Studiul D13

Sesiunea 1

Se marchează începutul primului studiu pe un subiect uman al inhibitorului temporal, versiunea 4.2. După îndelungate încercări, desfășurate pe o perioadă de patruzeci de luni, perioadă în care s-a testat medicamentul pe animale (șobolani, câini, și într-un final cimpanzei), s-a realizat o versiune a cărei compoziție chimică s-a dovedit a îndeplini condițiile necesare pentru testarea pe oameni.

Subiectul, de sex feminin, în vârstă de douăzeci și trei de ani, cu înălțimea de o sută șaizeci și doi de centimetri și greutatea de patruzeci și șase de kilograme, și-a dat consimțământul legal și i-au fost prezentate pe larg toate aspectele studiului desfășurat anterior, de la idee, scopuri precise și până la rezultatele efective (eșecuri sau succese). A avut, de asemenea, ocazia, să observe pe viu starea cimpanzeilor timp de șaizeci de zile după administrarea medicamentului. Din lipsă de creativitate, domnișoara care a avut curajul să participe la ceea ce ar putea fi următorul pas în evoluția artificială a omului a primit denumirea D13, întrucât a refuzat dezvăluirea publică a numelui ei real. A se nota faptul că în niciun test anterior, niciun animal nu a fost rănit. Tuturor li s-a schimbat drastic chimia creierului, iar viața lor nu este aceeași, dar din punct de vedere anatomic niciun subiect nu a fost afectat.

După cum s-a convenit inițial, pentru eficacitate și observabilitate maxime, subiectului D13 ar trebui să i se administreze pe cale orală inhibitorul temporal cu șaizeci de minute înainte să înceapă să întreprindă o activitate fizică solicitantă. Un avantaj imens îl reprezintă dacă subiectul este deja experimentat în ceea ce privește activitatea aleasă înainte de administrare. În concluzie, a fost aleasă chiar specialitatea lui D13, anume baletul. A se nota că în momentul administrării, D13 avea deja treisprezece ani de experiență, deci practica baletul la cel mai înalt nivel, conform opiniilor specializate ale tuturor profesorilor care au mentorat-o anterior.

Inhibitorul temporal și-a făcut efectul, conform așteptărilor, la nouăzeci și trei de minute de la administrare și la douăzeci și cinci de minute de la începutul antrenamentului. Locul a fost o sală de sport dedicată baletului, spațioasă și dotată cu o bară de sprijin orizontală, la nivelul brâului, poziționată de-a lungul uneia din laturile încăperii, peretele de pe acea parte fiind în totalitate acoperit de o oglindă. Îmbrăcămintea aleasă a fost una convențională sportului, formată din pantaloni colanți, un body, pantofi specifici, sau balerini și o fustă pentru balet, toate articolele fiind de culoare neagră.

Efectul inițial al inhibitorului a fost cel așteptat, iar momentul administrării a fost optim ales. D13 a fost surprinsă de schimbarea bruscă și irevocabilă cauzată de inhibitor a echilibrului chimic al creierului său în momentul când executa o binecunoscută poziție de balet numită retiré. Pentru claritate, vom descrie aici în amănunt poziția, întrucât este esențială actualului studiu. În poziția retiré, balerina se sprijină doar pe talpa piciorului stâng, în timp ce dreptul, cu genunchiul îndoit la nouăzeci de grade, are vârful lipit de interiorul genunchiului stâng. D13 a fost surprinsă cu brațul drept arcuit aproape vertical deasupra capului, iar cu cel stâng prins de bara ajutătoare.

Declicul intern a produs, așa cum sugerează și numele inhibitorului temporal, o blocare completă a minții subiectului în punctul în care a fost surprinsă. Nu numai poziția corporală a lui D13 a rămas fixă și incapabilă de orice fel de schimbare, ci și starea ei psihică, cu toate componentele sale. Subiectul nu și-a pierdut inteligența, memoria ori abilitățile. Și-a pierdut doar intențiile de a face orice altceva decât să rămână în poziția aleatoare în care a fost blocată de către inhibitor și, dacă totul avea să decurgă conform predicțiilor, să se întoarcă cu orice preț la această stare. Practic, datorită inhibitorului, singurul scop pe care îl va mai avea D13 vreodată va fi să stea cât se poate de corect și de eficient și pe o durată cât mai lungă în poziția de balet numită retiré.

Se poate concluziona, în fază inițială, că inhibitorul și-a îndeplinit scopul cu brio: a determinat pentru subiectul D13, realmente, oprirea timpului.

Sesiunea 2

Subiectul a rămas fără probleme în poziția de retiré timp de zece ore și treizeci de minute. Piciorul pe care se sprijinea a cedat. Mai precis, mușchii coapsei au cedat și D13 s-a prăbușit. Primul ei gând a fost să se ridice și să încerce din nou, dar a căzut în mai puțin de un minut. După încă alte trei încercări eșuate, subiectul a decis să părăsească sala de balet și să intre în camera special amenajată de alături, unde a rămas într-o stare de repaus timp de cinci minute.

După recuperarea scurtă, s-a dezbrăcat de pantaloni și și-a uns ambele picioare cu o cremă specială pentru epuizare musculară, adesea folosită în lumea baletului, luată din dulapul cu medicamente. Desigur, lui D13 i-au fost prezentate în avans toate facilitățile de care poate beneficia: un dormitor cu un pat îndeajuns de mare și de confortabil pentru oricine, un dulap cu medicamente, un dulap cu haine de schimb, o toaletă și o bucătărie, ambele echipate complet. Întregul complex este izolat. D13 nu a avut acces la lumea exterioară și nu a avut ferestre care să-i indice cât este ceasul.

După ce și-a tratat picioarele, care probabil îi provocau dureri teribile, s-a întins în pat și a dormit fix o oră și jumătate. Nu a fost trezită de niciun ceas deșteptător, de niciun om și de nicio forță externă. A dormit de bună voie exact cât știa că are nevoie ca să-și recapete energia, s-a trezit, și-a uns din nou picioarele cu cremă, s-a îmbrăcat într-o pereche curată de colanți, s-a întors în sala de sport și s-a așezat în aceeași poziție de retiré, în exact același loc ca în prima sesiune.

Sesiunea 3

De această dată, D13 a rezistat mai puțin. Opt ore și zece minute, mai precis. Acest fapt a făcut-o, însă, să-și îmbunătățească recuperarea. Pe lângă crema pentru mușchii de la picioare, a luat o masă pe fugă cu primele lucruri pe care le-a găsit în frigider, anume două banane și două mere, a băut un pahar cu apă și a dormit trei ore, după care, în continuare fără să scoată vreun cuvânt, firește, s-a așezat cu sfințenie pe poziție.

Sesiunea 4

După somnul ceva mai lung, o masă (lipsită de proteine, dar, în definitiv o masă) și un pahar cu apă, D13 a rezistat în poziție timp de douăsprezece ore. S-a putut observa un zâmbet vag pe fața ei imediat după prăbușire. A fost atins un nou record personal.

Ritualul ei de recuperare a fost unul chiar și mai complet decât cel anterior. A mâncat piept de pui la tigaie, pâine, ardei, salată și a încheiat cu trei banane. A băut un pahar și jumătate de apă, a dormit cinci ore și abia după aceea s-a întors pe poziție.

Subiectul a înțeles că procesul este unul iterativ.

Sesiunea 5

Subiectul a rezistat șaisprezece ore în poziția de retiré. La finalul acestei sesiuni a apărut un fenomen complet neașteptat. D13 nu a mai așteptat să îi cedeze mușchii picioarelor și să se prăbușească neputincioasă, după care să fie nevoită să-și recupereze mușchii suprasolicitați, roșii, pulsând de la efort. Nu, de data aceasta D13 a pus piciorul drept jos lângă stângul și s-a îndreptat ușor spre dormitor.

Subiectul a conștientizat că cele mai bune performanțe în obținerea unei poziții ideale de retiré nu se fac încercând cu obstinație să-și depășească recordurile personale iar și iar până la epuizare. Cele mai bune performanțe în noul unic scop al vieții ei se ating printr-un plan bine definit.

Sesiunea 16

Subiectul și-a creat deja o rutină. După fiecare sesiune bea patru pahare cu apă, doarme șase ore, mai bea trei pahare, mănâncă aceeași cantitate de pui cu același număr de felii de pâine integrală, aceeași cantitate de ardei, salată și roșii, același smoothie de fructe și încheie cu același baton proteic.

Urmează treizeci de minute în care stă pur și simplu pe marginea patului și privește în gol, așteptând să i se termine, măcar parțial, digestia.

După aceea face înviorarea. Câteva exerciții fizice simple menite să-i încălzească mușchii picioarelor, deja vizibil mai mari decât înainte de prima sesiune. Exercițiile includ și câteva pentru brațul drept. Doar pentru acesta, întrucât poziția presupune brațul drept întins, în timp ce stângul este prins de bară, deci în stângul nu are nevoie de la fel de multă forță ca în dreptul.

Subiectul a descoperit așadar, prin multiple încercări, rutina perfectă de recuperare. În urma ei, sesiunile de stat în poziție durează din ce în ce mai mult. Își depășește recordul de fiecare dată, însă marginal, de fiecare dată reușind să obțină mai puține minute în plus decât anterior. De exemplu, sesiunea numărul zece a durat douăzeci de ore și cinci minute. Saltul făcut la sesiunea unsprezece a fost de cincisprezece minute. Apoi, la sesiunea a douăsprezecea a obținut încă treisprezece minute.

Evoluția de până în acel moment prezicea, așadar, conform tuturor legilor naturii, că progresul zilnic va deveni, în timp, neglijabil.

Sesiunea 24

În sesiunea douăzeci și doi a apărut un maxim de timp, anume de douăzeci și una de ore și șase minute, după o creștere constantă, într-un ritm din ce în ce mai scăzut. A se nota că de fiecare dată D13 a părăsit poziția de una singură, fără să cadă de oboseală, așa cum era cazul în primele sesiuni.

Totuși, în urma sesiunii cu numărul douăzeci și doi, subiectul a întâmpinat o problemă neașteptată. După douăzeci și una de ore și patru minute (cu două minute mai puțin decât maximul actual), i-a apărut un cârcel la coapsa stângă, ceea ce a provocat o inevitabilă cădere.

Un sentiment vizibil de furie a determinat-o să doarmă cu o oră mai puțin decât de obicei și să sară peste legume în timpul mesei obligatorii, fapt care ar fi trebuit, după toți indicatorii de până atunci, să-i scadă performanța în sesiunea cu numărul douăzeci și trei.

În ciuda tuturor așteptărilor, după un somn mai scurt și o masă mai puțin sățioasă, subiectul a reușit să reziste mai mult decât a făcut-o vreodată: douăzeci și două de ore și cincisprezece minute, după care s-a prăbușit și a rămas întinsă pe podea timp de zece minute. A utilizat toată energia de care era capabilă.

După o perioadă de relativă stagnare, D13 a avut nevoie de un eșec ca să se poată autodepăși.

Sesiunea 41

De la producerea cârcelului și ridicarea instantanee a timpului la douăzeci și două de ore, sesiunile lui D13 au fluctuat, cu scăderi mari, urmate de creșteri și mai mari de performanță. Și-a schimbat rutina de recuperare de mai multe ori, ceea ce a făcut procesul să fie extrem de imprevizibil. Maximul a fost atins în sesiunea treizeci și nouă, la douăzeci și șase de ore și douăzeci de minute.

D13 se află în faza de experimentare. Este conștientă de propriul potențial și știe că nu-l poate atinge decât asumându-și riscuri. Deja are, probabil, unele din cele mai puternice picioare din întreaga istorie a omenirii, iar poziția ei de retiré este de mult timp impecabilă.

În ultima rutină de recuperare a inclus un exercițiu nou, total surprinzător, întrucât nu se încadrează în exercițiile necesare întoarcerii la retiré, poziție care ar trebui să reprezinte singurul scop la care subiectul ar trebui să tindă datorită inhibitorului temporal. Mai precis, a început să-și antreneze intensiv brațul stâng.

Concluzia la care s-a ajuns este aceea că ar avea intenția de a-l aduce la același nivel de forță cu dreptul.

Sesiunea 60

Predicțiile au fost corecte. D13 și-a modificat poziția. Acum poate sta cel puțin douăzeci și opt de ore în retiré, însă cu ambele brațe întinse deasupra capului, cu vârfurile degetelor atingându-se. Nu se mai preocupă foarte mult de timpul înregistrat, ci de calitatea poziției, sau mai bine zis, de estetica poziției.

Spatele ei este ușor arcuit, picioarele drepte, iar brațele îndoite doar cât să formeze o aură în jurul capului. Presupunerea noastră este că nimeni nu a executat vreodată un retiré la fel de bun ca D13.

Sesiunea 108

Rutina ei de recuperare este mai complexă ca niciodată, personalizată pentru corpul ei la cel mai mic amănunt. Durata sesiunilor depășește adesea treizeci și trei de ore. Conținutul lor, însă, nu mai este același ca la început. Conține deja trei mișcări succesive, repetate la infinit. Nu mai este un simplu retiré, ci un veritabil dans. Nu se întâmplă pe muzică și nu este deloc complex, dar este un dans. Progresul făcut de D13 este cu adevărat remarcabil. Știind că își dorește să perfecționeze o singură poziție de balet și numai atât, a ajuns, totuși, la concluzia că nu este îndeajuns.

Corpul ei, antrenat și modelat cu precizie chirurgicală, fără nicio grupă esențială de mușchi neglijată, este o mașinărie de balet. Această evoluție era de așteptat, așa cum era și mintea ei disciplinată până la sânge, o mașinărie bine unsă și închisă ermetic ce nu permite intrarea niciunei urme de frică, lene sau lipsă de moral. Ceea ce nu era de așteptat de la mintea lui D13 era flexibilitatea.

Sesiunea 232

De când a luat inhibitorul temporal, subiectul D13 nu a scos niciun cuvânt. Până la finalul ultimei sesiuni, când, după patruzeci și opt de ore și patruzeci de minute în care și-a repetat dansul complex, inventat chiar de ea de cinci sute optzeci și patru de ori fără ca măcar să transpire, a oftat.

Sesiunea 256

Subiectul a început să-și execute dansul din ce în ce mai puțin și din ce în ce mai stângaci. Și-a mărit treptat timpul petrecut dormind și a început să ia mese din ce în ce mai mici și mai sărăcăcioase.

Sesiunea 299

Studiul D13 se apropie de final. Pentru un timp îndelungat, subiectul a depășit orice așteptări, iar inhibitorul a părut a fi un succes fără egal. Urmează, însă, ultimul test. Un test care va determina dacă medicamentul va schimba, într-adevăr, cursul evoluției umane, sau este doar o pierdere de timp și de bani.

În loc să-și înceapă rutina de balet, care în ultimele dăți a fost mai mult decât dezamăgitoare pentru standardele înalte impuse în trecut, subiectul s-a așezat pe podea, sprijinindu-se de oglindă și privind înainte. După câteva minute a început să privească insistent spre camera de filmat din colțul încăperii. Nu mai voia să danseze. Efectul inhibitorului ar trebui să fie unul ireversibil, deci subiectul ar trebui să-și dorească să-și perfecționeze mișcările de balet toată viața, cu orice preț. În acel moment, însă, D13 părea că și-a pierdut definitiv motivația.

Împreună cu cei doi colegi, am luat o decizie cel puțin riscantă, una care ar putea fie să distrugă, fie să salveze întregul studiu. Am rupt protocolul, l-am mototolit și l-am aruncat la gunoi. Mai precis, am intrat în contact cu subiectul.

Colegul meu, cel care se simțea cel mai curajos în acel moment, a intrat în încăpere prin ușa ascunsă în oglindă și a întrebat-o pe D13, simplu:
"Ce vrei?"

Ea i-a zâmbit și i-a răspuns scurt:
"Muzică. Îmi trebuie muzică. Nu pot dansa fără muzică"

***
Nu mai aveam decât o jumătate de pagină de citit din studiul D13, dar restul era hașurat profesional, acoperit cu dungi negre, ca-n filme, să nu poată fi descifrat sub nicio formă, inclusiv numele celor trei cercetători, scrise unele sub altele la final, după cum am dedus din așezarea rândurilor. Aș fi dat orice să-i cunosc, și pe ei, dar mai ales pe balerină, să am măcar un indiciu legat de cine sunt. E mare păcat să lași neterminată o așa poveste.

Vreau să știu ce s-a întâmplat cu ea, dacă medicamentul a trecut testul sau nu. Vreau să știu dacă s-au făcut alte teste și cum au arătat, ce fel de oameni au fost aleși pentru ele. Ingineri, muzicieni, boxeri sau pur și simplu oameni care nu fac nimic, așa ca mine. Eu nu fac mare lucru. De vreo doi ani sunt pe străzi și nu-i așa rău cum se spune. Doar ascult povești, nenumărate povești de peste tot, poveștile oamenilor sau ale străzii, sute, mii de povești. Ascult povești în timp ce colind străzile și trăiesc din ce primesc și din ce găsesc. Chiar hârtiile astea mototolite le-am găsit într-un tomberon. Și nu era vreun tomberon special, din fața vreunui institut de farmacologie. Era între două blocuri vechi într-un cartier sărac, lângă alte două tomberoane negre. Le-am cercetat, evident, și pe acelea, dar nu aveau nimic atât de special ca studiul D13.

În orice caz, nu știu dacă e un studiu legitim, făcut de oameni de știință, sau o simplă poveste plăsmuită de vreun scriitor plictisit după trei pahare. Știu doar că, indiferent ce-ar fi, simt că am luat deja pastila asta, așa-zisul inhibitor temporal. Cred că toți l-am luat o dată sau de două ori.