Precedentul dramAcum

Grupul dramAcum generează un impuls pentru dezvoltarea și consolidarea întregului mediu independent al artelor performative. Coordonatele pe care se construiește o mișcare artistică alternativă și longevivă sunt solidaritatea și afinitatea, canalizate în generarea de inițiative și contexte.^[1]

În anul 2002, un grup de studenți la UNATC (Andreea Vălean, Gianina Cărbunariu, Radu Apostol și Alexandru Berceanu) formează dramAcum, sub coordonarea profesorului Nicolae Mandea. Ulterior, gruparea se deschide spre noi membri (Ana Mărgineanu, Maria Manolescu, Ștefan Peca, Adriana Zaharia). Ce își propun ei e împrospătarea mediului teatral din România, anacronic în raport cu sensibilitatea generației lor. Cu o energie angajată în critica mecanismelor sistemului teatral, dramAcum concepe proiecte care să exploreze prezentul imediat, realitățile sociale contemporane, în forme scenice novatoare. Diametral opuși emulației canonului performativ din România, dramAcum mizează pe reconfigurare.

Pentru o nouă dramaturgie

După cum punctează Nicolae Mandea^[2], conceptul definitoriu pentru dramAcum e construcția unei relații privilegiate între regizor și dramaturg. Pentru membrii grupării, inovarea se produce prin regândirea textului de teatru și producției de spectacol, iar proiectele pe care le derulează sunt momente-cheie în conturarea unor noi abordări ale procesului de lucru și al creației scenice.

Primele proiecte dramAcum sunt un concurs de dramaturgie tânără, inițiat în 2002, al cărui premiu e montarea textului câștigător de către unul dintre regizorii grupului, și un program de traduceri din dramaturgia contemporană. Cu această ocazie, se traduc în română dramaturgi nordici, balcanici, și din alte spații până atunci inaccesibile. Textele sunt foarte bine primite de către regizori din mai multe generații și devin suport pentru spectacole.

Concursul de dramaturgie are trei ediții și meritul incontestabil de a stimula dramaturgia tânără. La prima lui ediție (motto: "Ai o idee? Ți-o facem!"), sunt primite 115 texte, dintre care 16 sunt selectate. Spectacolele-lectură au loc la Teatrul ACT, partener important pentru vizibilitatea proiectului. La concursul dramAcum 2 (din 2005, cu motto-ul: "Trece-ți granița!"), sunt selectate 11 texte din 85, iar 5 dintre ele devin spectacole-lectură. dramAcum 3 (2006, moto: "Scrie ce vezi!") aduce o modificare de strategie - textele dramatice selectate sunt lucrate colaborativ pentru a se ajunge la versiunea finală, în varianta prezentată la spectacolul-lectură. Cei 5 regizori ai grupului (Radu Apostol, Alexandru Berceanu, Gianina Cărbunariu, Ana Mărgineanu și Andreea Vălean) lucrează împreună cu dramaturgii la adaptarea / rescrierea textelor, sprijiniți, în acest proces, printr-un grant.

Anii în care au loc concursul de dramaturgie și programul de traduceri sunt o perioadă fundamentală pentru stimularea potențialului de scriere autohton, pentru racordarea la o scriitură cu care generația dramAcum rezonează, dar și pentru crearea unui punct de întâlnire între texte și regizori. Impactul activității dramAcum e recunoscut de breaslă în 2004, când grupul primește, la Gala UNITER, Premiul Criticii, acordat de AICT - Secția Română.

Textul-manifest

Stop the Tempo este textul dramatic asumat, în comunicatul de presă al concursului dramAcum 3, ca manifestul implicit al grupului. Semnată de Gianina Cărbunariu, cea care o și montează la Green Hours, în 2003, piesa circulă, e tradusă și montată în mai multe spații europene. Textul contribuie într-o măsură semnificativă la crearea unor legături între mediul teatral românesc și cel internațional și la creșterea interesului Occidentului pentru creația teatrală din România.

Cele trei personaje preiau numele actorilor care îi interpretează, gest care anulează distanța dintre realitate și scenă (ficțiune). Autoarea motivează decizia prin inspirația venită dinspre problemele și experiențele celor trei actori pentru care a scris textul. Numele au rolul de a individualiza vocile personajelor, ceea ce explică senzația de sensibilitate comună, situațională și generațională, divizată în 3, cu rol de manifest. Textul citează poeme de Marius Ianuș, poet douămiist, autor, printre altele, al Manifestului anarhist, revendicându-și deci o poziție contestatară.

Acțiunea dramatică propriu-zisă este prelungirea unei stări de derivă, a unei post-apocalipse senzoriale, în care se produce o breșă între societate și membrii ei critici, ipostaziați de personaje. Paula, Maria, Rolando sunt tineri blocați în mecanismul tarat al capitalismului consumerist, în căutare de relații autentice, sub presiunea de a fi cool. Se intersectează întâmplător într-un club, fac un accident de mașină, se caută instinctiv. Drive-ul lor nu e sexualitatea, ci o formă de recunoaștere și regăsire în deconectare. De aici începe programul lor comun - debranșarea curentului în cluburi și centre comerciale, o tentativă de întrerupere a ritmului inerțial care le dă sens, comuniune, adrenalină. Stop the tempo ca reacție la Push the tempo - presiunea socială, familială, de a produce și consuma într-un loop perfect ermetic, infinit.

Tipul de personaje și situații ale textului anunță interesul programatic al Gianinei Cărbunariu pentru problematicile moralității, neaderenței, individualității, justiției, abordate în spectacolele ulterioare (pot fi menționate, selectiv: X mm din Y km, Tipografic majuscul și Oameni obișnuiți), construite în jurul dizidenților și al avertizorilor de integritate.

Stop the tempo are calitatea unui manifest prin spiritul reformator transferat personajelor - inadecvate, neadaptate, refractare, critice față de un sistem inerțial, incapabil de (auto)chestionare. Textul se întâlnește cu piesele selectate în cadrul concursurilor de dramaturgie pe teritoriul comun al raportării critice la prezentul imediat, al extragerii de tipologii sociale nou formate, care plutesc în deriva sălbatică a tranziției, a disoluției progresive a celulelor sociale, care lasă individul dezgolit, vulnerabil.

Proiecte de grup, proiecte individuale

Ca grup, dramAcum a contribuit, alături de Iulia Popovici și Adriana Zaharia, la crearea Teatrului Desant, un spațiu destinat prioritar tinerilor emergenți, care, însă, are o durată de viață foarte scurtă. Aici se coagulează proiectele Tanga Project și Ofensiva Generozității (O2G), grupuri de artiști orientate spre teatrul comunitar și implicarea socială.

După perioada anilor 2000, de promovare asiduă a proiectelor de grup, membrii dramAcum își dezvoltă progresiv carierele artistice individuale și cunosc notorietatea (pe plan național și internațional).

În 2011, o parte a membrilor dramAcum lucrează la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, la Roșia Montană pe linie fizică și politică, pe tema controversată a exploatărilor miniere din Apuseni. Programarea și promovarea spectacolului devin sursa unor insatisfacții pentru echipa dramAcum, și duc la un schimb de scrisori deschise între aceștia și Gábor Tompa, directorul instituției^[3].

Tipografic Majuscul, spectacolul Gianinei Cărbunariu coprodus de dramAcum și Festivalul Internațional de Teatru de la Nitra, Slovacia în parteneriat cu Teatrul Odeon, e un model de producție artistică frecventă în alte spații teatrale, dar aproape inexistentă în România.

Pentru Alexandru Berceanu și Andreea Vălean (intervievați cu ocazia scrierii acestui text) practicile de dezvoltare a textului dramatic - documentarea în echipă, folosirea interviului - și relația creativă dintre rolurile echipei artistice din proiectele dramAcum au o contribuție semnificativă în cariera lor ulterioară, fie că e vorba de teatru, film sau pedagogie.

Alexandru Berceanu inițiază, în 2014, proiectul dramAcum de teatru devised Interfața, în care își asumă rolul de dramaturg. Construit în jurul temei discriminării radicale, spectacolul folosește tehnologia pentru generarea sunetului în timp real, pe baza activității EEG conjugate a unui spectator și actor. Privind prin piele e un alt proiect dramAcum, în care textul e scris de el în colaborare cu dramaturga Aysil Akserhili și montat la Istanbul (de Andreea Vălean) și București (de Alexandru Berceanu). Temele acestor proiecte (identitatea și discriminarea, stigmatizarea pe baze identitare) sunt explorate ulterior în documentarul VR Atinge și în spectacolul București 41, despre pogromul din București. Romanul supraviețuitorului Felix Aderca stă la baza spectacolului 1916, montat de Berceanu la Teatrul Evreiesc.

Radu Apostol este unul dintre membrii fondatori, în 2015, ai Centrului Replika pentru Teatru Educațional, spațiu independent care s-a impus ca producător de spectacole dedicate mai ales publicului tânăr. Centrul Replika abordează teme sociale, arta participativă, iar una dintre mizele majore e păstrarea accesului gratuit al publicului la evenimentele spațiului.

După o serie de spectacole coproduse cu instituții străine de artele spectacolului, integrate în circuitul internațional, Gianina Cărbunariu își asumă, în 2017, când devine directoarea Teatrului Tineretului Piatra-Neamț, rolul producătorului de spectacol într-o instituție de stat.

Final deschis

Asociația dramAcum încă are activitate și dezvoltă proiecte, având în pregătire un program de rezidențe pentru persoanele nevăzătoare.

Ce e preluat în practica actuală a artelor performative din activitatea grupului e relația privilegiată regizor-dramaturg în dezvoltarea textului de spectacol, proces de lucru cultivat în mediul independent. Importantă e și figura regizorului-dramaturg, a autorului de spectacol, care dezvoltă un concept pe cele două planuri ale textului și regiei, rol asumat frecvent de Gianina Cărbunariu.

Nu în ultimul rând, filosofia lui aici și acum, orientarea spre un tip de expresie (de la limbaj la convenție scenică) extrem contemporană e nucleul demersului dramAcum, comun pentru grupările independente formate după 2010. Evoluția mediului independent al artelor performative din ultimii 10 ani trimite la portofoliul consistent și ambițios al dramAcum, al cărui program, construit pe gândire critică, proiectează actul de creație ca instrument de reflecție și schimbare socială.
Acest text face parte din volumul Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate, coordonat și prezentat de Liviu Malița, apărut în anul 2022 la Editura Presa Universitară Clujeană, volum care poate fi achiziționat de la libraria.ubbcluj.ro/produs/sa-nu-privesti-inapoi/.