Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această temă au fost: "Scrieți un text subsumat noțiunii de Acasă. Model recomandat: proza scurtă Soldier's Home de Ernest Hemingway. Trop: ca figură de stil, aș dori să introduceți în text o litotă. În plus, sugerez ca fiecare dintre voi să strecoare în textul propriu un regionalism sau un arhaism (ce vă vine mai la îndemână). Mult succes!"
Domino
Eliana Castor
Eliana Castor
Frigul îți lipește pe piele sâmburi mici. Prinzi un colț de pătură, îl faci ghemotoc și îl tragi sub cap. Cu ochii închiși, îți freci fața de textura aspră, ca obrazul unui băiat care a început să se bărbierească de curând. Vip n-are astâmpăr, te gândești și îl ameninți în glumă: Dacă nu mă lași în pace, te spun! Îți ieșea în cale când te așteptai mai puțin - de după un tufiș, din spatele unui copac, dinspre colțul blocului - făcea "Buuuu!", ca apoi să strige: "Rodica voinica arată ca bunica!". Îl fugăreai atunci și, dacă îl prindeai, ceea ce se întâmpla rar, îi îndesai ghionți în spate. Odată, încercând să te oprească, ți-a prins pumnii și s-a făcut că-i mușcă. Dar s-a întâmplat ceva. Cei din jur așteptau strigătul de durere care să consfințească victoria celui puternic. Care nu s-a auzit. Buzele lui ți-au mângâiat degetele. Nici acum nu știi ce l-a buimăcit mai mult, gustul dulce al cărnii sau palma pe care i-ai dat-o.
Până acum nu l-ai visat niciodată pe Vip, așa cum era în copilărie.
În cameră se face și mai frig, geamul e întredeschis. De afară vine un miros amestecat de mâncare. Și de pătrunjel abia tăiat mărunt și aruncat în oală. Întotdeauna când îi simți în aer mireasma proaspătă, te gândești la mama. Poate pentru că ți-e dor de ea și de ciorbele pe care le făcea înainte de a pleca în Spania.
Vip te ține strâns, trupul lui se mișcă ritmic în tandem cu arcurile patului care torc ca un motan bătrân. "Să nu pleci", îi șoptești, dar el face un gest de neputință și parcă îți zice: "Dacă nu ajung nici azi la școală, mă exmatriculează".
Hainele îți atârnă de spătarul scaunului. Vip închide geamul, o pală de curent umflă perdeaua și el nu se mai vede. Tresari și întinzi mâna, pipăind așternutul rece, nu e nimeni lângă tine, nici n-ar avea cum să încapă în patul îngust de o singură persoană. Un tricou de culoarea piersicii e căzut pe podea. E tricoul tău preferat, în ultima vreme parcă e o idee prea fix pe coapse. Te scoli din pat să-l ridici de jos și-ți iei și telefonul. Deschizi whatsapp-ul, treci peste mesajele mamei și le citești, pentru a nu știu câta oară, pe cele ale lui Vip.
Stai cu ochii închiși și încerci să alungi gândurile prezentului. Amintirile, ca un domino, se aliniază la start și se pornesc singure, fără să poată fi oprite. De Paște, mama a venit acasă. Nu era singură, o însoțea un tip care rupea vreo două vorbe românește. Era simpatic când te întreba atât de afectat, rostind cuvintele cu gura întreagă: Ce faci, păpușă? N-ai avut niciun resentiment împotriva lui. Taicǎ-tu a murit când aveai doi ani, într-un accident, iar mama era extrem de discretă cu viața ei intimă.
Deodată, lucrurile au luat-o razna. Bunica a făcut niște crize de tensiune, de a trebuit să chemi salvarea și cum era din ce în ce mai pierită, părând că se micșorează din zi în zi, încât ajunsese să fie străvezie ca o frunză de varză murată, mama a internat-o la un azil cu supraveghere medicală. Iar tu, gândindu-te la Vip, pe care ai fi putut să-l vezi mult mai des, ai convins-o că e bine să stai la căminul liceului. Aici, unde acum nu poți să dormi și te foiești, încercând să nu trezești toată camera cu spaimele tale.
Patul dinspre perete, supraetajat, e locuit de Miru și Vio, surorile Dincă. Prima e colegă cu tine, cealaltă, mai mare cu un an, e în aceeași clasă cu Vip. Când pleacă acasă, în satul lor din raionul Bălți, rămâi stăpâna absolută a locului. Și ele au observat că se întâmplă ceva cu tine și nu e bine. Simți emoțiile adunându-se în stomac, învârtindu-se ca hainele în cuva mașinii de spălat și transformându-se într-un bulgăre de greață care te trezește în fiecare dimineață. Pe deasupra, cu câteva zile înainte de terminarea școlii ți s-a făcut cald așa, dintr-o dată. Ai băut jumătate din sticla de apă plată și apoi ți-a venit să vomiți. Ai țâșnit pe hol, spre baie. Dirigu a trimis-o pe Miru, colega ta de cameră după tine.. Când te-a văzut stâlp de chiuvetă, albă ca ea, nu s-a putut abține:
- Ce-ai fată, doar nu ești...?
- Nu, fată, ești nebună, e pentru că n-am mâncat de dimineață.
- Da, da, și mie mi-era rău pe stomacul gol, ți-a șoptit, confidentă.
Poate ar trebui să ștergi mesajele lui Vip, dar n-o s-o faci. Nici măcar pe ultimul, în care îi scriai că știi ce nu e în regulă cu tine, iar el nu ți-a răspuns. Deschizi iar whatsapp-ul, intri la Favorite. E un singur nume acolo: Vilhelm Pohlman, adică Vip.
Îl deselectezi, îl scoți de pe lista persoanelor importante.
Iei telefonul de pe noptieră. Ora patru. Mâine ai să o suni pe mama. Trebuie să-i spui. E cineva în tine care pe moment se simte acolo, în pântec, ca acasă. Pe geam se vede un colț rupt de lună. Camera de cămin se luminează treptat.