De mai bine de 6 ani, în paralel cu actoria, lucrează în producție de film, timp în care a produs și coordonat proiecte cinematografice precum scurtmetrajele Empiric și Cum lovești un nor sau documentarele Bugan - Nu am respirat aerul degeaba și Caliu (a cărei premieră internațională va avea loc în 2025 la Festivalul de Film de la Cracovia). După o pauză de mai bine de 10 ani în care proiectele de actorie și producție de film l-au ținut departe de scenă, Adrian Bîlă revine în spectacolul M. pe 17 mai 2025, la Teatrul ACT, în cadrul Hoinar.Odyssey.
Scris și regizat de Dana Paraschiv, M. este un spectacol despre drumurile pe care le construim împreună și cele în care rămânem singuri și despre cât de greu este uneori să fim împreună - chiar și atunci când vrem același lucru. Un spectacol despre familie și toate lucrurile pe care nu ni le spunem. O lecție despre cum uneori, în mijlocul haosului, muzica mai poate construi o punte.
Alături de Adrian se va afla pe scenă și Florian Mitrea la pian, interpretând muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart. Despre culisele spectacolului, călătoria între actorie de teatru și film, precum și cele mai transformatoare experiențe ale sale, am povestit pentru LiterNet cu actorul Adrian Bîlă.
Laura Ducu: Cum ai primit invitația de a face parte din Hoinar.Odyssey?
Adrian Bîlă: Ținând cont de faptul că urma să lucrez cu doi oameni foarte dragi mie, Dana și Florian, invitația am primit-o cu mult drag și entuziasm, deși au fost și ceva emoții implicate, având în vedere propunerea de a face un spectacol de teatru în care muzica live cântată la pian trebuie să se integreze cât mai firesc în poveste.
L.D.: Cum ți se par evenimentele de acest gen, care încearcă să îmbine clasicul cu modernul, convenționalul cu alternativul? Este nevoie de ele?
A.B.: Aș spune că sunt adeptul încercărilor de tot felul și încurajez experimentarea chiar și cu riscul de a nu obține rezultatul scontat de fiecare dată. Acum, în epoca A.I.-ului, clasicul pare ceva de care nu mai avem nevoie, a fost demult și nu mai are nicio legătură cu ceea ce trăim noi astăzi, dar nu e chiar așa. Cred că interiorul uman este încă sensibil și astăzi la ceea ce erau sensibili cei din vremuri demult apuse. Așadar, cred cu tărie că este nevoie de astfel de evenimente și manifestări, menite să pună clasicul într-o lumină modernă.
L.D.: Ediția 2025 explorează tema CĂLĂTORIEI privită ca o experiență profund umană care are abilitatea de a te transforma. Cum te poziționezi față de această temă? Ce reprezintă pentru tine, ca artist, călătoria?
A.B.: Am realizat de-a lungul vieții mele că marile descoperiri și chiar epifanii pe care le-am trăit au venit adesea când eram într-o călătorie, și nu vorbesc acum despre city breaks. N-aș putea spune cu exactitate ce se întâmplă cu noi oamenii când călătorim, dar aș spune că este o condiție necesară, chiar dacă nu și suficientă, pentru a evolua. Călătoria face parte indiscutabil din viața noastră, și îmi doresc să am înțelepciunea de a mă bucura de drum, destinația fiind adesea mai puțin importantă.
L.D.: Cum a fost călătoria ta, până acum, în ale actoriei?
A.B.: Plină de surprize! Când am început să studiez actorie eram convins că energia mea este exclusiv pentru scenă, am descoperit ulterior că și în fața camerei pot folosi, cu mici ajustări, energia respectivă. Din toate proiectele de actorie cred că am învățat câte ceva, așadar călătoria mea "în ale actoriei", deși ușor atipică până acum, este în plină desfășurare și-mi doresc să descopăr adevărul în fiecare rol.
L.D.: Care sunt oamenii care te-au inspirat cel mai mult pe drumul tău de până acum? Sau care, poate, te-au transformat?
A.B.: Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă uit la Meryl Streep cu câtă lejeritate trăiește fiecare rol, îmi vine în același timp și să mă las de meserie dar și să mă joc până descopăr și eu secretul ei. Nu aș spune că vreun film de-al ei m-a transformat, dar cred în schimb că fiecare proiect de actorie m-a "transformat" puțin, unele m-au învățat lecții mai mari, altele doar au venit să confirme ceea ce poate știam deja, dar eram pe cale să uit.
L.D.: Experiența ta de actor te-a purtat și pe scenă și pe platouri de filmare (atât pentru cinema, cât și pentru tv). În care zonă te simți mai confortabil? În care zonă simți că poți transmite mai mult și de ce?
A.B.: Întoarcerea la scenă, trebuie să recunosc, a venit cu ceva emoții. Eram conștient că așa va fi, dar tot m-au luat cumva pe neașteptate. Dacă în fața camerei să zicem că am deprins, cu timpul, o oarecare relaxare, pe scenă n-am mai urcat de multă vreme și am resimțit asta din plin încă de la repetiții. Pe de altă parte teatrul încă își permite luxul unor repetiții temeinice, ce vin la pachet cu bucuria micilor descoperiri de zi cu zi. La film sau serial, lucrurile se mișcă foarte repede, și presiunea de a fi zilnic, ideal la fiecare dublă, în cea mai bună formă a ta, ajunge să fie destul de apăsătoare. Cu toate acestea îmi doresc să am capacitatea de a mă adapta cu ușurință cerințelor, fie ale scenei fie ale platoului de filmare, și să reușesc mereu să trăiesc adevărat în condițiile imaginare ale fiecărui proiect. Cred că doar așa ceea ce transmit nu mai devine o chestiune cantitativă, ci un lucru firesc care se întâmplă aproape fără să-ți dai seama.
L.D.: Dacă ar fi să recomanzi unui prieten un spectacol de teatru sau o bucată muzicală pe care să le experimenteze, care ar fi?
A.B.: Îmi amintesc prima dată când am fost eu la Londra și am văzut musicalul Wicked, am rămas pur și simplu perplex de ceasornicăria elvețiană din spatele acelui spectacol care, deși îmi dădeam seama că este o adevărată desfășurare de forțe, nouă spectatorilor, ne servea doar lejeritatea și bucuria jocului. Țin minte că pentru mine acela a fost un moment marcant cumva. Așadar, chiar dacă ar fi fan sau nu musicaluri, i-aș recomanda prietenului să vadă un musical din West End.
L.D.: Ce urmează pentru tine după Hoinar.Odyssey? Proiecte noi?
A.B.: Pentru mine, imediat după Hoinar.Odyssey urmează TIFF - Festivalul Internațional de Film Transilvania, unde în 2025 am preluat partea de industrie cu toate evenimentele și programele destinate profesioniștilor din industria cinematografică aflați în spatele camerelor. Evenimente care, de cele mai multe ori, stau chiar la baza realizării filmelor pe care le vedem noi în festivaluri și ulterior în cinema. Așadar este o perioadă destul de încărcată deja. După TIFF o scurtă pauză și înapoi la provocările producției de film, slujba mea de zi cu zi.:)
L.D.: Ce poți să ne spui despre originea poveștii spectacolului M.? Când și cum a luat naștere conceptul?
A.B.: Cred că un gând răzleț s-a născut acum mulți ani, fix din dorința de a juca într-un spectacol cu muzică live. De la gândul acela și până la M. a fost un drum lung. Cândva cochetam cu ideea unei adaptări a piesei Mozart și Salieri de Pușkin, dar din ideea asta a rămas doar Mozart, și nu ca un personaj, ci doar muzica lui. Aceste idei și altele descoperite pe parcurs s-au concretizat într-un text scris de Dana Paraschiv și în acest spectacol regizat tot de ea.
L.D.: Care a fost formula în care ați lucrat pentru spectacol, etapele prin care ați trecut? Ce ne poți dezvălui din culisele realizării spectacolului?
A.B.: Pentru mine a fost prima dată când am repetat în fața unui laptop. Apropo de modernism, ceea ce acum mai bine de 10 ani când eram încă student părea un lucru destul de anevoios, acum s-a dovedit a fi ceva foarte folositor. Sigur că pentru realizarea unui spectacol repetarea pe scenă rămâne esențială, dar ținând cont de faptul că noi ne-am putut întâlni fizic foarte puțin ne-am bazat foarte mult pe aceste repetiții la distanță. Unele lucruri funcționează și din fața laptopului, altele în schimb au nevoie de lucrul în spațiul de joc. Deși acest spectacol a fost creat aproape exclusiv la distanță, sper ca povestea pe care o vor urmări spectatorii să-i aducă mai aproape de cei dragi lor.
L.D.: Cum te poziționezi față de personajul pe care-l interpretezi? Ce pârghii ai folosit cel mai intens pentru a-l construi / aduce la viață?
A.B.: Cu riscul de a da un mic spoiler, țin să precizez că în spectacol atât eu cât și Florian interpretăm câte 2 personaje, destul de diferite, atât între ele cât și față de noi. Sigur că elemente comune între personaj și viața ta se găsesc întotdeauna, și cel mai adesea de aici pleacă cercetarea și apropierea de personajul din spectacol. Dar esențiale cred că rămân dorința de a te juca și de a încerca mereu lucruri care nu-ți sunt neapărat la îndemână.
L.D.: Dacă ai putea să le dai un sfat sau o recomandare spectatorilor ÎNAINTE să intre în sală, la M., care ar fi?
A.B.: Un sfat nu cred că am, dar le-aș recomanda să-și oprească telefoanele mobile. Nu neapărat pentru a evita un eventual disconfort sonor ci mai ales pentru a-și da voie să se deconecteze pentru 60 de minute de la alarme și notificări. Mi se pare că a devenit un lux în zilele noastre, ori sper că oricine te-ar putea căuta atunci, va înțelege că nu puteai vorbi pentru că - eram la teatru.
L.D.: Dacă ar trebui să descrii M. folosind un singur cuvânt, care ar fi acela?
A.B.: Destul de greu într-un singur cuvânt și acela să nu fie ceva foarte general. Dar pentru mine acel cuvânt cred că este - vindecare.
(foto: Răzvan Chirilă)