Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această temă au fost: "Scrieți un text subsumat noțiunii de Acasă. Model recomandat: proza scurtă Soldier's Home de Ernest Hemingway. Trop: ca figură de stil, aș dori să introduceți în text o litotă. În plus, sugerez ca fiecare dintre voi să strecoare în textul propriu un regionalism sau un arhaism (ce vă vine mai la îndemână). Mult succes!"
În altă țară
Mihai Buzea
Mihai Buzea
- Fratello... tu o-nțelegi pe Ela?
- Da, în principiu... adică, da, da. Dar la ce te referi? Că nu mă prind!
- Păi, cu războiul ăsta. Tu o înțelegi?
- Da, adică... na, ce să facă? Doar nu e războiul ei!
- Asta zic, geniule! Dacă nu e războiul ei, de ce nu pleacă? De ce nu-și ia familia și pleacă, să se ducă undeva la adăpost, să-i ia din calea războiului?
- Undeva, unde?
- În altă țară!
Ela era cea mai bună prietenă a lor. Toată copilăria fuseseră împreună, ei trei: Matilda, frate-său și Ela, vecina de pe scara blocului. De dinainte de grădiniță și până la sfârșitul liceului fuseseră împreună, și acasă - adică la bloc - și la școală, și în vacanțe: părinții îi trimiteau pe toți trei în aceleași tabere, "să aibă grijă unul de altul", cum spuneau ei, dar în realitate ca să n-aibă scandal cu copiii. În atâția ani, cei trei deveniseră aproape siamezi, chiar dacă se certau foarte des; important nu era de câte ori se certau, ci de câte ori se împăcau. Și se împăcau de fiecare dată, apoi o luau de la capăt. Nici adolescența nu reușise să-i despartă: când fratele Matildei avusese primele dezamăgiri în dragoste, fetele îi găsiseră mereu alte iubite, pe care le ținuseră din scurt, să nu le mai fi rănit odorul, chiar dacă odorul izbutise să se lase rănit orice-ar fi făcut ele. Dar timpul nu mai avusese răbdare: Revoluția venise când n-o aștepta nimeni, Ela emigrase în Israel, Matilda în California și frate-său în Belgia, așa că din triumviratul lor ar fi trebuit să se aleagă praful. Dar nu se alesese. Legătura era deja mult prea puternică, iar ei trei vorbeau săptămânal la telefon și-și spuneau toate cele, de parc-ar fi fost copii mici. Dar asta era, că nu mai erau copii mici, iar problemele lor nu mai erau nici ele probleme de copii mici. Atacul din 7 octombrie aruncase Israelul în război, iar Matilda încerca să-i spună ceva lui frate-său, ceva important, pe care omul nu reușea să-l priceapă:
- În care țară?
- În orice altă țară, cap pătrat! Într-una în care nu e război!
- Păi de ce să plece din casa ei? Doar așa, că vor ăia? E a ei, acolo și-a născut copiii, acolo i-a crescut, acolo i-a văzut crescând! Florile din curte sunt puse și udate de ea, pomii din grădină sunt munca lui bărbat-su, de 25 de ani încoace, acoperișul tot el l-a reparat, că meșterii cereau prea mult, i-ar fi jupuit de bani... și mobila din casă cine a montat-o? Ela cu fetele ei, cine, cât erau plecați în concentrare, băiatul și soțul! Pe bune acuma... tu ai pleca? Din casa ta?
Matilda tăcu. Știa ce-ar fi vrut să zică, dar îi era rușine s-o spună. Până la urmă, fratele îi era frate, adică ultima rudă în viață. Cum să-l jignească spunându-i, franc, adevărul? Alese o variantă ocolitoare:
- Dar tu, fratello? Tu ai pleca? Din calea războiului, adică?
- Da, clar. În secunda doi. Băgăjelul și... u-u-u-u! Trenulețul! U-u-u-u!
- Vezi?
- Nu e același lucru. Eu n-am nimic. Nu sunt ca voi două. N-am casă, n-am curte, n-am pomi, n-am grădină, n-am flori, n-am nici măcar un câine. Voi ați trăit altfel... carieră, credit, integrare socială, copiii voștri s-au jucat de mici cu copiii vecinilor, e altceva. Eu am stat numai prin chirii, toată viața mea. Habar n-am cum îi cheamă pe vecini, sau cum arată, la drept vorbind... așa că eu pentru ce să mă duc la război? Ce să apăr? Sfânta glie belgiană? Mă piș pe ea. Țigan am fost, țigan rămân, țigan am de gând să mor: "Azi aici, mâine-n Focșani, ce-am avut și ce-am pierdut!". Dar Ela nu este ca mine, și nici tu de altfel, așa că bați câmpii, sorello!
- Ba eu sunt fix ca tine!
- Da? Ia întreabă-l pe fiu-tău!
Nervoasă, Matilda întrerupse convorbirea, iar fratele ei se întoarse la treaba din care fusese întrerupt, adică la dibăcirea unei "litote" cu care să-și impresioneze colegii de grup. Ia să vedem, ia să vedem... ce zicea nebunul de Buzea în cerință... "ca figură de stil, aș dori să introduceți în text o litotă"... "aș dori ca fiecare dintre voi să strecoare în textul propriu un regionalism sau un arhaism (ce vă vine mai la îndemână)"... deci litotă și regionalism. Caca-maca. Ia să vedem... "Bristena nu-l legase de ea cu un fir de mătase japoneză, ci c-un hurduzău de cânepă nescărmănată. Căci, până la urmă, ce fusese acea iubire devastatoare? O țărănie. Fascinația broscoiului pentru prințesă. N-avea cum să se termine altfel decât s-a terminat, căci, vorba ceea: «Știe broasca ce-i oceanul!»". Mmm... nu e bine. Am folosit de două ori "căci", o să-mi frece Buzea ridichea... ei și ce! Ia mai dă-l în pizda mă-sii! S-a umflat și-n ăsta orezu'... câți ca el! Dacă nu-i convine, treaba lui. Iar dacă mă ia la mișto joi seara, de față cu fetele alea, pa și pusi! Mă duc la Răileanu, că se-apucă și Răileanu de așa ceva, din iunie. Ăla om!
Telefonul sună din nou, așa că el reluă convorbirea cu Matilda:
- Ce-a zis?
- Cine?
- Primul tău născut, sorello!
Matilda pufni, plină de draci:
- A zis că eu sunt o europeancă nenorocită, o poltronă și o lașă, iar el se duce la război pentru America! Doamne, cu ce ți-am greșit, amărâta de mine... pe cine am crescut și-am șters la fund, Doamne Dumnezeule Cristoase Isuse?
- Lasă ieremiadele și nu te mai văicări atâta! Băiatul are dreptate. Perfectă dreptate are nepotul meu!
- Ce dreptate, mă nebunule, mă bețivule, mă distrusule? Tu te-ai duce la război? Păi, vezi? Atunci pe el de ce-l trimiți? Aud?
- Nu-l trimit, se duce singur. El simte că are ceva al lui, pe când eu nu. Asta-i toată diferența. El are o patrie iar eu sunt apatrid, na!
- "Patrie", fratello? Ce e aia?
- Patria e aia căreia-i plătești impozite și-n care ți-ai îngropat morții. Asta zic. Eu impozite n-am plătit în viața mea, iar pe-ai noștri i-am incinerat așa cum și-au dorit. Deci Ela are dreptate și tu n-ai. Ea n-o să se dea dusă din calea războiului, și fiu-tău la fel. Ciudată ești tu, nu Ela! Ea, măcar, e acasă la ea acasă, dar tu?
- Râde ciob de oală spartă! Și tu unde ești acasă, fratell' deștept?
- Oriunde sub soarele acestei planete, soro. Pentru mine nicio țară nu-i străină, cât timp cei de-acolo vorbesc engleza și-mi vând berea rece! Nu ca olandezii.
- Auzi, știi ce... mă lași? Tu chiar că ești țigan, fratello! Hai pa!
După ce-și depărtă mobilul de cea mai mare și mai răsucită dintre cele două urechi, omul cugetă, aiurea cu drumul: Oare Buzea ce-o să zică la faza asta?