Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această temă au fost: "Pe baza fotografiei alb-negru de mai jos, imaginați o poveste."
Mângâiere
Gabriela Marinescu
Dragă mamă,
Sper că scrisoarea mea te găsește mai bine decât erai acum o lună, când te-am vizitat. Ești mereu în rugăciunile mele.
Eu sunt bine. Oamenii de aici din sat sunt din ce în ce mai drăguți cu noi. Azi a venit cineva de la o televiziune să facă un reportaj despre sătucul nostru. Îți dai seama ce zarvă a iscat? L-au adus și la căsuța mea umilă, cum aș putea să-i spun altfel, dar nu mă plâng, mulțumesc Domnului că avem acoperiș deasupra capului, lemne să punem pe foc, avem și de încălzit și de făcut mâncare.
Mioara, draga mea soție, deși o văd că-i este greu, mă încurajează cu zâmbetul ei, mereu are o vorbă bună pentru oricine îi iese în cale.
L-am rugat pe tata să vină să stea o perioadă cu noi, să o mai descurce cu treburile gospodăriei. Eu fiind mai tot timpul plecat prin sat cu treburi preoțești, nu are bază în mine. Căsuța în care stăm a fost chiar a preotului care a slujit înaintea mea. Preoteasa i-a murit cu mulți ani înainte și de dorul ei sau de bătrânețe, a lăsat totul în paragină. Tata s-a apucat de reparat pe ici, pe colo, să putem sta cât de cât până la vară, când oamenii din sat au zis că ne dau o mână de ajutor. Sunt sigur că dacă ai fi putut, l-ai fi trimis chiar matale la noi.
Dar uite că m-am luat cu vorba și am uitat să-ți vorbesc de toți oamenii din grup. Domnul fotograf ne-a zis să ne apropiem cât mai mult ca să ne cuprindă pe toți.
Țârcovnicul, la început, a zis că nu stă, că e prea bătrîn și urât.
- Io nu dau cușma jos din cap nici mort, a zis el.
Tata, care îi arăta micuțului meu unde să privească la cameră, îl ținea pe țârcovnic de palton, să fie sigur că nu se întoarce și-o ia la fugă.
În spatele meu sunt Nea Gică și fiul lui, Ionel. Oameni pricepuți și buni la toate. Cu ei m-am înțeles să reparăm și casa parohială, și biserica. Sper să primesc bani de la patriarhie, că pe aici oamenii nu sunt prea avuți. Unii au vite, alții pun câte ceva în grădină. Fac schimb între ei de produse. Ionel a lucrat în Germania în construcții, dar când a căzut o schelă peste el, n-a mai putut sta acolo. S-a întors acasă și s-a apucat de crescut rațe leșești. Are deja clienții lui de la oraș. Mai duce brânză, că are și două vaci.
Lângă mine e Tanti Saveta, nevasta lui Nea Gică, în spate, nu se vede ea prea bine, e sora ei, Tanti Tanța. Nea Gică seamănă mult cu unchiul Vasile, fratele matale; și la înfățișare, și la apucături. Într-o zi ieșea din pătulul nostru, chicotind cu o femeie despre care ai înțeles deja că nu era nevasta dumnealui. Când l-am apostrofat, a zis șăgalnic "ce să fac părinte, ochii văd, inima cere". Mă rog să nu sfârșească în șanț sub copitele calului din cauza băuturii, ca unchiul. Nu vreau să te necăjesc, asta-i viața.
Nu te mira că le știu după nume, deși suntem de puțin timp aici. Cât le vezi de mici de statură, așa gură mare au. Stau la o aruncătură de băț de noi și nu știu cum fac, dar cum ajung acasă, le prind prin curte. Vorba vine curte, că nu avem gard, din uliță, dacă ai veni la mine, ai intra direct în casă. Așa vin și ele, nu pleacă bine una, că vine ailaltă. În fiecare zi ne aduc lapte proaspăt, ouă, brânză, bulion, ce pot și ele.
Dar o să facem și gardul, a zis Nea Gică, că nu ne lasă el așa. Mamă, oamenii ăștia chiar vor ca eu cu Mioara și Alexuțu nostru să rămânem lângă ei.
Sunt oameni harnici și țin de biserică (poate tocmai de aceea). Sunt prezenți în fiecare duminică la slujbă, au grijă să aducă și copiii.
Când a apărut omul cu aparatul, eu abia ce-mi pusesem epitrahilul pe mine. Sosiseră și feciorii îmbrăcați în stiharele albe. Ne pregăteam să mergem să împărtășim o bătrână în celălalt capăt al satului. Dar dacă omul ne-a rugat să facem poză, am mai întârziat olecuță.
Am uitat să-ți zic de Mircea, mă bucur că a stat și el cu noi. E mare năzdrăvan! S-a obișnuit în familie, e toată ziua lipit de poalele Mioarei, de zici că-i maică-sa. La toamnă îl ducem aici la grădiniță, până atunci sper să terminăm și cu actele de adopție. Tare greu merge la noi cu înfierea. Dacă mie, că sunt preot, îmi tot sucesc actele, dar un om simplu, care nu are atâtea relații, cum s-o descurca? Eu iar aduc slavă Domnului că am reușit să aduc copilul la noi în familie.
Aș mai avea de povestit, dar mă gândesc să nu te obosesc prea tare.
Te iubesc, mamă, toți te iubim, te purtăm în suflet.
Domnul să te ocrotească.
PS: Doamna asistentă, vă mulțumesc mult că aveți grijă de mama, mă rog să rămâneți sănătoasă și în putere. Am vorbit cu domnul doctor, mi-a spus și am înțeles acum că este puțin probabil ca boala Alzheimer să se vindece. Dar că scrisorile pe care le scriu și i le citiți e posibil să-i facă bine. Când mi-ați spus că se tot uită la fotografia în care sunt eu la absolvire și îmi mângâie chipul, m-am gândit să vă trimit și una mai nouă, poate o ajută să vadă că sunt bine și iubit de oamenii din jurul meu.
Tata va veni și el săptămâna viitoare, cu alte haine. Mă gândesc că după ce reparăm casa și construim o baie, să o aducem și pe mama să stea cu noi. Până atunci, știu că la căminul dumneavoastră îi este mai bine.
Mulțumesc încă o dată. Domnul să vă aibă în pază.
Preot Alexandru Popescu