Într-un foarte bun articol din Le Monde intitulat "Comment les réponses générées par IA menacent les fondamentaux du Web" ("Cum amenință răspunsurile generate de IA fundamentele Web-ului"), se remarcă, pe scurt și pe bună dreptate, că "sistemele de inteligență artificială capabile, precum ChatGPT, să răspundă la întrebările utilizatorilor de internet, aspiră să trimită la pensie motoarele de căutare tradiționale și să transforme consultarea site-urilor web într-o opțiune facultativă. În aceste condiții, ce va mai rămîne din World Wide Web?"
Deja așa-numitele rețele sociale au dublat și au acoperit, au ascuns și au îngropat, au neutralizat Netul, transformînd Marea Deschidere, sau marea promisiune de aventură și cunoaștere, într-o Foarte Mare Închidere în bule regresive, fetal-letale, pînă la sub-uman.
Pare, într-adevăr, de bun-simț să te întrebi "la ce bun să mai pierd timpul căutînd, cînd pot avea totul gata mestecat dintr-o dată?". Dacă se va merge pe calea asta, IA ne va dispensa de învățare, educație și formare, pe scurt, de aflare, ucigînd orice speranță de a mai concepe și de a mai menaja vreun orizont al alterității și vreo deschidere către întîlnire și ieșire, în general.
IA este supremul fast-food: stăm locului, închiși laolaltă cu "ai noștri" (presiunea, deja mult prea livrescă, a peșterii platoniciene, cu toate problemele ei, este mult prea mare pentru a putea fi evitată), și comandăm fast să ni se livreze fast cunoaștere sintetică fast: viteza luminii. Și cam gata, asta a fost. "Cunoaștere"-burtă din "alimente" sintetice.
Jean-François Groff, care a făcut parte din echipa care a pus bazele Internetului alături de Tim Berners-Lee, declară în articolul citat: "Îmi amintesc uimirea pe care am simțit-o în 1995, la apariția AltaVista, unul dintre primele motoare de căutare. Am avut aceeași reacție atunci cînd, patru ani mai tîrziu, a apărut Google, pentru că era mult mai bun. Astăzi, același lucru se întîmplă cu căutarea asistată de IA. Acum, pentru chestiuni uzuale, de zi cu zi, în loc să petrec treizeci de minute dînd clic pe linkuri, căutînd în stînga și în dreapta pentru a-mi face propria sinteză, o iau pe cea pe care IA a predigerat-o pentru mine. Dacă nu este suficient, rafinez întrebarea. Și sînt foarte mulțumit de rezultate" (sublinierile mele). "Aceste sisteme - completează Morgane Tual, autoarea articolului - răspund la întrebări formulate «în mod natural», uneori complexe sau foarte personalizate, citînd în același timp sursele".
Cîteva observații, rapid. În primul rînd, continuitate: Internet - Google - IA. Dar continuitate întru ce, în ce direcție? Aceea a, evident, unei cunoașteri leneșe, dacă mai poate fi numită cunoaștere. A doua observație, reductivă, în contrabalans: IA doar pentru chestiuni uzuale, practice, utilitare, de zi cu zi.
Întrebarea, care urlă de-a dreptul în tot mai multe analize, este cum punem granița, cum putem limita, cum să facem nu ne lăsăm pradă lenei și inerției de a considera toată cunoașterea, cunoașterea pur și simplu, în mod utilitar, cînd deja ambientul (ne) bate de mult în acest sens scientist, neuroscientist, scientometric, cînd cunoașterea se lasă cuantificată și măsurată, deci este concepută ca un "asset" care se dobîndește asemenea oricărei proprietăți ce conferă putere? IA nu vine de nicăieri, vin(d)e de departe, dar atinge vîrful, culmea, punctul de non-retur al acestei pante.
Iată, deci, o confluență de mult pregătită, din amonte, de către cunoașterea instituționalizată înseși, în primul rînd ca școală, la toate nivelurile, care va face, cel mai probabil, ca lenea și inerția să aibă, o dată în plus, cîștig de cauză - și să nu mai învățăm nimic.
În fine, nu toți, doar "marele public", neo-masele cuantificate și formatate (vechi termen!) deja algoritmic, somatizat-algoritmic, "somalgoritmic". Cum deja mulți spun, IA este mai mult tehnologie de putere decît progres tehnologic eliberator. Sau, repet, re-eliberator doar pentru cei care îl concep și dezvoltă, pentru a se re-debarasa de pretențiile exagerate, depășit istorice, de democrație ale "vulgului". Trump-Musk.
Unde se oprește deci utilitarul în materie de cunoaștere? Unde trebuie el oprit?
Cunoașterea înseamnă nu (numai: să zicem) viteză prin tunelul și țeava interesului de cunoaștere, a "voinței de adevăr" (Foucault) ca voință de putere, îngustată, cu ochii strînși transformați în cătare (pe cărare: cunoaștere balistică), ci (și: poate mai ales) privire periferică, care nu doar țintește asasin-extractiv, ci culegere și se hrănește ("pre-istoric", "paradisiac") din mediul înconjurător, din "peisajul" parcurs expunîndu-se fals-pasiv "agresiunilor" acestuia.
Deja așa-numitele rețele sociale au dublat și au acoperit, au ascuns și au îngropat, au neutralizat Netul, transformînd Marea Deschidere, sau marea promisiune de aventură și cunoaștere, într-o Foarte Mare Închidere în bule regresive, fetal-letale, pînă la sub-uman.
Pare, într-adevăr, de bun-simț să te întrebi "la ce bun să mai pierd timpul căutînd, cînd pot avea totul gata mestecat dintr-o dată?". Dacă se va merge pe calea asta, IA ne va dispensa de învățare, educație și formare, pe scurt, de aflare, ucigînd orice speranță de a mai concepe și de a mai menaja vreun orizont al alterității și vreo deschidere către întîlnire și ieșire, în general.
IA este supremul fast-food: stăm locului, închiși laolaltă cu "ai noștri" (presiunea, deja mult prea livrescă, a peșterii platoniciene, cu toate problemele ei, este mult prea mare pentru a putea fi evitată), și comandăm fast să ni se livreze fast cunoaștere sintetică fast: viteza luminii. Și cam gata, asta a fost. "Cunoaștere"-burtă din "alimente" sintetice.
Jean-François Groff, care a făcut parte din echipa care a pus bazele Internetului alături de Tim Berners-Lee, declară în articolul citat: "Îmi amintesc uimirea pe care am simțit-o în 1995, la apariția AltaVista, unul dintre primele motoare de căutare. Am avut aceeași reacție atunci cînd, patru ani mai tîrziu, a apărut Google, pentru că era mult mai bun. Astăzi, același lucru se întîmplă cu căutarea asistată de IA. Acum, pentru chestiuni uzuale, de zi cu zi, în loc să petrec treizeci de minute dînd clic pe linkuri, căutînd în stînga și în dreapta pentru a-mi face propria sinteză, o iau pe cea pe care IA a predigerat-o pentru mine. Dacă nu este suficient, rafinez întrebarea. Și sînt foarte mulțumit de rezultate" (sublinierile mele). "Aceste sisteme - completează Morgane Tual, autoarea articolului - răspund la întrebări formulate «în mod natural», uneori complexe sau foarte personalizate, citînd în același timp sursele".
Cîteva observații, rapid. În primul rînd, continuitate: Internet - Google - IA. Dar continuitate întru ce, în ce direcție? Aceea a, evident, unei cunoașteri leneșe, dacă mai poate fi numită cunoaștere. A doua observație, reductivă, în contrabalans: IA doar pentru chestiuni uzuale, practice, utilitare, de zi cu zi.
Întrebarea, care urlă de-a dreptul în tot mai multe analize, este cum punem granița, cum putem limita, cum să facem nu ne lăsăm pradă lenei și inerției de a considera toată cunoașterea, cunoașterea pur și simplu, în mod utilitar, cînd deja ambientul (ne) bate de mult în acest sens scientist, neuroscientist, scientometric, cînd cunoașterea se lasă cuantificată și măsurată, deci este concepută ca un "asset" care se dobîndește asemenea oricărei proprietăți ce conferă putere? IA nu vine de nicăieri, vin(d)e de departe, dar atinge vîrful, culmea, punctul de non-retur al acestei pante.
Iată, deci, o confluență de mult pregătită, din amonte, de către cunoașterea instituționalizată înseși, în primul rînd ca școală, la toate nivelurile, care va face, cel mai probabil, ca lenea și inerția să aibă, o dată în plus, cîștig de cauză - și să nu mai învățăm nimic.
În fine, nu toți, doar "marele public", neo-masele cuantificate și formatate (vechi termen!) deja algoritmic, somatizat-algoritmic, "somalgoritmic". Cum deja mulți spun, IA este mai mult tehnologie de putere decît progres tehnologic eliberator. Sau, repet, re-eliberator doar pentru cei care îl concep și dezvoltă, pentru a se re-debarasa de pretențiile exagerate, depășit istorice, de democrație ale "vulgului". Trump-Musk.
Unde se oprește deci utilitarul în materie de cunoaștere? Unde trebuie el oprit?
Cunoașterea înseamnă nu (numai: să zicem) viteză prin tunelul și țeava interesului de cunoaștere, a "voinței de adevăr" (Foucault) ca voință de putere, îngustată, cu ochii strînși transformați în cătare (pe cărare: cunoaștere balistică), ci (și: poate mai ales) privire periferică, care nu doar țintește asasin-extractiv, ci culegere și se hrănește ("pre-istoric", "paradisiac") din mediul înconjurător, din "peisajul" parcurs expunîndu-se fals-pasiv "agresiunilor" acestuia.