Pînă acum Jurnalul de vacanţă vă oferă călătorii prin:
1. Canada (cu Anton)
2. Malta (cu Virgil Oprina şi Oltea Şerban-Pârâu)
3. New York (cu Daniel Cristea-Enache)
4. Fiji şi Los Angeles (cu Alfred Schwartz)
****
Acum câteva săptămâni şi o primăvară, pe la ora asta, trăiam emoţiile dinaintea întâlnirii. În sfârşit, după ce mă contaminasem de muzica Buddha Bar aveam ocazia să petrec câtva ore la sursă - Buddha Bar, Paris, Rue Boissy D’Anglas.
Rareori se întâmplă ca ceva ce ajungi să-ţi doreşti foarte tare şi care nu ţine doar de voinţa proprie de a mişca evenimentele să ţi se îndeplinească atât de repede încât să pară că a fost suficient să-ţi doreşti foarte tare... Era aşadar cazul fericit - am atins CD-ul cu Buddha Bar şi mi s-a îndeplinit dorinţa - am ajuns acolo!
N-ar fi trebuit să am emoţii, mi-am dat seama când am ajuns acolo. De fapt uiţi să le ai aşa cum uiţi comportamentele învăţate şi educate când eşti surprins. Am avut şi aprehensiunea "pomului lăudat" şi am uitat-o când am intrat.
Pentru că ceea ce poţi să faci la Buddha Bar este să-ţi laşi simţurile copleşite - n-ai timp şi nici măcar chef să gândeşti, să faci aprecieri calitative sau comparative. Dacă hedonismul nu ar fi existat deja el s-ar fi născut la Buddha Bar. Ce este hedonismul altceva decât căutarea gratificării imediate a simţurilor? Ce altceva este Buddha Bar decât unul din răspunsurile la această căutare?
Întâi mirosul. Previzibil oriental dar imprevizibil de convingător, miros de vise opioide şi exaltări blânde de alcooluri parfumate.
Luminile? Cum să povesteşti despre arta de a aprinde exact atâtea lumânări încât să faci ca atmosfera de tip colonial asiatic (combinată cu entuziasmul restaurantelor clandestine din epoca prohibiţiei) să strălucească luxos şi în acelaşi timp să păstrezi intimitatea complice?...
E grozavă scara ce coboară de la bar spre restaurant. Impozantă şi graţioasă în acelaşi timp e un punct de reper la fel de important ca şi tejgheaua în formă de dragon a barului. Cred că orice femeie care a coborât treptele acelea s-a simţit cumva mai frumoasă...
În restaurantul propriu zis (la operă restaurantul ar fi fost scena, iar barul - balcoanele), ocupând un întreg perete - amfitrionul - un Buddha binevoitor, mai tânăr şi în condiţie fizică mai bună decât imaginea standard.
Nu cred că am văzut mai mult e de două categorii de oameni: cei care auziseră muzica şi veneau să descopere ceea ce presimţeau că se ascunde în spatele ei şi cei care descoperiseră deja şi se reîntorceau pentru încă o doză. Poate erau mai multe dar o categorie sigur lipsea - cea a plictisiţilor (încercând să fie) stilaţi, inevitabilă în alte locuri cu asemenea faimă. Şi asta pentru că atmosfera incită la comunicare - nu neapărat verbală. Nici un element anume dar toate la un loc dau locului o vibraţie specială pe care vrei să o împărtăşeşti.
Ce-am uitat? Aa, muzica. Probabil pentru că nu este un element separat, ea curge continuu peste şi printre oameni şi lucruri - e limpede că tot conceptul locului e succesorul unei reverii muzicale.
.... Un loc magic - dacă n-ar fi existat, mi-ar fi plăcut să-l visez...