După coerenţa întregului, am convingerea că demersul admirabil al violistului Răzvan Popovici - relizatorul proiectului - şi a colegilor săi pianista Diana Ketler şi violistul Christian Naş a fost unul minuţios premeditat. De la cromatica albumului de pe a cărui primă copertă ne fixează o scenă dintr-o viaţă pentru a cărei uitare plătim tot mai scump, aceea a unui bătrân ţăran transilvănean întorcându-se de la munca câmpului, şi până la conţinutul de informaţie al booklet-ului şi cel muzical al CD-ului, totul proiectează ideea de spirit transilvan într-o reconfortantă dimensiune a naturalului, a firescului.
Cei trei interpreţi ne fac să înţelegem că, de fapt, dincolo de diferenţele de culoare modală, toată această muzică îşi are de fapt originea într-un spaţiu cultural ale cărui particularităţi transcend graniţele administrative de ieri sau de azi ale ţării de dincolo de păduri. Spaţiu de basm, dar şi de viaţă reală paradoxală în tihna şi cromatica sa vie şi mereu schimbătoare, Transilvania reapare ascultând acest album precum amintirile bunicilor din filele îngălbenite ale unor străvechi albume de gravuri. Dorind - şi reuşind pe deplin - să scoată în evidenţă caracterul de placă turnantă între cultura central-europeană şi cea orientală, acest album se recomandă prin viziunea sa europeană în sensul cel mai generos. Dincolo de noul limbaj de lemn care a golit de conţinut un concept atât de cuprinzător precum cel al unităţii prin diversitate, acestă muzică scrisă pe o întindere temporală care cuprinde sfârşitul de secol al XIX-lea şi prima jumătate de secol XX ne readuce aminte că viaţa oamenilor de atunci şi de oricând nu este altceva decât o continuă adaptare, mai mult sau mai puţin inspirată, la natura înconjurătoare, la ciclurile-cercurile ei imperturbabile.
Jocul, Cântecul de cătănie, Cântecul ironic, colindele de Crăciun, Sărbătoarea recoltei, cântecul de peţit şi cel de nuntă, dansurile. Aşa este panoramată o viaţă care respectă natura respirând în umbra ideii "trăieşte, dar lasă şi pe altul să trăiască". Altfel spus, o Transilvanie a oamenilor obişnuiţi şi curaţi, un spirit pe care astăzi îl mai aflăm doar arareori ascuns sfios, unde nu te aştepţi. O muzică a liniştii, înţeleasă şi relevată în această dimensiune de trei personalităţi solistice cu un prestigios trecut, prezent şi viitor artistic internaţional.
Sub acest semn, cel al primatului cultural - singurul care dăinuie cu adevărat în timp -, ar merita înţeleasă ideea de Transilvania de către toţi cei care se consumă în politicianism. Numai aşa despre Transilvania se va putea vorbi pasionant, la nesfârşit şi întotdeauna, altfel.
