Nu mai au tinerii respect - Tarot

Citiți un fragment din această carte aici.


Cameramanul de la Dobrogea TV ridică cinci degete și le coboară pe rând. Când ajunge la zero, reporterul din fața lui, un tânăr slab, cu păr nisipiu, începe să turuie:
- Bună ziua, doamnelor și domnilor! Suntem în cartierul Faleză Nord din Constanța, acolo unde, în urmă cu puțin timp, a izbucnit un conflict spontan. Puteți vedea în spatele meu mai mulți cetățeni care pichetează sediul unei asociații de bloc. Din informațiile noastre, se pare că administratorul ar fi sustras bani din fondul locatarilor. Mă voi apropia acum și voi solicita câteva reacții.

Tânărul se îndreaptă spre grupul de protestatari, care pare să fie alcătuit din persoane vârstnice, majoritatea femei. Una dintre ele, scundă și îndesată, cu capul învelit într-un batic verde, lovește cu pumnii ușa metalică pe care scrie "Asociație de locatari". Când și când, pensionarii strigă: "Să-ți fie rușine!" sau "Ieși afară!",cu voci obosite, fără să încerce măcar să se sincronizeze.
- Bună ziua! La cine strigați așa? La cine strigați, doamnă?

Femeia apelată își aranjează repede pălăria și-și trece limba peste buzele rujate. Se apropie prudentă de microfon.
- Bună ziua! Sunteți de la televizor?
- Da, de la Dobrogea TV. Cine e înăuntru?
- Cine să fie? Administratoarea. Crede că poate să scape. Nici vorbă, noi nu plecăm nicăieri. Am chemat și poliția.
- Despre ce sumă-i vorba?
- Ce sumă? repetă femeia, confuză.
- Cât a furat din banii dumneavoastră?
- Din banii mei? I-auziți, domnilor! Asta-i și hoață. Să-ți fie rușine, strigă spre ușa metalică. Ieși afară, ordinaro!
- Cum, dom'le, se bagă în vorbă un bătrânel peltic, asta ne-a furat din banii de-acoperiș? Bă, 'tu-o-n gură! Cinci pensii am dat, să se facă mansardă, că ne plouă-n veceu, dom'le. Stau pe budă și-mi curge apă-n cap.
- Păi nu de-asta sunteți aici?
- Ce? Nu, dom'le, eu am venit c-a fost treaba cu cartea. Dacă știam de bani, păi puneam dracului mâna pe toporișcă.
- Care carte?
- Asta să vă zică doamna Lefter, că dânsa ne-a strâns aici pe toți.

Femeia cu batic verde pare că de-abia aștepta invitația. Ochii îi sclipesc ca niște girofaruri. Câteva șuvițe de păr cenușiu i s-au lipit de fruntea roșie. Coboară singura treaptă din fața ușii asociației și se apropie de reporter.
- Să iasă afară! zice ea, cu voce puternică. Să vină să ne dea socoteală, că suntem oameni bătrâni. Stăm aici din șapteș' opt, de când s-a ridicat blocul.
- Doamna Lefter, să-nțeleg. Spuneți-ne și nouă care-i problema, vă rog.
- Domnu' reporter, problema e că, după ce-a renunțat doamna Atanasiu la asociație, ne-am trezit cu bezmetica asta pe cap, care-a batjocorit întâlnirile noastre de lectură. Doamna Atanasiu ne citea în fiecare vineri. Avea o voce de aur, ce să vă spun. Mătase, nu alta. Eram ca două surori.
- Ce vă citea, doamnă?
- Cărți, romane. Veneam cu nepoții, cu părinții. Am dus-o pe mama până la nouăzeci de ani. Veneau și oamenii de pe stradă s-asculte. Era tradiția noastră de vineri seara. Tradiția de la blocul B5.
- Și noua administratoră nu mai e de acord cu ea?
- Ba e, dar ne ia de proști, domnu' reporter. Doamna Atanasiu ne citea din clasici. Păi țara asta a avut o groază de valori. Alecsandri, Ispirescu, Agârbiceanu...
- Cuza, rostește bătrânelul peltic, la care toți protestatarii înclină capetele.
- Cuza, da, Rebreanu, Vadim Tudor, continuă doamna Lefter. Și țoapa asta? Ce ne citește? Modernisme? Niște neica nimeni, toți, vă dau cuvântul de onoare. Întâi Tudor Manea, un puștan. Apoi Dumitru nu-mai-știu cum, ceva c-un băiat care cade de la etaj. Și altul, Brăileanu. Auzi, titlu de carte, Picioare de nufăr. Păi unde s-a pomenit nufăr cu picioare, domnule reporter? Mai mare râsul.
- Eu nici n-am auzit de-așa ceva.
- Vedeți? Își bate joc de noi. Dar ultima carte a umplut paharul. Mi-e și jenă să vă zic despre ea.
- Ce carte, cum se cheamă?
- Tarot. Eu am crezut că-i cu vreo ghicitoare din aia, c-am avut și noi una-n bloc. Stătea la patru, unde stă acum familia Predoi. Citea în cărți și-n cafea, foarte simțită femeie. Prevedea tot ce-o să se-ntâmple, domnule reporter. A murit acum vreo cinci ani.
- A căzut mobila de bucătărie peste dânsa, zice doamna cu pălărie. Ghinion, s-a rupt un șurub.
- Da, săraca. Ce rău mi-a părut, zice doamna Lefter cu glas slab, înainte să prindă iarăși elan. În orice caz, o mizerie de carte. Să-mi crape obrazul de rușine.
- De ce, doamnă?
- Mai întâi, limbajul. Ca la ușa cortului. Mai rău. Eu îs femeie bătrână, dar n-am auzit în viața vieților mele asemenea porcării.
- E scrisă vulgar, spuneți...
- Ceva de speriat. Nu dădea bine pagina, că urmăream tot ce citește nesimțita, și pac. Aia a mea, aia a mea, zicea scriitorul, unu', Buzea. Eu puneam repede degetul pe foaie, să nu văd, dar tot mă pălea peste urechi.
- Ce vă pălea?
- Aia a lu' Buzea, mă scuzați. Păi așa se scrie în ziua de azi, domnule reporter? Aveam și noi un băiat pe scară, compunea poezii, o dată nu l-am auzit să-njure. Era ca o floare.
- E la pușcărie acum, zice bătrânelul. A bătut-o pe nevastă-sa de i-a rupt mâinile.
- Asta-i altă treabă, se răstește doamna Lefter. Eu spun doar că nu l-am auzit să vorbească urât, cum se scrie-n cartea asta. Cine înjură așa, domnule reporter?

În acel moment, trei bărbați de vreo treizeci-patruzeci de ani ies din casa scării, încărcați cu ceea ce pare a fi echipament pentru picnic. Scăunele, masă, grătar, ladă frigorifică.
- Benone, ai luat micii-n pula mea?
- Luat, boss.
- Hai, că mi-e foame de mă cac pe mine. Băi, da' ce-i aici? Sfatul bătrânilor?
- Enescule, ai grijă cum vorbești, că te zic lu' taică-tu', se repede doamna Lefter. E venită și televiziunea.
- Zi-mă, tanti Lefter! Vezi, c-abia te-așteaptă. E-n baie, se tunde la ouă.
- Neobrăzatule!
- Eu sunt neobrăzat c-ați blocat perimetrul pentru grătar? Migrați cu toții un pic la stânga, vă rog, că Benone abia așteaptă să încingă o ceafă de porc. Așa-i, Benone?
- Așa-i, boss.
- Mie să nu-mi faceți foc aicia, că-mi afumați petuniile. Uitați, domnule reporter care-i influența la cărțile astea. Nu mai au tinerii respect.
- Care cărți, frățioare? face bărbatul spre omul cu microfonul, lăsând să-i cadă lada frigorifică din mână. Să nu-mi spui că ăsta-i un cerc literar.

Își aranjează șezlongul cu spatele spre grup și fața spre mare, deși plaja nu se vede din cauza vilelor construite în apropierea blocului. Scoate o bere din ladă. Se așază în șezlong. Desface berea.
- Tarot de Mihai Buzea, nu știu dac-ați citit-o.
- Am citit-o, zice Enescu, între două guri de bere. Genială carte. Ge-ni-a-lă.
- De la cartea asta a pornit scandalul. Dânșii au blocat-o pe doamna administrator în birou. Cică-i vulgară și-așa mai departe.Văd c-aveți altă opinie.
- Așa? Bravo, tati, aruncă Enescu peste umăr, fără să se întoarcă spre protestatari. După ce că vă citește femeia benevol, în fiecare vineri, o băgați și-n ședință, gloabelor. Plecați, dracului, acasă!
- I-auzi!, se răstește doamna Lefter. Că vrei dumneata, tinere? Lasă, să vină poliția, să citească și domnii ofițeri din cartea asta genială. Niște golani care beau într-una Jupitere. Niște bețivi, niște vagabonzi, asta-i toată cartea.
- Da' măcar nu scurg sticlele de țuică, cum ai făcut matale la pomană la cuscru' Gică. Nici n-apucase bine să plece părintele. Mai mare jena.
- Ce-ai zis? Nu mânca căcat.
- Hai, tanti Lefter, că te-a văzut tot blocul.
- Mă, băiete, ție ți s-a urât cu binele?

Enescu îi face cu ochiul reporterului, văzându-și mai departe de bere.
- Așa, frățioare, întrebai despre carte. Păi Buzea-i un maestru...
- Un nemernic, țipă doamna Lefter. Un codoș, un alcoolic, un desfrânat care salivează la femeile altora. O satană, asta e.
- Doamnă, vă rog, zice reporterul. Hai să-l ascultăm și pe domnul Enescu, să vedem ce-are și dânsul de zis.
- Așadar, continuă tânărul tolănit în șezlong, asta mi-aduce aminte de-o povestire pe care am citit-o acum vreo douăj' de ani. Despre un puști care sugea sentimentele din oameni. Ei, Buzea ăsta suge poveștile din oameni, frățioare. Trecutul lor, copilăria, evoluția, momentele transformative. Îi depănușează, îi curăță de coajă, apoi trece totul prin sinele propriu și scrie. Alea nu mai sunt pagini de carte. Sunt piei jupuite de pe oameni.
- Adică...
- Lasă-mă să termin! De-asta și cartea-ți vibrează-n mâini, că-i vie, ca un banc de pești care se zbenguie la suprafața apei. Ăsta-i stilul lui Buzea. Se zbenguie, sare, desenează floricele, numai că-n adâncuri se mișcă niște forme. Le vezi? Tu nu le vezi, dar el le vede, că el vede tot, ca un far, și formele alea întunecate tind să-nghită desenul. Alea-s secretele, frățioare, plutind în adâncuri. Alea-s...
- Un căcat! se-aude o voce pițigăiată.

Toți se întorc spre posesoarea vocii, chiar și Benone, care abandonează pentru câteva secunde plasarea micilor pe grătarul metalic sub care mocnește deja mangalul. Doamna cu pălărie e roșie la față ca un rac și bărbia îi tremură ușor.
- Scuzați-mă, zice ea, dar prea se face din țânțar armăsar. Eu n-am înțeles nimic din cartea aceea. Mă bucurasem la început că-i despre românii din diaspora, că o să aflăm ceva despre cum trăiesc ei, dar e-o harababură de oameni, care mai de care mai dubioși. Un maestru nu vomită la căldare și nu profanează statuile din cimitir. Vreți să știți cum e cartea? Anostă. Ieri am dat de mâncare la un pescăruș. A luat cu ciocul o fărâmă de pâine. A fost ceva de zece ori mai captivant decât ce ne-a citit administratoarea noastră din Tarot.
- Aha, face Enescu netulburat. Deci matale hrănești pescărușii ca să ni se cace-n cap. Ia să-ți dau un burete, să te duci să-mi speli mașina. Așa-i, Benone?
- Așa-i, boss.
- Dacă te-ar auzi doamna Atanasiu, Enescule, ți-ar zice vreo două de să-ți muști limba, spune doamna Lefter cu dojană în glas.
- Sunt convins, aprobă Enescu peste umăr. Mai ales c-are dantură nouă tanti Atanasiu, pusă la arabi, cu banii Asociației.

Dintr-o dată, se lasă liniștea peste întreaga adunare. Numai grăsimea de la micii lui Benone sfârâie și, din când în când, un pescăruș - dintre cei atrași de mirosul de carne arsă - gâgâie, dându-și capul pe spate.
- Banii de-acoperiș, dom'le? îngaimă peltic bătrânelul căruia îi curgea apa în cap când stătea pe veceu.
- Asta nu știu, zice Enescu. Să vă povestească doamna Lefter, că ele erau ca două surori, ea cu tanti Atanasiu.

Priviri neliniștite o țintuiesc pe femeia cu batic verde care, pentru prima dată, pare înmărmurită.
- De unde...
- De unde știu? Ei, vezi, asta-i treaba cu secretele. Avea dreptate Buzea, mânca-i-aș eu pana lui.

În timp ce o furtună se iscă în grupul foștilor protestatari, îngroziți acum mai degrabă de perspectiva de-a le ploua în casă, decât de efectele nocive ale unui roman, tânărul cu păr nisipiu se uită lung la cameraman, nehotărât dacă să pună sau nu capăt reportajului.
- O bere, frățioare? E bună, belgiană. Jupiler.
- Mersi! Dă din cap reporterul, cu ochi pofticioși, lăsând jos microfonul și desfăcând capacul cutiei. Dar totuși, despre ce dracului e cartea aia?
- Vrei să-ți zic un secret, frățioare? șoptește Enescu complice. Dacă chiar vrei să afli despre ce-i vorba într-o carte, atunci citește-o, în pula mea. Asta dacă-i faci față. Deși eu zic că nu-i faci. Am dreptate, Benone?
- Ai, boss. Tu întotdeauna ai dreptate.

Citiți un fragment din Tarot aici.