror corp seamănă mai mult decât al meu cu cel al "strămoșilor" noștri. Înșfac un sac și-o iau la sănătoasa, poate, poate oi avea noroc și mai alunecă unul-altul pe noroi. Dar pare că eu am fost norocosul întrucât glezna dreaptă și-a dat demisia și eu mă duc de-a berbeleacul la vale, cu sac cu tot. Îmi țiuie urechile de parcă particip la un recital de viori la grădiniță. "Ești bine?", mă întreabă antrenorul. Îmi scot papucul și aflăm amândoi răspunsul. Am o gleznă cât două. "Du-te în cabană, întinde piciorul și pune niște gheață" îmi zice el.
Pare că rugămințile mi-au fost ascultate. Câteva minute mai târziu, stau în fotoliul camerei de zi al cabanei noastre, cu piciorul întins și o pungă de fasole congelată pe gleznă. Lângă mine, victoriosul "spartan" își savurează băutura cu electroliți, mulțumit nevoie mare că nu-i afară în ploaie făcând burpees. Sunt în asentiment cu el, dar cu siguranță pe viitor voi avea grijă ce-mi doresc.