ORTO-GRAFII: Dan Perjovschi România 1985 2025 (punctum: țintirea și țintuirea)

 Dispozitivul optic Dan Perjovschi.
 
Retrospectiva intitulată ca în titlu (Dan Perjovschi România 1985 2025) mai este deschisă încă o săptămînă la Timișoara, și nu trebuie în niciun caz ratată. După Victor Brauner și Brâncuși, aceasta este încă o mare expoziție realizată la Timișoara (în cazul de față, de către neobosita și chiar inegalabila Asociația Contrasens, care reușește performanța mai rar întîlnită de a se concura pe ea însăși, pentru că în paralel cu această expoziție, săptămîna trecută a organizat și festivalul de film, dar nu numai, balcanic, Taifas), care ne readuce în prezentul strict, cu posibilele lui deschideri spre un viitor respirabil.

 
Toată lumea îl recunoaște pe Dan Perjovschi (intervențiile lui, care marchează și re-marcă fenomene și direcții care merită, în bine sau în rău, atenția și mobilizarea noastră prin witz-uri mușcătoare, cu desenul lor fals imediat, naiv, simplu, copilăresc - dar ca de copii, totuși, pentru a nu ne pierde sau pentru a ne recîștiga mirarea, la bine sau la rău -, dar marcînd tocmai urgența), dar puțini pot spune că îl cunosc. Pentru că abia atunci cînd, ocazie rarisimă, el se deschide, ca acum, ceva mai mult, în această expoziție prin care el își reface pînă în prezent activitatea, gestul unic, îți dai seama că rezervă încă multe surprize și multe necunoscute.
 
Multe surprize, deci, în această expoziție, lucruri care nu erau cunoscute publicului românesc și poate niciunui public inevital local de pe unde circulă și intervine Dan Perjovschi. De exemplu, performance-uri și acțiuni cu concepte extraordinare săvîrșite în afara României, dar niciodată, cred, totalizate, adunate laolaltă ca acum, dar și - absolut neașteptat - multe "manii" private, în special de colecționar: "Perjo" lucrează tot timpul, chiar și în avioanele care îl poartă peste tot pe Pămînt, chiar și în hotelurile în care este cazat în timp ce și acolo unde lucrează. Această expoziție nu trebuie deci ratată pentru că reprezintă și o lărgire a viziunii publice asupra activității de nivel global, mondial, a artistului, dar și asupra intimității sale. Astfel încît, după ce ai vizitat această expoziție parcă nesfîrșită, în care la fiecare pas mai descoperi, te mai prinde și mai agață ceva, nu poți să nu te întrebi: oare ce ne mai rezervă Dan Perjovschi?
 
Redau, mai jos, un scurt text pe care l-am scris și l-am "interpretat" video, la incitarea Oanei Doboși, co-fondatoarea celebrei librării dispărute "La Două Bufnițe", cu ocazia editării, de către Daria Ghiu, a aproape integralei (pentru că în plină desfășurare) operei de jurnalist-scriitor, comentator scriptic al realității, al lui Dan Perjovschi în paginile revistei 22, carte intitulată De pe trotuarul celălalt și apărută în colecția "Matca" a editurii Curtea Veche.
 
Dar asupra tuturor acestor lucruri voi reveni, în detaliu, într-un articol ulterior care vă apărea în revista Arta. Am ținut totuși să redau aceste prime reacții despre acest neașteptat de complex și de incomplet cunoscutr artist omniprezent, practic. 
 
Dan Perjovschi este un artist provocator de complet.
 
El ține vii și îmbină două tradiții practic pierdute, uitate.
 
În primul rînd, asemenea artiștilor avangardiști (acei neo-renascentiști de scandal), el știe și să deseneze, și să scrie excepțional, realizînd acte artistice totale, haiku-uri critice intense, instantanee, simultane cu realitatea, în care localul este întotdeauna țintit și țintuit din perspectiva globalului, și aceasta într-un moment în care artiștii vizuali scriu tot mai mult de fapt, dar deloc nemaipomenit, iar scriitorii au uitat de mult să mai deseneze (și chiar să mai privească imagini).
 
În al doilea rînd, Dan Perjovschi ține vie însuflețirea civică, astăzi uitată, a Revoluției Române din Piața Universității, cînd zidurile Universității și ale Arhitecturii, astăzi șterse la fel ca memoria publică, erau în același timp însemnate de gloanțele represiunii și străluminate de noile slogane ale libertății.
 
De acolo vin(e) scriitorul și desenatorul Dan Perjovschi: din pasiunea jurnalistică pentru actualitate, din avangarda eternă a iubirii de libertate.
 
Pentru că scrie scurt și pătrunzător, Dar Perjovschi scrie mult mai pregnant decît mulți scriitori români actuali, care se pierd adesea în fraze.
 
Arta lui Dan Perjovschi este o artă zen (dar nu în sensul falsificant încetățenit, de chietudine, dimpotrivă): scrisul e arcul, desenul, săgeata, sau invers, iar ținta sîntem noi, cu aberațiile și elucubrațiile noastre. Perjovschi țintește îndelung și săgetează năucitor.
 
Artă de reacție rapidă.
 
Tranșant, clar, răspicat, nuanțat și excepțional cunoscător al tuturor contextelor și subtextelor, Dan Perjovschi este una dintre cele mai responsabile conștiințe ale actualității, integrînd prin viziunea și mobilitatea sa România în lume: un inegalabil jurnalist-scriitor, continuator, deci, al încă unei tradiții pe cale de a fi uitate.
 
Scris rapid, artă de reacție rapidă și economică (stencils trans-lucide permanente, etichete mușcător și mai cu seamă imediat, fără întîrziere denunțătoare lipite pe lucruri, fapte, situații, personaje, ca niște meritate tinichele de coadă), arta lui Dan Perjovschi, în care scrisul și desenatul nu pot fi despărțite, și tocmai de aceea se potențează reciproc ajutîndu-ne să vedem la timp și din timp (în toate sensurile prepoziției din) realitatea și refăcînd re-integrator unitatea mîinii prodigioase a omului și a mîinii cu ochiul, a intelectului cu sensibilitatea etică, arta lui Dan Perjovschi, deci, asemenea unor injecții de urgență, pune la dispoziția lumii un kit clinico-sanitar, un dispozitiv fin și complex de lentile multifocale.
 
Să-l citim pe Dan Perjovschi, ca să mai fim odată, altfel, surprinși - și să vedem și să înțelegem lumea în care trăim.
 
"Eu desenez și scrisul", spune Dan Perjovschi. Desenele lui, deci, realizează ceea ce, pentru fotografie, Roland Barthes numea punctum: niște "înțepături" care vin direct spre tine străpungînd inclusiv imaginea și sfîșiindu-ne intim și pe noi. În cazul lui Dan Perjovschi, am putea spune că pe fundalul de deja-imagine al lumii-imagine, arta lui constituie o serie de punctum-uri esențializate în act, care "punctează" fapte, situații, realități, personaje pentru a le detașa, a le decupa din fundal și a ni le adresa, a (re)stabili o legătură directă și de ne-eschivat între privitori și fapte, servindu-ne "selectiv", politic "curatoriat" și "încadrat", recontextualizat, realitatea, actualitatea, astfel încît să le vedem și să nu le putem evita la nesfîrșit, să nu ne mai putem eschiva procastinant de la a reacționa fix la ceea ce ne privește și ni se întîmplă ca umanitate (în ambele sensuri, extensiv și intensiv, ale cuvîntului: totalitate a oamenilor și esență morală a omului).
 
Dan Perjovschi ne curentează cu ce ni se întîmplă, încercînd să ne vaccineze și să ne trezească. Artă-vaccin, trezire prin injectare punctuală tocmai cu realitățile noastre, dar pe care facem totul ca să le evităm.
 
Dan Perjovschi inovează deci nu atît (sau nu doar, ca importanță) vizual, cît optic. Desenele sale sînt intervenții de optică medicală: micro-dispozitive de corectare, de îndreptare de vederii, orto-grafii de re-centrare și re-perpendicularizare a privirii omenesc, prea omenesc centripete, fugitive, evitante, care fuge de centru dar nu pentru a cuprinde hors cadre ansamblul, ci doar pentru a nu vedea. A privi pentru a nu vedea, consumăm în prostie imagini tocmai ca să nu vedem, să ne amorțim văzul, să-l ținem ocupat, să-l epuizăm. Desenele lui Dan Perjovschi sînt și ținte, și cătări: focalizează, re-centrează și re-perpendicularizează privirea, refăcîndu-i etic politicul. Nu putem fi verticali decît privind perpendicular (nu cotit, învăluit, baleiant).
 
Dar, cum am spus, voi reveni. Am și de ce, și cu ce.