Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această temă au fost: "Unii îi zic evoluție, alții involuție. Unii spun «Așa a vrut Dumnezeu», alții spun «Uite așa se duce dracului țărișoara asta!». Dar noi toți, fără deosebire, suntem de acord că un singur lucru e absolut sigur: schimbarea. Mai lentă sau mai rapidă, mai bine sau mai prost primită - ea vine. La următoarea temă aș vrea să scrieți despre asta, și scriu și eu cu voi. Libertate totală în privința abordării, stilului și lungimii textului. Vă rog doar să vă semnați, fiecare să-și semneze documentul propriu, ca să nu mă încurc! Că nici eu nu mai sunt tânăr - iată o bună pildă de schimbare prost primită!"
Rațele și vânătorii
Cornelia Iordache
Cornelia Iordache
Cursul de Creative Writing l-a prins bine pe Viorel. Scria noaptea, cu ambiția să dea naștere unei povești mari sau, dacă nu, măcar uneia despre lucruri mărețe. Nu visa să-i fie tipărită o carte, doar să apară într-o revistă online cât să poată da share în feed și în privat. Să-i citească textul colegii dar, mai ales colaboratorii, poate vor pricepe și ei de ce, uneori, Viorel moțăie la întâlnirile prelungite pe Zoom, nu-i ies calculele sau încurcă lucrările și materialele.
N-avea un fir narativ, n-avea nici măcar o poveste sau un personaj în minte, dar știa că vrea să fie o mostră despre curaj sau, cum ar fi zis Daiana, despre focul care nu așteaptă vremea bună ca să ardă. Și-a aprins țigara cu mâna stângă, cum îi arătase Daiana în excursia de la sfârșitul liceului, la Dubova. Pe malul stâncos al Dunării îi istorisise despre un văr care-a fugit în timpul comunismului.
***
Gândul îl macină din ziua în care i-au scos la careu ca să vadă cum îl plimbă pe Drăgan dintr-a doișpea. Piele și os, abia se mai ținea pe picioare. Fusese dat înapoi de sârbi, ras în cap și bătut la fiecare sută de metri. Cine face ca el, ca el să primească, urla directorul la elevi. De atunci a început să calculeze și să planifice totul. Ca să dea bine, poartă mereu în buzunar un număr din ziarul Scânteia. Pe ultima pagină desenează luna și vântul, curenții și stâncile, soldații și câinii lor, șalupele și granițele. Și între ele un fir roșu care le unește.
A doua zi, când iese de la ore, îi arată hârtia cu linii șerpuite fetei pe care o iubește.
- Ce zici dacă într-o zi noi doi am face o călătorie?
- Ce tot spui acolo?
Îl prinde de palton cu ambele mâini și-l imploră să tacă, să nu mai spună prostii. Și să renunțe. Era prima oară în viața ei când se ruga de cineva așa de tare.
- E o nebunie! Ai idee cât e de riscant, întărește ea apăsat.
- Gândește-te până mâine. Dar ține minte un lucru, eu fără tine nu plec!
Iar ea se uită la el...
***
Aici degetele lui Viorel parcă nu mai nimereau tastele. Ștergea, scria și iar ștergea. Știa prea bine cum se uitase Daiana la el - cu un amestec de hotărâre și resemnare. Nu se mai întoarce la Cluj. Se înscrisese la Jurnalism, la București. Relația lor s-a încheiat atunci subit și în tăcere. Viorel a întors capul și a privit lung în urma ei, cum se pierdea în peisajul cu stuf, învăluită într-un nor subțire de fum de țigară. Dar asta n-avea nicio legătură cu povestirea lui. Nu voia să amestece ficțiunea cu realitatea. Acum, în lumina rece a ecranului, era pe punctul să dea o șansă iubirii. O iubire care nu-i aparținea. Sau îi aparținea, dar n-o trăia.
***
... iar ea se uită la el cu privirea cuiva care și-ar fi dat jumătate din viață ca să fie sărutată acolo, pe loc.
La cinci jumate dimineața îl așteaptă la colțul străzii. La coadă la ouă rămân ultimii. În timp ce vorbește, ea își acoperă gura cu cartela. Pe sub paltonul cu tiv deșirat pielea albă i se face ca de găină.
- Pe partea cealaltă de Cazane zac două cadavre pe care nu le vrea nimeni.
- Noi n-o să pățim la fel.
- Să așteptăm măcar să vină vara.
- Eu aici nu mai pot răbda.
Puțin mai târziu, se urcă pe blocul în care locuiește el și privesc peste acoperișuri, dincolo de bulevard, la cotul unde se îngustează Dunărea.
- Pe acolo o să trecem noi, spune el și-i strânge palma într-a lui.
De când și-au pus în cap să facă pasul ăsta se întâlnesc în fiecare seară. Înot sau cu barca? America sau Canada? Lui îi e totuna, vrea neapărat să scape de frig și de foame și, mai ales, să vadă cum bate vântul în alte părți. Ea nu se gândise niciodată cu adevărat să fugă, dar, de dragul lui, se plânge că s-a săturat să dârdâie în casă cu trei perechi de ciorapi.
În ziua cu pricina se bagă în cadă și lasă să curgă peste el apă rece ca gheața. Respecta ritualul de două ori pe săptămână, ca să se obișnuiască cu temperatura. Se scufundă și-și ține respirația. Un minut și 23 de secunde. Spre seară, sigilează cu călcătorul punga cu acte. Îndeasă dolarii în talpa adidașilor și-o coase la loc. În timpul ăsta, într-un colț întunecat al camerei ei, fata răsfoiește un album de familie cu fotografii alb-negru cu margini dantelate.
Băiatul coboară trei etaje. Se furișează afară din scara blocului pe ușa din spate. Fata îl așteaptă în spatele stației, într-un tufiș. Îl țintuiește cu ochii plini de lacrimi.
- Eu nici la rațele și vânătorii n-am fost niciodată bună.
El îi jură că n-o părăsește pentru totdeauna. Ea îi promite că o să-l aștepte cât o fi nevoie. El o minte că nu-i este frică. Ea îi cere să o îmbrățișeze. Îi strânge pumnii la piept și-o sărută apăsat.
- Când o să te întrebe de mine, să scuipi pe poza cu clasa. Așa să faci, auzi?
În seara aia Bobby o cere de nevastă pe Pamela. Cu gândul la băiat, fata simte că-i fuge pământul de sub picioare. Taică-su intră pe ușă cu o sacoșă plină și-i spune Hai că avem și altceva de la sârbi în afară de purici! Ea nici nu-l bagă în seamă. Când vede că nu se atinge de perechea de blugi pe care a primit-o cadou, o ia la întrebări.
Stă ascuns printre ierburi înghețate și așteaptă să treacă grănicerii. Când e convins că s-au îndepărtat suficient, lasă cizmele pe mal și-și pune labele de înot. Se adâncește în Dunăre. Apa rece îi acoperă șira spinării. Înoată lent, ca broasca, ca să nu atragă atenția. Simte cum pământul rămâne în urmă și cum se apropie de luminița roșie care pâlpâie în depărtare. Pe la jumătatea drumului îl ajunge din urmă o șalupă. Sunt soldații. Le aude vocile. Le înțelege vorbele și intră în apă cu totul. Reflectorul lor sparge bezna în două. Întuneric lumină întuneric lumină. Un minut și 23 de secunde. Întuneric lumină întuneric lumină. Un minut și 43 de secunde. Apa rece îi invadează nările și gura. O mână îl trage afară și o voce îi urlă în ceafă Unde crezi că te duci? Știe că e mai bine să tacă, și oricum, ce-ar înțelege ei din faptul că acolo, sub apă, el văzuse firul roșu care leagă un mal de celălalt.
***
Viorel s-a lăsat pe spate, și-a proptit ceafa în palme și s-a gândit dacă ar fi potrivit să scrie o dedicație. Pentru cea care... Pentru D., prima dragoste... A închis clapeta laptopului și a mers la culcare. Îi rămăseseră mai puțin de trei ore de somn până la meeting-ul de raportare.