Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această temă au fost: "Pe baza fotografiei alb-negru de mai jos, imaginați o poveste."
Popa prinde pește
Codruța Ene
- Hai lângă mine, vreau să-ți arăt ceva. E singura poză cu el pe care o am. Am ținut-o ascunsă până acum... din precauție.
Scot dintr-o carte poza și i-o arăt.
- Ce-i vechitura asta? Te-ai convertit? Ești ortodox acum? Ptiu, drace, să nu te recunosc!
- Lasă bășcălia și ascultă-mă. În ziua în care e făcută poza eu eram acasă la ai mei, stăteam cu porțile deschise și așteptam. Făcusem cerc în bătătură de când tot așteptam, fumând în neștire, cum îi stă bine oricărui bun și răbdător creștin.
- Tu răbdător? Tu... creștin? Fugi de-aici!
- Așa... mi se lungiseră urechile de foame. Dar într-un final, nu de prea departe, se aude: Chiraleisa! Chiraleisaaaaa! Strigau pe rând antemergătorii cu sfeșnice, amărâții ăștia pițigăiați cu pelerine pe ei, portavocile umane, anticipând pogorârea înaltei fețe bisericești înarmate cu un mănunchi de busuioc, gata să ne slobozească fix în moalele capului și să ne curețe de cele rele. Venea popa cu botezul, frate-meu, adică. Hop și el să predice la el acasă, nu știa că aici nu prea și-a dibuit publicul. Tocmai pe mine își găsise să mă mântuiască de gărgăuni, știa că îmi merge mintea numai la prostii. Pe când eu... eu râdeam mereu de pămpălăul de frate-meu că s-a făcut popă. Popă auzi, ăsta care nici barbă n-a fost în stare să-și crească... râdeam așa, de-al dracu', recunosc, din invidie... el a fost mereu ăl mai deștept. Lui nu-i lipsea nimic: casă, masă, nevastă frumoasă și... babele care îl urmau ciorchine și se înghesuiau să-i pupe mâna de parcă era a doua venire. Pe când eu... eu tot sărăcan eram, încă trăind acasă la ai mei, încă furându-i chiștoacele lu' ăl-bătrân. Bo-botezat sau nu, eu tot la Chira, fata lisă a văcarului, visam cu ochii deschiși. Pe scurt, făceam umbră pământului degeaba. Eu eram ăl mai mare.
- Nici nu mi-ai spus că ai avut un frate, n-am știut nimic... de ce...
Îl întrerup cu un cântecel:
- Doamne miluiește, Doamne miluiește, popa prinde pește! Da' de unde? Că popa ăsta al meu nici pește nu era în stare să prindă, că îi era milă de ei și le dădea drumul. După ce eu stătusem în soare ca un tâmpit să îi prind și după ce săpasem de bezmetic după râme cu orele... aveam chef să-l omor, Doamne iartă-mă! Și tot așa îi cântam la urechi despre popi și pești când ne trăgea în poză nevastă-sa.. Încercam să îl fac să râdă și să îi stric poza. Nimic, sutană de piatră. Și mândru nevoie-mare de noi toți, dar mai ales de boțul ăla cu ochi de i l-o zămislit preoteasa. Ăla micu', de-l ține bunică-sa în brațe și bunică-su încearcă să-l facă să uite de îmbufnare și să se uite și el ca toată lumea la aparat. Ei bine... boțul ăla cu ochi ești tu, Tudor.
- Poftim!? Adică tu nu ești...
- Liniștește-te, ascultă-mă... dacă era după el, frate-meu n-ar fi lăsat un copil orfan, se îngrijea până și de băieții ăia de pripas de-i ținea pe lângă biserică. A vrut el să fie drept, mai ortodox decât Teoctistu'... eu n-am fost nici ortho nici dox... m-am îndoit cum mi s-a spus să mă îndoi, de nu mai am os în spinare să nu fie sluțit la cât de pravoslavnic am fost. Am vrut să trăiesc... mai mult decât să fiu numărat printre cei drepți, aliniat cuminte între 4 pereți... între 4 scânduri. Nu te pripi să mă judeci... că-i iei serviciu' lu' Ăl-de-sus. Am făcut tot ce am putut ca să trăiesc... și ca să trăiești. Ți-am ascuns adevărul, am zis că ești al meu, și că mama ți-a murit la naștere, doar ca să te salvez, să poți să ai o viață, o situație, să mergi la facultate, că altfel nu te primeau, dacă știau al cui ești. Ai fi suferit, la cât de studios ești, leit taică-tu, vezi bine că mie nu mi-ai semănat deloc. Și... ca să nu te împovărez.
- Adică tu... tu nu ești tatăl meu... iar tatăl meu e mo...
- Fiule, te rog, ascultă-mă, lasă-mă să termin... liniștea în care ne duceam zilele s-a curmat când a venit decizia colectivizării. Popa nu era prost, colectivizarea avantaja putorile. El înțelegea că pentru cei mai muncitori, să-și dea pământul plătit cu sânge de bună voie și pe degeaba e un târg prost. Și i-a mai și îndrumat pe mulți alții să se opună. Cât era el de mare popă iubit de toată muierimea satului... a fost, el și alți fruntași din sat, săltat cu patrafir cu tot și trimis la Canal. Cu firea lui, sigur și-a dat și ultimul coltuc să nu moară altul de foame. Măcar de l-ar fi trecut ăștia în calendar cu roșu... a murit neștiut și fără rost, printre alte suflete chinuite, roase de friguri și de foame. N-am mai prins de veste nimic despre soarta lui. Nici acum nu știm unde i se odihnesc oasele. Eu am scăpat... de lichea ce eram. Satul ardea și eu pufăiam ciubucuri liniștit, fără să-mi pese de ce are să urmeze. Oportunist, am cam văzut eu încotro se îndrepta balanța și m-am făcut frate și cu dracu'. M-am făcut membru de partid. Dar îți jur că n-am știut ce avea să se întâmple. Că nu l-aș mai fi lăsat pe prostovanu' ăla încădelnițat să facă pe eroul. Din nevastă-sa, preoteasa, mama ta, năruită de durere, n-a mai rămas decât o umbră după ce l-au luat pe bărbac-su'. Umbla cu mințile rătăcite tot căutându-l... până când într-o zi s-a dus la râu, crezând, poate, că apa o să o ducă spre el. Într-un fel, a și dus-o. Au găsit-o, purtată de ape până în satul din vale.
- Și cum te aștepți să...
- Nu mă aștept să înțelegi, nici măcar să mă ierți. Nu pentru asta îți vorbesc. Ci doar pentru că simt că nu mai am mult. Nu mai am mult de trăit, fiule.
- Și ți-ai propus să mă iei și pe mine cu tine? Vrei să mă...
- Vreau să taci puțin. După privatizarea cooperativei m-am îmbogățit din comerțul cu cereale. Asta e sursa averii pe care ți-o las, fiule. Mare afacerist, știu... nu te gândi că nu e lucru curat, că este! S-a plătit cu sânge. Și e dreptul tău. Nu te strâmba, e singura revanșă pe care le-am putut-o smulge nemernicilor care mi-au furat viața, care m-au lipsit pe mine de un frate, pe un sat întreg de căpătâi, iar pe tine de un tată bun. Ce n-aș da ca să-l mai văd o dată și să-i mai cânt, să-l necăjesc ca atunci când eram mici... popa prinde pește! Și să-l mai aud o dată râzând. Îl aștept mai ceva ca pe a doua venire... știu că e târziu acum, știu că am fost laș atunci, când l-au luat, laș tot timpul ăsta cât ți-am ascuns taina asta urâtă, am zăbovit prea mult. Dar vezi tu, cinstea care nu i-a lipsit lui frate-meu, mie mi-a cam lipsit. Știu că n-am fost eu mare călăuză pentru tine, de-aia tare aș fi vrut să îl cunoști... am vrut să știi adevărul, acum că sunt aproape să mă duc să mă întâlnesc cu el din nou. Și mi-e mai teamă de judecata lui decât de a sfântului Petru. Pentru tine, fii fără grijă, sigur a pus o vorbă bună, sus, la intrare. Tare îi mai erai drag. Dar de la Dumnezeu, așa-ți spunea când te ridica în brațe. Așa cum ai fost și pentru mine, copile. Iartă-mă, când oi putea, dar acum lasă-mă să mă duc, mai am o datorie: să-l învăț pe bicisnicul ăla mic să pescuiască.