Alice în Țara Ideilor. Cum să trăim?

Roger-Pol Droit (n. 1949) este filosof, scriitor și jurnalist francez. Absolvent al École Normale Supérieure, doctor în filosofie, a fost mai întâi profesor de filosofie, apoi cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique. Scrie articole pentru Le Monde des livres, Le Point și Les Échos. A publicat povestiri, romane și texte de ficțiune care s-au bucurat de un mare succes. De asemenea, este autorul a numeroase cărți de inițiere în filosofie, printre care La Compagnie des philosophes (1998), Religiile pe înțelesul fiicei mele (2000), Filosofia pe înțelesul fiicei mele (2004), Une brève histoire de la philosophie (2008), Maeștrii gândirii. Cei mai importanți filosofi din secolul XX (2011). Fenomen literar al ultimei ediții a Târgului de Carte de la Frankfurt, Alice în Țara Ideilor este deja tradusă în peste douăzeci de limbi. În 2004, lui Roger-Pol Droit i s-a conferit gradul de Cavaler al Legiunii de Onoare.
Cartea care te va face să te îndrăgostești de filosofie.

"- În Țara Ideilor poți să crezi că toți oamenii sunt buni sau că toți sunt răi. Să spui că timpul stă în loc ori că se scurge fără încetare! Poți să afirmi orice! Ești liberă!... Cu o condiție!
- Care? întreabă Alice.
- Să‑ți ar‑gu‑men‑tezi ideea, să arăți de ce e adevărată și să știi ce să le răspunzi celor care susțin o idee contrară."

Pătrunzând în minunata Țară a Ideilor, Alice va străbate secolele și civilizațiile pentru a întâlni înțelepți și filosofi care, din Antichitate până în zilele noastre, au căutat să înțeleagă lumea. Îl întâlnește pe Socrate în piața din Atena, se trezește prizonieră în peștera lui Platon, vizitează Grădina lui Epicur, descoperă înțelepciunea evreilor, traversează Gangele pentru a-l asculta pe Buddha, urmează un curs al lui Avicenna la Buhara, conversează cu Montaigne în "librăria" sa, dansează cu Rousseau, ia prânzul cu Kant, se plimbă cu Nietzsche la Sils Maria, îl asaltează pe Freud cu întrebări în cabinetul său din Viena...

Patruzeci de aventuri și peripeții neobișnuite ce alcătuiesc un roman inițiatic captivant, amuzant și accesibil oricui își dorește să descopere istoria ideilor și sensul vieții.

"Mai modernă decât Lumea Sofiei, bestsellerul lui Jostein Gaarder, această odisee este o mică rază de lumină în epoca noastră cufundată în întuneric, care ne ajută să înțelegem lucrurile mai eficient decât multe cărți de dezvoltare personală." (Elle)

"Un exercițiu de popularizare care reușește să fie atât ludic, cât și serios, făcându-ne să descoperim sau să redescoperim marile curente de gândire care au schimbat lumea." (Solange Bied-Charreton)

"O poveste filosofică încântătoare." (La grande librairie)

"O abordare distractivă și pedagogică a filosofiei, cu scopul de a lumina vremurile tulburi pe care le traversăm astăzi." (Philosophie Magazine)



- Îi facem o surpriză?

Propunerea Zânei este aprobată de Cangur, care zâmbește larg. Șoriceii sar în sus de bucurie. De astă dată, Alice nu va ști ce-o așteaptă. Va fi trimisă direct în perioada petrecerilor, care mai e numită și Secolul Luminilor. Desigur, nu totu-i luminos în acea epocă, sărăcia e ceva obișnuit, la fel și inegalitățile. Nu toată lumea se bucură de luxul, bucatele alese și rafinamentele din castele, saloane și marile orașe. Dar cei care au norocul să ducă o viață de plăceri și desfătări ale minții sunt mult mai numeroși decât în vremurile dinainte.

Sunt și mai liberi, mai jucăuși, mai îndrăzneți. Explorează totul. Aduc, de pe meleaguri îndepărtate, materiale, mirodenii, porțelanuri, minereuri. Comerțul se mondializează, iar prosperitatea crește.

În același timp, explorează și idei noi. Fericirea, de exemplu, pe care acum visează s-o vadă împărtășită de toată lumea. Pentru a construi această fericire colectivă, spiritele Luminilor se bazează pe cunoștințele științifice, care permit progresul medicinei, perfecționarea tehnologiilor, a tot ceea ce ei numesc "arte". E vorba aici atât de abilitățile și tehnicile meșteșugarilor, cât și de creațiile estetice. "Artele" se referă la case, nave sau drumuri, dar și la tablouri, statui ori piese de teatru.

Cu cât "artele" se perfecționează mai mult, cu atât existența devine mai plăcută. Eforturile se diminuează, plăcerile se înmulțesc. Viața se transformă, treptat, într-un șir de petreceri.

Cu o condiție. Una singură, dar esențială: ca ideile să se miște, mentalitățile să se schimbe, iar mințile să se dezbare de vechile constrângeri. Probabil că nicio altă epocă nu și-a dorit cu atâta fervoare schimbarea. Tradițiile sunt analizate cu atenție, cutumele sunt trecute prin sită, ierarhiile sunt discreditate. Nimic nu scapă neexaminat. Puține lucruri rezistă acestei critici care nu cruță nici Bisericile, nici pe regi, nici gusturile, nici moravurile.

Marea noutate a acestei perioade este convingerea că e posibilă o altă lume - mai logică și mai fericită, mai dreaptă și mai liberă. Datorită ideilor, rațiunii, filosofilor, datorită răspândirii cunoștințelor și a spiritului critic.
- Și atunci unde o să meargă? întreabă Cangurul.
- La Louise Dupin, răspunde Zâna.
- Cine e? întreabă șoriceii în cor.
- O să vedeți, zice Cangurul.

Ce frumusețe, flacăra unei lumânări! Clară, blândă, vie. Ai zice aproape grijulie, respectuoasă cu penumbra, atentă la contururile feței, la textura pielii.

Alice e într-o pasă poetică. Scrie câteva cuvinte, în grabă, pregătindu-se pentru bal. Primul ei bal! Și ce bal! A văzut sosind la castel muzicieni și servitori, bucătari și patiseri, grădinari și subrete. Totul trebuie să fie perfect. Doamna Dupin nu îngăduie mediocritatea. Vrea doar vinurile cele mai bune, mâncărurile cele mai savuroase, melodiile cele mai armonioase. Fără a uita de conversațiile cele mai strălucite, animate de cele mai picante idei. Totul trebuie să te farmece, să te umple de viață. Frumusețe înainte de toate, o frumusețe lejeră și eliberatoare. Ca și cum realitatea ar fi brusc transfigurată, înveșmântată într-un vis luminos pe care-l poți împărtăși și altora.

Alice contemplă vasta încăpere în care doarme de câteva zile. Ferestrele dau către Cher. Râul trece pe sub castel, acesta părând că zboară pe deasupra apelor. Niște lambriuri de un albastru-închis înconjoară șemineul și patul cu baldachin. Dalele din teracotă portocalie de pe jos contrastează cu albastrul pereților. Uitându-se pe geam, Alice distinge malurile înalte din depărtare, în ciuda întunericului care începe să se lase. Parcă ar dormi într-un muzeu. Dar un muzeu viu: toată lumea se poartă cu ea fermecător, de la servitoare până la stăpâna locului.

Pe fotoliul cel mare tapisat cu mătase bej, o cameristă a lăsat o rochie somptuoasă comandată de doamna Dupin pe măsurile lui Alice. Cum se intră într-o chestie ca asta? E plină de pliuri, panglici, șireturi, corsete... totul susținut de un coș ciudat. "Domnișoara să mă cheme când binevoiește", i-a zis camerista. Din fericire...

Până una-alta, Alice își termină de aranjat buclele. După-amiază, coafeza i le-a rulat cu un mic fier curbat. Alice arată ca într-o gravură de epocă, iar asta o face să zâmbească. Pentru ultimele retușuri, i-a explicat totul o subretă, fiindcă Alice preferă să se machieze singură, dar nu-i obișnuită s-o facă la lumina lumânărilor. Începe prin a-și înroși obrajii, apoi își subliniază sprâncenele și se pudrează! E pentru prima dată când Alice își dă cu pudră. Rezultatul o miră puțin, dar nu-i displace. A aflat că micuța mobilă unde își încheie pregătirile se numește "fericirea zilei". Ce nume încântător! E o invenție recentă și o găsești prin tot castelul, în caz că vrei să scrii un bilețel ori să-ți aranjezi vreo șuviță de păr. Fiecare e diferită de celelalte. Și dacă așa ar trebui trăită viața? Fiind tot timpul în preajma fericirii zilei? Plăcerea clipei, gustul prezentului, bucuria momentului... nimic altceva!

Alice se întreabă dacă chiar se poate trăi așa. Dar nu are timp să se gândească, trebuie să se hotărască unde să-și pună alunițele pe care le-a ales pentru serată, nu prea mari, dar vizibile. Bobițele acestea artificiale sunt la modă. Toate marile frumuseți le poartă. Alice își pune una în partea de jos a obrazului drept, la nivelul gurii, iar alta în decolteu, deasupra sânului stâng. Își amintește de îngrijorarea ei de fetiță, când se întreba cum o să aibă sânii. Se admiră și zâmbește.
- Tânăra mea prietenă este o adevărată frumusețe! șoptește Louise, castelana, care a intrat neauzită.

Alice roșește. Complimentul o emoționează, cu atât mai mult cu cât Louise Dupin e considerată una dintre cele mai frumoase femei din regat. În plus, este și una dintre cele mai instruite și mai bogate, ceea ce n-o împiedică să fie veselă și amabilă.

Alice simte imediat că are de-a face cu un om bun, atent la ceilalți, incapabil de cruzime. În ciuda numeroaselor sale obligații, rămâne o persoană directă și simplă, purtându-se de parcă ar fi fost prietene de când lumea.
- E minunată rochia pe care mi-ați comandat-o! Abia aștept să mă ajute camerista s-o pun. Dar de ce suntem obligate noi, femeile, să ne strângem așa, în chingi? Bărbații sunt îmbrăcați mai comod... dar pe noi ne fac să îndurăm toate aceste artificii! Care să fie motivul?
- Ca să pară că noi suntem altfel, draga mea Alice, și că ei sunt superiori. Dar nici pomeneală! Eu una am ferma convingere că femeile sunt, în toate privințele, la fel ca bărbații. Avem aceleași capacități fizice, aceleași capacități morale. Tot ce se spune despre pretinsa noastră inferioritate, despre puterile noastre mai slabe, despre inteligența noastră limitată nu sunt decât niște scorneli rușinoase. Din punctul meu de vedere, egalitatea este totală. Micile diferențe care sunt scoase în față, vocea noastră ceva mai subțire, obrajii fără barbă, sânii, sexul, sunt niște detalii secundare, fără importanță. Chiar și zămislirea de copii, maternitatea, povestea asta de care se face atâta caz, nu e, după părerea mea, decât o minimă deosebire. Ea nu ne face în niciun caz inferioare bărbaților.
- Atunci de unde vin aceste false idei că suntem slabe, niște biete creaturi emotive, frivole, cochete, geloase, ușor de păcălit și așa mai departe?
- Ei, draga mea copilă... e o poveste foarte lungă. Să știi că m-am apucat s-o explorez, lucru pe care nimeni nu l-a mai făcut până acum. Tot timpul pe care-l am, de câțiva ani încoace, îl dedic unei istorii a femeilor, din Antichitatea cea mai timpurie până în zilele noastre. Cartea aceasta va arăta cum s-a instaurat dominația acestor domni. Acolo dezvălui prin ce artificii și minciuni s-a construit mitul slăbiciunii și inferiorității noastre. Prezentând îndelungatul proces de fabricare a acestei prejudecăți, sper din toată inima că voi contribui la dispariția ei. Mărturisesc că sunt deosebit de fericită să lucrez aici, la Chenonceau, care a fost supranumit "castelul doamnelor"...
- Abia aștept să vă citesc, doamnă!
- Spune-mi Louise, surioaro. Mai e destul de muncă. Mi-am angajat ca secretar un băiat foarte activ. De câte ori am nevoie de ceva pentru lucrare, caută prin biblioteci, adună texte, copiază sute de pagini. Îl cheamă Jean-Jacques Rousseau și vine de la Geneva. Pare cam stângaci uneori, dar e ager la minte și-i un bun muzician. În plus, e chiar chipeș... De altfel, o să judeci tu însăți, diseară. Până atunci, trebuie să vină Toinon să-ți lege corsajul...

Louise Dupin schițează un zâmbet fermecător și iese grăbită din camera lui Alice, lăsând în urmă o dâră de parfum.

În așteptarea acelei Toinon pe care n-a cunoscut-o încă, Alice parcurge fișele pe care Cangurul le-a pregătit pentru călătoria de-acum.