Minoritari, popoare de hîrtie. Viul, artele-mediu

Dublul, multiplul cult al morții, cînd masculinismul anti-cultural (citește: anti-efeminare) nazist, fascist, neolegionar al morții (nu doar al morților) se întîlnește cu gustul pentru fals, pentru plastic, pentru fast și sintetic, pentru sufocarea și otrăvirea viului cu toate trecuturile fosile, adică cu toată energia răpită, prin moarte și crimă, a Pămîntului. Cînd pămînturile îneacă Pămîntul.
 
Viul suferă pentru că simte. Simțirea e reflexivitate.
 
Toate artele sînt, radical, tranzitiv, medii pentru alte arte. Teatrul, poate, în primul rînd. Formula "artă totală" sau "artă a artelor" exprimă tocmai această virtute (aparent) secundă. Marea calitate de a fi artă constă în a fi și a da loc eficient construit pentru alții, a fi un bun instrument de eliberare.
 
Fiecare epocă cu victimele și ucigașii ei. Cel mai rău însă, modul cel mai degradant de transmisiune și de continuitate, și poate chiar cel mai frecvent, este atunci cînd victimele de ieri devin ucigașii de azi.
 
Toți sîntem minoritari. Substanțial, sîntem cu toții minoritari. Majoritățile sînt retrospective, provocate, circumstanțiale: efecte statistice. Dar dat, sîntem numai minoritari.
 
Marii autori sînt cei care știu să adune popoare, să formeze colective in absentia, acolo unde și atunci cînd acestea lipsesc. Orice creație e colectivă, dar presupune un "conducător", un "dictator" de hîrtie, de pînză sau de celuloid.