Despre cât de provocator este să realizezi un astfel de festival în 2025, dar și despre originea sa, importanța dialogului și educației artistice, precum și conceptul extins de "călătorie", am discutat cu Florian Mitrea, directorul artistic al festivalului, fondatorul inițiativei Hoinar, pianist, performer și scenarist în cadrul ediției cu numărul 8.
Laura Ducu: De ce Hoinar.Odyssey pentru ediția cu numărul 8?
Florian Mitrea: Pentru că pornim la drum, într-o călătorie a emoțiilor, a simțurilor, o adevărată odisee de-a lungul a cinci spectacole în care am împletit muzică, teatru, lumină și mister, din care toată lumea va ieși răsplătită. Pentru că suntem un festival de muzică, în primul rând, și pentru că muzica a știut întotdeauna să fie tovarăș bun de drum omului, încă de la vechile balade ce însoțeau peripețiile eroilor antici. Pentru că noi toți suntem într-o perpetuă călătorie, iar arta, ca întotdeauna, ne arată calea cea adevărată către propriul interior, cel mai greu de găsit drum.
L.D.: Cum ai defini, în câteva cuvinte, călătoria Hoinar Festival de-a lungul celor opt ediții anterioare? În care punct al călătoriei ai zice că a ajuns acum?
F.M.: Hoinar e o idee pornită... tot pe drum! Îmi amintesc perfect câmpul pe care eram (cu câinele meu) când mi s-a înfiripat în minte. A fost o idee care s-a născut din dorința de a da ceva înapoi țării în care m-am format. Voiam să aduc ceva din ce învățasem "în afară". Simțeam nevoia de a inspira explorare și inițiativă. De aici și numele Hoinar, care este de fapt traducerea unui titlu de nuvelă a lui Tolkien, o lucrare despre curajul de a ne căuta propriile slăbiciuni și de a le învinge, într-un univers în care, așa cum ne-am obișnuit deja la Tolkien, tăria de caracter și integritatea umană cântăresc mult mai mult decât puterea tăișului spadei. A fost un drum spontan, niciuna dintre cele opt ediții nu seamănă cu cealaltă. Chiar și când a existat un plan, am învățat că planurile există numai pentru a se deraia de la ele, că ele există drept cadru, dar că abilitatea de creație a omului depășește orice cadru fixat dinainte. Mai întâi a fost un curs de mentorat pentru tineri artiști, apoi un curs cu câteva concerte susținute de mentori, până când Hoinar a ajuns astăzi un festival care, cred și sper eu, își păstrează locul lui în inima publicului, chiar și într-un peisaj cultural din ce în ce mai aglomerat, cum este cel al Bucureștiului. Cum îmi place mie să spun, suntem un festival de muzică clasică, însă aruncăm un unghi de lumină aparte asupra acestei arte. De aceea, orice eveniment la care va veni un spectator la noi nu va fi niciodată doar un concert convențional de muzică clasică. Întotdeauna vom căuta să spunem povestea muzicii într-un fel în care nu a mai fost ticluită.
L.D.: S-au schimbat în vreun fel provocările pe care le întâmpinați în organizare de la ediția precedentă? Ce a fost mai bine, mai rău?
F.M.: Traversăm perioade dificile, perioade incerte. Nu poți să nu observi ce se întâmplă la nivel internațional. Muzica (și cultura în general) nu poate fi imună la tulburările socio-politice care ne ocupă mințile și conștiințele din ce în ce mai insistent. De altfel, acesta a fost și unul dintre punctele misiunii Hoinar - muzica și cultura sunt părți vitale ale unei societăți normale. Funcționăm împreună. Vrem să fim în mijlocul oamenilor, nu sus în turnul de fildeș. Acest lucru înseamnă însă că și noi resimțim dificultățile cotidiene la fel de acut ca oricine. Ce este mai bine în 2025? Echipa este sudată, s-a lucrat intens și s-a produs o ediție de festival mai ambițioasă ca niciodată. Mai dificil a fost să continuăm în ciuda situației descurajante, atât pe plan internațional, cât și în interiorul țării. Am fost supuși unui asediu de emoții și de idei, unui fluviu de informații ce a provocat cel mai periculos lucru pentru un om - îndoiala în propria putere de a discerne adevărul. Este vorba despre un atac care a tulburat până în cel mai adânc fundament cursul pe care țara s-a aflat, cu sacrificii enorme, de aproape 35 de ani de la Revoluție. Acest lucru ne-a afectat pe toți, profund. Artiștii înșiși se confruntă cu situații imprevizibile în viețile lor, unora le-a fost poate mai dificil decât înainte să se rupă de la grijile care-i frământă zilnic și să ne poată fi alături și în acest 2025, însă cred eu că am reușit să alcătuim un program de evenimente unic, care să ofere atât destindere, deconectare de la problemele la care asistăm ca martori incerți, cât și o comunicare de profundă intimitate artistică, momente ce vorbesc fiecărei inimi prezente în sala de spectacol și astfel, alină, îmbărbătează, inspiră. (program aici)
L.D.: Cum ați ales spectacolele care compun programul 2025? Au fost toate create / gândite pentru această ediție sau care a fost procesul de selecție?
F.M.: 2025 este primul an în care, într-adevăr am comisionat aproape fiecare eveniment special pentru festival. Singura cerință era construirea unei călătorii, în orice formă gândită de artistul creator. Rezultatul este o odisee în care călătoria ni se înfățișează grandios, sub forma marilor întrebări care au avântat elanul Romantic în secolul al-XIX-lea, sub forma imigrației către o lume nouă și mirajului descoperirii a noi tărâmuri și culturi, sub forma vieții de familie, și de-a dreptul intim și sub forma călătoriei sufletului la granița dintre viață și moarte. A contat foarte mult pentru mine să avem spectacole care să constituie puncte de atracție pentru oricine, chiar dacă nu este meloman. Mi-ar fi foarte ușor să spun că eu m-aș duce la oricare dintre aceste spectacole. Însă țin dinadins să nu creăm un festival pentru noi. Este motivul pentru care invit publicul la serile Hoinar.La Taifas - o serie de scurte discuții informale post-spectacol între artiștii serii și cei din public, în care vrem să aflăm cum spectatorii au fost atinși de subiectul spectacolului, ce emoții au trăit și cum au integrat povestea spusă în felul propus de noi.
L.D.: În 2025, în afară de poziția de director artistic al festivalului și pianist în cadrul spectacolelor, ai și un rol nou: debutezi ca scenarist. Spectacolul Stairway to Paradise are la bază un scenariu original pe care l-ai scris tu. Cum a fost experiența?
F.M.: Pe cât de emoționantă, pe atât de stresantă! Asta cred că nu e nimic nou. Oricine a creat ceva, orice, de la zero, știe despre ce vorbesc. Plăcerea de a împărtăși cu publicul ceva în care crezi cu adevărat nu te scutește de îndoiala de sine care ți se ivește la tot pasul, strivind în cale energia și încetinind tot procesul. Am răzbătut însă, datorită unei echipe de spectacol grozave, căreia rămân pe veci îndatorat și de-abia aștept să aud în sală notele de început ale uverturii!
L.D.: Care este originea poveștii, ce te-a inspirat să o scrii?
F.M.: Am plecat la drum (!) cu ideea de a crea un spectacol despre mișcarea demografică în prima jumătate a secolului trecut. Acele mari mișcări de popoare m-au fascinat întotdeauna. Mi-am pus mereu problema imigrației, mai întâi ca dramă a dezrădăcinării de familie, de vatră. Sunt un imigrant eu însumi. Cunosc prea bine dorul de casă, de familie, de prieteni. Dar mai știu și că imigrația a însemnat șansa marilor întâlniri între culturi diferite, la îngemănarea cărora s-au produs scântei cărora astăzi le datorăm adevărate curente culturale. Fascinant a fost însă modul în care tema spectacolului părea să se cristalizeze pe măsură ce îl conturam. Cu fiecare pagină scrisă, subiectul de bază al spectacolului părea că îmbracă noi și noi haine. Ce vor vedea oamenii în festival este foarte departe de ce mi-am imaginat eu inițial - este pur și simplu o poveste de dragoste, din aceea de care poate le era dor. O dragoste nebună, mânată de un entuziasm debordant, de o credință nestrămutată în bine, în bunătatea oamenilor. O poveste care vorbește simplu, fără ocolișuri, o poveste în care singura călăuză este inima umană. Și desigur, jazzul primei jumătăți de secol XX.
L.D.: Cum ai descrie diferența dintre coala de hârtie de scenariu și partitură?
F.M.: Inițial aș fi zis că este vorba despre o mare diferență. Însă, chiar referitor la ce-am menționat adineaori și la interpretarea muzicală, semnificația lucrării se metamorfozează pe măsură ce piesa este studiată. Rareori se întâmplă să-ți dai seama de semnificația unei lucrări din primele repetiții. De aceea este nevoie de un studiu de ani de zile ca să putem să ajungem să spunem ceva cu această muzică, și tot din același motiv cântăm aceleași lucrări muzicale de sute de ani - pentru că substanța artistică este suficient de consistentă încât să ne permită să descoperim în aceste lucrări atemporale noi conotații, noi înțelesuri și noi valențe artistice. A fost o experiență întremătoare, iar rezultatul, cred eu, este o poveste care dă curaj. Oricui.
L.D.: În 2025 partea educațională a Hoinar se îndreaptă atât către elevi (Hoinar.Side by Side), cât și către studenți (Hoinar.Crossroads). De ce este important pentru voi să mențineți și dezvoltați componenta educațională?
F.M.: Pentru că asta ne-am propus de la început să facem - să educăm. Este misiunea care ne menține pe linia de plutire, care dă sens existenței noastre ca platformă de proiecte culturale. Încă de la începuturi, Hoinar a fost despre mentoratul tinerilor artiști în devenire, facilitarea contactului lor cu artiști internaționali, provocarea lor la creația dincolo de cadrele convenționale și formale ale profesiei lor și oferirea de consultanță profesională pe termen lung. Prin spectacole vrem să oferim exemple, însă știm cât de importantă este întâlnirea directă, neintermediată, a unui elev cu, să spunem, un coleg mai mare, care poate să-i arate cum se poate trăi ca artist în viața reală. Side by Side înseamnă artiști și elevi, repetând și cântând cot la cot pe scenă. Nu-mi pot imagina o materializare mai clar articulată a misiunii primordiale a Hoinarului.
L.D.: Cum v-a venit ideea pentru Hoinar.Crossroads? Există intenția de a dezvolta și pe viitor programe similar dedicate studenților?
F.M.: Este despre a arăta tinerilor artiști ce e posibil în meseria lor. Nu este nimic mai paralizant pentru un tânăr artist decât spaima că nu va avea de lucru la terminarea studiilor. Nu este nimic mai plafonant pentru creația artistică decât ideea că la finalul studiilor ai un singur drum de urmat. Hoinar.Crossroads introduce ideea instalațiilor artistice. Nimeni nu a putut da încă o definiție a acestui concept, dar în sine, înseamnă orice fel de compoziție care poartă o direcție, o intenție artistică. Am văzut acest lucru la festivaluri internaționale, am fost eu însumi participant la crearea lor și mi-am dorit ca și studenții la arte performative din România (muzică, actorie, regie) să vadă ce posibilități există. Cadrul a fost simplu - actori, regizori și muzicieni lucrează împreună la crearea unui "ecou" al spectacolelor din festival, sub forma unor scurt metraje. Au beneficiat de un masterclass cu Michael Hoffman, regizorului cutremurătorului film despre Tolstoi, The Last Station, iar rezultatele sunt cât se poate de încurajatoare. Există, cum bine știam de fapt, talent în România la toate nivelele. Cu siguranță, ne vom îndrepta către studenți și în edițiile viitoare.
L.D.: Dacă ar trebui să folosești un singur cuvânt pentru a descrie fiecare din cele cinci spectacole din program, cum ar arăta enumerarea celor cinci cuvinte?
F.M.: Elan, iubire, căutare, datorie, viață.
***
Florian Mitrea - bio
Descris de Martha Argerich ca fiind "un pianist extraordinar", Florian Mitrea este dublu laureat la Competițiile Internaționale de Pian de la Glasgow, Hamamatsu și München (ARD) și distins și cu alte premii la Harbin în China, St. Priest în Franța și la concursul James Mottram - Manchester. Premiul la Festivalul de pian de la New York în 2018 i-a adus debutul la Carnegie Hall.
A fost solist invitat al orchestrelor Royal Scottish National Orchestra, Philharmonia - Londra, Elbland Philharmonie - Dresden, Collegium Musicum - Basel, Filarmonica Moldova - Iași, Orchestrele Naționale și de Cameră Radio și Filarmonica George Enescu - București. Artist invitat la festivaluri internaționale precum Lucerna și George Enescu - București, Florian Mitrea a concertat în săli ca Bozar - Bruxelles, Bunka Kaikan Hall - Tokyo, Sonic Concert Hall - Oomiya City Japonia, Centrul de Arte din Seul, Harbin Concert Hall, Usher Hall - Edinburgh, Royal Concert Hall - Glasgow, Bridgewater Hall - Manchester, King's Place și St. Martin-in-the-fields din Londra.
Florian Mitrea a fost format la București de către profesoarele Flavia Moldovan și Gabriela Enășescu. Absolvent al Colegiului Național de Muzică "George Enescu" din București, a câștigat o bursă de studiu la Royal Academy of Music din Londra, unde a absolvit cu cele mai înalte distincții la clasa profesoarei Diana Ketler. Ultima influență artistică majoră asupra sa au fost lecțiile cu pianistul Boris Petrushansky, ultimul elev al lui Heinrich Neuhaus, la Academia de pian de la Imola, Italia.