Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această temă au fost: "Pe baza fotografiei alb-negru de mai jos, imaginați o poveste."
Unde naiba-i popa?
Dragoș Marcean
- Unde naiba-i popa?! zise Eugenia, din bucătăria pregătită de întâmpinarea Bobotezei.
- De unde vrei să știu eu, femeie? spuse Calistrat care stătea tolănit pe canapea, ca o mâță lângă sobă.
- Știam traseul lui popa Gheorghe ca în palmă. Dar cu feciorul ăsta nou, Doamne iartă-mă că-s ca o curcă beată.
Femeia se învârtea agitată în jurul mesei. Mai aranja platoul cu cele cinci tipuri diferite de prăjituri pe care le pregătiseră ea, maică-sa și mătușa, rotea paharele de țuică spre a fi cu modelul porumbelului spre ușă, mai potrivea un milieu, mai dădea praful invizibil de pe mobilă...
Calistrat privea în gol, ocazional mai aruncând un ochi către masa din bucătărie. Stomacul începu să-i mârâie.
- Femeie, când mâncăm și noi? E trecut de unu.
Atât i-a trebuit.
- Ce mâncare, mă! Vrei să întind amu' masa și taman când bagi sarmaua-n gură să pice popa-n ușă? Mă fac de mândră minune în fața lui și-o să mi se ducă vorba-n sat. Și așa o să-mi aud ocări că-l primesc de Sfânta Bobotează cu scutece pe frânghie la uscat. Ia, mișcă-ți curu' la poartă și stai cu ochii și urechile ciulite după popă! Vezi dacă l-o arestat Afrasinei și pe ăsta și-l întreabă despre versete din Biblie, de parcă a vrea să dea la teologie.
Cu entuziasmul unui ocnaș, Calistrat se ridică, își trase pe el paltonul și se duse la poartă să stea de pază.
Eugenia bătea din picior și-și curăța praful invizibil de pe umerii iei cusute de maică-sa. Se uită la ceas. Unu și douăzeci. Fiecare trecere a secundarului simțea că-i face tensiunea să crească.
Unde-o fi preotul ăsta? Era prima Bobotează de când popa Gheorghe s-a retras, iar ea voia să facă o impresie bună de gospodină desăvârșită ce era. Doar de-ar veni o dată. Prăjiturile și țuica erau pregătite, casa era lună și bec.
POC! Se auzi din dormitorul băiatului ei izbitura unei sticle de podea, după care plânsetul unui copil, urmat îndeaproape de al altuia și finalizat cu urletul unui bărbat. Simți o căldură în creștetul capului.
- Mihai, ți-am zis să nu te joci cu vaza! Paștele mă-tii de copil. Acum l-ai trezit pe fra-tu.
Eugenia inspiră de două ori, se duse în cămară și luă fărașul și mătura.
Până s-apuce Răzvan să strige după ea, Eugenia intră în dormitor și-și găsi băiatul, un vlăjgan de treizeci de ani, legănând căruțul care odată fusese al lui, iar acum îi aparținea fiului său.
- Mihai, ce-i spui bunicii că i-ai spart vaza?
Copilul, frumos îmbrăcat de sărbătoare într-o cămășuță și bretele, stătea într-un colț cu un deget printre dinții care de abia-i creșteau și plângea de se zguduiau pereții. Eugenia, fără să spună nimic, mătură cioburile.
- Vezi? Acuma bunica e supărată pe tine, spuse Răzvan, și n-o să-ți mai dea prăjitură!
- Dacă aș fi făcut la fel cu tine la câte pozne ai făcut la viața ta, nu mâncai nici în ziua de azi.
Răzvan luă bebelușul în brațe și-l legănă de la stânga la dreapta în timp ce juca din genunchi.
- Mai durează mult până vine preotul? întrebă el ușor iritat.
- Te grăbești undeva? răspunse Eugenia plină de ironie.
- Trebuie să-i pregătesc biberonul lu' ăsta micu' și Mihai trebuie să doarmă de amiază.
- Dar eu nu vreau să dorm, protestă băiatul printre lacrimi.
- Taci din gură, că-ți dau eu de ce să plângi!
Eugenia aruncă la gunoi cioburile și mai trecu o dată cu mătura peste locul crimei să fie sigură că nicio bucată de sticlă n-o să-i intre în picior nepotului... sau fiului. Aruncă o privire la ceas. Trecuseră cinci minute, dar se simțiseră ca două ore.
- Nevastă-ta când vine de la spital?
- Nu știu. Este de gardă. Poate sta și până diseară.
Îl analiză pe fii-su, cât era el de înalt, și clătină din cap.
- Ea e la serviciu și tu ai rămas acasă și crești copiii.
- Și care-i problema?
Dar Eugenia nu răspunse. Mai avuseseră cearta asta de nenumărate ori. Pur și simplu fiu-său nu înțelege că mama trebuie să crească copiii, iar tatăl să aducă bani în casă. Dar ce ți-e și cu generațiile astea noi.
Dintr-odată ușa se deschise, iar pentru o clipă crezu că vine Calistrat cu veștile bune. Dar erau doar maică-sa și mătușă-sa. Ambele văduve și ambele locuind în căsuța de lângă a lor.
- Săru' mâna, mama, tanti Sofronica, spuse Eugenia care închise ușa dormitorului după ea.
- Unde-i popa ăsta tinerelul, întrebă Maria, maică-sa, o femeie scundă și bătrână, dar încă în putere, care purta un batic lung și negru.
- Nu știu, l-am trimis pe bărbată-miu să se uite de la poartă după el.
- A nimerit altă poartă, râse tanti Sofronica. E la Vasile, la un păhărel.
Eugenia își frecă tâmplele, apoi își apăsă degetele pe ochi.
- Dacă iar îmi vine beat de la frate-su, îl omor. Un lucru îl rog să facă și nu-i în stare.
Din dormitor, Răzvan ieși tiptil cu Mihai, pe care-l ținea strâns de mână de parcă voia s-o ia la sănătoasa.
- Săru' mâna, salutară cei doi în același timp.
- Mihăiță, vină-ncoace să te pupe buna, spuse Maria și-l pișcă de obrăjori pe băiat, vizibil nemulțumit, dar fără scăpare. Nu te-am mai văzut de atâta timp. Ce mare te-ai făcut! Câți anișori ani?
- Cinci, spuse băiatul și arătă patru degete de la o mână.
Bătrânele se topiră pe loc.
- Ascultă la mine, spuse tanti Sofronica cu o voce șoptită: du-te fuguța în bucătărie la mine și ia-ți o prăjitură de pe masă.
Mihai zâmbi larg și o zbughi spre bucătărie, cu taică-su pornind după el să fie sigur că nu mai sparge nimic.
- Unde ți-e nora? întrebă Maria, grav.
- E în tură la spital.
- De Bobotează?
- Boala nu ține cont de Bobotează.
- Și cu cârpele alea de la intrare ce faci? continuă bătrâna. Așa-l primești pe părinte?
Eugenia simți picioarele moi și urechile fierbinți.
- Nici bebelușul nu ține cont de Bobotează când face în scutece.
Bătrânele clătinară din cap, se duseră în bucătărie și-și turnară niște țuică în paharele frumos aranjate.
Femeia strânse din dinți și ieși afară. Avea să se calmeze strângându-și de gât soțul. Dar exact în acel moment, pe poartă își făcu apariția un băietan blond, frumos îmbrăcat în straie bisericești și cu o lumânare în mâini.
- Bună ziua. Primiți cu botezu'?
Eugenia înghiți în sec, făcu ochii mari și simți fluturi în stomac. Afișă cel mai dulce zâmbet de care era capabilă și-i spuse:
- Sigur că primim! Unde este preotul?
- Acum termină la vecinu' și vine încoace. Iertați-mă că am venit așa târziu să vă anunț. Ne-a ținut domnu' Afrasinei de vorbă și pe domn' părinte și pe domnu' cântăreț la o țuică.
- Nu-i nimic, minți ea. Vă așteptăm.
Din clipa în care băiatul ieși din curte, toată milităria se tăbărî din pod.
- Calistrat! Mișcă-ți curu' acasă acum!
Bărbatul tresări, deși era peste drum de casa lor și se grăbi numaidecât, ușor împleticindu-se. O să-l strângă de gât după ce pleacă popa.
- Mihai, ia-ți copilul și treceți în curte. Mama, spală paharele alea de țuică!
Eugenia își aranjă rochia, gulerul nepotului și părul fiului. Între timp apărură și Calistrat cu frate-su și nevastă-sa care aduse un aparat de fotografiat.
Preotul ajunse câteva minute mai târziu cu doi băieți ce țineau lumânări și bătrânul cântăreț care de-abia se ținea pe sine.
- Doamne-ajută, părinte, spuseră toți, Eugenia afișând un zâmbet de la o ureche la alta către tânărul și foarte bărbieritul popă.
După ce acesta termină rugăciunea, se opriră în curte să schimbe câteva politețuri, iar Eugenia ieși cu platoul cu prăjituri din care băieții se serviseră cu mare plăcere și cu țuica din care cântărețul servi cu și mai mare plăcere.
- Nu, mulțumesc, spuse chipeșul preot. Știu că nu-i politicos să refuzi, dar dacă aș gusta de la fiecare casă, n-aș mai prinde ora unu, râse el.
- Domn' Părinte, vă deranjează dacă facem o poză cu dumneavoastră? Așa ca de prima Bobotează în care vă avem în parohie, zise cumnata Eugeniei.
- Chiar deloc. Vă mulțumesc pe toți pentru primirea călduroasă în căminele voastre.
Răzvan aduse bebelușul din casă și i-l dădu bunicului Calistrat. Apoi se poziționară pentru a fi fotografiați, Eugenia fiind cea mai veselă dintre toți că totul ieșise bine.
Asta până avea să vadă cum momentul fusese imortalizat cu tot cu scutecele atârnate la uscat în spatele lor.