O Frumoasă fără entuziasm

Am plecat într-o sâmbătă seară ploioasă spre Operă cu gândul că voi vedea o feerie dansată, o poveste pe gustul tuturor vârstelor, pe o muzică superbă şi nu în ultimul rând o producţie viabilă a Operei bucureştene, chiar dacă este vorba despre o reluare şi nu despre o premieră autentică.

Întâmplarea face că văzusem spectacolul cu ani în urmă, poate chiar la premieră, având în distribuţie două prim balerine de talia Corinei Dumitrescu şi a Monicăi Petrică. Mă voi feri să citez nume privind acest spectacol. Un cunoscător de balet şi chiar un iubitor al companiei de balet al Operei Naţionale din Bucureşti a fost nevoit să trateze cu aplauze destul de palide momentele esenţiale ale montării (în orice caz incomparabile cu cele din versiunea la care mă refer). Trist, dar adevărat, motivele principale ale acestei situaţii lipsite de strălucire rămân, probabil, cele economice. Vorbim despre o meserie extrem de dificilă şi de solicitantă recompensată - conform grilelor de salarizare din domeniul culturii - mai slab decât oricare altă disciplină artistică, de unde, necesitatea cu care se confruntă balerinii, de a-şi suplimenta veniturile în alte maniere, cu siguranţă obositoare. De aici, lipsa de entuziasm care se citea în evoluţia ansamblului, lipsa acelor zâmbete clasice ale balerinelor fiind mult mai vizibilă decât eventualele desincronizări. Ca de obicei, Pasărea albastră a avut în Vlad Toader un interpret de referinţă, iar rolurile principale au fost susţinute de Cristina Opincaru (Frumoasa Aurora), Gigel Ungureanu (debutând în rolul Prinţului Désiré), Laura Blică Toader (Zâna Liliacului), Adina Tudor (pentru prima oară în rolul Zânei Carabosse).

Trecând în alt registru, trebuie să spunem însă că dacă privim acest spectacol cu ochii copilului venit să vadă costume şi dansuri frumoase - pentru că Frumoasa din pădurea adormită de Ceaikovski în regia şi coregrafia semnate de Alexa Mezincescu face parte din categoria acelor spectacole care se adresează atât copiilor, cât şi adulţilor care încă mai apreciază frumuseţea basmelor - vom pleca destul de încântaţi.

Iar acest unghi nu este de neglijat, pentru că în această toamnă, Opera bucureşteană a reluat cu consecvenţă seria spectacolelor de duminică în matineu, context în care au putut fi văzute deja Motanul încălţat de Cornel Trăilescu, Cenuşăreasa de Prokofiev, Spărgătorul de nuci de Ceaikovski sau Corsarul de Adam iar în dimineaţa de 18 noiembrie 2007 este programat chiar acest spectacol cu Frumoasa din pădurea adormită. În mod evident, toate cele afirmate la început nu mai au importanţă în cazul unei audienţe compuse predominant din copii, care receptează cu entuziasm maxim aceste spectacole.

Totuşi, cei care au posibilitatea de a face ceva pentru schimbarea acestei situaţii profund nefireşti a artei coregrafice clasice din România ar trebui să se gândească dacă reuşim să deschidem apetitul pentru balet unor noi generaţii de specatatori, ce vor mai putea ei să vadă peste 20 de ani. Citind în programul de sală cele două rânduri rezervate asistenţilor de coregrafie - Gabriel Opincaru, Corina Dumitrescu, Mădălina Slăteanu, Tiberiu Almosnino - vedeam practic numele unora dintre cei mai mari balerini ai acestei scene din ultimele două decenii. Oare cei care ar fi trebuit să le urmeze au plecat toţi să-şi caute norocul în lume?