Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Rătăcind prin lume


Alfred Schwartz

10.07.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Notă: Nu uitaţi că aşteptăm textele voastre despre locurile în care vă petreceţi vacanţa şi peripeţiile prin care treceţi pe adresa [email protected]. Pentru mai multe amănunte click aici.

Pînă acum Jurnalul de vacanţă vă oferă călătorii prin:
1. Canada (cu Anton)
2. Malta (cu Virgil Oprina şi Oltea Şerban-Pârâu)
3. New York (cu Daniel Cristea-Enache)

În curînd urmează Luxemburg, Venezuela, Belgia, Sankt Petersburg, 2 Mai şi încă multe alte locuri speciale toate în aceasta rubrică a Atelierului LiterNet.


****

Trebuie să-ţi găseşti distracţii. Eu m-am consolat f. bine cu cititul şi cu noutăţile tehnice. Făcînd cîte-o invenţie ca să-i păcălesc pe cei de la lucru că le sunt folositor (toată viaţa am făcut puşcăria zilnică cît de puţin am putut). Şi călătorind din cînd în cînd. Colecţionînd muzică. De ex. odată m-am dus la Viena să găsesc o placă în care Hans Moser avea 2 skeciuri în nemţeasca vorbită de evreii din Bucovina. Viena. Nostalgie. Era capitala babacului.

Din toate ţările unde am fost, m-am simţit acolo cel mai bine. După dialectul nemţesc bucovinean mă recunoşteau imediat ca "Altoesterreicher" din vechiul imperiu.

Un loc ciudat. În prăvălii, la vamă, mă tratau ca pe o rudă. Vameşul:"N-am mai văzut dulceaţă de cireşe amare de cînd eram copil". Veneam de la Suceava cu un borcan.

Bătrînii din Bucovina îi parafrazau pe francezii de după revoluţie: "Cine n-a trăit pe vremea lui Franz-Iosef n-a cunoscut viaţa...".

Au mai rămas urme.

Acum 30 de ani, ultimul spectacol la San Francisco al corului Jarov al cazacilor de la Don. Ăştia erau refugiaţi de la 1917 şi cîntau CU COAIE. Extraordinar. Cel mai frumos cor. Dincolo de orice închipuire. Ştiai că ceea ce auzi nu va mai auzi nimeni niciodată. Erau purii. Unii din ei nici nu se ţineau ca lumea în picioare. Te trecea cu frig pe spate. Şi îţi rezonau vocile lor în piept.

Compoziţiile profesorului Okoshi din Tokyo venit să-mi vadă 3D display-ul, nişte parodii originale muzicale după diverşi compozitori, cu adevărat bune de auzit.

Pacificul de Sud. Australienii în Moorea: "Dacă ai ajuns aici, musai să vezi Fiji".

Doctoraşul din Toronto: "You are a cunning linguist".

O călătorie pe un "tramp steamer" în Cook Islands. De pe puntea din spate atîrnau undiţe- "trolling"- prinzînd masa echipajului şi a pasagerilor, felii de peşte prăjit groase de două degete. Cu pîine cam veche şi unt. (desigur, peştii deveneau felii abia după ce erau prinşi).

O convorbire cu un flacău indigen din insule, pescar cu arbaletă. "Dacă ai sufletul curat, rechinii nu-ţi fac nimic".

O balenă cu puiul ei, dînd ocol "tramp-steamer"-ului oprit pentru 24 de ore să demonteze un cilindru la motor.

În anotimpul furtunilor. Motorul oprit mă trezise. Trezit noaptea pe şeful mecanic să vadă ce-i cu motorul înţepenit fără să fie nimeni în sala maşinilor plină de fum... Frică mi s-a făcut abia mult mai tîrziu cînd mi-am dat seama că mă amestecasem ca prostu' devenind martorul incomod al unei neglijenţe... Dacă venea o furtună (şi era sezonul furtunilor) ghici pe cine nu luau în barca de salvare.

Drumuri cu motocicleta în Rarotonga şi în Tahiti, cumpărînd peşte prăjit proaspăt de la femeile de pe marginea drumului. Noaptea pe şosea la aeroport (Faaa) în Tahiti, cu carapacea de broasca ţestoasă din Fiji în spinare.

Un sergent de marină francez, beat, într-un Renault: "Hahaha, turistul tipic. Hai să te duc în oraş, că nu mai sunt autobuze. Hahaha... ce moacă de turist..."

Insula Aitutaki. Chiftele de papaya şi banane, făcute în "imu", un fel de ţăst în nisip. Eşti divorţat, hai să-ţi găsim o nevastă de aici.

Ghicindu-le în palma fijienilor din Viti-Levu. O să fii bogat, îţi place amorul (cine n-ar vrea să fie bogat, cui nu-i place amorul?)...

Viaţă cu încetinitorul: o jumătate de oră pentru a străbate 50 de metri de plajă, de la colibă la ocean.

Noaptea pe plajă în Beachcomber Island, făcînd-o pe vraciul pentru văduva primului Ratu al Fiji-ului independent. Venise drept la mine la măsuţa unde şedeam în barul cu nisip pe jos, o cucoană grasă şi scundă de vreo 60 de ani, neagră ca fundul ceaunului: "ai daruri speciale. Vreau să mă ajuţi. Să-i faci vrăji lui frate-meu care e în Canada să se întoarcă să aibă grijă de moşia strămoşească. Voi europenii rîdeţi de lucrurile astea, dar eu te-am cunoscut după privirea-ţi care străbate prin oameni." (Tocmai făcusem un curs de "human potential", unde ni se dovedise că telepatia există. Cum dracu' şi-o fi dat seama?).

I l-am descris pe frate-su, probabil influenţat fiind de ea.

A cuprins-o groaza. "Ştii cîţi au fost ucişi pe insula asta?".

După vreo trei zile, pe vaporaşul înapoi spre Lautoka, un fijian de vreo 20 de ani: "Sunt student în teologie. Eşti evreu? Da. Eşti primul evreu pe care îl văd, că nu-i avem în Fiji. Dar mi-am dat seama după cum te uitai la copii, că Isus zicea 'lăsaţi copiii să vină la mine'..."

Curva indiancă de la motelul din Nandi care avea un corp cu forme rotunde ca pe basoreliefurile templelor (deci nu erau stilizate) şi căreia îi mirosea corpul a mirodenii pe care le mînca în acest scop. "You sma't!"

Ziaristul olandez cu barba blondă întâlnit pe plajă la Beachcomber care arăta ca scoborît dintr-o pictură a maeştrilor neerlandezi: "romantizezi orice vezi".

Tocana de broască ţestoasă şi viţel într-un sat de pescari în Fiji, făcută de fiica celui care-mi servea de ghid, un ţăran din munţi care agăţa turişti pe stradă la Nandi. Cea mai bună tocană din viaţa mea. Însoţită de sticle de bere de doi litri.

Condus noaptea, beat, spre un sat fijian din munţi bînd kava cu localnicii în sala mare a unei case (după ce am contribuit şi eu cîteva pachete de ţigări) şi povestindu-le bancuri vechi româneşti (leacul impotenţei - o legi de un şoricel, care automat intră în orice gaură). Mare ilaritate...

Somnul la ţăran acasă cu capul pe perna de paie foşnitoare. Dejunul ţărănesc fijian: peşte fiert, cu o chisăliţă ca spanacul. Brrr.

Speriat dimineaţa cînd am văzut pe ce drumuri înguste de munte am trecut beat.

Podurile podite în lung numai cu două scînduri să treacă maşina.

Banchet în Aitutaki pentru emigranţii lor veniţi din Noua Zeelandă să-şi viziteze insula natală. Orchestră de tobe indigene şi dans popular (cam ca hula din Hawai, că-s înrudiţi) a liceului local. Hai la banchet cu noi...

Snorkelit în mări tropicale, la Bora-Bora, Moorea, Rarotonga, Fiji, Hawaii, St. John's, Cabo San Lucas, Ixtapa. Rechini, manta rays, barracude, grouperi, peşti tropicali pestriţi, raţe sălbatice vazute de dedesubt. Corali ca o pădure multicoloră sub apă.

Extremul Nord al Canadei vara cu explozia de vitalitate exuberantă a naturii.

Mers cu trenul "Polar Bear Express" spre Nord. Brazii devin din ce în ce mai pitici cu cît intram mai adînc în tundră. Fluviul imens de lat la vărsarea în Hudson Bay.

Schimbarea gărzii la Quebec. Fanfara cîntă "Alte Kameraden"

Heidelberg. Schwarzwald. Baden-Baden. Frankfurt. Pe stradă toţi arată şi vorbesc ca evreii bucovineni. Koln. Mac Donald's lîngă Dom...

O conversaţie de un ceas la miezul nopţii cu un proletar în Place de la Defense, căutînd un hotel ieftin. Lumina ce se aprinde în privată la hotel numai cînd închizi uşa, după ce te-ai omorît cu chibriturile...

Sarcofagul din granit roşu al lui Napoleon. Perspectiva de pe Tour Eiffel şi amintirea Parisului lui Victor Hugo.

Hawaii. Vulcani. Oahu. Kauai. Maui. Haleakala. Întîlnirea cu Ştefan Baciu.

Există o grămadă de chestii mişto. Cărţi bune. De ex. "Memoirs of an anti-semite" de Gregor von Rezzori, alt bucovinean hoinar...

Şi să nu uităm alte momente care mi-au lăsat o amintire luminoasă:

Cu trenul dis de dimineaţă pe o coastă împădurită de munte. Mai jos pe pantă merge paralel o "mocăniţă" care şuieră sopran în contratimp cu locomotiva trenului meu, alto. Tinereţe...

Ţii minte ce limpede sunau locomotivele iarna în zori la Sinaia?

Marea văzută prima oară de la fereastra vagonului.

Nu-mi închipuisem ca orizontul să fie aşa înalt.


****

Gad blaess Amaerike

Un amic scrie: "Sînteţi o vulpe batrînă, care răspundeţi doar la cele scrise, şi nimic despre DVS.! Ce fac de exemplu animalele?"

Nu ştiam că te interesează. Iacă:

"Acum cîteva luni ne-a adoptat o pisică nouă. Ne-am trezit într-o noapte cu ea în pat, la cap între noi. E foarte înfigăreaţă, mă urmăreşte prin grădină, se tolăneşte printre plante ca la fotograf, mănîncă ca după tifos şi terorizează cîinele şi pe pisica veche. Pisica veche (care arată ca o pisică sălbatică - gri închis tigrat -de fapt un desen de dungi diferit de cel tigrat, pe care l-am întîlnit numai aici, smocuri de păr în vîrful urechilor) miroase frumos, aia nouă miroase ca un palton de femeie săracă.

Pisica veche a început să se înţeleagă cu pisica nouă, că le dau de mîncare simultan ca să asocieze "împreună" cu "mîncare".

Cîinele e neschimbat. Cumsecade, iubitor, frumuşel şi bun păzitor. Dar puteee... Curios, capul îi miroase frumos cam ca mirosul de tei, dar botul, a mormînt deschis la două luni... Unul mi-a zis odată că atunci cînd iei cîine mare trebuie să alegi între păr şi bale. În fiecare lună se strînge cam preţ de un puişor de pernă. Lup...

Anul trecut un hoţ a încercat să sară noaptea peste poartă. "Căţelul" a alergat pîş-pîş de după colţ de unde stătea la pîndă şi sărind în sus de vreo doi metri a izbit cu botul în pieptul hoţului care tocmai sărea poarta.
Dus a fost. Hoţul.

Pisica nouă însă îl ţine la respect pe cîine şi îl plezneşte. Şi pe noi ne boxează cu labuţe de catifea cînd trecem pe lînga ea.

O coţofană (blue jay) e în relaţii cu pisicile pe care le ceartă cum ştie mai bine. Le urmăreşte pe acoperiş şi pe gard cîrîind asurzitor. Cînd pisicile se refugiază în bucătărie vine pe colţul cel mai de aproape al acoperişului garajului şi le înjură.

Ne cîrîie în gura mare şi pe noi cînd ieşim în grădină sau cînd mîncam fruştiucul în curte. Păsări multe, că s-au înnădit la insectele şi lighioanele mai mici din iarbă. Păsările muşcă (colibri) au o adăpătoare specială cu apă roşie cu zahăr pentru că în regimul lor de zbor trebuie să halească imens. Păsările celelalte au o troacă cu seminţe la care se adună cîte zece, agăţate pînă şi pe sfoara verticală de care atîrnă troaca. Pisica nouă le pîndeşte şi cam la două săptamîni în medie apucă una. Le aduce în casă să le manînce în locuri pitite, nederanjată de cîine: prin dulapurile de haine, pe sub birourile computerelor, pe sub mese. Găsim pene risipite unde cu gîndul nu gîndeşti...

Mai rar apuca şi pe cîte unul din porumbeii care ciugulesc prin iarbă ceea ce cade de la troacă, de la ciripoii cu piept roşu care îşi scutură cu furie cioculeţele cînd dezghioacă seminţele. Troacă vorba vine că e în formă de pagodă în şase colţuri.

Aveam şi un şerpişor bej, gros cît degetul şi lung de vreo juma' de metru, da stătea ascuns şi nu s-a dat văzut decît de două ori. L-or fi mîncat pisicile. "Culebra! Culebra!" (sic, că 'culebra' e şopîrlă) cîrîiau mexicanii care vopseau casa.

A! uitasem de popîndai, care anul trecut mi-au distrus recolta de cartofi de sămînţă din România. Melcii şi chirchiracii au început o perioadă de fericire: au pornit să se coacă roşiile din seminţele aduse de la Cluj (vreo 30 de tufe) şi ne aflăm în întrecere cine găseşte primul roşia cea mai coaptă, noi sau checheriţele. Roşiile au parfumul din România, mai gustoase ca cele de aici, dar vreo trei plante-s bolnave. Probabil că-s atacate de ceva ce nu există la Cluj... Seminţele de roşii le-a adus "contesa de Cluj", cea măritată cu bancherul american cel care face afaceri necurate cu ştabii din România. Dar asta-i altă poveste.

Avem şi căpşuni, da-s acre, soiul de aici. Chirchiracilor le plac şi-aşa.

Da, chirchiracii sunt nişte insecte de vreun centimetru, care dacă ar avea
trei metri ar arată fioros, ca nişte monştri preistorici cu cinci cocoaşe terminate cu cîte o ţeapă. Şi pişcă usturător. Se apară şi ei cum pot!

Se coc cu furie caisele din cei trei caişi, iar cei doi piersici (piersici albe şi parfumate ca acasă) se apropie din urmă. Interesant, anul trecut nu s-au făcut fructe, spre deosebire de acum doi ani şi anul asta. Lămîiului îi merge minunat, tot timpul face flori (ce parfum!) şi fructe multeee. A trebuit să proptesc crăcile. Prunul, mandarinul şi cele trei mandarino-portocale cresc mai încet, dar cresc! Mai era şi un eucalipt care creştea în prostie şi l-am tăiat şi avem şi un palmier de vreo 15 metri care creşte la gard. Păsărelelor le place să se pitească în frunzele uscate lungi de peste juma' de metru care îmbracă trunchiul ca o mînecă. În faţa garajului trei chiparoşi înalţi. Am mai plantat acu trei ani şi doi smochini, doi lămîi şi un loquat (pom fructifer chinezesc). Şi fiindcă veni vorba de parfum, cînd vine seara şi o pornesc lămîiţa şi regina nopţii...

Lămîiţa creşte imens în climatul ăsta, a făcut o tufă uriaşă şi a mai acoperit deja şi vreo cinşpe metri de gard de trebuie s-o plivesc fiindcă năpadeşte caişii şi dărîmă gardul. Alţi şapte metri de gard sunt cuceriţi de passion fruit (aşa numit pentru ca face o floare cu pistilul ca o cruce). Şi să nu uităm pătrunjelul, leuşteanul (levisticum officinalis) prieten vechi cu care ne-am întîlnit şi în grădina de plante aromate vechi romane a muzeului Getty şi cele trei feluri de busuioc de salată care mă miră cum de românii nu-l mîncau, că e bun care nu se mai află (am învăţat de la italieni cum să facem pesto, o cremă din frunze de busuioc, nuci, brînză pecorino, zeamă de lămîie şi ulei de măsline). Unul din soiurile de busuioc, cel peren care trăieşte de la un an la altul a făcut nişte tufe imense cu floricele mov şi parfumul complimentează lămîiţa şi iasomia din capătul opus al grădinii.

De flori nu prea scriu, că alea-s resortul Letiţiei. Tocmai a plantat vreo 8 trandafiri. Una peste alta, niciodată în viaţă nu am locuit în aşa loc plăcut (afară de Pătrăuţi, sanctuarul copilăriei) ca să nu mai vorbesc de Pacificul la 10 minute şi munţii cu zăpadă la o oră de aici. Cum zicea răposata fostă soacră-mea "Gad blaess Amaerike!".
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer