Practic, prin titlul pe care doar îl voi completa și ramifica, extinde, prin rîndurile de față am spus totul: întregul act pedagogic-educațional ar putea fi - și ar trebui - modelat pe "calapodul" traducerii.
Este o idee care mă obsedează și care mi se pare un ou al lui Columb.
Contactul mediator dintre două străinătăți relative (și supraetajate: traducem nu doar și nu propriu-zis între limbi, ci între niște opere de fiecare dată singulare care sînt niște limbi - de fapt, idiomuri - în interiorul unor limbi: traducerea este prin urmare multiplă) produce un terț, o nouă entitate care este omul învățat, educat, format, altul, străin relativ și el însuși față de "el însuși", cel dinainte de începerea procesului de învățare, educare, formare. Nu învățăm ca să rămînem la fel, "noi înșine", "autentici", ci ca să ne trezim personalitatea latentă altoind-o, "alterînd-o", "înstrăinînd-o" prin învățare. Prin traducere devenim, ne deschidem pentru ca apelul diverselor alterități și necunoscute să ne dezvolte, să ne transforme, experimental, ca în științele moderne, din aproape în aproape, prin încercări repetate, pînă ceva nou se prinde și începe să crească: noua ființă învățată, educată, formată; fiecare om ca om nou.
Traducerea: orice operă (și chiar, principial, la limită, orice act de expresie) este, cum spuneam, o limbă nouă, singulară, în interiorul unei limbi, o limbă proprie, personală, un idio-cod în interiorul unui sistem de posibilități și de latențe actualizabile care este orice limbă. Limbile, nu sînt nici primul, nici singurul care o spune, nu există substanțial, ci doar ca sistem deschis de posibilități, de actualizări, de realizări - de sine prin ea, cu ajutorul ei.
Traducerea inter-lingvistică, altfel spus traducerea propriu-zisă, ceea ce numim traducere și mai exact traducere literară, constituie un model transpozabil și generalizabil: orice "materie" poate fi tratată ca o limbă străină, în sensul că orice limbă, limbă fiind, este structuralmente doar relativ străină, pentru că, prin traducere, facem să-i corespundă tot o limbă, altă limbă, deci ceva de aceeași natură. Tocmai această străinătate pe fond de comunitate face posibile și traducerea, și învățarea.
În plus, traducerea nu repetă, nu copiază, nu reproduce, nu dublează, ci creează ceva nou, înmulțește, adică cel puțin (pentru început) triplează. În cazul discuției noastre, cum spuneam, o ființă nouă, prin "altoire" (îmi place nespus să mă joc cu acest cuvînt) cu noul: nou + nou = Nou2 (la puterea a doua).
Altă idee, legată de cea (cele) de mai sus, care mă obsedează este că exact în momentul cînd traducerea "umană" este amenințată cu dispariția și înlocuirea cu ceea ce doar abuziv și leneș se numește "traducere", mă refer la așa-numita "traducere automată" (traducerea nu poate fi prin definiție automată, sau dacă este făcută să fie așa, nu mai este traducere, ci copiere, reproducere, dublare: automatizarea ucide tocmai structuralul potențial creator al traducerii), traducerea poate supraviețui tocmai printr-o generalizare provocată de o încercare de asasinare, adică prin transpunerea ei ca model formativ: traducem pentru a învăța să învățăm, modelul, matricea constituind-o contactul dintre limbi.
Dar la fel ca pianul sau baletul (să zicem) pentru copii, prin care nu se urmărește neapărat transformarea acestora în niște profesioniști, și traducerea - chiar pe fond de asasinare a ei prin automatizare, și poate abia pe fondul acestei condiții de aneantizare - poate fi exersată (și exercitată) ca antrenament formativ general și generic, permanent: traducerea ca antrenament formativ pentru a putea, pentru a învăța să înveți, pentru a nu înceta să înveți (pe tine însuți și, abia astfel, pe alții: nu putem învăța decît împreună, în mai mulți, învățarea presupune pluralitatea, în act și în potență).
Căci ce este (sînt), repet, învățarea, educarea, formarea: deschiderea individului pentru a pune în contact necunoscutul din noi, adică potențialitățile, cu necunoscutul lumii (ca lume, lumea însăși): două alterități care pot crea o lume nouă, abia astfel și tocmai astfel mai bună. Traducerea umanizează umanitatea.
Traducerea - activitate intelectuală indefinit și permanent formativă. Acesta mi se pare a fi viitorul traducerii. Și viitorul lumii: doar prin/ca traducere.
Este o idee care mă obsedează și care mi se pare un ou al lui Columb.
Contactul mediator dintre două străinătăți relative (și supraetajate: traducem nu doar și nu propriu-zis între limbi, ci între niște opere de fiecare dată singulare care sînt niște limbi - de fapt, idiomuri - în interiorul unor limbi: traducerea este prin urmare multiplă) produce un terț, o nouă entitate care este omul învățat, educat, format, altul, străin relativ și el însuși față de "el însuși", cel dinainte de începerea procesului de învățare, educare, formare. Nu învățăm ca să rămînem la fel, "noi înșine", "autentici", ci ca să ne trezim personalitatea latentă altoind-o, "alterînd-o", "înstrăinînd-o" prin învățare. Prin traducere devenim, ne deschidem pentru ca apelul diverselor alterități și necunoscute să ne dezvolte, să ne transforme, experimental, ca în științele moderne, din aproape în aproape, prin încercări repetate, pînă ceva nou se prinde și începe să crească: noua ființă învățată, educată, formată; fiecare om ca om nou.
Traducerea: orice operă (și chiar, principial, la limită, orice act de expresie) este, cum spuneam, o limbă nouă, singulară, în interiorul unei limbi, o limbă proprie, personală, un idio-cod în interiorul unui sistem de posibilități și de latențe actualizabile care este orice limbă. Limbile, nu sînt nici primul, nici singurul care o spune, nu există substanțial, ci doar ca sistem deschis de posibilități, de actualizări, de realizări - de sine prin ea, cu ajutorul ei.
Traducerea inter-lingvistică, altfel spus traducerea propriu-zisă, ceea ce numim traducere și mai exact traducere literară, constituie un model transpozabil și generalizabil: orice "materie" poate fi tratată ca o limbă străină, în sensul că orice limbă, limbă fiind, este structuralmente doar relativ străină, pentru că, prin traducere, facem să-i corespundă tot o limbă, altă limbă, deci ceva de aceeași natură. Tocmai această străinătate pe fond de comunitate face posibile și traducerea, și învățarea.
În plus, traducerea nu repetă, nu copiază, nu reproduce, nu dublează, ci creează ceva nou, înmulțește, adică cel puțin (pentru început) triplează. În cazul discuției noastre, cum spuneam, o ființă nouă, prin "altoire" (îmi place nespus să mă joc cu acest cuvînt) cu noul: nou + nou = Nou2 (la puterea a doua).
Altă idee, legată de cea (cele) de mai sus, care mă obsedează este că exact în momentul cînd traducerea "umană" este amenințată cu dispariția și înlocuirea cu ceea ce doar abuziv și leneș se numește "traducere", mă refer la așa-numita "traducere automată" (traducerea nu poate fi prin definiție automată, sau dacă este făcută să fie așa, nu mai este traducere, ci copiere, reproducere, dublare: automatizarea ucide tocmai structuralul potențial creator al traducerii), traducerea poate supraviețui tocmai printr-o generalizare provocată de o încercare de asasinare, adică prin transpunerea ei ca model formativ: traducem pentru a învăța să învățăm, modelul, matricea constituind-o contactul dintre limbi.
Dar la fel ca pianul sau baletul (să zicem) pentru copii, prin care nu se urmărește neapărat transformarea acestora în niște profesioniști, și traducerea - chiar pe fond de asasinare a ei prin automatizare, și poate abia pe fondul acestei condiții de aneantizare - poate fi exersată (și exercitată) ca antrenament formativ general și generic, permanent: traducerea ca antrenament formativ pentru a putea, pentru a învăța să înveți, pentru a nu înceta să înveți (pe tine însuți și, abia astfel, pe alții: nu putem învăța decît împreună, în mai mulți, învățarea presupune pluralitatea, în act și în potență).
Căci ce este (sînt), repet, învățarea, educarea, formarea: deschiderea individului pentru a pune în contact necunoscutul din noi, adică potențialitățile, cu necunoscutul lumii (ca lume, lumea însăși): două alterități care pot crea o lume nouă, abia astfel și tocmai astfel mai bună. Traducerea umanizează umanitatea.
Traducerea - activitate intelectuală indefinit și permanent formativă. Acesta mi se pare a fi viitorul traducerii. Și viitorul lumii: doar prin/ca traducere.