Iată că mai avem parte şi de surprize pozitive, constatând că la cel de-al treilea recital al seriei (ultimul fiind programat în 27 noiembrie cu un program Mozart, Schumann, Ravel, invitată fiind pianista Mihaela Ursuleasa) în Ateneu s-a adunat un public cu precădere tânăr, vrând să demonstreze parcă faptul că sălile goale prea frecvente la concertele de muzică de cameră se datorează mai puţin ofertei repertoriale şi mai mult lipsei parametrului de eveniment, asigurat în acest caz de de ICR. Cel mai recent concert al Cvartetului Belcea ne-a arătat că se găsesc suficienţi amatori de "muzică pură", ascunşi în cenuşiul cotidian, pe care îi putem descoperi printre noi, nu fără uimire.
De data aceasta, invitatul formaţiei a fost Yovan Markovitch, violoncelistul Cvartetului Ysaÿe, iar programul a cuprins două capodopere ale literaturii camerale: Cvartetul nr. 6 de Béla Bartók şi Cvintetul cu două violoncele de Franz Schubert. I-am reascultat cu nedisimulată plăcere pe violonista Corina Belcea, pe colega ei Laura Samuel, la violă pe Krzysztof Chorzelski, iar la violoncel pe Antoine Lederlin, toţi împreună şi fiecare în parte conturând portretul tânărului muzician de mileniu trei, o tipologie artistică ce devansează cu mult vârsta biologică a fiecăruia. Deja muzicieni formaţi, toţi cei patru oferă un fascinant spectacol al căutărilor unor drumuri mereu noi pentru atingerea unei eficienţe şi a unei profunzimi de expresie cât mai personale şi în acelaşi timp cât mai apropiate de spiritul partiturii. Această continuă luptă cu sine, reprezintă de fapt cea mai frumoasă demonstraţie a adevăratei fascinaţii pe care muzica de cameră o poate exercita asupra fiecăruia dintre noi.
Profunzimea celor două opusuri târzii ale lui Bartok şi respectiv Schubert au indus o intensă atmosferă meditativă asupra sălii. Cvartetul nr. 6 de Bartók, este ultima piesă compusă de muzician înaintea plecării din Ungaria în Statele Unite şi ultimul său cvartet. Fiind vorba despre o muzică cu evidente valenţe vizuale, cu evocări de mare intensitate ale unor stări ce pendulează subtil de la straniu la luminos, totul filtrat printr-o estetică vizionară, muzica opusului bartokian invită la introspecţie, fiind în acelaşi timp deschisă - pentru interpret şi public deopotrivă - unei multitudini de posibile interpretări.
Într-o aparent altă lumină, punctul comun fiind aceaşi fermecătoare varietate a sonorităţilor individuale şi de ansamblu, a apărut cea de a doua lucrare din program. Încheiat cu doar câteva săptămâni înainte de moartea compozitorului, Cvartetul cu două violoncele al lui Schubert este o lucrare de anvergură, cu reflexii cvasi-simfonice, plină de pasiune şi exuberanţă. În versiunea Cvartetului Belcea la care s-a alăturat violoncelistul cvartetului Ysaÿe, Yovan Markovitch, această lucrare considerată pe bună dreptate una dintre cele mai frumoase pagini ale romantismului cameral a depăşit aşteptările publicului, care a bisat prin aplauze îndelungi.
Mai departe de muzica însăşi, un sentiment reconfortant îmi este dat de faptul că am ajuns în situaţia de a scrie simultan despre două evenimente muzicale - Festivalul SoNoRo şi rezidenţa Cvartetului Belcea la Bucureşti - care sunt generate de tineri muzicieni români care au ales ambianţa intens concurenţială a vieţii muzicale din vestul Europei, dar consideră esenţial pentru cariera lor să întoarcă mediului din care au pornit performanţele muzicale pe care le ating acum alături de actualii lor colegi.
© Foto: Virgil Oprina