Masoneria Română în exil

Pe domnul Marcel Schapira, marele comandor al Masoneriei Române în exil, l-am urmărit în presa scrisă şi într-o fascinantă intervenţie a sa la televiziune. De aceea, la începutul verii lui 2000, la Paris, când mi s-a ivit prilejul să-l vizitez, n-am ezitat o clipă.
La 80 de ani (azi 83), reputatul jurist este un om activ şi primitor. De notorietatea acestei ospitalităţi aveam să-mi dau seama când, nedumeriţi asupra topografiei imobilului, am fost întrebat de un vecin care sesizase că mă consult româneşte cu soţia: "Vous cherchez Monsieur Schapira? C’est au treizième". Am urcat aşadar la etajul 13, în apartamentul marelui comandor şi, dintr-o vorbă-ntr-alta, am ajuns să purtăm dialogul care urmează:

Sacralitatea jurământului

- Stimate Domnule Schapira, opinia publică percepe în general francmasoneria ca fiind o organizaţie îndreptată împotriva intereselor naţionale ale României. Apar pe această temă publicaţii, intervenţii în anumite gazete. Cum comentaţi acest aspect?
- Este o impresie total greşită, introdusă de diferitele regimuri politice totalitare care se opun Ordinului Masonic. Dimpotrivă, printre principiile fundamentale ale Ordinului Masonic, figurează serviciul în folosul ţării. De altfel, în jurământul pe care îl depune un francmason (şi vorbesc de gradele cele mai importante), el repetă expresii de foarte înalt patriotism, angajându-se să servească ţara şi să lupte până la sacrificiu pentru onoarea şi independenţa ei. Iar acest jurământ are un caracter sacru.
- Ce exemple din trecutul României aţi putea invoca în sprijinul ideii de angajament în favoarea interesului naţional?
- Majoritatea celor care au dus greul Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească şi care au făcut parte din guvernământul vremelnicesc, în frunte cu Bălcescu, au fost masoni. Ei şi de asemenea cei care au devenit mai târziu mari oameni de stat precum Alexandru Ioan Cuza (despre care nu se ştie unde a fost iniţiat, deşi eu am anumite date, dar îmi permit să le păstrez pentru istoria masoneriei pe care am de gând să o scriu), pe urmă, Ion şi Dimitrie Brătianu, fraţii Golescu, C. A. Rosetti, Kogălniceanu, Ion Ghica, Vasile Alecsandri, generalul Carol Davila, întemeietorul şcolii româneşti de medicină militară, Titu Maiorescu, Petre Carp şi aproape toţi junimiştii, o serie de înalte feţe bisericeşti cum a fost în secolul trecut mitropolitul Melchisedec Ştefănescu. Regii României, la rândul lor, au protejat Ordinul Masonic. Iar pe planul legăturilor internaţionale, unde lucrurile s-au petrecut sub aşa-zisul "ciocan al tăcerii şi al discreţiei", francmasoneria a adus servicii mari României. De exemplu, între cele două războaie, la Societatea Naţiunilor, prin gloriosul nostru ministru de externe Nicolae Titulescu care avea un înalt grad masonic şi care a fost susţinut de ceilalţi fraţi din alte ţări în disputele sale cu reprezentanţii Ungariei. De ce? Fiindcă ungurii aflându-se sub conducerea amiralului Horthy, acesta interzisese francmasoneria. Culmea spiritului fratern însă constă în aceea că unele loji maghiare căpătaseră protecţie pe teritoriul României în acea perioadă.

Tortura şi exilul

- Cum a supravieţuit Masoneria Română în timpul regimului comunist?
- Atât dictaturile de extremă dreaptă, cât şi cele de extremă stângă, decum ajung la putere, unul din primele lor scopuri este să suprime francmasoneria pentru că aceasta este exponentul şi simbolul libertăţii individului, a libertăţii de gândire şi de expresie şi a respectului demnităţii omului. Când extrema dreaptă a venit la putere, am asistat la o serie de fenomene de prigonire a francmasonilor, iar când au venit comuniştii au făcut acelaşi lucru, dar pot afirma că au făcut-o într-o măsură şi mai importantă pentru că au stat foarte mult timp la putere. Pentru francmasoni, care nu erau ideologi, ci idealişti ai unor principii foarte generoase, s-a găsit imediat un loc în cele mai groaznice închisori şi mulţi dintre ei precum Paul Brătăşanu, Grigore Grigoriu, fost preşedinte al Curţii de Conturi, au murit după ce au fost torturaţi. Alţii, după ce au ieşit din închisori, au mai trăit foarte puţin.
- Când a fost interzisă activitatea lojilor masonice?
- |n ziua de 18 iunie 1948. Dar o serie întreagă de fraţi care au avut şansa de a părăsi ţara s-au reunit în această "a doua patrie" cum o numeam noi, Franţa. La sfârşitul lui iulie 1948, ne găseam la Paris circa 80 de fraţi, dintre care unii cu grade foarte înalte, în frunte cu Ion Pangal, marele comandor al Supremului Consiliu.

Nu ştiu nici astăzi cui îi datorez viaţa

- Cum aţi reuşit să plecaţi din ţară?
- Există anumite secrete pe care nu pot să vi le dezvălui, dar pot să vă spun că viaţa le-o datorez celor doi fraţi francmasoni pe care nu-i cunosc. Ştiu însă că graţie lor am izbutit să părăsesc ţara, mi-au facilitat obţinerea unor documente, deci, am plecat cu acte în regulă.
- Făceau ei parte din noua administraţie comunistă?
- Dimpotrivă, cred erau rămaşi din vechiul regim şi pesemne că mai făceau parte din administraţie pentru puţină vreme. Una din dramele vieţii mele este tocmai aceasta că nu ştiu astăzi cui să-i adresez mulţumiri din toată inima, mai ales că s-ar putea ca aceşti fraţi să fi plătit scump faptul că pe mine m-au ajutat să plec. Gestul lor însă se încadrează perfect în tradiţia masonică de a face bine în deplin anonimat.
- Ce au făcut masonii români odată ajunşi în Franţa în 1948?
- Mai întâi am fost primiţi şi găzduiţi de Marea Lojă Franceză, iar în septembrie, fiindcă eram destul de numeroşi, am înfiinţat prima noastră lojă sub numele de România Unită din care, fiindcă eram în număr prea mare pentru o singură lojă, s-a format îndată a doua numită Lanţul de Unire. Mai târziu, a apărut şi o a treia lojă românească - Lanţul de Unire Scoţian. Adaug, spre gloria şi onoarea Masoneriei Franceze faţă de a cărei Mare Lojă eram obedienţi, că ne-a permis să ne desfăşurăm lucrările potrivit tradiţiilor româneşti şi am avut astfel autonomie. Asta înseamnă că noi nu făceam parte administrativă din Marea Lojă Franceză, ni s-a permis să funcţionăm fără să plătim taxe la ei, iar ritualul l-am păstrat scris în limba română.

Protejarea Estului

- Într-o intervenţie a dv. la un post de televiziune din ţară, aţi afirmat că francmasonii români au reuşit până la urmă să-şi creeze în Franţa un Suprem Consiliu. Când şi cum s-a realizat acest fapt?
- Am spus că în 1948, la sosirea mea la Paris, se găsea aici şi marele comandor al Supremului Consiliu al Francmasoneriei Române, ambasadorul Ion Pangal care însă, din nefericire, a decedat nu mult timp după aceea. Aşa că locţiitorul său, Constantin Bellu, erou al neamului din primul război mondial, la ieşirea lui din închisorile comuniste, a devenit în mod legal mare comandor. Dânsul, ştiind că aveam de acum gradul 33 şi că eram foarte activ în lojile româneşti, mi-a trimis la Paris mandatul de a reorganiza un suprem consiliu în exil. La rândul meu, m-am dus la marele comandor francez şi l-am rugat să mă elibereze de jurământul de fidelitate faţă de Supremul Consiliu Francez pentru a putea reîntemeia Supremul Consiliu Român ceea ce mi s-a permis.
- Refugiaţii din alte ţări est-europene au avut de asemenea un suprem consiliu în exil?
- Nu, numai noi românii am avut un asemenea for naţional începând din 1969, beneficiind de autoritate şi extrateritorialitate ceea ce înseamnă că localul ocupat de Supremul nostru Consiliu era considerat teritoriu românesc. Dintre membri acestui Suprem Consiliu aş numi pe fratele decedat la 103 ani Ion Şoneriu, ambasador al Ordinului Cavalerilor de Malta, Alexandru Romanescu, fost director în Ministerul de Externe, profesorul Nicolae Meta, apoi Maximilian Filip din Elveţia şi alţii. Cât despre situaţia masonilor din celelalte ţări din est, în 1958, a apărut o lojă maghiară cu numele de Martinovics, iar apoi una poloneză. Alte naţiuni din răsărit nu au avut loji în Franţa. După înfiinţarea Supremului Consiliu Român în exil, acesta i-a ridicat în grade superioare pe fraţii unguri şi pe fraţii polonezi, declarându-le în acelaşi timp că ei vor rămâne legaţi de viitoarele lor supreme consilii naţionale. Dacă nu am fi procedat astfel, la ridicarea în gradele superioare, ei ar fi depins de structurile franceze. Mai mult, cele trei loji şi Supremul Consiliu Român, loja maghiară şi cea poloneză au format o asociaţie – Frăţia în Suferinţă a Europei de Est în cadrul căreia am organizat multe şedinţe împreună ca semn de fraternitate. Dar după reînfiinţarea Supremului Consiliu Român în ţară prin transferarea atribuţiilor din partea celui din exil, noi am devenit aici o delegaţie care să ţină legătura cu francmasonii români de grade înalte răspândiţi prin lume. Autoritatea însă se găseşte acum în România unde se află cele mai multe loji cu cei mai mulţi membri din întregul răsărit al Europei.
- Care sunt de fapt astăzi scopurile francmasoneriei?
- În primul rând de a sluji interesele naţiunii. Apoi, de a promova libertatea şi prosperitatea individului, solidaritatea şi generozitatea umană. Puţini ştiu că la originea societăţilor de asigurări din statele civilizate stă trunchiul văduvei, cheta pe care masonii o fac în folosul fraţilor mai săraci sau aflaţi în suferinţă. Tot masoneria se situează la originea sistemului de asigurări medicale din epoca modernă, ea a întemeiat Crucea Roşie şi Semiluna Roşie. Masoneria nu se opune legilor statului, cu excepţia celui dictatorial când ea se situează de partea revoluţiei. Ordinul nu se substituie justiţiei. Când un mason este supus unei acuzări în justiţie, ordinul îl suspendă, iar dacă el suferă o condamnare este automat exclus.



A consemnat Radu Sergiu Ruba.
Paris, 4 iulie 2000