Alina Nelega și Fundația Dramafest

În ceea ce o privește strict pe Alina Nelega, trebuie menționat un paradox, care a funcționat, de altminteri, și în cazul altor doi dramaturgi ce fac parte din aceeași generație, Saviana Stănescu și Radu Macrinici. La vremea debutului lor ca autori dramatici, toți trei erau bine cunoscuți în lumea teatrală. Ceea ce ar părea avantajos la prima vedere, însă nu este chiar așa. Erau percepuți aproape unilateral prin prisma celorlalte preocupări teatrale, cele care le aduseseră recunoaștere și vizibilitate. Saviana Stănescu era un foarte activ cronicar, iar Radu Macrinici - tânărul director al Teatrului Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe și al Festivalului Atelier. Alina Nelega, la rândul ei, se impunea ca un om de teatru cu multiple valențe - critic, traducătoare din limba engleză, editor și redactor coordonator al revistei Postscenium, inițiatoarea unor proiecte de anvergură. Din afară privind lucrurile, scrisul trecea pe plan secund. Faptul că piesele sale atrăseseră atenția în spațiul britanic, că fuseseră traduse, publicate și chiar prezentate în spectacole-lectură, a influențat prea puțin mediul autohton.

În acest context, dramaturgul Alina Nelega inițiază, la Târgu Mureș, primele manifestări de revigorare a climatului dramaturgic și teatral. În anul 1997, înființează Fundația Dramafest, care își propune explicit să contribuie la "crearea unui microclimat pentru dramaturgia nouă românească". În paranteză fie spus, interesul deosebit pe care îl arăta pentru noua dramaturgie și dorința, asumată ca misiune a structurii recent înființate, nu au fost asociate decât în foarte mică măsură cu însăși apartenența sa la curentul pe care îl susținea. Deși, în tot acest timp, au urmat alte piese traduse în engleză, franceză și germană, publicate în antologii și, mai mult încă, au cunoscut prezentări scenice sau spectacole-lectură în spațiul european. În peisajul autohton, manifestarea din ce în ce mai puternică a unor tineri regizori, interesați să reflecte spiritul timpului lor, a avut drept rezultat o serie de producții pe textele Alinei Nelega. Trebuie însă remarcat că majoritatea acestora au fost găzduite de sau în zone mai deschise către inovație, cercetare și experiment. Un exemplu, în acest sens, este Muzeul Literaturii Române, cu al său proiect Gender Rhapsody, coordonat de Saviana Stănescu, în cadrul căruia Alina Nelega a prezentat monologul Project XX. Dacă toate acestea nu au contribuit la consacrarea ei ca dramaturg, faptul se datorează, în parte, atitudinii sale destul de puțin incisive ca autor, dar și proiectelor de amploare ale Fundației Dramafest, cu care lumea teatrală ajunsese să o identifice.

Prima manifestare publică a Fundației Dramafest se concretizează în organizarea unui Colocviu național asupra noii dramaturgii românești (10 - 11 mai 1997), care încerca "să cuantifice relațiile de putere din teatrul românesc de atunci și să stabilească un prag de plecare, pentru o viitoare evaluare. Dezbaterile, publicate în revistele Postscenium și Vatra, înseriau problemele dramaturgiei românești, oferind, uneori, posibile soluții. Pentru prima oară viciul a fost clar identificat ca fiind de natură managerială, și nu estetică (sublinierea autorului)". Și descrierea acestei perioade continuă: "A doua etapă a Dramafestului a fost concursul de selecție a textelor, în care juriul era format nu din critici de teatru, ci din regizori și directori de teatre: cei câțiva care, la o primă abordare, s-au declarat interesați de proiect. Finalizat în noiembrie 1997, concursul a selectat câteva piese, care au fost incluse în repertoriile teatrelor participante la proiect^[1], iar montările au fost invitate, pe 23 aprilie 1998, la Festivalul Internațional Dramafest, unde și alte spectacole, străine, pe texte noi, mai puteau fi vizionate, toate acestea dublate de un colocviu internațional organizat împreună cu Open Society Institute, Consiliul Britanic, Ministerul Culturii, numit Producing New Writing - a Risk Worth Taking? și triplate de un atelier de lucru pe texte noi, condus de reprezentanți ai Teatrului Royal Court din Londra.

Cel mai reușit spectacol, pe piesa debutantei Andreea Vălean, Eu cînd vreau să fluier, fluier, regizat de Theodor Cristian Popescu, avea să cunoască, în pofida politicii de marketing mai mult decât păguboase a Teatrului Național din Târgu-Mureș, un destin spectacular, sfârșind, după un an, la Bonn, când, după ce deja trecuse pe-acolo Vlad Zografi, a reprezentat dramaturgia nouă românească la cel mai prestigios festival european de dramaturgie nouă: Bonner Biennale.

A doua ediție a festivalului nu a mai fost la fel de plină de energie ca cea dintâi, mai ales datorită proastei administrări a relațiilor interumane, dar teatrul Royal Court, invitat din nou la Dramafest, conduce a doua oară un atelier (de această dată, doar prezentări scenice ale textelor selecționate, timpul fiind mai scurt și nepermițând producerea lor efectivă), într-o a doua etapă de coagulare a unui proiect de prezentare a unei "Săptămâni de dramaturgie românească la Londra". Dar nici proiectul (deși sprijinit de Consiliul Britanic), nici intenția de a înființa un teatru de text nou în București, nu sunt agreate de Ministrul Culturii.

Dramafest a fost un proiect care s-a dezvoltat în folosul dramaturgilor români (Andreea Vălean, Saviana Stănescu, Ștefan Caraman, Dumitru Crudu, Adina Dabija, Teodora Herghelegiu, Petre Barbu, Radu Macrinici ș.a.), a dus un spectacol la Bonner Biennale, a publicat două antologii de texte și două numere de revistă conținând dezbateri teoretice, a strâns în jurul său personalități europene importante. Toate acestea, din bani europeni sau americani și din mici contribuții ale administrației locale."^[2]

(Fragment din Desprinderea de pluton. Underground Ariel 1999-2009, Editura Universității de Artă Teatrală, Târgu Mureș, 2009.)


Acest text face parte din volumul Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate, coordonat și prezentat de Liviu Malița, apărut în anul 2022 la Editura Presa Universitară Clujeană, volum care poate fi achiziționat de la libraria.ubbcluj.ro/produs/sa-nu-privesti-inapoi/.